Un Crăciun fericit de simplu!

Aaah, dragilor 🙂 O să încep articolul acesta un pic diferit.
Vă zic un ”inside” din familia mea, de ieri seară, când pregăteam salata de boeuf în bucătărie.
Vorbeam cu mama și îi ziceam, ironic, că noi o să ne facem de rușine de Crăciun, pentru că mă uit la vecini și văd că toți au luminițe în geam, pe balcon, totul lucește și sclipește și noi nu punem nimic.
La care mama … zice: ”Păi anul ăsta m-am gândit să te punem pe tine în geam, să fim mai altfel.
:)))
Și după aceea au urmat alte glume legate de ce o să fac eu în geam și așa mai departe. 😛

Vedeți, asta e atmosfera de Crăciun care-mi place, de voie bună! Încă nu mi-am pierdut entuziasmul pentru această sărbătoare pe care o simt caldă și plăcută, dragă! Și la 20 de ani am vrut să am brad în casă și țipam ca o prostuță pe drum, când îl aduceam din piață acasă, așa bucuroasă eram! Și când l-am aranjat și am pus luminițele, iar am început să sar și să aplaud ca o micuță retardată, pentru că îmi place. Și mirosul de chec și eternele cornulețe cu nucă, ce doar de Crăciun sunt prezente pe masă, și mandarinele și bradul, da, bradul, și faptul că sunt cu mama și sora mea mă fac să mă simt bine în această perioadă. O să spuneți, poate, că deh, lucrurile materiale mă fac să zâmbesc. Aș zice mai degrabă că este o reminiscență a copilăriei mele și a inocenței ce o purtam atunci și care mai-mi apare din când în când în comportament. Este un moment în care pot sta liniștită și aș folosi mai degrabă expresia ”în tihnă”. 🙂 E chiar ciudat că nu pot fi răutăcioasă zilele acestea, cum sunt uneori când îmi vine. Acum nu-mi vine! O fi vreo magie a Crăciunului … 😛

Anul trecut am făcut cu ou și cu oțet Crăciunul, după care am scos în relief și partea lui bună. Anul ăsta m-am gândit să nu mai fac asta, pentru că nu are rost, atâta timp cât eu nu mă încadrez în categoria celor criticați de mine. De ce să mă ”înveninez”, când pot să mă bucur, nu-i așa ?

Și toată lumea îmi trimite mesaje, mă tag-uiește pe Facebook în poze și pozuțe, cu urări care mai de care … cum să zic, e drăguț, dar ajunge să mă enerveze. Atâția îngerași și brăduți frumoși și lumini sufletești și cozonaci veseli și mai știu eu ce:) Nu mi-o luați în nume de rău, apreciez, dar nu-s genul. Este o sărbătoare minunată, dar hai să nu ne-ntindem 🙂
Așa că eu, Miscellaneous, sincer vă doresc vouă dragi cititori și prieteni, un Crăciun fericit de simplu, cu cele mai bune gânduri îndreptate spre voi și cu promisiunea că o să revin, și când o să revin … să vă țineți bine! Glumesc, dar vă urez numai bine și să luați ce-i mai frumos din jurul vostru în perioada asta șiiiii să nu exagerați!

Și mulțumesc, totuși, pentru urări și pentru că nu m-ați uitat:)

P.S. Anul trecut am scris despre ”Crăciunul și pe la alții”, un articol foarte bun, după umila mea opinie, așa că dacă sunteți curioși sau ați uitat … vă invit să-l recitiți!

 

0 comentarii

  1. Doar am citit titlul si am zambit involuntar. Da, draga Misce, un craciun fericit de simplu 🙂 Ma bucur ca iti gasesti entuziasmul si tihna in lucrurile simple, dar care pot fi atat de frumoase, in aceasta perioada.
    Un Craciun minunat sa ai in continuare alaturi de cei dragi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *