La începutul anului, ca parte din reflecțiile legate de viața mea și planurile pentru acest an, mi-am propus să fac un exercițiu de voință, sub forma unei provocări de 30 de zile. Pe de o parte am vrut să îmi antrenez acest mușchi mental – al voinței, dar și să descopăr ceva nou despre mine, sau dimpotrivă, să reafirm niște lucruri. Mie îmi plac ”teoriile”, dar eu sunt o persoană practică, așadar ador să văd cum ”funcționează” ceva aplicat mie. Așadar, am evaluat și nivelul de entuziasm (îl puteți considera și motivație) și satisfacție pentru cele 30 de zile de provocare, pentru a vedea și niște concluzii despre experiment. Știți cum e, dezvoltare personală, dezvoltare personală, dar până nu o aplici pe propria persoană, nu știi ce rezonează pentru tine sau dacă teoriile chiar sunt pragmatice. Mi-am propus 3 lucruri mai mari sau mai mici și mai jos am descris cum a fost.
Yoga sau Dans
Cu toate că am mai făcut o serie de 30 de zile de yoga în 2021, nu am putut rezista ”tentației” de a mai face încă o dată această provocare. Am adăugat și elementul de dans ocazional pentru a destinde corpul și în acest mod, deoarece, în afară de câteva evenimente anul trecut, nu prea am dansat, iar eu iubesc să dansez! Sesiunile de dans au fost, totuși, puține, am ales să mă concentrez pe cele de yoga în cele din urmă. O să o mai zic de câte ori e nevoie: Yoga with Adriene este unealta mea ”to go” pentru orice sesiune de yoga, fie ea de relaxare, mobilitate sau fitness. Are practici și scurte, și lungi, și pentru când stăm la PC, și când avem nevoie de o pauză de 5 min, când ne pregătim să dormim sau suntem anxioși sau pur și simplu avem nevoie de un boost de energie. Din cele 3 obiective pe care mi le-am propus, față de acesta nu am avut niciodată ”lehamite”, adică să îmi dau ochii peste cap și să zic UGHHHH, trebuie să fac ȘI asta azi! E obiceiul care chiar mi-a plăcut cel mai mult și pe care voi încerca să îl continui – chiar dacă poate nu zilnic. Ce scriu aici va avea importanță în concluzii. 🙂
Somn înainte de 11 seara, dar nu mai târziu de 12
Singurul obiectiv la care am eșuat 29 de zile din cele 30 este cel legat de somn. Mi-am propus să adorm mai devreme decât de obicei, însă, cu excepția unei singure zile în care am adormit la 10:49, nu am reușit deloc – din varii motive, ca de obicei. Cu toate acestea, am început să citesc, la recomandarea unei alte bloggerițe, recomandările unui medic neurolog (Andrew Huberman) despre acțiuni pentru a avea un somn mai bun. Am primit și o recomandare de carte, însă cred că subiectul somnului va trebui să vină în alt articol de blog. În ciuda eșecului aparent, realizarea cea mai mare a fost că am reușit să îmbunățesc calitatea somnului. Obișnuiam să mă trezesc în mijlocul nopții (din varii motive), așa că am încercat să inserez câteva din recomandările lui Huberman în cele 30 de zile și pot să spun că nu am mai avut somn întrerupt de câteva zile deja. Somnul este însă un aspect mai profund al vieții și acesta nu se poate schimba în 30 de zile. Și asta va avea importanță în concluzii.
Învățarea a ceva nou
Anul trecut am vizionat cu soțul meu niște videoclipuri despre cum o echipă de oameni de știință au reușit să spargă codul criminalului The Zodiac, aplicând diverse tehnici de criptografie. Mi s-a părut fascinant, așa că, neavând la îndemână alte lucruri pe care să spun că le învăț de la 0, am zis să încerc un curs online, gratis, despre criptografie. Sigur, nu știam la ce să mă aștept, dar nu prea a fost vorba despre criptografie în sensul ”criminalistic” al cuvântului, ci mai degrabă în sensul calculatoristic. Entuziasmul meu a fost la cote înalte în primele zile (când mi se părea ușor), și cu toate că erau inserții de matematică în cursurile video, faptul că răspundeam corect întrebărilor mi se părea fain. Părea că învăț ceva. Apoi lucrurile s-au complicat și mi-am pierdut interesul destul de rapid. Undeva pe la jumătatea timpului, deja nu mai aveam curiozitate să învăț și am făcut cursurile destul de mecanic. Mă ajutau cu ceva practic? Nu, iar acest lucru are și el o semnificație în vederea de ansamblu.
