Ieri am fost la RIUF. S`a ţinut la hotel Timişoara, şi a fost naşpa. Mic locul => sardele în conserve. N`am stat mai mult de 15 minute, pentru că ştiam ce vreau să caut şi unde să găsesc, adică standul FEAA al UVT. Am primit răspunsurile pe care le doream, astfel că n`a fost nevoie să mă plimb şi pe la alte facultăţi. Sunt conştientă că mama nu are dinero deocamdată să mă întreţină dincolo, cu oricâte burse aş intra, aşa că pe moment încerc să rămân aici şi să plec altă dată. Totuşi, azi am mers la Centrul Cultural Francez pentru o prezentare a unui institut din Franţa, şi anume SciencePo, care are mai multe campusuri răspândite prin ţară. Nu vor copii din familii bogate, ci îi caută pe cei care nu au posibilităţi financiare, dar sunt copii buni şi implicaţi -> selecţiile se fac la nivel naţional, după admiterea pe regiune ( trebuie dosar, ceva medii, scrisoare de recomandare si scrisoare de motivaţie – foarte importantă ) şi dacă intri, ei îti plătesc tot. M`am gândit să aplic. Chiar dacă nu oi fi eu cine ştie ce Dexter, măcar încerc. Nu se ştie niciodată.
Oricum, despre ce voiam cu adevărat să vorbesc e etapa asta a vieţii noastre. E foarte important să ştii ce vrei. Mă bucur că profesorii ne încurajează ( pe mine şi pe colegii mei, cel puţin ) să ne îndreptăm spre domeniul care ne interesează şi ne sfătuiesc să nu devenim sclavii banilor. Eu sunt total de acord: dacă nu faci ceva ce îţi doreşti sau cu care te simţi mulţumit, naşpa. Dacă scopul e să obţii câţi mai mulţi bani, niciodată nu vei avea satisfacţie, pentru că mereu vei voi mai mult. Dacă scopul nu e să câştigi bani, ci să faci ceva doar ca să nu stai, iar naşpa. Nici aici n`o să ai mulţumire şi în final ajungi un frustrat, tocmai pentru că lipsa plăcerii în munca pe care o depui nu îţi aduce nimic pe plan spiritual.
Trebuie să te dedici cu drag când faci ceva ce îţi place, nu ? Să nu priveşti totul ca şi când ar fi o corvoadă. Există atâta atâta scârbă … dar şi delăsare.Da, frate, nici să nu faci nimic nu e o soluţie. Genul ăla de oameni despre care te miri de ce mai vin la serviciu, pentru că oricum nu fac nimic. Eventual colorează în nişte pătrăţele într`un caiet de mate. Hai că deviez deja discuţia şi nu e în regulă.
Ştiu oameni încă nehotărâţi şi cu capul în aer, parcă neinteresându-i viitorul. Mă rog, dacă mama şi tata au bani, se explică. Alţii sunt pur şi simplu de pe altă planetă, inconştienţi sau ignoranţi. Am un prost obicei de a lua câteodată lucrurile foarte în serios, chiar şi atunci când poate nu trebuie, dar mi se pare o chestiune prioritară, mai ales acum, când se încheie un ciclu destul de important. Poate că nu ar trebui să`mi pese, dar la naiba, îmi pasă! De ce, nu ştiu, însă mă enervează să văd cum unii vor ajunge să lucreze aiurea şi să fie nefericiţi, sau cum alţii vor obţine posturi doar prin sistemul PCR ( pile – cunoştinţe – relaţii ). Explicaţia o dă, eventual, educatia, cultura sau lipsa lor de interes. “Mi se rupe, frate”. Mentalitate de căcat. Scuzaţ` expresia, da` aşa îi, domne`! Normal că în modul ăsta, tot mai mulţi sunt tentaţi să plece. Cunosc oameni care au aplicat deja la facultăţi din străinătate şi îşi vor urma destinul acolo. Le urez succes …. cu speranţa că într`o zi, poate, şi eu mă voi alătura lor.
