Se scurg mizerii pe-un vast cadran rotund, nespălat, Absurde, copilăreşti, goale ca nimicul. Noaptea-i plictisitoare, fără orizonturi, scuipată-n gând împrăştiat. Nebunie instalată, nimeni nu-i acasă cum trebuie, Nici măcar cum ar trebui să fie, de muză inspirat ! Suflul divin e noroi mânjit de lacrimi false, Şi se umplu rânduri Citește mai mult
Amoeba
Îmi e un greu imens de greu, atârnător, În ceaţa zăbrelită din capul meu, aviator. Stau lipite de fantasma blestemată Tablouri murdare, clare ca niciodată, Şi ca niciodată mai anevoios de dat jos. Ploaia în singurătatea ei şi-a mea, Mă loveşte-n geamul fără perdea, Spălând lichenii eterni, veşnic prezenţi, Pletoşi, Citește mai mult