Carte vie, măi să fie !

Astăăăzi m`am “metamorfozat” într`o carte vie, aşa cum vă spuneam în articolele trecute. M`am dus acolo la ora 17: 00, am primit un tricou şi m`am aşezat frumos pe un scaun, în aşteptare. Mai erau şi alte”cărţi” pe acolo, dar nu le cunoşteam … Aici trebuie să fac o precizare. Întotdeauna m`am simţit stingheră în medii puţin necunoscute. Adică mai participasem la un eveniment al organizaţiei OPAC anul trecut, în vară, şi îi cunoşteam pe câţiva, dar nu suficient de mult încât să fiu eu acolo supersociabila Anca şi să mă „bag în seamă” cum se zice. Nu îmi place să mă duc şi să le fac tuturor cu mâna zicând „Hellooooooo, guyssssssss ! Eu sunt Ancaaaaaa”. Poate că pare amuzant, și unora le reușește, dar decât să fiu nenaturală, mai bine renunț. Oricum, m`am așezat lângă un fotograf cu care am început să discut. Fain tip, cu principii ferme, aș putea zice. Îi fac și reclamă: http://andipopescu.com ( blogul lui e mai actual ) Îmi plac pozele lui. Cred că am înţeles mai bine ce înseamnă fotografie adevărată. Apropo de stereotipuri, pe care le consideră mai mult nişte generalizări, el zicea că într`un fel, e de acord cu ele, pentru că oferă o anumită protecţie oamenilor. De exemplu, ţiganii fură, să zicem. Na, dacă o păţeşti odată cu unul, a doua oară te fereşti. Poate la asta s`a referit. Nu ştiu, nu cred că se aplică în toate cazurile. Şi mă gândesc la „titlul” pe care l`am purtat eu acolo pe tricou: feministă. Ţiganii sunt mult mai puţini decât femeile, prin urmare stereotipul ca o feministă să fie misandră şi procentajul ca el să fie adevărat e mult mai mic. Sau se reduce la un număr infim de persoane.

Cum stăteam io aşa frumos şi râdeam cu băietu` aista, îmi spune cineva că sunt împrumutată. Adevăru`i că aveam emoţii de`mi stăteau chiloţii transpiraţi pe fund. Aveam impresia că toţi oamenii ăia ştiau să spună ceva. Credeam că ei chiar aveau diverse de împărtășit din experienţa lor de viaţă, sau cel puţin aşa păreau. Simultan, mă gândeam că eu sunt cam un zero pe`acolo, o mucoasă de 18 ani care, săraca, se află şi ea în treabă. Spun asta în comparaţie. Chit că mulţi îmi spun cât de minunată şi exemplară sunt ( chiar şi voi, şi vă mulţumesc pentru aprecieri online ) simt că în comparaţie cu oamenii cu care intru în contact, asta nu înseamnă nimic. Am senzaţia că nu prea am nimic de spus şi de transmis, sau că nu sunt în stare să discut despre ceva anume o perioadă îndelungată. De ce ? Pentru că nu îmi place să lungesc vorba. Când am ceva de spus, o fac clar şi concis, fără să o lălăi şi să nu comunic nimic. În scris e altceva, dar la vorbit cu persoane nu atât de familiare … mie personal nu mi se pare chiar uşor. Că mă mai trăsneşte câte o logoree în unele momente e altceva, dar eu chiar îmi rotesc rotiţele gândurilor mele din creier atunci când simt, într`o conversaţie, că apare momentul „şi acum ce să mai zic ?” De multe ori apare din cauza mea, pentru că nu sunt în stare să mă exprim în mai mult de 4-5 fraze. Am mai spus, scurt şi concis. Deci fac dublu efort. Vrea să învăț să scap de tracurile astea, serios. Of… În fine, mi se mai năzare uneori aşa …

Revenind. M`au împrumutat două franţuzoaice care vorbeau puţin româneşte, ne`am dus într`un loc mai liniştit şi am început să conversez cu ele. Regulile erau ceva gen: tu manevrezi discuţia ( adică eu ). Din fericire, au pus ele mai multe întrebări şi eu am răspuns – au fost surprinse să afle că emanciparea asta a femeilor a început chiar odată cu Revoluţia Franceză, prin anii târzii din 1700. Am stat jumătate de oră cu ele, din maximul de 40 de minute cât era timpul acordat fiecărui „cititor”. Cred că am fost şi prima, pentru că m`au şi pozat. 😛 Foarte ascultătoare eram aici în poză.
M`am întors la locul meu, am continuat palavrele cu fotograful, între timp am observat că mai lipseau şi alte cărţi, prin urmare fuseseră împrumutate … după scurtă vreme se porneşte frate o furtunică, pffoaaaa, aproape că a zburat corturile ce le`aveam acolo. A început să plouă, a trebuit să strângem lucrurile şi să plecăm. Eu fără umbrelă … ca o mâţă plouată. Cine ar fi zis ? Anywayzzzzz ( îmi place cum sună, de`aia îl folosesc ) a fost ceva interesant, mi s`au uscat chiloţii până la final şi o să mai merg sâmbătă şi duminică. Mâine nu, că mâine mă duc la banchet. Sper să mă distrez. Buh`bye !

0 comentarii

  1. Eu as vrea sa ma duc la o chestie de genul asta cu „carte-vie” si sa imprumut un evreu. I-as pune numai intrebari de genul „Ba da de ce sunteti voi asa distrusi?” sau „Aveti orgasm cand va luati salariu?”.
    Ca tu tot ai avut tricoul cu „feminista”, eu cred ca as fi bun la faze de genul asta pe post de „misogin”.

  2. Eu nu stiu sa discut despre cartile pe care le-am citit. De fapt, nu mai retin decat 2-3 titluri…Ar fi trebuit sa imi fac fise de lecturi. :))

Lasă un răspuns la Gabi Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *