Entuziasmul stelar ce m-a cuprins după vizionarea Episodului 8 din Star Wars – The Last Jedi nu îmi permite să nu scriu un pic despre film, mai ales că, așa cum mă știți fan Comics, așa sunt cam pentru orice e mai ”nerdy”. :)) Asta include, evident, și seria Star Wars. Efectul filmului asupra mea a fost că în aproape 2 ore jumătate, mi-a trecut fierbințeala de la răceală, m-am emoționat, nu m-am plictisit, creierul mi s-a activat, și, practic, când am ieșit de la film eram alt om. Sau poate a fost vitamina C cu zinc pe care o luasem. Hmm…
Sper să nu scriu cu spoilers, pentru că nu-mi stă în fire, așa că vedem cum iese. Aș vrea întâi să fac referire un pic la celelalte filme Star Wars moderne: The Force Awakens si Rogue One. Deși The Force Awakens a fost un pic de New Hope (Episodul 4) cu alte personaje, totuuuuși, a ieșit bine cu noii actori și nivelul de extaz. Despre Rogue One nu am ce să zic, mi s-a părut groaznic, și am ieșit înainte de sfârșit, că altfel riscam să-mi scobesc ochii afară. Și eu chiar țin la ochii mei. Totuși, pot accepta să nu fiu nostalgică după niște filme făcute în anii 80, dintre care nu toate au fost grozave, și să primesc curios ce e nou în poveste.
Așa că dacă v-a plăcut The Force Awakens, sigur o să vă placă și The Last Jedi, chiar mai mult – e foarte fain făcut build-up-ul, acțiunea te ține captivat, nu se sare de la una la alta, iar cei noi sunt la fel de simpatici precum îi știți, iar cei vechi – da, știți din trailer că apare Luke Skywalker, și la fel și Leia – niște relicve prețioase. Filmul e presărat cu momente suficient de haioase, nici prea multe, nici prea puține, cu momente dramatice, dar și cu lucruri neașteptate. A reușit să mă surprindă plăcut de câteva ori, un fel de MINDFUCK!!
A și fost un moment în sală, când și filmul are o clipă de liniște, când zici că eram în mormânt, nu se auzea nimic, toți eram cu răsuflarea tăiată. Și acum când îmi amintesc scena mi se face pielea de găină – și de câte ori nu am fost emoționată pe parcursul derulării, oy oy. Din punct de vedere al dramatismului, eu zic că le-a ieșit.
Ca și complexitate, cred că filmul lasă lumea cu întrebări (care poate vor fi răspunse în următoarele 2 filme), și cu ceva mai mult decât o glumiță-două. Spre exemplu, mie mi-a plăcut filozofia din spatele explicării Forței, acest echilibru al universului în care cumva cred și eu – și, de cealaltă parte, credința oamenilor în liberul arbitru și în putința de a ”alege” cine suntem. Nu am stat să despic firul în patru, cum am auzit de exemplu pe cineva încercând să facă asta (explicau viteza luminii din Star Wars – serios?), așa că am găsit poate puține momente care păreau trase de păr. În rest, aceeași luptă dintre bine și rău, și câteva subtilități legate de asta pe ici pe acolo.
Am văzut și review-uri negative (pe imdb), dar unele m-au făcut să mă întreb ce standarde duble au unii oameni și dacă chiar au văzut filmul?? Primind un 3/10 de la cineva care recomandă, în loc de The Last Jedi, filmul Valerian and the City of a Thousand Planets (de Luc Besson) … mă face să mă îndoiesc de gusturile unora. :)) Recomandarea mea e să mergeți să-l vedeți, și să decideți singuri dacă e ceva de capul lui sau nu, și apoi, desigur, să-mi spuneți! Eu mă duc luni a doua oară!
Forța să fie cu voi, dragi cititori!
