Am văzut, în sfârșit, filmul ”Eat, Pray, Love”, bazat pe cartea cu același titlu de Liz Gilbert. M-am uitat, de curiozitate, la critici … sunt foarte răutăcioase. E adevărat că Julia Roberts a îmbătrânit ( E FIRESC, NU CREDEȚI ? ) și că nu a fost un film de mare acțiune, însă iar uită lumea că e adaptat după o carte.
În această carte, ( pe care am citit-o ) Liz Gilbert încearcă să găsească un răspuns vieții ei, ceva care să o definească, dorește să pornească pe un drum numai al ei. Asta pentru că deși are o slujbă de vis, un soț care o iubește … simte că nu e de ajuns !!! Există momente în viața oamenilor … când au ei impresia că nu au mulțumirea aceea interioară, oricâte lucruri materiale ar deține. Unii o numesc criza vârstei de mijloc, pe care evident că alții n-o înțeleg, dacă nu trec prin ea, și astfel o condamnă.
Eu cred că Julia Roberts joacă bine rolul lui Liz Gilbert, așa naturală cum e ea, chit că acum urlă și apoi plânge. O femeie dezechilibrată emoțional, ce răzbate pentru echilibru, pentru amorul său propriu, pe care l-a pierdut. Astfel că, fiind încredințată că doar un drum și prin alte experiențe își poate atinge scopul, pleacă în Italia, ca să redobândească apetitul pentru mâncare. Aici își face câțiva prieteni, cu care învață italiana ori iese în oraș să se bucure de vin, de pizza și de felurite mâncăruri care o fac să nu mai încapă în blugii ei de slăbănoagă. 🙂
Apoi pleacă la un ashram în India, pentru meditație, pentru a-și găsi pacea, cu dorința de a reuși să se ierte pe ea pentru suferința provocată soțului ei. Aici se întâlnește cu Richard din Texas ( Richard Jenkins ), căruia îi împărtășește grijile și de la care învață cum să creadă mai mult în ea, cum să lase în urmă regretul, cum să se roage.
Cu sufletul oarecum împăcat, Liz pornește spre Bali, un loc unde a mai fost și unde vraciul Ketut Liyer ( un bătrânel foarte, foarte simpatic ) îi ”ghicise” în palmă că se va întoarce și că vor ajunge prieteni buni. Trebuie să vă spun că Bali e un loc care-ți taie răsuflarea, poate scriu despre el în categoria ”Virtual, prin lume”, săptămâna viitoare. Cred și eu că e un loc inspirant. Aici, Liz e sfătuită de Ketut să combine ce a învățat în țările precedente, și anume să și mediteze, dar și să se preocupe de ea.
Aici îl întâlnește pe brazilianul Felipe ( Javier Bardem ), divorțat și el … cu copii mari, amândoi cam îndrăgostindu-se unul de celălalt, hotărâți să aibă parte de o iubire frumoasă și liniștită, fără să se mai facă unul pe altul să sufere. Totuși, e dureros momentul în care Julia, cumva ancorată încă în lumea cu ”trebuie asta, azi, acum, nu ai voie să ai grijă de tine, nu depăși limitele etc.” îi aruncă lui Felipe, nervoasă, replica următoare: ”I don’t need to love you, to love myself !”. Probabil că anticipați sfârșitul, dar n-am de gând să vi-l spun.
Așa că filmul e mai mult o dramă de dragoste, cu ceva momente amuzante, care se învârte ( CUM ALTFEL, DACĂ E LUAT DUPĂ CARTE ?? ) în jurul unei femei nehotărâte, slabe, poate, impulsive uneori, sensibile, care pornește în căutarea sinelui ei, care dorește să afle ce vrea, totuși, de la viața asta. Între timp, își descoperă și ”cuvântul” – attraversiamo ( să trecem … peste ).
Per total, repet, mi s-a părut un film puternic emoțional, care redă, ( deși într-o formă mai mediocră ) trăirile din carte. Până la urmă totul ține de subiectivism și de percepții personale, dar nu am găsit defecte majore filmului, chiar e frumos și vizual, și are o coloană sonoră interesantă. Dacă mergeți, nu aruncați cu pietre-n mine că nu v-a plăcut sau v-a trezit 0 fire de păr pe mână. Mi-am exprimat doar impresia pe care mi-a făcut-o MIE filmul. Nu mă pot aștepta ca încuiații la suflet să priceapă ceva din această ecranizare. 🙂
Interesant, dupa aspecte pare ca si eu trec prin criza varstei de mijloc 🙂
Cat priveste filmul… macar din curiozitate dupa promovarea facuta am sa-l vad si eu.Mie Julia desi nu o consider deloc pretty ,ca actrita mi-a placut (cel putin în filmele vazute de mine) dar cu toate astea nu m-am uitat la un film anume pentru ca juca ea. Pareri extraordinare despre productie nu am vazut, toti în schimb au convenit ca „merita vazut” 🙂
Si mie imi place ca actrita, nu neaparat ca femeie 🙂 Sunt curioasa ce impresie o sa-ti faca.
