Salvați Copiii

Astăziiiiiiiiii, oficial, îmi merge UBERbine. Neoficial, am luat, în sfââârşiiit, vacanţă! Ah, o bucurie nemaipomenită mi`a umplut pieptul ! Cred că nicicând n`am fost atât de fericită că sunt … liberă, măcar pentru o perioadă. Deşi e ultima mea vacanţă din liceu … gândul acesta nu îmi poate stinge euforia. 🙂

Am fost azi la Adunarea Generală Salvaţi Copiii din Timişoara ( nu ştiu dacă v`am mai spus, sunt voluntară şi aici ). Deşi am întârziat ( lucru pe care îl detest, dar aiurită fiind, am încurcat orele, ce să fac ) am reuşit să asist la o parte din eveniment. S`a făcut o evaluare retrospectivă a anului 2009, s`au analizat proiectele realizate, cheltuielile suportate, donaţiile primite etc. ( deficit bugetar: 22 milioane lei vechi – asta am reţinut ). Detaliile de acest gen contează mai puţin.
Am mai scris despre asta, dar generalizând, fără să accentuez latura mea implicată în acest tip de activitate. Împlinesc un an de voluntariat în cadrul acestei organizaţii ( am împlinit deja, de fapt ). Mă simt nebănuit de bucuroasă că am făcut ( şi încă fac, chiar dacă foarte puţin, dat fiind că dau bacalaureatul anul ăsta ) parte din această structură neguvernamentală. Am numai cuvinte de laudă pentru grija pe care o poartă oamenii aceştia pentru copiii, dar mai ales pentru copiii nevoiaşi. O singură nemulţumire am avut în tot acest timp … reticenţa altor oameni ( români ) în ceea ce priveşte organizaţia Salvaţi Copiii. Îi dispreţuiesc pur şi simplu pe cei care, atunci când auzeau de Salvaţi Copiii, comentau “Salvaţi`mă şi pe mine, în cazul ăsta!” şi făceau glume de`a dreptul proaste. Le`aş fi dat câteva făraşe în cap, să le zgudui singurul neuron semi-mort de prin materia cenuşie de la mansardă. Aici nimeni nu îşi bate joc şi nu face nimic în silă. Toţi voluntarii au dăruit parte din ei din plăcere, şi da, poate chiar dintr`o nevoie personală şi egoistă. Nu putem cere de la toţi să fie la fel.

Contrar opiniei generale, Salvaţi Copiii chiar face ceva ! Nu doar aici, în România, ci şi în lume. N`aveţi decât să intraţi pe site`ul oficial să vă informaţi despre activităţile lor. Aici la noi e mai greu de luptat cu autorităţile … Nu pentru tot ceea ce dorim primim aprobare sau finanţare, dar noroc în asta cu programele europene şi sponsorii … De asemenea, nici nu putem cere rezultate rapide în timp scurt, cât ai bate din palme, totuşi, de aproape 19 ani … organizaţia din care fac parte ca voluntar şi`a dres sonoritatea glasului în societate, aplecând reflectoarele şi asupra copiilor. Ei au DREPTUL să îşi cunoască … desigur, drepturile. Au NEVOIE de un sprijin atunci când nu îl găsesc acasă. TREBUIE să aibă ŞANSA la o educaţie corespunzătoare. MERITĂ să fie ascultaţi, învăţaţi, încurajaţi, iubiţi … şi fericiţi.

Apropo de fericire, am primit un fel de “articol la cerere” de la tipu` simpatic. E vorba despre oamenii fericiţi, dar m`am gândit să îl leg de acest subiect, să fac un fel 2 în 1. Aşadar, NOI şi VOI putem să îi facem pe EI, COPIII, fericiţi, şi prin noi înşine să fim … nu mai buni, ci mai bucuroşi în sufletul nostru. Dăruind un zâmbet, o vorbă blândă, privind prin prisma toleranţei sau cu susţinere de orice tip. Să fim mai fericiţi pentru ei şi mulţumiţi pentru noi, că ajutăm la repararea unei societăţi acum şubrede, dar cine ştie în viitor ? Doar prin perseverenţă şi efectiv muncă multă poţi săpa calea prin muntele neclintit.

Dacă vreţi să ştiţi mai multe, ( despre ceea ce fac, în ce mă implic sau orice altceva ) întrebaţi`mă. Dacă nu sunteţi de acord, vreau să ştiu de ce. O să îmi onorez mai târziu o leapşă şi un premiu, aşa că stay tuned. 😛