Nu știu câți dintre voi au luat la cunoștință faptul că sâmbătă, 20 noiembrie, s-a sărbătorit Ziua Drepturilor Copilului. Cei de la Salvați Copiii Timiș, niște oameni minunați, de altfel, au organizat o acțiune tare drăguță la mall, pentru și cu copii, dar și părinții lor, la Kids Land. Îmi pare rău că n-am reușit să ajung, m-am spânzurat puțin pentru asta, în fine, ce să-i faci, data viitoare. 🙂 Apropo, să nu uit, pentru cei din Timișoara, miercuri, 24 noiembrie, la ora 21:00, la Filarmonică va fi organizat un concert de caritate, cu prețul biletului în valoare de 5 ron, pentru copii și cadourile lor de Moș Crăciun. Nu dați doi bani în silă, oferiți, cu drag, 5 lei.
De ce amintim în fiecare an de Drepturile Copilului ? De ce trebuie să existe ENUNȚATE Drepturile Copilului ? Sau mai bine zis … ce știți voi despre Drepturile Copilului ?
Este cunoscut faptul că ei, copiii, sunt cei mai inocenți ( cel puțin așa ar trebui … ) și influențabili oameni de pe planetă. Astfel, și cel mai ușor de abuzat, dus de nas și așa mai departe. Legile care îi apără și le oferă drepturi s-au constituit pentru ei și împotriva nenorociților care îi neglijează, îi discriminează, îi lovesc, îi abandonează etc. ca să poată fi pedepsiți pe baza a ceva. Nu este o glumă și aș îndrăzni să spun că pedepsele aici sunt chiar mai severe decât pentru infracțiunile penale.
Primul început pentru demersurile legale de recunoaștere oficială a Drepturilor Copilului au fost făcute în cadrul Declarației de la Geneva din 1924 privind drepturile copilului. Apoi, în 20 noiembrie 1959, Declarația Drepturilor Copilului a fost adoptată de către Adunarea Generală ONU, fiind ulterior și recunoscută în Declarația Universală a Drepturilor Omului.
În câteva rânduri, vă reamintesc tuturor și poate și celor care mă citesc, dacă mai există copii printre ei ( adică până la vârsta de 18 ani, în cazul României ), că:
– orice copil are dreptul la viață și are dreptul de a i se asigura supraviețuirea și dezvoltarea
– fiecare copil are dreptul să fie înregistrat după naștere, să poarte un nume și să aibă o familie
– orice copil are dreptul de a-și exprima liber opinia în orice problemă sau procedură care îl privește, și are, de asemenea, dreptul de a fi ascultat
– copiii au dreptul la educație, la timp liber, joc și participare la activități culturale și artistice potrivite vârstei
– orice copil are dreptul la PROTECȚIE împotriva tuturor formelor de abuz, de la pornografie infantilă până la consum de droguri, exploatare de orice fel, muncă silită, tortură, tratamente degradante și lipsite de libertate
– orice copil afectat de un conflict armat are dreptul să beneficieze de protecție și îngrijire
– toți copiii, INDIFERENT de ETNIE, RELIGIE, SITUAȚIE MATERIALĂ, RASĂ etc. trebuie să se bucure de toate drepturile, statul fiind OBLIGAT să protejeze copiii împotriva oricăror forme de discriminare. De asemenea, același stat trebuie să respecte drepturile copilului și să întreprindă acțiuni pozitive de promovare a acestora.
– nu știu dacă e valabil și în alte țări, însă în legea 272/2004 pentru drepturile copiilor din România se subliniază dreptul la PROTEJAREA IMAGINII. Până la vârsta de 14 ani părinții pot decide dacă ei, copii, pot apărea sau nu la TV. Dacă se depășește vârsta, trebuie să existe acordul copiilor
În mare, cam atât.
