Amintiri din Miscellaneousărie

Și de la ZuZu vine ca o mângâiere printre amintiri, o lepșuță mică despre copilărie – una din cele mai bune perioade ale vieții mele. Un subiect foarte drag mie, hihi. 😀 Să vedem … deci primele amintiri, 3 la număr. Am foarte multe amintiri, unele vi le-am povestit și aici, dar să vedem ce aleg din ele, din cele mai timpurii…

1. La prima mea grădiniță. În primii doi ani ( chiar trei ) ai existenței mele fragile, m-a crescut străbunica mea, la casa ei din Timișoara, în partea urbană a prelungirii unei comune de lângă oraș. Tot acolo m-au trimis și la grădiniță. Îmi amintesc atât de bine, ah ! Eram îmbrăcată frumos, pui de om mic și creț, aveam o cutiuță din aceea metalică în care aveam un sanviș și o eugenie, iar pe cutiuță, dacă nu mă înșeală prea tare memoria, erau buburuze. Cred că eram emoționată, că nu știam ce se întâmplă, dar m-am conformat, oricum îmi plăcea toată pregătirea în sine. Mătușa mea îmi cumpărase jucării, creioane colorate, carioci, o grămadă. Și dusă am fost. Când am ajuns la grădiniță … o femeie tâmpită m-a luat și m-a condus la o grupă. M-au hărțuit pur și simplu copiii ăia. 🙁 Știam că nu sunt în grupa bună, o simțeam, trebuia să mă ducă la grupa mică, și m-au trimis la aia mijlocie. Mi-au luat toate jucăriile și se băteau, erau niște copii gălăgioși, și eu stăteam cu ochii mari și aproape înlăcrimați că nu pricepeam ce caut eu acolo. Am așteptat cuminte să se termine ziua și când am ajuns acasă, la străbunica, am spus, plângând din tot suflețelul meu de copil, că eu nu vroiam să mai merg la grădinița aia. Nu sunt sigură dacă am dat vreo explicație, cert este că, în mirarea mea, străbunica mea a fost de-acord și de-atunci nu m-am mai dus. Bunica mea, în schimb, a insistat, și părinții mei ( cred ) la fel. Dar străbunica mea a zis că nu, și nu a rămas.

2. Așa că m-au transferat la o altă grădiniță, de data asta aproape de blocul în care locuiam cu părinții, mutându-mă, implicit, și eu, acasă. La grădinița asta mi-a plăcut destul de mult la început, aveam o învățătoare atât de blândă, că îmi era mai mare dragul de ea. Măi și nu credeți că odată n-a mai venit. Au înlocuit-o, tâmpiții, cu o doamnă gen Trunchubll, ca în Mathilda. Nu îmi plăcea de ea, era rea ! Noi și dormeam la grădi acolo, aveam niște dulapuri din acelea cu paturi care ieșeau din ele, și eram toți ca niște pinguini, îmi vine să râd de nu mai pot când îmi amintesc cum stăteam. Și în primele zile, doamna asta venea cu fata ei, pe care o punea să ne supravegheze când dormim. Eu vorbisem anterior cu o fată, pe când ne dezbrăcam la pijama, și ea îmi spunea că dacă dorm cu mâinile pe piept, o să mor. Și eu cum eram obișnuită să dorm cu mâinile pe piept, speriată fiind să nu mă surprindă moartea chiar așa ușor, m-am panicat, normal. No și fata educatoarei s-a pus pe supravegheat FIX pe patul din fața mea, că era un pat gol. Stătea și se uita la mine și scria cu pixul pe o foaie pe cine nu dormea. Vă dați seama că eu eram stresată la maxim de moarte și de prezența ei, astfel încât chiar n-am putut să dorm. Aveam un coleg, Denis, care chiar se asemăna cu Denis, pericol public și el CULMEA reușise să doarmă, pentru prima dată în viața lui, cred, că alteori făcea doar gălăgie. Când a venit vremea de ”trezire” … pe cei care n-au dormit, pe baza listei fetei sale, educatoarea i-a pedepsit: să stea la masă și să coloreze, fără să aibă voie să se joace cu vreo jucărie. Noroc că-mi plăcea să desenez … Îl vedeam pe Denis ăsta cum ia toate păpușile mari și se joacă barbaricește cu ele și mi se rupea sufletul. Hanzu lui de copil ! Educatoarea era foarte satisfăcută să vadă cum noi ne uităm cu jind la jucării și își cam bătea joc de asta. Noroc că a venit tata destul de repede și am plecat de-acolo. All in all, cred că fata care mi-a spus faza cu dormitul cu mâinile pe piept, își bătuse joc de mine. Și apropo de bătaie de joc …

3. La aceeași grădiniță, aveam ore de engleză. În ziua respectivă repetam culorile. Eu purtam un tricou roz cu o panglică bleumarin pe piept și cu alte linii pe-acolo, era tare drăguț. Cum apetitul meu pentru limbile străine era în floare și învățam și acasă cu mama, din manual, le știam. Mă întrebase educatoarea de engleză ce culoare era cea de pe tricoul meu și arătase cu degetul înspre el. Dar tricoul meu era în două culori ! Care culoare era să o zic ? M-am gândit că cea predominantă, de fundal, adică roz ! Și zic destul de prompt: ”pink!” Toți colegii mei încep să râdă ca niște idioți și educatoarea zâmbește așa cu toleranță și îmi spune: ”no, it is blue”. Mi-a picat fața … M-am supărat foarte tare atunci pentru că 1. educatoarea n-a precizat ce culoare voia să-i spun, mai exact 2. ei, colegii, au râs de mine fără motiv 3. am știut culorile și n-am avut ocazia să o arăt.

După cum vedeți, amintiri fidele și destul de apropiate una de alta, trebuie să recunosc că am o memorie formidabilă :P. Dacă doriți să o preluați și voi, considerând că aveți amintiri demne de povestit, vă rog, cu mare plăcere, să scrieți și voi despre ele. Apoi să îmi lăsați un link sau ceva, ca să citesc și eu. 🙂 ( da, eu sunt mai aici 😛 )