Există pe această lume și frumusețe, grație, magie, și energie bună, de să-ți facă sufletul ghem de emoție. Și există și Florence + The Machine, o trupă britanică ce le are pe toate acestea și încă în plus. Nu am fost eu foarte multe concerte, dar până acum, e cel mai bun concert la care am fost vreodată, ce mi-a exaltat sufletul. David Gilmour, în Viena, mi l-a uns, dar Florence l-a luat din cușcă și i-a dat drumul.
Spun doar ‘Florence’, pentru că Florence Welch, solista trupei, e cea care face toți banii prin vocea ei angelică pe alocuri, hotărâtă în altele, pură, fără abraziuni. Cântă în timp ce dansează și se desfășoară dintr-un capăt în altul al scenei ca și când ar fi ceva normal. Cu părul roșcat și corpul învăluit în materiale fine, vaporoase, emană o energie feminină extraordinară.
Ea este artista care duce un concert de la un capăt la altul pe o scenă simplă, fără pretenții, ușor aducând a treptele raiului, dacă ele există. Fără pauze de schimbat hainele, fără a părea că obosește, fără a da microfonul publicului ca să cânte ce ar trebui ea să cânte (care oricum s-a întâmplat). Are backing vocals, si rolul lor e asa fain făcut încât par doar o prelungire în ecou a vocii ei, nu o pot acoperi. Mai degrabă trupa e ca o trenă a rochiei muzicale pe care ea o poartă cu atâta grație.
Spun “cosmică” nu doar cu gândul la melodia ei, Cosmic Love, ci la faptul că îmi pare dintr-o altă lume, o lume a zânelor, cumva. Când a vorbit un pic între pauze, așa o voce suavă și oarecum timidă am simțit în ea, încât nu puteai să nu ți se facă drag. Un fel de iubire instantă, pogorâtă pe chipul ei geometric. Am lăudat-o destul? Poate că nu, dar nu vă mai țin cu dulcegării.
Concertul la care am fost eu a avut loc în Birmingham, în Genting Arena, și am fost cu prietenele mele – un fel de girls treat. Organizarea a fost impecabilă, sonorizarea la fel, ora de început și ora de sfârșit – aceste lucruri ne-au lăsat să ne bucurăm de concert în toată splendoarea lui. Florence + The Machine își promovează cu această ocazie noul album – High as Hope. Aici puteți vedea lista melodiilor cântate – unele, după cum vedeți, clasice, și altele noi, de pe album. Toate poetice, lirice, sentimentale, cu forță, slow, sau ritmate, îmbibate în vocea perfectă a lui Florence.
Dacă o prindeți, mergeți, mergeți că sigur o să vă placă. E o zeiță. 🙂 Am văzut că vine la Electric Castle, apropo, deci așa sigur aveți o ocazie mai aproape. Eu sigur vreau să mai merg! V-am pupat, vine weekend-ul, zile frumoase să avem!
P.S. Pozele sunt curtoazie a prietenei mele, Andrada, care a avut norocul să fie printre primele rânduri. Mulțumesc! 🙂
Te-am urmărit pe Instagram și recunosc cu mâna pe inimă că te-am cam invidiat un pic. Îmi place așa de mult Florence, are un ceva în voce pe care nu prea l-am mai găsit prin alte părți. Nu știu dacă voi ajunge la Electric, însă tot sper să ajung cândva la un concert al ei. Ar fi de vis <3 Mersi că ai împărtășit cu noi!
Asa e, Ioana, nici eu nu am mai auzit o voce asa ca a ei – chiar este minunata. Iti doresc sa ajungi, o sa iti placa enorm! <3
”Never let me go” era. 😛
Ah, hehe, chiar eram curioasa!! 🙂 Si mie imi place mult <3
Mi-ai amintit de melodie si am ascultat-o acum cateva zile vreo 3 ore pe repeat. Let’s do this again! :)))