Centenar – gânduri de după

Ehei, iată că a trecut și Centenarul, am avut ocazia să fim mai patrioți ca niciodată, un sentiment efemer, acu’ hai să trecem totuși și viața noastră, cea de zi cu zi, bat-o lumina, da-i-ar zile lungi să aibă. Aș avea multe lucruri de scris despre supărări sau nemulțumiri, dar îmi dau cu săpun pe la gură și încerc să schimb macazul, perspectiva. Știu că toți avem frustrările noastre legate de țărișoara asta nici bună nici rea, dar hai să nu vorbim despre asta momentan. O întrebare care îmi dă târcoale de ceva vreme, cu privire la Centenar este:

Ce oferim generațiilor viitoare în următorul centenar?

Adică bun, au trecut 100 de ani, așa cum or fi fost ei, mai lini, mai abrupți, nu știu dacă om fi învățat cum să fim un popor (cum se-nvață asta?), dar e ca o viață de om cu zile multe. Și de-acum încolo … ce facem? Asta ar trebui să ne preocupe acum. Generațiilor care vin ce moștenire le lăsăm? Cum le oferim ceva diferit? Și ca să o facem și personal: EU ce pot oferi de-acum încolo pentru următorul centenar?

Nu sunt naționalistă și nici baș patrioată (iertați-mă, vă rog, dacă puteți). Nu mă afișez cu steagul de gât, dar nici nu mi-i rușine că-s româncă. Sunt româncă, sunt om. Același lucru. Însă,  cred cu tărie în altceva: acolo unde ești, să faci tot ce poți să contribui. Să oferi, să-ți pese, să ai grijă și de oameni, și de natură. Momentan, sunt aici, și nu știu când sau dacă o să plec, că am niscaiva treabă prin România. Nu-i firea mea să stau cu degetul îndreptat mereu spre alții și să mă plâng (mă plâng, dar mai rar). Dimpotrivă, încerc să fac ceva de bine. Să pun un fir de nisip, o pietricică, o carte, o vorbă bună la construirea unei lumi mai deschise, mai frumoase.

Îi ușor? Nu, nimeni nu a spus că e ușor. Ușoară e o pană, nu aportul adus la o comunitate. Pana e imobilă, oamenii sunt fluizi, dinamici, schimbători, emoționali, se pot aprinde repede – asta dacă nu-s ardeleni. Ăia ard mai greu. 🙂 Un spirit, însă, nu se poate construi de pe o zi pe alta. El trebuie întreținut în timp, cu răbdare și iubire. Se va clătina, da, de multe ori, însă trebuie să fim acolo ca să nu pornim mereu de la zero.

N-aș vrea să vă scriu filosofia asta și apoi să mă vedeți plecând – principiile acestea sunt valabile oriunde. Dar uite, dacă tot a trecut Centenarul acesta, aș vrea să îndrept conversația înspre ce putem face, ce VOM face. Nu cum ar fi fost dacă, nu ce a fost, ci care-i drumul pe care-l urmăm de-acum înainte. Istoria e utilă doar dacă învățăm din ea, altfel amintirile grele sunt o povară, iar nostalgia ne ține ostatici.

Partea cea mai bună e că nici nu trebuie să mutăm munți din loc (o sarcină foarte dificilă, de altfel) ca să facem ceva. Am mai spus-o și o voi mai spune: din noi va veni schimbarea. Mai multă grijă față de educație, de natură, de cei din jur, și mai ales față de noi. Eu sunt convinsă că desaga nimănui nu-i plină ochi numai cu dulcețuri, dar aș vrea să cred că toți putem oferi ceva bun din ea și pentru ceilalți. Dar din suflet, nu doar așa de ochii lumii.

Nu o să trăim 100 de ani ca să vedem niște rezultate, dar sper că undeva, cândva, niște oameni, copii, tineri, adulți, bătrâni, se vor bucura de o țară mai bună, și vor aprecia că nu am lăsat lucrurile de izbeliște. Vă doresc un început de săptămână minunat, în care să vă dea târcoale și vouă un pic întrebarea de mai sus. V-am pupat!

0 comentarii

  1. Imi place MAXIM poza! E geniala! Cat priveste schimbarea, ai mare dreptate, trebuie sa vina de la fiecare dintre noi. Daca fiecare face cat poate el de mult bine, fara sa se uite in stanga si in dreapta, sa vada ca vecinul poate nu face la fel si sa se dea batut, viata va fi mult mai frumoasa.

    1. Multu, Andra! Asta-i, ca ne uitam mult la vecini, si uneori ne dorim si sa moara capra lor. Dar jur ca uite, as vrea sa schimbam asta in Traiasca capra vecinului! Si in 100 de ani, oamenii sa o perceapa / foloseasca ca atare. 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *