Plănuiam să public total altceva astăzi, dar, vedeți, uneori scrisul e strâns legat de sentiment, chiar și în blogging. Am văzut ieri la Cinema City filmul (destul de mediocru tradus în românește) ”Fiicele doctorului March” și pe lângă că e superb, mi-a adus multă nostalgie din adolescență.
Filmul e bazat pe cartea ”Little women” sau Micuțele doamne, scrisă de Louisa M. Alcott în 1868-1869. Eu am citit cartea aceasta într-un format de carte de buzunar, în engleză, undeva în gimnaziu, ceea ce înseamnă că aveam maxim 14 ani pe atunci. Erau scumpe cărțile în engleză pentru amărâta mea de alocație, dar am avut o profesoară care ne pregătea pentru olimpiade și ne mai spunea de târguri de cărți/oferte de cărți în engleză – cred că așa a ajuns micuța asta la mine (46.500 LEI/BUC). Nu îmi amintesc multe lucruri pe care le gândeam la acea vârstă, dar cu siguranță vederea acestei adaptări a cărții mi-a reîmprospătat ca un mugure din nou înflorit ce am iubit la această poveste relativ simplă și atât de frumos creionată.
Întotdeauna m-am regăsit în personajul Josephinei, sau Jo – fata rebelă, the ”tomboy”, căreia îi plăcea să scrie și credea că rolul unei femei poate exista dincolo de căsnicie și copii. Există multiple fațete ale iubirii și rolului unei femei descrise în carte, portretizate de câte o soră March în felul său, dar Jo mi-a rămas în suflet, atât pentru caracterul ei temperamental, cât și pentru pasiunea de a scrie și a se dedica talentului ei.
Mai târziu, când am citit Mândrie și Prejudecată, mi-am imaginat că Louisa s-o fi inspirat din Jane Austen. Probabil că pe vremea aceea, însăși actul de a scrie așa o carte cu un personaj care se împotrivește căsătoriei ca finalitate a vieții femeilor a fost un act de bravură, bine primit, în mod evident, de vreme ce a avut atât de mult succes. Ne mirăm oare de ce? Câte femei nu au suspinat citind și trăind gândurile exprimate de Louisa în carte, dorind să aspire la mai mult sau la a avea alegerea de a se căsători cu un bărbat pe care îl iubesc cu adevărat, nu unul impus?
”I want to do something splendid before I go into my castle-something heroic, or wonderful–that won’t be forgotten after I’m dead. I don’t know what, but I’m on the watch for it, and mean to astonish you all, some day. I think I shall write books, and get rich and famous; that would suit me, so that is my favorite dream.”“I want to do something splendid before I go into my castle–something heroic, or wonderful–that won’t be forgotten after I’m dead. I don’t know what, but I’m on the watch for it, and mean to astonish you all, some day. I think I shall write books, and get rich and famous; that would suit me, so that is my favorite dream.”
Am rămas însă cu același sentiment de rebeliune și nonconformism încă de pe atunci – nu pentru că mi l-ar fi insuflat, ci pentru că îl aveam în mine, deci m-am regăsit. Ediția mea de buzunar a Micuțelor Doamne, în engleză, nu e completă, dar e posibil să fi citit cândva și cartea sau să fi văzut adaptări mai vechi. Mi-e tare dragă însă această cărticică și o țin ca un simbol de feminism timpuriu, dacă vreți să-i spunem așa. Paginile i s-au îngălbenit și nu m-am mai uitat la ea de ani de zile. Dar oh, ce dragă îmi e amintirea a ce eram, actualizarea a ce sunt și azi! Și în ziua de azi, 13 Februarie 2020, cred în libertatea de alegere a femeilor, cred că fiecare poate trăi orice fel de dragoste își dorește, cred că poate să facă ce vrea mușchiul ei, dacă asta își propune, și că nu există un rol predefinit și impus pe care trebuie să-l îndeplinească. Am uitat de ”Micuțele doamne”, nu ar fi trebuit. V-o recomand în format întreg, o puteți găsi tradusă la Black Button Books sau în engleză pe books-express (diverse colecții).
Cât despre film, nu mi-aș fi imaginat o Jo blondă, în pielea albă a lui Saoirse Ronan, dar ce frumos a jucat-o, și ce potrivită a fost pentru rol! E foarte finuț realizat filmul și fidel cărții, merită să îl vedeți dacă vă place acest gen clasic. Momentele emoționante sunt exact cum trebuie să fie și nu are cum să te lase rece. Filmul a fost și nominalizat anul acesta la Oscar la diverse categorii, câștigând la design de costum – pe bună dreptate. Fun fact ….. Eu am văzut și la televizor telenovela venezuelană adaptată după carte, pe nume Mujercitas. 🙂 Nu știu dacă își mai amintește cineva, dar eu da.
Și uite-așa … cum s-a transformat o seară de film într-o injecție de inspirație și o trambulină în trecut. Am recuperat cartea din praf, și o țin la mare prețuire mai aproape și fizic, că în suflet a fost mereu. 🙂
Eu am vazut Mujercitas si am vazut si Little Women de 3 ori deja (unde sunt eu a aparut inca din Decembrie si a fost un film potrivit pentru Craciun, in opinia mea..tot Mujercitas au tradus titlul 😀 ). Si mie mi-a placut mult cartea, regasindu-mi in Jo multe din ganduri si planuri…
Si eu doream sa scriu de mult despre film…Cel mai mult si mai mult mi-a placut starea generala, cu imaginea calda si energia aia aparte. Lumina faina de tot, costumele, totul sunt mai sus de actiunea pe care deja o cunosteam dar am regasit-o un pic diferita, colorata. Mi-a placut foarte mult.
In acelasi spirit, cartea mea favorita in copilarie a fost Anne de la Green Gables, am citit primul volum de cel putin 300 de ori 🙂 Si mi-a placut enorm ecranizarea din serialul Anne with an E. A fost ca un tunel catre mine copil, dar cu o perspectiva pe care atunci nu o pricepusem complet. Recomand serialul, daca nu l-ai vazut.
Exact acelasi sentiment de caldura mi-a dat si mie, sa stii:)
SI VAI, Anne of Green Gables, da! Am vazut un film vechi cu ea, si de atunci i-am cautat cartile – am un volum acasa, insa nu am apucat sa ma uit la serial. Imi doresc tare mult sa-l vad, tocmai pentru ca e pe filmul asta care imi place la nebunie:D
Multumesc pentru comentariu:)
Deci da… vreau să văd filmul :))))))
Sper sa-ti placaaaa:)