M-am tot gândit dacă să scriu acest articol, apoi m-am hotărât că tocmai reținerii de a-l scrie, trebuie să-l dau lumii, și mie însămi. Rândurile de mai jos nu sunt despre cartea citită în sine, ci despre dorințe, femei, și cele două împreună, și sper să vă provoc gândirea, căci asta îmi doresc.
Cum m-am pricopsit cu așa o lectură?
Când îmi alegeam ce carte voiam să citesc în Barcelona, am căutat în bibliotecă doar doar oi avea una cu rădăcini spaniole. Am nimerit una chiar de o autoare spaniolă, Almudena Grandes, și am luat-o cu mine – se numește Vârstele lui Lulu. Nu aveam de unde să știu că un roman erotic avea să-mi țină companie la hostel înainte să mă culc. Asta e tot de trebuie să știți despre carte – roman erotic, explicit, scris foarte foarte bine, dar cu personaje îndoielnice, fără un fir solid de poveste complex, sau explorat mai în profunzime.
‘Vai Anca, dar așa cărți citești tu?‘ Greșită întrebare! Întrebarea este: ce am găsit interesant la o asemenea carte? Ceva ce vreau să împărtășesc aici. Ce mi-a plăcut cel mai mult la volum a fost….introducerea, povestea din spate, gândurile care au curs mai apoi și în mine.
Pe lângă faptul că Almudena consideră acum că a fost o stupizenie să publice această poveste în 1989 (i s-a părut puerilă sau scrisă prost pe alocuri, dar chiar nu e), pe atunci a stârnit valuri! A devenit bestseller, și evident, a primit multe critici din cauza conținutului strigător la cer – scene sexuale descrise amănunțit de o femeie. Cum se poate așa ceva??? Mai ales într-o Spanie catolică, recent despărțită de dictatorul Francisco Franco.
Realizam, pe măsură ce citeam, că e necesar să avem și asemenea materiale de discuție și lectură, deoarece, cum scria și Almudena, femeia a fost analizată și dorită în scris de către bărbați de infinite ori, de ce nu ar fi asemenea și pentru femei? De ce să jucăm cartea puritană, când, aidoma oricărui bărbat de pe această lume, și femeile au în egală măsură dorințe și nevoie sexuale? Faptul că Almudena a îndrăznit, vezi Doamne, să scrie foarte plastic despre cum ajunge Lulu, personajul din carte, la orgasm, și nu o dată, și nu într-un singur fel, mă bucură foarte mult din punct de vedere al conținutului literar. De ce?
Consider că literatura nu trebuie mereu să fie cuminte. Ca și orice artă, are și un rol de împingere afară din zona de confort, de a oferi gânduri noi, sau de a scoate la iveală lucruri adânc îngropate. Poate că de multe ori, dorințele femeilor sunt astfel ascunse și îngropate într-un sine condamnat de societate pentru că ‘îi place sexul’.
Apelativele de ‘curvă’ nu lipsesc în asemenea situații. De parcă doar o jumătate de populație se poate bucura de act sexual, sau, mai rău, de parcă doar pentru procreare trebuie să faci sex, cu semn pe ‘trebuie’. Nu, doamnelor și domnilor, nu există nici o rușine în a discuta despre dorințele din dormitor.
Sunt sigură și că citind articolul, e posibil să fie unele femei care să dea dezamăgite din cap, gândind că delirez, poate rușinate de propriile porniri, de care simt teamă să le descopere, să le recunoască. Toate la timpul lor. Suntem ființe sexuale, și deși viața nu se învârte doar în jurul acestuia, sexul joacă un rol esențial în bunăstarea noastră fizică, dar mai ales psihică.
Dorința există, plăcerea de asemenea și ambele sunt reflectate foarte clar în scriitura Almudenei Grandes. Nu are bariere, nu are frici. E o scriitură completă. Într-adevăr, scenele de sex pot fi descrise în mod mediocru, chiar slab, în unele cărți moderne din ziua de azi, și totuși e important să fie acolo! Unele pasaje din Vârstele lui Lulu nu sunt deloc ”blânde”, ”delicate”, să înfășurăm sexul într-o pătură imaculată, dacă se poate, ca stil. E acolo pe masă, real, și, uneori, bizar, totuși autentic. Problema mea cu personajul feminin aici e alta, mai degrabă, și se leagă de relația bolnavă pe care o are față de Pablo, bărbatul din viața ei, dar aia e altă poveste și nu are loc în acest articol dincolo de această propoziție.
Multă vreme nu am știut cum să mă raportez la feminitatea mea, la ce înseamnă să spun ce vreau sau să cer ce am nevoie. Mi se părea că e ciudat. Dar era ciudat doar pentru că se pun niște reguli de o parte a gardului, când iarba e verde în ambele jumătăți, doar pentru că lumea din jur sare rapid să judece. Așa cum probabil voi fi și eu judecată pentru acest articol, cred, dar mi-o asum complet și total. Vreau să strig așa femeilor în neant că e în regulă să vociferați plăcerea, că e OK să vă placă plăcerea, să vorbiți despre dorințe, fantezii, să citiți lecturi erotice, să căutați sex fără obligații dacă asta vreți să faceți.
Moralitatea omului stă în cum se comportă față de cel de lângă el (loialitate, respect), nu în desfătarea a ceva natural. Să țineți minte asta. Și să nu uitați ce succes a avut 50 Shades of Grey. O scriitură proastă, dar care a prins datorită dezgropării colective a ceva ce era în mintea tuturor, în corpul tuturor, dar prea puțin exista și verbal: femeile au în egală măsură dreptul de a se bucura de sex precum bărbații, fiecare pe măsura dorințelor sale, și de a nu fi înjosite pentru asta.