3 seriale faine

Dragilor, fiind vineri, și ca să ne mai descrețim un pic încruntăturile, cu riscul de a deschide cutia Pandorei… hai să vorbim un pic despre seriale! :)) Trebuie să recunosc că îmi e greu să fiu consecventă cu urmăritul serialelor, în principiu din pricina altor priorități – după multe ore petrecute în fața ecranului de calculator, fix să vin acasă să-mi trântesc fundul la seriale nu mai am chef! Când să le fac pe toate? Dar, cu toate acestea, am reușit să mai urmăresc pe ici colo câteva faine, și m-am gândit să și scriu despre ele. Nu de alta, dar abia am reușit să mai găsesc ceva care să ”mă prindă”, și până apar noi sezoane la cele la care mă uit deja… meh. N-am HBO GO, așa că Netflixul e prietenul meu virtual – chiar e. Mi se pare superok să dau 10 euro pe lună și să mă pot uita la ce vreau eu, cât vreau. 🙂 Mai și primesc mail-uri de la ei cu chestii noi, care m-ar putea interesa, dacă adaugă sezoane noi… na, praised be!

Acum să vă și spun odată despre acele seriale, nu? Două dintre ele sunt mai mult pentru amuzament, de comedie, de râs, de ironie și aventură, și sunt … animații. Mie-mi plac animațiile mult, deși NU, NU M-AM UITAT LA SOUTH PARK, nu mă judecați, dar nu toate-s faine (e.g. Rick and Morty mi se pare stupid, n-am putut să urmăresc). Astea două însă da. Fiind scurte, m-au ajutat deseori în timpi morți sau plictisiți în care nu aveam chef să îmi bat capul cu altceva, și voiam relaxare și de-stresare. Genul acesta de seriale ajută.

De la creatorul The Simpsons și Futurama, vine Disenchantment, o poveste a unei prințese atipice, rebele. Păi vă mai mirați că-mi place? 😛 Bean e personajul tipic de privilegiată care nu știe ce-i lumea reală, dar care vrea să o descopere, și nu dorește să se comporte conform standardelor regale. În aventurile ei o însoțesc un elf pe jumătate magic și propriul ei demon, Luci. Serialul abundă în sarcasm și lucruri amuzante, și chiar dacă Bean e cam alcoolică pe alocuri, îmi place de ea! Îmi place mai ales ideea de sfidare a regulilor, conflictele părintești, și faptul că încearcă să se cunoască pe sine, depășindu-și limitele. A apărut sezonul 1, și va urma și sezonul 2.

landscape-1534944531-disenchantment-netflix

Următoarea animație cu tentă mai puțin feministă, dar superamuzantă, este Final Space, o comedie pe alocuri dramatică, ce îl are drept personaj principal pe Gary, un astronaut exilat în spațiu pentru că a făcut niște boacăne. Mă rog, nu că nu ar continua să le facă, așa e el – un aiurit. Dar e un aiurit cu suflet bun, care tânjește după prieteni, și e etern îndrăgostit de o altă femeie ofițer spațial, Quinn. De mult nu m-am mai uitat la un serial la care să-mi vină să râd atât de des – poate Disenchantment, dar acolo e și un pic altceva. Acest Gary e așa ciudățel, dar haios, încât nu poți să nu-l placi! Episoadele se derulează fain, nu m-au plictisit, chiar mi s-a părut comic, și pe alocuri și emoționant! Cumva, mi-a transmis o combinație echilibrată între umor și dramă. Și la el va urma sezonul 2. 🙂 

final space

Nu în ultimul rând, am început să mă uit, de la o recomandare, la un serial suedez numit ”Bonus family”, (poză în header) și cel mai mult mă atrage la el e faptul că nu prezintă viața deloc roz sau idealistic. E un serial poate dur, dar autentic, și cu toate că nu am copii, pot să recunosc că sunt multe probleme de viață prezentate aici, care m-au impresionat până la fiori. Lisa și Patrik sunt doi adulți divorțați, fiecare cu copiii lor, care s-au îndrăgostit și încearcă să-și creeze o viață împreună – doar că nu e ușor. Nu e ușor cu ex-ii, cu socrii, cu copii adolescenți care trec prin crizele specifice, cu împărțirea copiilor… și serialul transmite foarte bine aceste complexități ale relațiilor între o familie extinsă, sau ”bonus”. Părerea mea e că aceste provocări pot fi întâlnite și în familiile de zi cu zi, ba chiar în menținerea relațiilor dintre oameni, și de asta îmi place. Mai mult, ador că e suedez și am ocazia să le aud limba, mai ghicesc / învăț câte un cuvânt sau altul. Serialul reflectă în același timp, și societatea suedeză așa cum e ea (pe cât de realist posibil, zic eu). Chiar îl recomand dacă vreți ceva mai nu ”mainstream”, dar calitativ.

