1 Iunie – Perspective

4 povești diferite și 3 copii. Așa am simțit să scriu pentru ziua de azi, întrebându-mă când devin copiii adulți, dacă unii devin, vreodată, și ce semne le poartă copilăria pentru restul vieții… Căci în spatele măștilor de 1 Iunie se ascund multe altele… 🙂

-Mami, mami, uite ce am desenat! chițăi jucăușă Zoe, fluturând o coală de desen în fața Mariei. Maria stătea la masă și lucra pe laptop, iar Zoe avea jumătatea ei de spațiu cu creioane colorate Stabilo și carioci pestrițe. Maria se opri din ce făcea și o luă pe Zoe în brațe, uitându-se la lucrarea fetiței. 

-Ăta e tati, ata ești tu și ata sunt eeeeu! Și azi e ziua meaaaaa! Dar nuș unde e tati. Când vine tati? Și tu mami mai lucrezi mult?

Maria se uită la Zoe cu drag, fetița ei drăguță și talentată. Avea să devină o artistă, sigur, și Maria se spetea de zor ținând contabilitatea diverselor firme, pe lângă ce făcea la birou, ca să îi asigure un viitor lui Zoe. Căci cine știe pe unde era Alexandru…Dar de 1 iunie putea să dea naibii munca și să-i ofere fetiței o zi minunată, și-așa erau puține pe care le petreceau cu adevărat împreună. 

-Zoe, ce spui să mergem în Parcul Copiilor, să mâncăm înghețată și să ne dăm pe huțuluș? Îmi iau liber azi, mami nu lucrează. E?

-Da mami, ce bineeeeee!!! Hiiiinta palintaaa …”

childs-drawings-and-their-meanings

Alina avea 14 ani și se învârtea ca o centrifugă în jurul pubertății. Îi venise menstruația în urmă cu un an, și parcă de atunci începuse să se uite mai atent la ea și la oamenii din jurul ei. Chiar dacă avea 14 ani, nu se mai simțea un copil, ci ca o tânără gata să servească societății. Urma să intre curând la liceu, și nu-și putea imagina nimic altceva decât să fie medic. Părinții ei erau profesori, dar o susțineau, fata avea un dar pentru biologie, era evident. 

Alina nu era doar inteligentă, dar avea și un caracter integru: era neînfricată, spunea mereu ce gândea și era sinceră și respectuoasă cu oamenii. Așa credea ea că trebuie să fie un om: tolerant și înțelegător, care să nu înșele și să spună, pe cât posibil, adevărul. Cu toate acestea, Alina ascundea ceva, iar asta o rodea un pic câte un pic, în fiecare zi. I se părea că lumea ar considera-o ciudată, și dacă voia să fie medic, poate că asta nu era prea bine. Totuși, ca să scape de ancora de pe suflet, se decise că trebuie să spună cuiva. 

Își alesese ziua potrivită: chiar 1 Iunie, ca să le demonstreze alor ei că ea nu mai era copil, și că era matură, conștientă de alegerile ei. Așa că după masa copioasă de prânz, Alina le spuse părinților ei că vrea să le transmită ceva important. Ioana și Marian erau un pic agitați, oare ce o fi? Fata lor părea foarte serioasă. 

-Dragi părinți, știu că poate o să vi se pară ciudat că vă spun asta, dar e ceea ce simt și nu mai pot ține în mine, căci mă rănește în fiecare zi să vă ascund lucruri. Mie îmi plac fetele. Nu ca prietene, dar ca ceva mai mult, cred. E o fată la școală, Crina, și cred că și ei îi place de mine. Cu băieții mă joc și ne fugărim mereu, dar pentru mine sunt ca niște frați. Nu știu, nu pot să mă văd cu un băiat. Îmi plac fetele, îmi plac picioarele, părul lor și că sunt drăguțe, că sunt ca mine, și ne înțelegem bine. La școală nu cred că avem voie așa ceva …. și eu nu știu ce să fac cu ce simt de atâta vreme. 

Ioana și Marian aveau o față crispată, și nu spuseră nimic. Alina se simțea mai ușurată – o lăsaseră să vorbească, totuși … dar cine știe ce va urma?”

awareness

-Tata, pot să-ți spun ceva? 

Dorin își călca pedant o cămașă, atent la cutele de la mânecă. 

-Sigur, spune dragă. Ciprian, băiatul, se îndreptă demn de spate, răsuflă adânc, și spuse:

-Tata, mie îmi plac tare mult avioanele și locomotivele, și nu îmi place să învăț despre atâta istorie și să citesc cărți grele. Dacă eu vreau să fiu pilot sau cosmonaut, de ce nu pot?

Dorin se opri din călcat, își aranjă cămașa pe un umeraș și râse.

-Da, e frumos să visezi, Ciprian, dar de ce? Dacă poți avea un viitor asigurat ca mine și ca mama ta în cabinetul nostru de avocatură… noi cui o să lăsăm asta moștenire, dacă nu ție? Hai, nu mai spune prostii și nu plânge, bărbații adevărați nu plâng! Pregătește-te să te îmbraci frumos, amintește-ți că mergem la bunicii tăi. Poate că deși e 1 Iunie, n-o să te mai trateze ca pe un copil. 

Ciprian își stăpâni lacrimile ivite în colțul ochilor, căci se simțea sugrumat într-o cursă de șobolani din care, momentan, nu avea scăpare. Erau aceleași conversații pe care le avea cu tatăl său, și uneori cu mama, deși ea era mult mai pasivă și blândă. Nu înțelegea de ce trebuie să fie ca părinții lui, de ce i se puneau în cârcă lucruri pe care nu le voia. Era doar un băiat. Nu se simțea liber, nu se simțea în controlul alegerilor sale și asta parcă îi lega greutăți la glezne. Lasă … o să citească el pe ascuns și când o să fie mare… chiar dacă nu o să aibă bani… o să vadă ei…”

what-i-think-what-i-say

”-Azi e 1 Iunie, draga mea. Oare cum ar fi arătat această zi dacă am fi avut un copil? Ce zici, mai încercăm?

Cristina nu spuse nimic. Se uită cu ochi miloși la Matei. E taman dimineață și iată la ce se gândește soțul ei – nu că ea nu s-ar fi gândit la asta, dar … se întreba oare când aveau să se termine aceste discuții. Apoi, cu o voce amară, se descărcă:

-Nu știu, Matei. Am obosit. Mă crezi? Am aproape 30 de ani și mă simt chinuită de atâtea încercări și pierderi și eșecuri de ani de zile. Poate că nu e destinul meu să am un copil. Speranța nu îmi aduce fericire, iar eu nu mai sunt fericită, Matei. Parcă tot ce am se învârte în jurul unui ou din care nu iese puiul. Și nu iese, nu vrea, nu poate… oul e gol. Am obosit.

O tăcere goală se lăsă peste Cristina și Matei, în timp ce un colț de soare voios își trimitea salutul printre perdelele albastre ale dormitorului.”

not pregnant

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *