O bubă mare, cu puroi

*știu că vă scârbește titlul de nu mai puteți, dar la fel oamenii descriși mai jos mă scârbesc pe mine.
Deși nu sunt nervoasă, am o pică pe profesori, din nou, cu toate că multe subiecte și idei îmi vuiesc prin cap ( iar n-am timp, oricum ). Cred că educația e buba mea principală în viață și tare am impresia că o să-mi croiesc un oarecare drum în asta. De ce mă leg de profesori din nou, bieții de ei ?

Pentru că-s niște porci, mai ales bărbații. Să fie clar că nu generalizez, vorbesc de cazurile care corespund situației. Eu n-am pățit nimic specific, din fericire, sau din nefericire, pentru că ar fi învățat respectivul cum e un scorpion, dar tot aud și / sau asist la diverse întâmplări. Există profesori atât de frustrați sexual și complexați fizic, că deși nu încearcă să molesteze fetele sau chiar băieții, Doamne, de ce nu ???, fac glume și ironii cu asemenea tente. Bine, asta cu sexul e una …

Fiind, în general, atât de frustrați și de tâmpiți la cap, profesorii ăștia, în general bărbați, dar pot fi și femei ( nu doar că pot, chiar și sunt ! ), își bat joc așa de elevi. Hihihi, hahaha. Este, într-adevăr, foarte amuzant să-ți bați joc de elev, tu, superiorule. Dacă ar fi doar atât .. poate că aș trece cu vederea. DAR abuzul merge mai departe până la jignire. Adică pentru simplul fapt că el e în poziția aia de profesor, își permite, domnule, să facă ce vrea cu copiii. Mă întreb dacă ăsta ar trebui să fie comportamentul exemplar al unui profesor, care se presupune că a făcut PEDAGOGIE. Pe dracu pedagogie, poate în lampa lui Alladin, dar nu aici, nu la noi. Foarte puțini profesori sunt cei care merită cu adevărat să fie numiți astfel, să fie numiți mentori sau educatori, ca să nu fiu așa pompoasă. Dar am impresia că ei reprezintă o minoritate.

Respectul de profesor nu se câștigă prin violență și ”mișto-uri” la adresa unor copii încă în dezvoltare. Ce învață ei dintr-un asemenea comportament ? Cu ce se aleg, cu ce îi ajută ? Cu nimic. Ba mai mult, ori îi intimidează psihic și îi demoralizează, ori îi întârâtă prea mult. Asta vrem noi de la elevi ? Să iasă cu frică din școală, lipsiți de curaj în ei sau agresivi cu cei din jur, pentru că astfel de ”modele” minunate le-au predat carte, văleu, în școală ? Asta-i școală ? Rușine !! De mii de ori rușine ! Mă simt eu penibil când mi se povestesc felurite cazuri. N-aveți decât să-mi spuneți că-s demodată, dar nu așa văd eu mediul școlar, ca unul în care profesorii așteaptă orice ocazie ca să-i ironizeze pe copii, nu să-i învețe și să-i îndrume, să le insufle anumite lucruri.

De ce nu se face nimic ? Am identificat 2 aspecte. În primul rând, habar n-am dacă și cum se face evaluarea psihologică. Cred că la un asemenea test, frustrații sexual ar trebui din start eliminați. Discriminare ? O fi discriminare, dar eu mă gândesc la copiii ăia, care ar putea rămâne cu traume din cauza unor insatisfăcuți încuiați. Apoi, desigur, este frica sau nepăsarea. Frica intervine atunci când chiar îți e frică să spui cuiva care te poate apăra, ca nu cumva proful să ”te ia la ochi” și să-ți scadă din medie pe motive neîntemeiate – la fel, ca să-și exercite puterea bouleană, doar de dragul acesta, o face. Nepăsarea apare în cazul opus, când nu prea îți pasă, fiind conștient că o plângere nu va schimba cu nimic situația. Deh, pile, poziții, vechime-n școală, renume …. cum să ne permitem ???