Iar acum vă propun să coborâm cu picioarele pe Pământ. Câte din aceste lucruri sunt valabile la noi ? Câți copii știu oare, de aceste drepturi ? Câtora le și pasă ? De ce ar apela un copil la Protecția Copilului, autoritate națională care acționează, chipurile, pentru copii ? Sau, de fapt, câți copii știu de Protecția Copilului ? Câți sună ? Câți adulți RESPECTĂ drepturile copiilor lor sau ai altora ? Câți știu despre ele ? Întrebările pot continua. Nu se poate nega această carență sau deficiență în tratamentele aplicate în beneficiul copiilor, care, pare-mi-se, sunt lăsați cam la coada vacii. Uităm că ei reprezintă, de fapt, viitorul nostru și nu ne preocupăm, pe cât ar trebui, de educația lor. E mai important să luăm lumină de la București decât să construim un centru pentru copii defavorizați. 🙂 Deh, dacă n-ar fi ONG-urile, greu ar lua statul vreo inițiativă, asta e impresia mea.
Treaba cu violența e și mai gravă. Unii consideră că o corecție pe spate o să-l învețe minte pe copil. Nu, zău ? Ați fost bătuți de părinți când ați fost mici ? V-a plăcut, nu ? 🙂 V-ați simțit extraordinar, bănuiesc. Nici nu vă apăreau lacrimi în colțul ochilor și nu vă tremura bărbia că nu înțelegeați ”de ce ?” sau ”de ce așa ?”. Tare mi-ar plăcea să-l bat și eu pe ăla care își lovește copilul, înzecit, că e mare și se presupune că are minte, copiii sunt mult mai vulnerabili și naivi. Oare chiar nimeni nu realizează că prin violență instigi la violență și că nu rezolvi mare lucru cu ea, mai ales pe termen lung, în cazul copiilor ?
Crud e că mai apare câte un dement care insistă pe ideea ”eu te-am făcut, eu te omor”, sau ”ce-mi bați tu copchilu, lasă că dau eu în el!”. Nu ți-e rușine, animalule, să brutalizezi un copil nevinovat, lipsit de apărare ?
Nu mai zic de cei care își trimit copiii la muncă / cerșit și ei stau și freacă pana toată ziua. Părinți de 3 lulele. Nu numai în acest caz, dar și în general. Dacă ar ști părinții cât de mult au nevoie copiii de ei … nu știu, cred că nu conștientizează ! Mi se rupe inima la orele de after-school când îmi zice câte un elev că mama sau tata e plecat / ă în Italia, Franța, Spania etc., cu o notă de tristețe adâncă în glas. Poate pentru că aici nu îl angajează nici dracu și cum altfel să-i oferi bunăstare și condiții ? Dar educația ta ca părinte, căldura ta ca părinte … cum apuci să o mai transmiți ?
Sunt atâtea probleme că mi se învârte capul și mai că-mi dau lacrimile, scrâșnesc din dinți gândindu-mă cu milă și cu drag la atâția copii defavorizați, care ar vrea și ei, dar nu pot, pentru că n-au. Și alții care au, râd și abia că le pasă. Nu există sau cel puțin nu se practică nici, din câte am văzut eu, sper să mă înșel, toleranța între elevi pentru cei mai săraci, eventual venirea în ajutorul lor. Personal, pot spune, fără vreo tentă de laudă, că la mine în clasă, împreună cu colegii mei, dar și în general, cu alte ”colaborări” din liceu, am încercat mereu să oferim sprijin bănesc colegilor noștri de la sat sau care stăteau mai prost cu banii și nu-și permiteau să vină la banchet, spre exemplu. Sau, să vă povestesc o mică întâmplare. Veneam cu copiii de la film, într-o zi, și vorbeam cu niște băieți, feblețea mea. Clasa a 5-a, a 6-a, mi se pare, nu știu sigur. Unul a zis la un moment dat ceva cum că cel pe care-l țineam de mână e ”sărac, că și-așa n-are bani, n-are calculator”. Parcă m-a străpuns pe mine, nu pe micuțul din brațele mele. Atunci l-am întrebat pe acel băiat care făcuse comentariul dacă i-ar plăcea ca cineva să-i spună așa ceva în cazul în care el ar fi cel care n-ar avea așa de mulți bani sau nu și-ar permite un PC. Ce-a făcut ? S-a rușinat și mi-a dat dreptate. Vedeți voi, dacă nu prinde nimeni ocazia de a le atrage puțin atenția asupra anumitor comportamente de finețe, care mai târziu au potențial să se transforme în defecte, n-au cum să reacționeze ! Nici nu trebuie să-i indicați ”nu îi spune colegului tău că e sărac!”, adică formularea aceea cu negativul în față. E suficient să-l întrebați ce-am precizat eu mai sus. În orice caz. Dacă ați avea ocazia să cercetați aceste mici fenomene, ați observa cu ușurință că ei, copiii, se blochează, în general, la astfel de întrebări cu ”dacă ai fi în locul …”. Se gândesc și ei că într-adevăr nu le-ar conveni deloc să fie loviți sau arătați cu degetul ș.a.
