Se scurg mizerii pe-un vast cadran rotund, nespălat, Absurde, copilăreşti, goale ca nimicul. Noaptea-i plictisitoare, fără orizonturi, scuipată-n gând împrăştiat. Nebunie instalată, nimeni nu-i acasă cum trebuie, Nici măcar cum ar trebui să fie, de muză inspirat ! Suflul divin e noroi mânjit de lacrimi false, Şi se umplu rânduri Citește mai mult
– descoperind perspective –