Și tot așa. Din punctul meu de vedere, cei care pot schimba lucrurile sunt elevii cu părinții lor, prin presiuni repetate. Pentru că dacă muntele nu se mută după cum cere Mahomed, Mahomed trebuie să mute muntele. Altă soluție nu prea văd. Vitejii clasei care sar ( impropriu zis ) la beregata profesorului în apărarea colegilor lor … nu știu dacă sunt o rezolvare pe termen lung. Profesorul cutărică oricum nu-și va schimba moravul dacă vreun copilandru se trezește să-și exprime părerea față de atitudinea lui misogină, batjocoritoare, penibilă etc. într-un mod tăios. Sunt curioasă cum priviți voi problema. Aaa da, NU INSISTAȚI, vă rog eu frumos, pe argumente de genul ”păi dacă fetele cu decolteul lor îi provoacă” … pentru că NU E CAZUL. Chiar nu aș vrea să deviem de la subiect, aia-i altă mâncare de pește, aici vorbim strict despre altceva ! Problema are multe colțuri, și oh, Gaia, câte aș avea de spus, dar acesta-i doar unul, pe el vreau să mă axez în acest articol. Așadar, vă rog, dați-i drumul, doresc să citesc opiniile voastre, poate chiar să-mi dați alte soluții decât cea prezentată de mine.

0 comentarii

  1. Stai asa ca nu e asa. In licee posibil sa fie ce zici tu, dar cunosc cazuri in care elevele au ramas impreuna cu profesorii dupa ce initial incepusera o relatie in timpul liceului. Nu mi se pare deloc ok treaba asta dar se intampla si e alegerea lor. Cat despre profesorii astia la care te referi tu, hmmm, in faculate sunt destul de rare cazurile. Ca student/elev depinde doar de tine sa stii de la inceput sa te faci respectat si sa nu te lasi calcat in picioare, daca ai permis insa asta de la inceput, nu te mai poti astepta la o schimbare. Cat despre studente, sunt foarte multe care prefera sa intre in jocul profesorilor marlani de dragul unei promovari la examen sau unei note bunicele. Tu esti de principii si bravo tie dar poate refuzi sa crezi ce varza sunt atatea studente cand vine vorba de principii. Adica de ce sa stea ele in sesiune sa-si toceasca creierii cu lucruri care oricum le depasesc cand pot rezolva problema in 5 minute cu un sfarc, o tatza, o ciorba…de pasarica (sa-mi fie scuzat limbajul).
    In alta ordine de idei, personal nu aud decat de cazuri in care profesorii sunt cei umiliti, de profesori care abuzeaza am auzit mai rar. In facultate insa am avut norocul sa cunosc numai profesori care se rezumau la a-si face treaba dupa fisa postului si atat. De elevi/studenti derbedei in schimb am tot dat.

    1. Offf ! Stai și tu puțin, că eu n-am negat fenomenul elevelor care provoacă fenomenul. DOAR CĂ NU DESPRE EL DISCUTAM AICI !!!!!!!!!! E ceva total diferit, e un alt aspect al problemei … de-asta am insistat să nu se divagheze, că este loc și pentru subiectul acela, care e mai mare, într-adevăr.
      Cât despre facultate … cazurile sunt mai rare aici, studenții nu mai sunt atât de ușor de intimidat, poate ar trebui să specific că ținta mea erau profesorii de liceu. Și aici nu mai e valabilă chestia cu ”să permiți să te calce în picioare” pentru că, așa cum am spus, mulți sunt încă în formare, mai ales în clasa a 9-a sau a 10-a … și chiar n-au nevoie de asemenea porcăieli.
      Nu refuz să cred ce varză sunt atâtea studente, trăiesc în mediul ăsta și știu cum merge, uneori, treaba, dar încă o dată … nu despre asta discutam aici. 🙂

  2. Mai, in Brasov nu am vazut asemenea treburi. Da, atitudinea de superioritate era la unii, dar inveti sa treci peste. Sunt telefoane cu camere de filmat: ii executi rapid cu un film youtube 😛

  3. Mie mi se pare ca, de cele mai multe ori, profii sunt cei umiliti de elevi. Dar, ma rog, exista cazuri de toate felurile…
    Stiu un prof de info extrem de ciudat (nu e din liceul meu, dar am avut tangente cu el), care face aluzii indecente (l-am si auzit si mi s-a si povestit). Iar profii de sport in general sunt ei mai dusi cu pluta :))
    Aaa, si inca ceva :)) profu meu de mate le da peste fund baietilor cand gresesc la tabla, da’ numai baietilor.. e ceva in neregula? :)))))
    Cred ca pedagogia din facultate si testarea psihologica sunt cam vrajeala.. eu stiu ca, in general, toti care se gandesc sa predea fac practica.. si merg si-i invata pe copiii de la o anumita scoala. Asta, intr-adevar, e o experienta ca lumea, dar daca nu-ti spune nimeni ce greseli ai facut si ce ai facut bine, degeaba. Mi-au zis ai mei ca pedagogia din facultate era cam inutila.. nu stiu cum o mai fi acum. Cert e ca profa noua de franceza kind of sucks in ceea ce priveste pedagogia – nu stie deloc sa se impuna!
    Stop ca o iau si eu pe aratura si dau in alte subiecte. Intr-adevar sunt multe de spus in legatura cu invatamantul. Un profesor ar trebui sa fie un MODEL! Profesorii mei sunt destul de buni, nu prea am de ce sa ma plang de ei.