Entuziasm vs satisfacție
Vedeți voi, odată cu toate aceste rezoluții de An Nou și alte obiective asemănătoare, sau de fiecare dată când vrem să înfăptuim deja, ne entuziasmăm. Însă, cum mi-am demonstrat singură, entuziasmul este cel mai efemer sentiment posibil și pe care nu ar trebui să ne bazăm aproape deloc pentru a realiza anumite activăți sau obiective. Am decis să mapez nivelul de entuziasm și satisfacție (pe o scară de la 1 la 10) pe care îl simțeam pentru fiecare zi în care am îndeplinit provocarea, ca un agregat al celor 3.
Dacă în prima zi de provocare, entuziasmul meu a fost 10 – fiind ceva nou, era incitant, să vedem cum o să reușesc, yay, pare miștooooo – nu a mai fost niciodată la acel nivel. Din ziua 1 până în ziua 30, entuziasmul a scăzut considerabil și deși a revenit înspre final, nu s-a mai ridicat la același nivel. Nici nu avea cum – nu mai aveam condițiile pentru a crea același entuziasm.
Satisfacția, în schimb, a avut răbdare. Dacă am pornit de la 0 (abia începusem, nu aveam satisfacția obținerii a nimic), a crescut treptat, suficient de progresiv cât să îmi ofere stabilitate. Sigur, în unele zile nu eram deloc entuziasmată să fac, de exemplu, cursul, dar voința și nivelul de satisfacție că totuși am ajuns până într-un anumit punct, m-au împins mai departe. Astfel, am putut avea un nivel de satisfacție egală și în ziua 29 și în ziua 30. Așadar, dacă vă apucați de vreun proiect personal sau orice altceva, nu contați pe entuziasm. Dezvoltați alte abilități sau pârghii mentale pentru a putea continua și nu fiți dezamăgiți că nu mai aveți aceeași ”motivație” – după cum vedeți, nu este neapărat aliatul nostru. Voința ne ajută și cu cât o antrenăm, cu atât de ajutor ne va fi. Sigur, contează și cât de important este acel plan sau proiect pentru persoana noastră.
Obiectivul provocării sau zona de interes
Este dificil să fii învestit în ceva ce nu îți aduce plăcere, folos sau care pare degeaba. Pentru mine, în acest caz, a fost cursul. Vă dați seama că nu l-am terminat (mai sunt vreo 5 săptămâni de studiu), dar am abandonat imediat ce am terminat provocarea de 30 de zile. A fost o corvoadă. Nu mă ajută la nimic, a ajuns să fie mai degrabă o corvoadă decât orice altceva. Sigur, voința m-a ținut activă chiar dacă nu eram motivată să continui (doar de dragul provocării), dar asta nu înseamnă că mi-a plăcut în totalitate. Cu activitea de yoga, în schimb, a fost o plăcere, chiar și în zilele în care eram obosită. Țin altfel la yoga (sau la sănătatea corpului meu), decât la amasarea de cunoștințe inutile.
Pe de altă parte, pentru schimbări profunde în viață, cum e cea cu somnul în cazul meu, 30 de zile nu sunt îndeajuns. Cine zice că în 30 de zile poți dobândi un obicei nou…nu vorbește despre schimbări profunde. În 30 de zile abia am reușit să înțeleg scopul obiceiurilor mele legate de somn și să mă documentez despre subiect. Am încercat în fiecare zi să respect și nu mi-a ieșit deloc. Asta nu înseamnă că nu am avut determinare sau bunăvoință – doar că scopul unei astfel de provocări sau schimbări fundamentale contează mult. Una e să fac 1 minut de plank zilnic și alta să învăț să mănânc sănătos, de exemplu. Voința te va ține să continui și să reîncerci, dar nu va fi suficientă. Conștientizarea priorităților sau a tuturor micro-activităților care duc înspre un anumit comportament necesită mai mult timp de aprofundare.
Cam asta am vrut să împărtășesc din micul meu experiment – care mie personal mi s-a dovedit a fi superutil în a mă înțelege mai bine, dar și a vedea cum se aplică niște principii în viață. Ca de obicei, nu trebuie să mă credeți pe cuvânt, încercați și voi și vedeți ce iese. Spor!
