În general, nu sunt fană a biografiilor cinematografice (uneori, chiar și cele scriptice) pentru că prefer alte genuri. Cu toate acestea, devin interesată ocazional de filme sau cărți care evocă viețile unor oameni interesanți și ne-plictisitori (cum e, de exemplu,”I’m not there (2007)”, despre Bob Dylan). Astfel, am fost entuziasmată să citesc că există un film ce surprinde o parte din viața lui Salvador Dalí, sub numele unei opere ale sale, Little Ashes (2008).
Dezamăgitor a fost să citesc despre alte două producții, ”Dalí & I, A surreal story” și ”Dalí”, una cu Al Pacino, una cu Antonio Banderas și Catherine Zeta-Jones, care din păcate nu s-au finalizat. Eram de-a dreptul curioasă asupra diverselor perspective a vieții lui Dalí și iată că ele nu s-au mai realizat. Dacă ar fi după mine, totuși, eu l-aș alege pe Adrien Brody ca actor pentru a-l reprezenta pe Salvador Dalí și eventual pe locul 2, pe Antonio. 🙂 Scena aceasta din Midnight in Paris îl reprezintă pe Dali interpretat de Brody și cred că îi face teribilă cinste geniului.
Robert Pattinson, actorul ce-l joacă pe Dalí în Little Ashes nu e nici el foarte nepotrivit – ochii îl ajută foarte mult:). Nu am pornit cu nici o așteptare legată de film și mi-a plăcut foarte mult. Realizat în regia lui Paul Morrison, Little Ashes surprinde tinerețea lui Dalí și prietenia lui (tumultoasă) cu poetul Federico García Lorca și regizorul Luis Buñuel. Se zice că Lorca ar fi fost gay după Dalí și că cei doi ar fi avut o prietenie foarte strânsă – cu toate că Dalí a negat că a existat vreodată ceva homosexual între ei, doar prietenia fiind adevărată. Filmul se inspiră însă din această poveste și ilustrează vivid și poetic legătura dintre cei doi artiști.
Robert Pattinson ca Dalí mi s-a părut un pic crispat la început, ca și când tocmai s-ar fi obișnuit cu rolul. Un pic de accent, un pic ciudățel, inadaptat, narcisist, proclamându-se geniu de la prima scenă în care apare. Mi-a plăcut totuși evoluția lui în mijlocul filmului, în care dă frâu liber extravaganței și degajării în exprimare, precum și sentimentelor față de Lorca. Deși trăiau vremuri grele (Spania anilor 1920-1930, cu influențe fasciste), când homosexualii nu erau tolerați, Dalí se proclamă un anarhist, iar Lorca este inspirat de grandiozitatea acestuia. Ajunge și el să lupte pentru libertatea discursului, (și sexuală) și împotriva sistemului, dar din păcate, Dalí, sucit cum era, își inhibă (? nu sunt sigură că era real ce simțea sau nu) sentimentele și cei doi prieteni se despart. Dalí pleacă la Paris să lucreze cu Luis Buñuel, Louie, și cei doi ”iubiți” se regăsesc după câțiva ani.
De la mijloc încolo mi se pare că Robert Pattinson-Dalí devine prea psihopat și excentric, caracterul lui atingând un pic un sevraj artistic; Lorca e neplăcut surprins de întâlnirea lor, cu atât mai mult cu cât o cunoaște pe Gala, soția și muza pictorului. În timpul războiului civil, Lorca moare împușcat și astfel filmul se termină destul de tragic, lăsându-ne cu multe întrebări asupra profunzimii legăturii dintre cei doi și a artei create de ei, o conexiune care cred că a transcedentat, într-un final, moartea. O altă impresie pe care mi-am format-o (în congruență cu orice părere aș fi avut văzând câteva exponate ale pictorului-cele mai celebre-prin poze) este că Dalí nu dă verdicte. Pe el nu-l interesează binele, răul, moralul, adevărul. El doar expune trecut, prezent, viitor, fără a ține cont de timp sau spațiu. Nu pot să spun că nu admir neapărat ȘI acest stil artistic de a dezrobi, fără filtru logic, emoțiile pe pânză, și fără a fi simple culori mâzgălite pretinse la rang de artă.