    1. Corect, Andreea, sunt și din aceia, ba chiar mai mulți sunt umiliți de elevi, dar despre ei altă dată, bine ? 😛
      Dacă e ceva în neregulă cu acel prof ? Categoric. Nu faci asemenea gesturi în fața copiilor …
      Și acum e inutilă pedagogia, zic eu, dar na, dai banu și iei diploma sau așa ceva, nu ? De-asta spun că măcar alea de s-ar face pe bune … și nu că pe bune fără bani, ci pe bune cu tot felul de căi alternative și mișto de a-i învăța pe elevi / studenți, de a le capta atenția etc. etc.

  4. O singura data am identificat un comportament inadecvat al unui profesor in intreaga mea viata de eleva/studenta. Tipul respectiv, cam mistocar de felul lui, putin nedrept si la note, obisnuia sa faca aluzii sexuale in ora si, la un moment dat a luat-o pe o colega de mana, cand aceasta i-a adus creta si a refuzat sa-i mai dea drumul… Ma rog, nu mi s-a parut normal, fata s-a inrosit, s-a zbatut si in cele din urma a scapat…nevatamata. 😛 Poate a fost doar o gluma, insa mie nu mi s-a parut tocmai ok atitudinea acelui profesor, care dupa un timp a ajuns director.

    1. Hmmm … și de-ar fi fost o glumă, Nice, tu te-ai fi simțit bine să fii în locul acelei fete ? Nu, ca profesor păstrezi distanța, domne. Că îi pupi pe toți elevii de sfârșit de an sau de ziua lor e altceva, dar altfel, apropierile fizice ar trebui reduse la 0. Nici mie nu mi se pare ok …

      1. Dat fiind ca 2 ani de zile am stat si am auzit de un anume prof de mate al …cuiva, care facea nedreptati si era beat in timpul orei, pot zice ca e inacceptabil ca prfesorii sa fie porci in orice fel si-ar manifesta porcismul. Tot asa cum inacceptabil este ca elevii/studentii sa fie porci. Dixit! Nu au ce cauta in orice loc in care se promoveaza cultura si se face educatie.
        Profa mea de retorica, o grecoaica urata ca naiba, de vreo 50 si…de ani, cu o voce de barbat si care fuma tot timpul, dar in rest desteapta si boema, avea o pasiune pt colegii mei. Cand vorbea cu noi, fetele, numai ca nu ne scuipa. Cand vorbea cu ei, se hlizea ca o toanta. Nu stiu de ce dar pe mine ma evita in mod evident. Femeia aia mereu mi-a provocat curiozitatea. Cum putea fi un om asa de inteligent si atat de idiot in acelasi timp ?
        Inca un exemplu de mitocanie era proful de economie. Stand de vorba cu el candva (ca in rest fugeam de el ca naiba de tamaie), am avut senzatia ca o sa ii fuga proteza din gura, in afara faptului ca scuipa cand vorbea. Astuia niciodata nu puteam sa ii fac vreo figura pentru ca era prea mitocan ca sa nu se razbune crunt.
        Am auzit o faza mai nebuna, despre care studentii discutau cu admiratie…ca sa nu zic cu nostalgie. Reaspectivul prof era ori de filosofie, ori de mate. Oricum, unul din cazurile astea unde profii-s obligatoriu sariti de pe fix. Din dialogurile lor, mi-am dat seama ca ii punea, ca o provocare, sa manace tot felul de scarbosenii: ochi de bou, coada de vaca, gandaci de bucatarie etc. Repet, toti stateau extaziati si discutau despre asta cu nostalgie. Eu inteleg ca intre oamenii aia se crease un soi de legatura mistica, magica dar iti dau cuvantul meu de onoare ca mi-as fi dorit sa particip la asa ceva numai ca sa mananc vreun gandac si apoi sa am ocazia sa ii trag un vomitat in fatza si partial pe el, cu tot ce ingurgitasem in ziua aia. Dar asta e parerea mea. Implicatii isi aduceau aminte cu nostalgie…
        Poate ca e un bun exercitiu pentru mai tarziu cand incepe cu adevarat parada obscenitatii.

