Despre Awake Festival 2017

Vă salut cu multă energie la (aproape) începutul săptămânii, o energie datorată unui weekend fain petrecut lângă Târgu-Mureș, la Gornești, în cadrul festivalului AWAKE. Mi-a plăcut așa mult, că nu pot să nu scriu despre el, în frunte cu recomandarea unei vizite pentru anul viitor! 🙂

Acum … deși nu am fost la multe festivale, și nici măcar n-am fost la Electric Castle (că lumea tot asemăna Awake cu EC, mă rog – îmi dau ochii peste cap), am decis să mă duc la Awake pentru că părea să fie mai altfel, mai puțin ”mainstream”, și pur și simplu am simțit că vreau să fiu acolo. Poate că în liceu sau facultate nu am mers la multe festivale, sau n-am știut cum să mă bucur de ele, așa că acum recuperez. 😛 Și nu, nu am fost acolo ca ”blogger”, Doamne, chiar așa faimoasă mă credeți? :)) Oricum, perspectiva e alta când vii ca omul simplu, din popor, și mai și stai la cort!

20170903_154902
20170903_145707

Noi ne-am luat biletele (178 RON + camping) încă din primăvară, așa că am planificat din timp aventura asta. Deși Rag’n’Bone nu a mai reușit să vină (a anulat pe ultima sută de m), trupa Knife Party din prima seară a reușit să energizeze maxim atmosfera! Deși nu ascult în general drum and bass în viața mea obișnuită, la concerte sau festivale sau la petreceri, mereu mă introduc în modul de ”am venit să fiu pe film”. Ne-au plăcut și ceilalți artiști la care am fost, Jurjak, Golan, Modestep, și desigur, Subcarpați, și ne-ar fi plăcut și Tom Oddell dacă am fi stat duminică până la final. În după-masa aceea se anunțaseră ploi cu vijelii, și din precauție ne-am strâns corturile. Și dacă tot ne-am strâns corturile, am zis să nu conducem pe noapte (aproape 5 ore până în Timișoara :P), și am plecat mai devreme.

Enumăr mai punctat tot ce mi s-a părut fain și de îmbunătățit la Awake, că-i mai ușor, cică listele sunt mai ”atrăgătoare” pentru audiențe. Atunci, luați de-aici:

LOGISTICĂ / ORGANIZARE

  • Cu mici excepții, artiștii n-au întârziat deloc, și programul la cele 3 scene diferite a fost respectat întocmai, iar eu apreciez maxim punctualitatea la evenimente. 🙂 +1 și la organizarea scenelor și a ecranelor.
  • Zona de camping mi s-a părut suficient de mare, suficient iluminată cu reflectoare noaptea, cu WC-uri și locuri de spălat pe mâini / dinți. De asemenea, facilitățile de dușuri au fost bine primite (cozile erau suportabile, eu n-am așteptat mai mult de 5 min ca să intru).
  • Fain că aveai unde să-ți încarci telefonul, atât la powerbank-urile Raiffeisen, sau în zona Telekom, unde era wi-fi gratis.
  • Tot legat de încărcare, foarte bună facilitatea cu cardul special de festival, de unde puteai să îți încarci bani, să plătești și să-ți vezi soldul când plăteai undeva, și la final, să recuperezi oricât ai mai avea pe el (de exemplu…. 3 lei și cinci zeci de bani :P). Mai bine decât cu token-uri, sau altele.
  • Selecțiile de mâncare au fost pe gustul meu, cu destule opțiuni, din punctul meu de vedere, nici prea multe, nici prea puține; eu am mâncat ceva cartofi cu sos de la Naked Potato și o pizza făcută în cuptor de la Camionetta! Aaaa și am mai gustat un kurtos colacs cu înghețată și fructe (YUMMY), și am abuzat de vreo doi-trei langoși pufoși cu cașcaval și smântână! :)) Mi-am satisfăcut poftele, așa că mie mi-a fost bine.
  • Pe lângă scenele mari de muzică, mai erau scene micuțe cu party-uri mai mici, inclusiv un loc unde omu de rând era DJ și putea pune muzică. Am fost în mai multe asemenea mici locuri și ne-a plăcut și partea asta!
  • Frumos că pozele au fost postate în timp util pe rețelele sociale, și chiar este un album foto separat cu ”Awake People”, unde fotografiile incluse sunt superbe. Apar și eu acolo, hehe. 😛

20170901_232647
20170903_141624

ACTIVITĂȚI / PARTENERI 

  • Partea de activități ale sponsorilor / partenerilor în sine s-a aflat destul de mult în sfera ”cool”, chiar ”hipster”, dacă vreți, dar ce contează! Puteai să faci GIF-uri, să printezi poze (și să le primești instant pe e-mail), să citești cărți la Forest Library sau în spațiul Raiffeisen, să te joci cu VR-ul, să participi la diverse ateliere la platforma ”Feed Your Mind” (ce idee mișto, nu?), și probabil o grămadă de altele, pe care eu nu le-am mărturisit sau care-mi scapă acum.
  • Fără intenția comercială de a le face reclamă, chiar vreau să apreciez Grolsch, Raiffeisen Bank și Telekom pentru prezența jovială, creativitate, și suport. Chiar i-am simțit ca parteneri ai festivalului. Să mai fiți. 🙂
  • Ne-au bucurat și amuzat momentele de teatru interactiv, unde te trezeai deodată cu cineva care ridică tonul, numai ca să vezi că lângă tine se joacă ceva. Actorii erau tineri adolescenți, și se foloseau de tot spațiul festivalului pentru a se exprima, erau costumați în fel și chip, foarte simpatici și talentați! Să mai fie și ei! 🙂
  • Am prins o carte mișto la citit (despre Becoming Meryl Streep), și deși nu am terminat-o, mi-am comandat-o azi de la Libris ca să o finalizez. Nu puteam să o las! Opțiunile de cărți, atât din zona Raiffeisen, cât și de la Forest Library (fain concept) mi s-au părut decente, diverse, cât să citești ceva util (dezvoltare personală) sau interesant (beletristică) în timpul festivalului. Mi-a cam mers la suflet treaba asta, recunosc. 🙂

20170902_130729

ALTELE

  • Am fost să trag cu arcul tot așa în zona de activități mai ”de mișcare”, unde puteai să te cațeri, să joci fotbal uman (sau cum îi zice human fussball), sau volei. Sunt o bună arcașă, dar o țintașă proastă – ați înțeles, da? :))
  • Peste tot găseai hamacuri, perne, bean bags și alte cele pentru toți oamenii brusc transformați în urși koala peste noapte, respectiv leneși, pufoșenii, târâtoare care aveau nevoie de relaxare. Sâmbătă am dormit și noi la amiază în zona Pepsi, ne-a prins așa bine somnul ăla în aer liber!
  • Ultimul lucru ar fi că organizatorii s-au pregătit bine pentru ploaie, și cam cu 2 ore înainte să înceapă aversele, voluntarii au început să strângă lucrurile ”vulnerabile”, și să spună oamenilor de parcarea de la gară, să-și mute mașinile pentru a evita o eventuală mocirlă ș.a.m.d. Din fericire, n-a făcut multă pagubă ploaia, că toate concertele de duminică s-au ținut, și vremea nu s-a mai arătat capricioasă. Dar e bine că lumea era cât de cât pregătită! Nu știu dacă aveau la dispoziție, în schimb, cizme de cauciuc. 😛

Dacă ar fi să am câteva sugestii pentru ediții viitoare, ar fi doar câteva:

  • Grijă la safe-urile unde puteai să încarci telefonul, am vorbit cu niște paznici și ei găsiseră niște chei care deschideau aproape orice dulăpior, și asta nu mi s-a părut ok … deci sistemul acesta de siguranță cred că ar trebui regândit.
  • De apreciat inițiativa de reciclare, dar nu poți numi colectare selectivă dacă nu pui toate 3 coșurile cu diverse tipuri (plastic, sticlă, compost etc.) unul lângă altul. Omul când vede că e doar o singură pubelă, și nu mai e altceva în jur, va arunca acolo, indiferent că e destinată doar pentru compost, sau plastic, sau altceva.
  • Cred că info point-ul trebuia amplasat undeva foarte aproape de intrare, pentru că eu nu l-am văzut deloc, și deși am primit indicații în legătură cu locația lui, tot nu l-am putut găsi. Am vrut și noi o hartă, dar am reușit să ne descurcăm și fără ea. Poate la intrare toți ar trebui să primească harta asta cu programul și ce mai e, nu să fie o opțiune. Și dacă n-o vrei, n-o iei.
  • Habar n-am dacă asta a ținut de organizatori sau nu, dar parcă prețurile pentru alcool / apă erau un pic cam piperate (un pahar de apă 6 lei? adică totuși, e APĂ. 🙂 ). Știu că la festivale așa se practică, dar de exemplu, puteai merge la cârciuma de afară și să bei mai ieftin. Cei 2 cenți ai mei. 🙂

20170901_214112

Sper că am cuprins cam tot ce am simțit și mi-a trecut prin cap. Sper că festivalul a ieșit ”pe bine”, cred că oamenii s-au distrat, și, repet, atmosfera a fost una chill, prietenoasă, de sfârșit de vară. Nici un conflict româno-maghiar, știți, e o diferență să vezi un caz singular și să judeci, și să fii tu în respectivele locuri pentru o privire de ansamblu. Dar românii sunt iuți la fire, și sar imediat. Din fericire, toți de la festival au sărit doar la dans, pe muzică, pe ”sunet peste suflet”, cum a zis cineva de la Subcarpați. Eu și prietenele mele ne-am distrat, ”we had a good time”, o să ne amintim cu drag de Awake 2017. Mulțumesc, fetelor! 🙂

În 2018, plănuiesc să fiu ȘI mai activă în zona aceasta de evenimente. Ca blogger sau simplu om, tot aia. 🙂 Vă salut cu drag, ne citim curând, căci iar am tolba plină de povești și lucruri de spus!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.