Bine- dupa ce am sa-l vad ma voi întoarce la postul tau si îti voi spune ce impresie mi-a lasat.Dar asta se va întampla, la cum ma stiu, cel mai devreme în weekendul viitor…
Nu-i nicio grabă 🙂
Sa stii ca nu am uitat de promisiune, dar înca nu am reusit sa-l vad :”>
Hmmm… poate mai merita o sansa cartea asta, desi la prima vedere nu parea atat de palpitanta pe cat spuneau ceilalti.
Nu e palpitantă aproape deloc, e adevărat 🙂
E o carte ce transmite sentimentele unei femei, confuzia ei și drumul spre regăsire, deci neinteresant pentru multă lume.
Daca ai sti de cand imi doresc sa il vad ;))) si inca nu am ajuns…dar deabea astept :))
Sunt curioasa ce impresie o sa-ti faca 🙂
Un film bun de vazut cu iubita. Asta e numa bun pentru ele.
Cam așa, Lusio 🙂
Pare interesant filmul, mai ales ca ma regasesc si eu in caracterizarea facuta protagonistei. 🙁 Impulsiva si sensibila. 😛
Atunci … nu-ți mai rămâne decât un singur lucru de făcut, nu ? 😛
Ma bucur ca am vazut acest film. Mi se demonstreaza inca odata, ca cele mai simple lucruri din viata sunt si cele mai importante.Daca nu te poti bucura de lucrurile simple, nu te poti bucura de nimic. Multumesc lui Dumnezeu ca mi-a dat sa traiesc o MARE dragoste, care imi da putere in continuare.
Da, maman, ai fost o norocoasă 🙂 :*
@Andrei> Cand ai timp, dragule. 🙂
Deci… daca (pr)omisiunile ar avea un termen de garantie, a mea ar fi expirat de multisor.E drept, am mai încercat de cel putin trei ori sa-l vad si mereu se întampla cate ceva; stiu asta nu-i o scuza 🙂
De la film am avut asteptari mai mari decat trebuia, desi în primele minute parea interesant.Sunt cateva scene plictisitoare, si ma refer aici în general la cele filmate în Italia.Inevitabil te întrebi, cam cat poate manca Julia Roberts?
Trecand peste, filmul are si cateva puncte forte.Peisajele din Bali care îti taie respiratia, vegetatia bogata prin care mi-as fi dorit sa ma pierd si eu. Pentru mine si partea cu India a fost placuta, citindu-i intens cartile lui Eliade am ramas impresionat de tot conceptul,obiceiurile, filozofiile indiene, yoga, starea lor de continua meditatie si am regasit si în film o parte din lucrurile astea. Ideea sufletelor care se cauta si se întregesc a fost chiar subiectul multora dintre gandurile mele si mi-am spus parerea despre asta în diferite ocazii.Se pot desprinde mai multe idei, dar cea a sufletelor mi s-a parut cea mai profunda.
Sfarsit previzibil si prea putina actiune si suspans.Puternic emotional nu mi s-a parut, de ce sa te mint, poate si pentru ca nu m-am regasit fundamental în film,dar închei la fel ca în primul comentariu cu un „merita vazut”.
Timp am avut, dar l-am risipit în alte moduri 😀
Vai, Andrei, chiar nu trebuie să-ți ceri scuze 🙂 Ești primul, cred, care promite că se uită la un film despre care scriu și CHIAR SE ÎNTOARCE să-mi spună părerea lui !!! Așa că eu apreciez foarte mult asta, indiferent de timp, niciodată nu e prea târziu, nu-i așa ? 🙂
Și acum despre film. Da, poate am fost prea subiectivă când am spus că e ”profund emoțional”, probabil deoarece m-a dărâmat replica tăioasă pe care i-a adresat-o lui Javier și fiind influențată totodată și de carte.
Într-adevăr, acțiunea și suspansul sunt sublime, dar lipsesc cu desăvârșire :)), dar mna, v-am avertizat. 😛
Oricum, mă bucur că ți-a plăcut și că ai venit să-mi spui impresia, chiar mă bucur, Andrei !