  5. Misce draga, noi pe clasa a X-a ne-am confruntat cu un astfel de dobitoc, ca altfel nu il pot numi. Era profesor de sport si un frustrat sexual. Facea mereu aluzii cu tente sexuale, uneori in mijlocul unor conversatii care chiar nu aveau legatura cu sportul (sa fii zis ca vai de mine cine stie ce miscare erotica a facut vreuna dintre noi), ci mai degraba cu unele aspecte administrative. Noi eram 29 de fete si un singur baiat. L-am tolerat cam un semestru, in acelasi stil. Intr-o zi stateam cu fostul coleg pe coridor, ne uitam pe geam, in curtea scolii. Si il vedem pe profu cu pricina care, nervos fiind, ii ia pe doi copii de clasa a II-a si ii bate cap in cap (copiii se jucau cu o minge, el le-a tot urlat sa ii aduca mingea, ei s-au facut ca nu il aud). Efectiv ne-am crucit, si eu si colegul meu. Cum sa faci asa ceva?!?!… La ora de dirigentie, colegul meu a inceput revolta :)) I-a insirat dirigintelui nostru toate aberatiile/glumele pe care le scotea individu’. Noi am refuzat sa mai mergem la sport pana nu vine si directoarea adjuncta, sa rezolvam problema.
    Bineinteles ca a negat sau, cand nu a putut nega, a luat-o pe ocolite. Ideea e ca s-a potolit apoi. Da, a fost mai strict si mai ,,sever”, dar noua nu ne-a parut rau.
    Nu stiu daca ar functiona asta si in alte cazuri, la noi a functionat, caci l-am pus intr-o situatie de umilinta (relativ) publica, in fata colegilor lui (ceilalti profesori) si in fata directiunii.

  6. Bun venit in viata reala, Anca! Acum se intâmpla in scoala, mâine se va intâmpla la birou.

    Foarte interesante comentariile si inteleg ca ti-au dat ideea unui nou articol…

  7. Buna, Anca 🙂

    Eu am predat doar un an in invatamant, apoi am facut cercetare. Sunt de acord cu tine, nu are legatura nici cu decolteul, nici cu gradul de dezvoltare fizica ale elevelor, nici cu cat de frumoase sunt. Nu exista scuza, nici explicatia, in afara prostiei si a nesimtirii. Eu la clasa le-am vorbit intotdeauna elevilor cu pron. de politete 🙂

  8. Sa fim seriosi, raportat la procentajul profesoarelor, cel al profesorilor este infim. Daca exista un barbat intr-o cancelarie e mare minune. Sincer, nu cred ca in Romania abuzul elevelor de catre profesorii obsedati sexual e un fenomen… Sau poate se intampla prin mediul rural si sunt rapid musamalizate…astfel incat sa nu aflam noi de ele. Pe de alta parte, toti prietenii mei imi spuneau ca ei n-ar intra in invatamant sub nicio forma, iar la intrebarea mea fireasca, de ce, primeam acelasi raspuns: pai cred ca m-as da la eleve si as fi concediat rapid. 😛 Sper ca glumeau. 😯

    1. Tocmai că nu se întâmplă în mediul rural … 🙂 Sau, în fine, cel puțin nu doar acolo. Acestea sunt ”truw story” povestite de la oameni din oraș.
      Hmm … sper și eu că glumeau. :))

  9. da tu anca asa e.sper sa prind vremea cand un elev da afara un profesor din invatamant pe motive dinastea.eu chiar imi banuiesc o profa’ mai tinerica care CULMEA preda o materie pffffff, de o relatie cu un elev.adica ori sunt un bun observator eu, ori plm.ori sa mearga toti ratatii astia, sa **** in strainatate si sa vina inapoi intelectuali pentru ca aici fac curvasareala intelectuala si mizeria in care se scada e la fel de profunda ca rahatul pe care il mananca zi de zi, ca deh doamne ei sunt profesori.

Dă-i un răspuns lui Nice Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *