Hello, this is Sweden.
Așa a început conversația mea cu suedeza Lisa. Here’s a crazy idea … dacă tot am scris despre o carte cu o autoare suedeză… de ce să nu sun la noul număr al Suediei, prin care poți apela +46 771 793 336 și conversa cu un suedez oarecare despre cam… orice? Recunosc, eu am o obsesie pentru nordici și suedezi în general, mai urmăresc știri, muzică, filme, seriale, cărți, și norocul m-a și dus în Suedia în 2014, pentru câteva zile, în Gothenburg. Dar hai să vă zic despre Lisa. Nu vă așteptați la ceva WOW, căci nu sunt capabilă să vând senzaționalisme, ci a fost o conversație normală. 🙂
Deci sun și zice Hello, this is Sweden.
Eu: -Ăăăă bună, eu sunt Anca, sun din România, eram curioasă dacă numărul acesta merge și voiam să văd cum e. (eram superstânjenită, e un pic ciudat la început, vă dați seama, plus că mie nu prea îmi place să vorbesc la telefon)
Lisa: Bună seara, da, merge. Mi-a zis ”Bună seara” în românește. Mă gândeam.. o Doamne, nu-mi spune că printre atâția suedezi, fix o româncă am nimerit. Dar nu. Se face că Lisa a locuit 1 an în București, se aflase acolo printr-un program de exchange la facultate. :)) Am întrebat-o dacă are câteva minute pentru niște întrebări (îmi notasem câteva), dar pentru că mi-a zis de România, nu m-am putut abține să nu o întreb dacă i-a plăcut, și ce anume.
Pe un ton foarte sincer suedez mi-a spus că a fost o experiență ok, clar diferită, cu bune și cu rele. Nu i-a plăcut Bucureștiul în 2002 că era gri, că oamenii aveau o problemă cu atitudinea, traficul, și în general, că era un oraș urât. Dar i-a plăcut ruralitatea țării noastre și faptul că și-a făcut prieteni străini aici, și că pur și simplu a învățat despre o altă cultură. Păcat. Aș spune că Bucureștiul e schimbat în bine, astăzi, și că măcar la nivelul ”frumusețe” stă mai bine, dar Lisa nu părea că vrea să vină curând în RO ca să observe cu alți ochi transformarea.
În sfârșit, am început să o întreb tot felul de lucruri despre Suedia, lucruri pe care poate nu le știam sau care puteau fi interesante pentru blog. Dar Lisa nu era așa dezlegată la vorbe pentru asta. Mi-a spus că e ok să fii suedez și să trăiești în Suedia, ai condiții bune și viața e mulțumitoare. Apoi am întrebat-o despre situația cu refugiații și mă așteptam la un răspuns ”politically correct”, pentru că în afara cazului în care aparțin ideologiilor neo-nazi, suedezii se feresc să comenteze lucruri ”rasiste” sau de ordinul ”discriminărilor”, nu cumva să fie considerați exact așa. Lisa mi-a spus că ea nu crede că guvernul gestionează bine situația, că ar putea face mai mult, să ofere azil și să integreze mai bine refugiații în societate, dar a și subliniat faptul că toată ”povara” nu ar trebui să cadă pe țările nordice, și că și alte state ar trebui să se descurce cu această provocare.
Apoi am trecut la ordinul filme & cărți, unde am rugat-o să îmi spună ce mi-ar recomanda la acest capitol, după ce i-am spus un pic despre ce am văzut / citit eu și ce stil îmi place. Așa că mi-a sugerat să mă uit la filmul Fucking Åmål, regizat de Lukas Moodysson și să citesc seriile thriller ale lui Lars Kepler. (asta pentru că mi-a plăcut la nebunie Stieg Larsson) Se pare că Lars Kepler este de fapt un soț și o soție care publică împreună sub acest pseudonim. 😀 Bineînțeles, nu am avut cum să citesc cărțile, dar la film m-am uitat. Mi s-a părut un film tipic suedez, care abordează problema bisexualității (sau lesbianismului) și rebeliunii prezente la vârsta adolescenței. Tema abordată e filmată în 1998, deci nu știu cum a fost primit la nivel internațional pe atunci. Azi însă, mi se pare relevant, cu atât mai mult cu cât tinerii se confruntă cu astfel de probleme de identitate sexuală. E un film simplu, scurt, și diferit de orice e comercial, clar.
Deja mi se părea că o exasperez pe Lisa cu atâtea întrebări (apropo, mi-a spus că sunt a doua persoană care o sună), dar am vrut să o întreb despre luminile nordului. Speram, poate, să mi le descrie într-un mod poetic sau știu eu ce. Meh. Mi-a spus simplu și scurt că sunt frumoase, și că nu știe când mi-ar recomanda să vin să le văd căci nu le vezi tot timpul. Și cumva cu asta am încheiat discuția, după 15 minute!! – i-am mulțumit pentru recomandări și conversație și mi-a spus ”La revedere!” în românește. Drăguuuț! Aș mai fi întrebat-o și alte lucruri, spre exemplu care e pasiunea ei în viață, de ce se teme, dacă într-adevăr noaptea are un efect sinucigaș asupra suedezilor, dar … cred că a fost de ajuns. 🙂
Cam așa s-a încheiat experimentul cu telefonul suedez. Când duc lipsă de provocări în viața mea … vedeți … mă provoc singură. :)) Totodată, sper ca la un moment dat, să ajung să vă povestesc mai multe lucruri despre Suedia. 🙂 Până una alta, puteți suna și voi. Poate dați de povești mai interesante. 🙂
Hiii, ce experiență interesantă 😀 Poate îmi trec și eu peste rețineri într-o zi și sun. Mi se pare o idee tare bună, un mod direct de a cunoaște oameni dintr-o altă cultură. Mă gândeam că ar fi trebuit să fie mai vorbăreți cei care răspund, dar poate tocmai asta e o diferență între culturi :))
Asta auzisem și eu, că nu e taman poporul cel mai guraliv, și mi s-a confirmat și când am fost în Suedia. Aș spune, poate, nu neapărat că nu e guraliv, dar ”cheap talk” sau ”chit chat” nu le stă în fire – poate mă precipitez în concluzie, dar cam așa mi s-a părut. Oricum, da, o experiență interesantă :))