Adevărul ultimilor 31 de ani din viața mea este acesta: sunt o fată de la oraș. Și nu oricare oraș, ci Timișoara – care, pare-mi-se, a crescut odată cu mine. Este o reală plăcere să mai aflu câteceva, din când în când, despre diversele părți de istorie de aici și poate cândva o să am un puzzle complet. Dar, zilele trecute am mai adăugat o piesă la el: cel despre canalizarea orașului și prima uzină de apă din Timișoara.
Recent, s-a inaugurat Muzeul Apei și astfel aveți ocazia să descoperiți un spațiu foarte frumos, modern și bine pus la punct. Am fost la un tur ghidat și m-am bucurat că trăiesc în 2023, nu în anii 1800 (datele istorice nu sunt punctul meu forte), când Timișoara era traversată de canale în care oamenii își aruncau deșeurile în apă. Da, ați citit bine, urbea noastră era considerată nesanitară acum 200 de ani. Câte lucruri se pot schimba în doar 2 secole, nu-i așa? ????
În 1907, Inginerul Stan Vidrighin a găsit un răspuns la problemele administrației locale în ceea ce privește un sistem de canalizare mai temeinic al orașului. Omul a călătorit și pe dincolo să învețe de la alții mai răsăriți ca noi (nemții, în principal) și a venit cu un plan. Cu ajutorul unei firme din Budapesta (există inscripții metalice și etichete pe toată aparatura din interiorul clădirilor despre asta), a fost pusă în funcțiune stația de tratare a apei, Uzina de apă din ce este acum Calea Urseni.
Muzeul Apei vizează 3 clădiri principale: Grupul de fântâni, sau clădirea OZN, stația de filtrare și stația de pompare. Este fascinant să urmărești ”drumul apei” de acum 100 de ani, de la pompele care scoteau apa din subteran, la transformarea ei în apă potabilă prin îndepărtarea fierului și depunerilor de mangan din apă, în niște camere cu cărbuni și în final la pomparea acesteia în conductele care o transportau la cei 46,000 de cetățeni pe atunci. M-au impresionat foarte mult fostele camere de cărbuni, deoarece sunt pline de rugină, de la tot fierul lăsat de apă! Efectiv toți pereții sunt arămii!
Cele două turnuri de apă din Iosefin și Fabric aveau rolul de a menține presiunea apei egală prin tot orașul sau de ”back-up” dacă ceva nu funcționa temporar sau trebuia reparat. Astăzi, desigur, turnurile de apă sunt și ele parte din istorie precum Uzina. Apropo, știați că angajați turnurilor de apă locuiau ÎN ELE? ????
Un detaliu foarte frumos al acestui ansamblu este stilul arhitectural, secession industrial. În traducere, un fel de: e industrial, dar hai să-l facem să arate estetic cât de cât frumos! Așadar, puteți observa, în toate cele 3 clădirile, o atenție la uși, ferestre, yale, podele cu diverse detalii. Scopul uzinei cu siguranță nu era să fie frumoasă, ci funcțională și folositoare, dar viziunea plastică a lui Laszlo Szekely și-a făcut din plin prezența chiar aici, și pentru ceva ce trebuia să fie doar utilitarian.
Vă încurajez să vizitați Muzeul Apei și să participați la evenimentele pe care le desfășoară – mai ales fiindcă de obicei sunt accesibile tuturor, chiar și copiilor. Weekend-ul trecut chiar au fost mulți oameni la turul ghidat (și nu numai), semn că apetitul timișorenilor pentru curiozități despre oraș este crescut. Cu siguranță, avem lucruri de făcut în anul Capitalei Culturale și mă simt recunoscătoare pentru asta. Pas cu pas, se mai schimbă una alta pe aici. ????
