Dacă mai țineți minte, v-am spus că am o veste mare, mare … no, nu e cine știe ce, dar vă anunț că m-am angajat. La un magazin de pantofi ( prefer să nu menționez numele, nu din lașitate, dar poate că nu e drept să fiu o scârbă – oricum dacă urmați link-ul următor, aflați ). 😛 Se pare că sunt fertilă în dorințe, în ultima vreme, de se tot împlinesc … Mai ales că am și consemnat dorința asta pe blog, când v-am spus ce vânzătoare oribilă aș fi. :)))
Lucrez de vreo 2 săptămâni, cu tot cu zilele de probă și probabil că mă întrebați care-i impresia. Sper că n-o să citească nimeni aici, altfel voi fi dată afară. Dar la naiba, să mă dea afară, e o țară liberă și pot să-mi exprim opinia, daaa ?? Bun.
La început mi s-a părut al naibii de dificil să învăț cum sunt toate codurile, cum trebuie aranjate cutiile, să încasez, să fac schimburi cu bon, reclamații și alte cele – tot ce ține de aranjarea magazinului și prezentare. Acum însă m-am cam obișnuit, mai ales că nu m-am stresat, știam că o să le țin minte până la urmă. Cred că job-ul ăsta e un bun exemplu de ”ai grijă ce-ți dorești, căci s-ar putea să se îndeplinească”. Nu știu ce îmi imaginam eu înainte să vin să lucrez aici. Nu e ușor. Nu pentru că m-ar deranja munca fizică sau ceva, dar am zile în care trebuie să stau la casă și să vând, să recomand chestii. Mie nu-mi place asta și pentru că nu sunt obișnuită să ”turui” ca o moară stricată, e greu să trec peste target-ul de 5% procentul acesta de articole secundare pe care trebuie să le fac când sunt la casă. Și presiunea e mare, credeți-mă. Iar mie nu-mi place să lucrez sub stres și nu-mi place nici să profit de oameni, eu nu sunt așa. Acum sunt și ceva reduceri, e destul de multă nebunie … iar eu gândesc repede, dar .. mă mișc încet. :)) Sunt o aiurită și deseori o neîndemânatică, din câte am observat. Poate o să mă deprind cu timpul, habar n-am.
Cert este că dacă voi fi dată afară ( mă pregătesc psihologic pentru asta și sunt foarte liniștită la acest gând, nu sunt foarte abilă, din păcate – ce ironic, nici nu m-am angajat bine și deja mă gândesc la concediere, nu ? ), nu voi regreta nici un moment petrecut aici. Pentru că am învățat că trebuie să studiez bine ceea ce cred că vreau. Pentru că pot să renunț în orice moment, dacă vreau, fără să-mi pese de bani. Nu am ajuns la 20 de ani să fac lucruri care nu-mi plac sau care mă stresează ( încep să am coșmaruri ). Nu vreau să sune ca o laudă sau ca ceva ”superior”, însă mă consider o intelectuală, un asemenea job ( ȘTIU că se pornește de jos, dar eu zic de compatibilitate ) nu mi se potrivește deloc, pare-se.
Nu am scris asta ca să mă plâng sau ceva, că pentru mine e o experiență care vom vedea în timp cum se va dovedi să fie. Am expus ideile mele la gândul că poate cineva învață din greșelile pe care eu le fac sau ia exemplu de cum să faci. N-am de gând să mă forțez și să mă dau peste cap de 3 ori doar ca să-mi păstrez minunatul job. Nu vă imaginați că sunt o zgrunțuroasă-nepoliticoasă-frustrată vânzătoare, chiar deloc. Sunt amabilă, nu prefăcută, sinceră și nu insist – asta mi se pare atitudinea normală, dar aparent nu e tocmai bine, trebuie MAI MULT. Eu fac ce pot și cum pot, în stilul meu. Dacă nu merge, arrivederci. 🙂 Pentru că ÎNCĂ pot!!