Nimeni nu pricepe că acești copii vor deveni, la rândul lor, părinți, unii chiar PREA DEVREME … și n-o să aibă habar cum să-și îngrijească odraslele dacă n-au primit îndrumare sau sprijin de la cineva ”mai mare” ?
Eu mă bucur pentru toți copiii care reușesc să își trăiască acea parte fantastică a vieții lor numită ”copilărie”, care, în ciuda mediului în care trăiesc sau în pofida condițiilor, sunt ajutați de alții să o ia pe căi mai bune, sau ajung să se bucure și ei de tot ce e firesc vârstei. Poate chiar și de o ciocolată Kinder.
Am găsit un link foarte interesant, vi-l las și vouă, poate aveți curiozitatea să citiți materialele de pe site, și mi-am permit să extrag câteva aspecte, de această dată POZITIVE și oficiale, oficiale, ca să nu ziceți că influențez eu subiectiv faptele prezentate. Sper ca acest raport, axat pe doar un segment din tot ce am ”elucubrat” eu mai sus, ”Bune practici privind combaterea exploatării copiilor prin muncă” să conțină date cât mai reale. Iar dacă știți și voi de lucruri bune care se întâmplă, sau pe care le-ați remarcat, scrieți-le, să le vadă și alții, să nu ne împresurăm doar cu atâtea rele … Poate că totuși, pe undeva, există ceva care mișcă, deși încet, ca melcul.
Piatra Neamț – ”Au fost identificaţi 39 de copii ai străzii exploataţi economic. Pentru fiecare copil au fost întocmite ancheta socială, planul de intervenţie socială, proiectul individualizat de protecţie.
A fost redus numărul de copii exploataţi economic cu 30. Au fost înscrişi în clasa I şase copii, reintegraţi şcolar opt, iar trei copii au fost înscrişi la grădiniţă. Toţi copiii integraţi sau reintegraţi şcolar au primit rechizite, uniforme şcolare, ghiozdane. Copiii care au împlinit sau chiar depăşit vârsta de 14 ani au fost sprijiniţi în obţinerea actelor de identitate.
Copiii şi părinţii cu o situaţie materială dificilă au primit sprijin material sub formă de îmbrăcăminte, saltele, chiar şi mobilier (din donaţii).
Au fost înscrişi la medic de familie copiii care nu erau luaţi în evidenţele unor cabinete de medicină de familie. Celor interesaţi li s-au efectuat analize medicale gratuite pentru depistarea şi prevenirea virusului hepatic, HIV/SIDA, TBC şi sifilis.”
”De menţionat faptul că acţiunea desfăşurată în comuna Frumuşica a pregătit crearea şi formarea Consiliului Consultativ Comunitar (CCC), viitorii membri ai consiliului fiind sensibilizaţi cu privire la problematica traficului şi exploatării copilului prin muncă. CCC din comuna Frumuşica a fost primul înfiinţat la nivelul judeţului Botoşani. În prezent sunt înfiinţate 60 de CCC în judeţul Botoşani.
Rezultatele obţinute la sfârşitul activităţii:
– liderii formali şi informali din com. Frumuşica au fost instruiţi/ informaţi cu privire la fenomenul exploatării prin muncă şi trafic, la modul de sesizare a cazurilor prin utilizarea Fişelor de semnalare şi prezentarea sistemului de intervenţie în aceste cazuri şi a sistemului de monitorizare
– 100 de copii au fost informaţi cu privire la drepturile copilului, pericolele la care se expun prin practicarea muncilor grele, a traficului şi exploatării prin muncă şi sexuale
– 20 de copii la risc au beneficiat de programe de atragere către activitatea şcolară/ extraşcolară şi de programe alternative de instrucţie şi educaţie, prin activităţi de recuperare şi dezvoltare.