Din fericire, filmul nu e suprarealist, asemeni lui Dalí, și asta e ok. Prefer să admir suprarealismul de la distanță, să zicem așa, cu câteva inserții mici pe alocuri – în cantitate potrivită, ca și în acest film. Am putut privi foarte puțin înspre picturile lui Dalí (îndeosebi cea care dă titlul filmului și care conține capul lui Lorca inclus într-o porțiune a picturii) și am văzut și o scurtă inserare a unei lucrări existente în realitate – o colaborare Luis Bunuel și Salvador Dalí, numită Un Chien Andalou, 20 minute de … ciudățenie și reverie, în care apare, secvențial, și Dalí. (o găsiți pe youtube) Lorca era andalusian, iar în film, poetul crede că Dalí a realizat scurtmetrajul pentru el. (ca o răbufnire a sentimentelor neexprimate? dacă vedeți scurtmetrajul, veți observa că nu are legătură, deci a fost o speculație special introdusă în film)
Dacă tot sunt la subiectul ”colaborări”, Dalí a lucrat și cu Walt Disney într-o animație scurtă, numită Destino, (găsiți și asta pe Youtube) despre o poveste de dragoste, în principiu. Alfred Hitchcock a împrumutat și el viziunea surrealismului lui Dalí printr-o contribuție de genul oniricului adusă în filmul Spellbound (1945) – cu Ingrid Bergman și Gregory Peck (un film fain, un pic molcom, dar și romantic:)). Preferințele mele artistice nu includ prioritar exprimări ale suprarealismului și a lucrurilor bizare, prea fistichii, dar aceste două colaborări sunt foarte reușite. Despre cea de dinainte, Un Chien Andalou, se zice că a fost realizată înaintea vremii sale, că e cel mai bun deschizător de drumuri suprarealist și așa mai departe. Pentru mine una nu face sens și potrivit celor doi, nici nu ar trebui să facă. Așa că .. ok, mulțumesc. Mă limitez la a aprecia efortul.
Revenind un pic la film, mi-a plăcut coloana sonoră care l-a însoțit, presărată cu tente spaniole, o chitară, o vioară, un pian de-al lui Chopin. Frumos simbiozat, aș zice, cu momentele de tensiune, vis, sau nebunie ale filmului.
Cred că luat în ansamblu, filmul este subestimat – Robert Pattinson nu e grozav, dar presupun că e cel mai dificil rol pe care l-a avut de jucat vreodată și sigur nu a fost ușor. E tânăr, are potențial, eu una mă mulțumesc cu strădania – pe când ceilalți actori interpretându-i pe Lorca și Bunuel parcă erau desprinși fix din Spania anilor 1920. Scârțâitoare unele scene, dar, repet, conchid că privit în perspectivă, filmul e bun și merită un 7.5. 🙂
Aștept, însă, și alte ecranizări legate de controversata viață a lui Salvador Dalí, acest pictor de visuri și mister, un om pestriț, dar neîndoielnic, o personalitate. Aș spera, cu inima mică, și că poate cineva și-a dat seama de talentul lui Brody pentru acest personaj. Până atunci mă pot delecta cu două cărți și anume Jurnalul unui geniu și Chipuri ascunse, în care Dalí ne primește în viața și mintea lui întortocheată. A, nu ca să-l înțelegem. Ci ca să-l adulăm ca pe un salvator (al… artei). 🙂
”If I’m going to be anything more than average, if anyone’s going to remember me, then I need to go further in everything: in art, in life, in everything they think is real: morality, immorality, good, bad, I, we, have to smash that to pieces, we have to go beyond that, we have to be brave. No limit.”
0 comentarii