Scriu acest articol deoarece, din nefericire, mulți oameni pare că au pierdut complet esența venirii Papei Francisc în România și, cu riscul asumat de stârni disconfort, simt o nevoie egoistă de a-mi etala gândurile ca la tarabă.
Din punctul meu umil de vedere, oamenii confundă spiritualitatea cu un spectacol la care vii să dai bine. Confundă religia cu statul, cu un statut, un titlu, cu politica. O confundă cu viiturile care se pogoară val-vârtej și intră în casa oamenilor, lăsând apa până la genunchi. Uită că religia are scopul de a ne aduce aproape de o oarecare divinitate (fie ea în capul nostru, fie ea universală), de a ne oferi pace, mângâiere, sau liniște când avem nevoie de ea și că este o relație PERSONALĂ a fiecăruia dintre noi.
Eu una prefer să mă consider spirituală, nu religioasă, dar mereu am încercat să tolerez apartenența laică a omului de lângă mine, chiar dacă perspectiva mea e una complet diferită (și am cunoscut, în viața mea, și musulmani, și catolici, și budiști, și ”necredincioși”, protestanți, penticostali și așa mai departe). Ca fapt divers, bunica mea era catolică, și deseori când eram mică mergeam la biserica catolică împreună cu ea – și îmi plăcea mult, era liniște și cânta orga. Chiar dacă eu am fost botezată ortodoxă. În timp, am realizat că oriunde poate fi casa Domnului, nu neapărat într-o clădire strălucitoare, poleită, și falsă.
Dar revin la subiect. Ce contează că a venit un om catolic în vizită în țara noastră ortodoxă? Ce contează că ortodocșii au vrut să-l vadă? Credeți că Dumnezeu ține cu ortodocșii, iar pentru catolici are o listă separată? Cum credeți că se face împărțeala când murim? ”Aaaa, tu ai fost ortodox, treci aici, tu catolic, în altă parte.” Credeți că sunteți ortodocși mai bine văzuți în fața Domnului dacă aruncați cu noroi în catolici? Aveți un loc mai fruntaș la intrarea în Rai? E așa greu să îl RESPECTAȚI pe cel de lângă voi care nu e la fel ca voi?
Ne pierdem umanitatea în fața unor diviziuni religioase de care ținem cu dinții, când, de fapt, liniile sunt gri, și nici măcar nu sunt linii. Câtă fățărnicie să iei în derâdere un cult religios doar pentru că nu e ca al tău! Mesajele papale pălesc în fața ignoranței unor oameni obsedați de a avea dreptate, lipsiți de empatie. Nu despre asta e vorba – cine e catolic, cine ortodox, cine musulman, cine ateu – ci despre a fi mai buni unii cu alții. E clar că pentru unii, ce a zis Papa a intrat pe o ureche și a ieșit, ca o râmă, pe cealaltă.
Vă mai întreb: Oare nu toți suntem os și carne la sfârșitul zilei? Nu avem toți griji, temeri, mici bucurii, plăceri vinovate sau nevinovate, păcate? De ce ne înverșunăm atât de tare? Cazul e unul izolat, dar poate fi extrapolat și pentru altele.
În religia fiecăruia, în loc să ne preocupăm, în primul rând, de sufletul nostru, și apoi de a-i ajuta pe ceilalți, ne batem care are mai multă dreptate și vârâm pe gât ideologiile noastre, pentru că, nu-i așa, ale noastre sunt cele mai bune! Ei bine, newsflash! Doar Dumnezeu are dreptate. Iar noi nu suntem Dumnezeu, ce-i așa greu de priceput? Suntem oameni, iar oamenii greșesc, nimeni nu e perfect. Poate doar Captain America. Încercați să vă amintiți asta din când în când: smerenia și bunătatea sunt mai importante decât aroganța și individualismul egocentrist, fie ea în religie sau nu.