Beneficiari indirecţi au fost ceilalţi copii din şcolile implicate, părinţii, cadrele didactice, reprezentanţii autorităţilor locale care au beneficiat de un program de informare în scopul conştientizării asupra necesităţii frecventării şcolii de către toţi copii şi dezvoltării fizice în conformitate cu vârsta cronologică.
Alte rezultate: tipărirea de publicaţii (100 afişe, 2.500 pliante, 100 diplome, 1.000 orare), achiziţionarea de echipamente pentru fiecare şcoală din cele şase comune în vederea organizării de activităţi extraşcolare având ca scop prevenirea şi exploatarea copilului prin muncă (6 radiocasetofoane, 6 aparate foto şi filme, materiale pentru compoziţii aplicative pentru copiii din clasele I-IV), iar pentru copii în risc de exploatare din cadrul comunităţii, au fost oferite 60 de ghiozdane care conţineau rechizite şi cărţi, 30 de treninguri şi 30 de mingi.
Scopul şi obiectivele activităţii desfăşurate prin intermediul acestui program în cadrul comunei Frumuşica au fost mediatizate prin apariţii mass media: articole în presa locală, cum ar fi: „Monitorul de Botoşani” şi „Evenimentul de Botoşani”.
Copiii din cadrul Şcolii cu clasele I-VIII Frumuşica au transmis mesajul lor cu privire la fenomenul exploatării copilului prin muncă, prin intermediul unei emisii Radio Cultural.”
”Participanţii au fost membrii centrelor de tineret din Iaşi, ca şi oricare alţi copii care s-au aflat în Parcul Copou şi au dorit să se alăture activităţilor respective. Parcul Copou este un loc foarte popular pentru petrecerea timpului liber pentru familiile din Iaşi, mai ales la sfârşit de săptămână. De aceea concursul a fost organizat într-o zi de sâmbătă pentru a spori impactul acţiunii.
Aceasta a avut câteva componente: o şcoală mobilă constituită dintr-o rulotă care a fost dotată cu câteva table extensibile cu ajutorul cărora au fost ţinute lecţii cu caracter participativ pe diferite subiecte, cum ar fi matematica sau limba română, sau pentru comunicarea unor mesaje specifice; a fost organizat un concurs de desene pe asfalt prin intermediul cărora copiii şi-au exprimat ideile, opiniile, impresiile sau atitudinea faţă de munca copilului; au fost organizate şi reprezentaţii de teatru stradal susţinute de către copiii din centrele de tineret, au fost pictate banere care au fost expuse în parc.
Copiii au avut posibilitatea de a participa la concursuri fie individual fie în echipe, fiind necesar să treacă teste preliminare pe baza cărora au primit anumite scoruri. Ei au putut să aleagă tipul testului în raport cu preferinţele şi cu interesele lor. Pe baza lor a fost făcut totalul şi au fost anunţaţi câştigătorii. Atribuirea scorurilor a fost flexibilă astfel încât să fie recunoscute eforturile tuturor participanţilor.
Concursul a avut o audienţă mare şi, în pofida faptului că s-a desfăşurat într-un context care a predispus la amuzament şi stimulare a creativităţii, a reuşit să atragă atenţia asupra unei probleme sociale care este foarte serioasă.”
”-Judeţul Mehedinţi – a fost lansată o campanie media pentru informarea opiniei publice şi a factorilor cheie relevanţi. A fost lansată şi o linie de telefon de urgenţă pentru semnalarea cazurilor de exploatare prin muncă a copiilor. Ca urmare a cestei campanii numărul cazurilor de copii raportaţi ca fiind exploataţi prin muncă a crescut cu 15%. ”
”În afara activităţilor de instruire, au fost organizate o serie de activităţi distractive. De exemplu, a fost organizat o activitate pe echipe denumită ”concurs de orientare” care a constat în împărţirea participanţilor pe echipe, fiecare echipă având ca sarcină să urmeze un anumit traseu trecând prin puncte cheie unde aveau de îndeplinit o sarcină practică (să ajute un coleg să rezolve un exerciţiu de matematică, sau să acorde primul ajutor unui coleg ”rănit”, sau să ghideze un coleg către ”o unitate de prim ajutor” etc.) sau să răspundă la o serie de întrebări referitoare la trafic, exploatare, abilităţi de viaţă etc.