Chiar m-am simtit stanjenit stii, totusi, dupa atatea „secole” ma trezesc si eu 😆 Uite, în ce priveste cartea nu mai ma avant în promisiuni ca cine stie, îmbatranim si … prea tarziu nu-i niciodata pentru un film sau pentru o carte, vederea sa nu ne lase.
Primul, nu cred, nu se poate!
Nuuu, în relația cu mine nimeni nu trebuie să se simtă stânjenit. Pfff, cartea e și mai și … plină de descrieri și de pasaje care nu zic mare lucru :P, dar na, nu pierzi mare lucru dacă nu o citești, mai ales că e chiar pentru femei, un bărbat nu știu cum s-ar descurca cu ea.
Dacă-ți zic … 😀 Uite, mă pun să verific, ca să nu fiu atât de superficială, deși am o memorie destul de bună. 🙂
Ti-am rasfoit blogul pagina cu pagina sa gasesc articolul si apoi mi-am dat seama ca îl puteam gasi usor la categoria Movies (sunt mai „încet” cateodata).E prea mare osteneala sa cauti prin toate comentariile pentru un asemenea lucru, eu ma bucur ca mi-am onorat promisiunea, asa întarziata cum a fost ea. Cu privire la restul nu pot sa ma pronunt, poate mananca, se roaga, iubesc si se întorc odata si-odata 🙂
Mna, nu-i nicio problemă, acum știi cum să faci. Poți da, în același timp, search după titlu sau cuvinte cheie în căsuța din dreapta sus. 🙂
Am verificat, după cum ți-am spus, și da, ești primul care s-a întors după ce a promis că se uită la ceva recomandat de mine. 😛 Doar Grapefruits a mai avut o tentativă la Despicable Me, inițial a zis că trebuie să-l vadă și ea, apoi m-a anunțat că ”acum îl iau”. Oricum am citit pe blogul ei că i-a plăcut. Așa că prea bine vezi că n-am greșit cu nimic, chiar ești primul ! Și îi ziceam unui comentator că nu mai îmi fac speranțe că cineva se va ”întoarce” vreodată, hehe. 😀
Am înviat o speranta…
Tot timpul m-am întrebat ce-ai sa spui, pentru ca noua oamenilor, ni se pare mai ciudat atunci cand se întarzie decat atunci cand se uita un lucru
Da, poți să spui și așa, vezi, ce frumos ? 🙂
Hehe, și ce credeai că am să spun ?
Ca oricat de slaba mi-ar fi memoria, am o constiinta care nu ma pierde.Credeam ca ti se va parea ciudat si fireste, extrem de tardiv, comentariul meu.Replici n-am putut sa prevad 😀
Nu, dragă Andrei, după cum ți-am spus, mă bucur când cineva se întoarce, oricât de târziu ar fi, pentru a-și respecta o promisiune, un cuvânt etc. Iar tu ai venit într-un moment oportun, nu-i așa ?, în care eu chiar nu credeam că o să își mai amintească cineva comentariul său. De aceea e bine să nu ne aruncăm în afirmații, personal nu uit niciodată și știu cine și ce a zis / promis. 😛 Oricum, ieeei, ce bine că ai văzut filmul ! 😀
Multumesc pentru întelegere.
Acum îmi poti recomanda si un serial?
Tiii … întâi spune-mi dacă te uiți la vreunul, și la care, ca să mă gândesc … deși nu mă prea uit eu la seriale, dar încerc 🙂
La How I Met Your Mother, dar episoadele aparute pana în prezent le-am vazut 😀
Deci serialul meu preferat și de corason, categoric e One Tree Hill, are 8 sezoane până acum, still filming. ;)) Habar n-am dacă îți place genul … mie mi s-a părut că le are pe toate și îmi satisface dorința de a mă uita la seriale.
Îmi place totodată și House MD, deși nu îl urmăresc așa frecvent. Dacă îți plac cazurile de medicină și din astea, e fain, House e un doctor ”trăsnit”, dacă vrei să-i spui așa, și foarte ironic, dar mie mi se pare amuzante glumele lui. 😛
Lumea îmi recomandă și Dexter … la care probabil o să mă uit la vară 🙂
Cunoștințele mele în seriale sunt fragile, așa că dacă te mulțumește ce ți-am scris aici, e ok, dacă nu, o să caut un link în care cineva spunea la ce seriale se uită. 🙂
M-am uitat azi la primul episod din Doctor House si m-am hotarat sa-l urmaresc, cel putin din cand în cand.Doctorul e „trasnit” dar indispensabil 🙂
Hehe 😀 Mă bucur, Andrei !