Orice meserie (indiferent de cât de simpla pare la prima vedere) are …. „cuiele” ei. Iar meseria de vânzator (ca si cea de ospatar), daca doresti sa o faci cum trebuie, e chiar foarte dificila. Bineinteles ca asta inseamna sa fii cinstita cu clientii, nu sa-i minti ca sa creasca momentan cifra de afaceri. Personal nu-mi place sa merg prin magazine, dar la viata mea am intâlnit mai multe tipuri de vânzatori. Ei bine, am fost tare bucuros sa constat ca exista vânzatori care iti fac si recomandari de genul „veniti peste doua zile, atunci o sa avem marfa mai de calitate”….Iti trebuie tinere de minte, timbru placut, ceva psihologie, stapânire de sine, atentie marita…nu e deloc simplu. Se intâmpla sa ai clienti enervanti, agasanti, carora iti vine mai degraba sa le dai una in moaca decât sa le zâmbesti….In sfârsit, nu e pentru oricine.
Din punctul meu de vedere insa n-are nicio legatura cu … intelectualitatea. Sau mai degraba cu lipsa ei. Poti fi si vânzator si intelectual in acelasi timp. De ce sa se excluda?
Dragoș, eu făceam legătura cu intelectualitatea la mine. Cum să zic … vezi că gândesc, scriu, fac lucruri ce necesită creativitate sau logică, deseori. ( chiar și în voluntariat îmi dezvolt total alte abilități față de serviciul ăsta ) Aici trebuie doar să tac și să fac sau, când sunt la casă, să dau din gură. Eu sunt amabilă cu toată lumea, chiar și cu țiganii, nu mă deranjează felul clienților, răbdare am. Timbru plăcut … cred că am, atenție mărită – cine știe ? Dar nu simt că mă încadrez locului. Deloc. Colegele mele abia dacă știu ce-i ăla Cărturești și multe vin de la facultăți private … de-alea de 2 bani.
Ah, da…si o dedicatie 🙂
Și mulțumesc pentru dedicație, ești un drăguț, ca de obicei 😀
Eh, nu e simplu. Dureaza pana gasesti ceva ce ti se potriveste si care sa te atraga zi de zi. Si cand gasesti joburl al acre ai vista e posibil sa fii dezamagaita. Nu stii ce iti rezerva viata. Felicitari pentru locul de munca. Oriunde ai lucra tre sa te uiti la jobul ala ca la un punct intermediar in drumul tau catre jobul ideal 😀
Păi oricum nu vroiam să-mi găsesc acum ce mi se potrivește. Vroiam ceva temporar. 🙂 Însă m-am convins de tot că vânzările nu sunt ”my thing”. Dar da, clar e un punct intermediar, nici nu mă îndoiesc de asta. 🙂
Si? Da-ne detalii, cat castigi, ce program ai, cum te trateaza seful, cum sunt clientii, cat de obositor e? :))
Glumesc, felicitari pentru dorinta implinita, pentru ca iti urmeszi visurile, pentru ca fiecare lucru facut in viata poate constitui o frumoasa si utila experienta pentru mai tarziu. 🙂 Sunt convinsa ca deja te descurci perfect.
Da, Nice, dar vezi tu … dorință împlinită – iar acum, ce fac, mă plâng ? :)) E cu două tăișuri. Pe de o parte e bine, pe de altă parte nu. Crede-mă că de atâtea ori am vrut să renunț până acum .. că mă bucur că mă pot automotiva. 🙂
Buna dimineata! Mai, nu cred ca te mai prind pe acolo cand voi ajunge eu sa imi cumpar pantofi din Timisoara, dar ma bucur pentru tine. Orice experienta in viata e benefica, asa ca acumuleaza cat mai mult, stiu ca iti doresti asta. Sunt meserii care se potrivesc unor anumite categorii de oameni si e foarte bine ca incerci sa te cunosti ca sa vezi ce se potriveste sufletului tau.
Sa ai mult succes si o zi cat mai reusita!
Semneaza micul Rambo 😛
Atâta am râs la comentariul tău, vacitim, ioi :)))) Păi da, dacă vii până în octombrie, poate mă prinzi 😛 Eu știam că nu mi se potrivește, dar acum m-am convins. 🙂
E foarte bine ca ai facut acest pas, e o modalitate de a afla ce anume iti doresti de la un job si ce anume nu iti doresti sau nu ti se potriveste de nici o culoare. Desi poate e prea repede sa afirmi ca ,,nu-i de tine”, in sensul ca te acomodezi inca, un inceput in orice domeniu e mai greoi, unele lucruri le simti din start ca nu ti se potrivesc.
Ne asemanam aici, si eu sunt neindemanatica si aiurita, nu stiu daca m-as descurca asa, ca vanzatoare, si partea de vanzari suplimentare (banuiesc ca trebuie sa le recomanzi tu clientilor, sa ii intrebi daca nu i-ar interesa si… ? ) mi se pare si mie… bleah, cred ca iti vine greu sa dai din gura ca o moara stricata :))
Eu inca oscilez, caci am vrut sa ma angajez tot cam in acelasi domeniu (vanzatoare sau… poate ospatarita), insa tind sa cred ca totusi nu mi-ar aduce o satisfactie prea mare si m-as axa totusi pe domeniul ,,meu”: copilutii 🙂
Oricum, e bine ca ai luat initiativa de a face ceva productiv pe timp de vara, probabil iti vor fi de folos si banii, dar mai ales experienta 😀
Hm, colorblissuco, nu știu ce să-ți spun. Poate că e ok să te duci la interviu și să vezi care-s adevăratele condiții pentru orice job la care vrei să aplici. 🙂 Dar dacă apare oportunitatea să faci bani din ce te pasionează pe tine ( copiluții ), apăi nu mai sta pe gânduri. Te pup :*
Iulia, nu te baga la ospatarita, ca acolo poate fi naspa. Sa vezi cand te-or striga 2,3 cocalari gen „papusa, pisi” sau sa te soarba din priviri cu tovarasii sa vezi ce-o sa-ti mai „placa” 😆
Lusio, sa-ti spun drept, e unul din motivele principale pentru care am retineri. Mi-as gasi rapid un astfel de job, stiu sigur, dar ma ia groaza cand ma gandesc cator cretini ar trebui sa le zambesc tolerant si frumos…
Si mie imi plac incaltarile de la „D”. 🙂
Și mie 😛
Prost moment am ales să scriu câteva articole despre vânzătoare și să mă plâng de ele. 😆
Neah, e în regulă 😀 Eu nu fac parte din acea mulțime 😛
Macar jobul asta te va ambitiona, cel putin asa a functionat in cazul meu jobul ca vanzatoare intr-un magazin de pantofi :D.
Mmm … mă va ambiționa în ce sens ? 😀
Hehe, ca sa vezi ce sireata e viata ;))
Ei, succes, cine stie, poate ca va fi mai acceptabil mai tarziu! 🙂 Si daca nu, sunt sigura ca vei lua o decizie care sa te faca fericita 😉
Nu, nu va fi mai acceptabil, Andreea, căci plănuiesc să renunț sâmbăta asta. Deja nu mai suport. 🙂
Miscellinhoooooo, cred ca nu ti-a „stat” bine job ul pe motiv de fire. E foarte posibil sa te fi amuzat mult mai mult ceva gen educatoare, ceva fara prea multi sefi peste cap, desi cu raspundere. Tu iti poti asuma raspunderi dar nu poti suporta sa fii condusa.
Faza rea este ca la muncile astea mai de duzina, mai mereu ai cate unul peste cap iar tu, avand o cu totul alta mentalitate, personalitate si obisnuinta, te „revolti”. E greu sa indeplinesti unele chestii atunci cand ti se pare prostesti, incorecte sau absurde! Dincolo de estetica lor, nici nu te satisfac pe tine ca intelect. Sunt sigura ca vei gasi ceva pe gustul tau, chiar daca -poate- nu esti inca pregatita pentru a-ti asuma tu acea munca de raspundere. Fruntea sus, va trece! Astea-s situatii intermediare.