După terminarea taberei participanţii au devenit voluntari în centrele de tineret, au semnat un ”contract de voluntariat”, au primit o ”fişă a postului” care descria responsabilităţile specifice educatorilor cu vârste apropiate. Au fost organizate şi alte întâlniri precum şi sesiuni de formare suplimentare, au fost oferite prilejuri pentru schimb de experienţă.
Ce anume face ca acesta să fie considerată o bună practică? Îndepărtarea copiilor de contextul care face ca ei să fie expuşi exploatării prin muncă şi oferirea unui cadru propice ca ei să combine învăţarea cu distracţia s-a dovedit a fi extrem de eficient. Ca dovadă faptul că cei care au fost în tabere au devenit ulterior susţinători foarte activi ai acţiunilor de combatere a exploatării prin muncă a copiilor. De asemenea, şi-au îmbunătăţit activitatea şcolară, şi-au asumat roluri protective faţă de fraţii şi surorile lor mai mici care erau de asemenea expuşi riscului de a fi exploataţi prin muncă.
Taberele şi şcolile de vară sunt necesare nu doar pentru a forma educatori cu vârste apropiate de cea a copiilor. Ele pot să fie utilizate ca activităţi cu orice fel de grupuri de copii şi tineri, cu specific diferit. Beneficiile unui astfel de cadru de formare şi recreere se referă la faptul că :
– tinerii şi copiii consideră că taberele şcolare creează un mediu relaxant şi de aceea ei sunt mai motivaţi să participe la sesiunile de formare, percepând tabăra ca pe o recompensă şi nu ca pe o constrângere;
– relaţiile informale stabilite în perioada petrecută în tabără se formează prim participarea la activităţi amuzante şi relaxante;
– reprezintă un start ideal pentru un program de reintegrare şcolară centrat pe copil.”
Foarte frumos din partea ta ca te implici in asemenea activitati. Keep on doing. Multi cred ca educatia copiilor se face la scoala. Gresit. Ceea ce vad ei in familie aplica la scoala. Exemplele de mai sus cu implicarea autoritatilor sunt putine, dare un inceput. In Brasov, ca in orice alt oras, exista mafia cersetoriei si copii fac si pana la 100 de lei pe zi pe care ii duc mizeriei de parinti pe care ii au. Majoritatea sunt copii de tigan. Dar nu ve4zi prea multe anchete si batai de cap in cazurile astea. Cui ii pasa?
Eh, aici nu-i neapărat vorba despre mine, importanți sunt copii. Aș zice că … educația se face ȘI la școală, sau așa ar trebui, dar nici măcar școala nu mai are o autoritate specifică asupra lor, mai ales în școlile periferice orașelor. Sunt puțini cărora le pasă …
Domnişoară, ceea ce aţi expus dumneavoastră este foarte trist, dar adevărat. Referindu-mă strict la România – deşi acest exemplu nu este nici pe departe singular în lume! – pot spune că drepturile copilului sunt respectate, de cele mai multe ori, doar pe hârtie. De ce afirm lucrul acesta? În ciuda multor programe, proiecte, instituţii, etc care se ocupă de aceste aspecte, să luam aminte la se întamplă, cu adevărat, în casele oamenilor. Copiii sunt văzuţi de către mulţi părinţi drept nişte animale fără minte, care trebuie să execute orbeşte toate ordinele primite de la „cei mari”; în caz contrar, îi paşte o corecţie fizică, pe modelul spartan, care promova violenţa fizică drept cea mai utilă cale de a disciplina individul……..exact cum se dresează animalele sălbatice la circ! Mai spun doar un lucru, priviţi şi analizati ce tratament ll se aplică minorilor din centrele de plasament, chiar de către cei remuneraţi de stat să îi ocrotească. Pe lângă violenţă fizică si verbală, acei copii sunt iniţiaţi în „arta” furtului, a cerşitului, etc. Doamnelor şi domnilor, abominabil, cum pot javrele de bucătărese să FURE din mâncarea acelor amărâţi?! Nu mai vorbesc şi despre asistenţii maternali, mulţi dintre ei privesc copiii primiţi în îngrijire drept mână de lucru ieftină………În fine, este foarte trist, sunt foarte multe probleme în domeniu, legea trebuie aplicată cu stricteţe, dar cine să o facă? Mulţi dintre cei abilitaţi să ia măsuri îşi abuzează, la rândul lor, odraslele……..Adică, ce facem, dispunem decăderea din drepturile părinteşti, aruncăm copilul într-un centru de plasament şi gata, am rezolvat problema? Rezultatele de până acum, extrase din articolul de faţă, sunt optimiste, dar insuficiente faţă de amploarea problemei!
Așa este, Julien, contează și ce se întâmplă cu adevărat în casele oamenilor, și asta nu prea se poate verifica la fiecare în parte … Sunt insuficiente, corect, dar contează și acel 1%, zic eu, decât nimic. Oricum, e trist, trist ..
Si eu am ramas socata afland mai multe cazuri de ,,tratament” aplicat copiilor exact de catre acele persoane, care, in mod oficial, ar trebui sa ii ajute. Am impresia ca tot ONG-urile si, mai ales, voluntarii sunt cei care ii pot ajuta cu adevarat pe acesti copii.
Initiativele prezentate de tine, Miscellaneous, sunt demne de apreciat si sper sa se raspandeasca. In scoli exista un dezinteres general vizavi de prezentarea acestor drepturi.
Sincer, nu stiu exact ce masuri sunt luat in orasul meu. Insa, am fost si eu voluntar in cadrul un program after school, unde veneau doar astfel de copii.. defavorizati dpdv social, economic, proveniti din familii dezorganizate (putin spus) si am vazut cu ochii mei dezvoltarea lor in cadrul acestui program, s-au produs niste schimbari in modul lor de raportare la lume, la societate. Au vazut ca exista si altceva, inafara mizeriei la care sunt expusi zilnic.
Legat de ceea ce spunea Julien, nici mie nu imi surade decaderea din drepturile parintesti. O bruta ajunsa deja la 40 de ani isi va schimba cu greu conceptiile animalice, putem insa sa ajutam copiii sa isi apere mintea si sufletul de astfel de aberatii, precum sa isi cunoasca in totalitate drepturile. In rest, pentru schimbarea mentalitatii la nivel de societate, totul porneste exact de la interactiunea cu cei mici. Caci ei sunt viitorii parinti. Daca notiunile lor vizand ce inseamna sa fii un bun parinte sunt modelate pozitiv, avem o sansa la o societate mai buna pentru viitorii copii.
mi-a placut foarte mult articolul tau. Chiar daca e lung. Inseamna ca ai foarte multe de spus pe tema aceasta. Adevarul este ca Ziua drepturilor copilului a trecut aproape neobservata si ca oamenii mari au cu mult mai multe probleme decat o joaca de copii. E un mod traditional de a-ti creste si educa copiii, cu indiferenta. Vedem inca multe cazuri de abuzuri impotriva copiilor iar autoritatile se sesizeza abia cand e prea tarziu si cand raul e ireparabil. Dar stim deja ca asa functineaza lucrurile in tara aceasta. Suntem un popor care nu-si respecta batranii si copiii? INtr-o anumita masura, tind sa cred ca da.
Da, observ că la articole mai lungi nu se-nghesuie lumea … eh, eu tot l-am scris pentru că într-adevăr, am multe obiecții pe această temă.
Normal că e mai important ce-a făcut X sau Y decât banala zi a drepturilor copilului, cred că n-am văzut nicio știre pe această temă, deși știu că cei din București au organizat evenimente – poate mă înșel.
Da, suntem un popor care nu își respectă MAI ALES bătrânii și copiii.
Da ce respectam noi ? 😆 Sau ce merge BINE in tara asta ? 😐
Aici mai totul e pe dos.. lucrurile rele ies in fata.