Cam asta. Voi la ce vă mai uitați fain, atât de distracție, cât și de ”combustibil pentru minte”? Chiar, pot să îmi fac abonament online la HBO GO și să mă uit pe leptoc? Că eu cu TV-ul nu le am. 😛 Mersi în avans de sfaturi și recomandări. 🙂

10 comentarii

  1. Eu nu le am cu astea de animație și nici nu am auzit de serialele astea de care zici tu, dar de pe Netflix, din ce am văzut și mi-a plăcut, îți recomand:
    – Dark – varianta germană a lui Stranger things cum îmi place mie să zic (în sensul că se aseamănă ca atmosferă și acțiune) + Stanger Things dacă cumva nu l-ai văzut
    – Las Chicas del cable – dacă îți place accentul spaniol și filmele un pic „telenovelish”
    – The Crown – if you are a sucker for the British monarchy
    – Black Mirror – despre cum ne va afecta tehnologia viețile personale (și nu numai) pe viitor
    Și cam astea îmi vin acum în minte.

    1. Așaaaa, apuc acum și eu să răspund 😀 Daaa, am văzut Stranger Things, mi-a plăcut mult!! Am început să mă uit și la The Crown, am ajuns la sez 2, dar parcă nu m-a mai atras să îl termin. Poate poate mai trag de el. 😀 Și la fel și cu Black Mirror, am văzut cred că două sezoane, mi-am luat mindfuck, și apoi cumva nu m-am împins să-l mai văd.
      Da, Las chicas del cable ar putea fi ceva fain de văzut, îmi place accentul spaniol claro, și las telenovelas tambien. :)) Mulțumesc mult pentru sugestii și că mi-ai reamintit de unele la care nu m-am mai uitat de mult!

  2. Eu nu-s mare fan comedii, dar dacă sunt animații…da. Însă sitcoms…meh.
    Înclin mai mult spre SF și fantasy că na, astea îmi plac mie. Dark de care spune Bookish mai sus mi-a plăcut și mie, la fel și Black Mirror. Altfel, am văzut Killing Eve care tot Netflix cred că e. Mult mi-au plăcut și The Expanse și Altered Carbon, dar astea sunt SF așa că posibil să nu-ți placă.
    In ultima vreme m-am uitat la American Horror Story care mie nu mi-a părut horror (nu-mi place genul), ci mai degrabă ia „mituri” din filmele horror și face câte un sezon din fiecare (ai sezon cu vampiri cu Lady Gaga vampiroaică, sezon cu circari freakși, cu azilul de nebuni, cu o casă bântuită, cu un cult etc.), dar e făcut foarte bine, cel puțin mie așa îmi pare.
    A, și m-am mai uitat la Poldark pentru că-mi plac astea de epocă așa, o telenovelă britanică făcută de BBC la care m-a tot apucat plânsul la fiecare câteva episoade :))

    1. American Horror Story am văzut și eu. Genial a fost sezonul cu Lady Gaga, i s-a potrivit mănușă rolul. Da, nu e chiar horror, dar dacă ești mai slab de înger e mai greu să te uiți singur. Eu una mă uit doar cu soțul, nu m-aș încumeta singură :))) Eu sezonul cu circul nu l-am văzut, zice soțul că nu e așa bun (el deja văzuse primele 4 sezoane și apoi s-a mai uitat și cu mine la ce i-a plăcut lui mai mult).

      1. @Bookish : total de acord cu sezonul cu Lady Gaga – a fost genial e sezonul meu favorit. Și muzică la fel de bună. Mie să știi că mi-a plăcut și cel cu freakșii de circ, mi s-a părut chiar trist așa într-un fel. Cel mai mult mi-a displăcut cel despre casa aia de bântuită de colonia Roanoke. Eh, pentru mine ăsta nu prea e horror, pot vedea liniștită singură. Altfel, nici eu nu pot să mă uit la chestii horror, la cinema nici atât. Dacă mă vezi uitându-mă la un film de groază leșini, musai să fie zi și dacă e prea scary pun pauză, merg să-mi fac de lucru, revin și-l repornesc, îmi ia vreo săptămână :)) Dar apropo de filme horror, unul care mi-a plăcut mult e Babadook. E un film serios care îmbracă forma unui film de groază.
        @Anca: să știi că The Expanse e hit & miss, începe așa mai plictisitor, nu place tuturor. Mie îmi place mult pentru că e mai…uman, e cel mai uman SF pe care îl găsesc după Star Trek TNG (care e my all time favorite serial). Nu știu dacă ai văzut Narcos, nu am văzut să fie recomandat aici. Mie mi-a plăcut Narcos, dar a trebuit să mă opresc pentru că mi-am găsit bărbatul vieții sunt forma actorului care îl joacă pe Agentul Pena (adică Pedro Pascal real life), iar acum nu mă pot uita fără să am fluturași în stomac, trebuie să aștept să-mi treacă ză crush pentru a-l relua 😀 Tot de pe Netflix Mindhunter a fost genial.

        1. Nici mie nu mi-a plăcut sezonul trecut, cel cu colonia Roanoke. Prea a fost așa un talmeș-balmeș, nu mai știai care e realitatea, care filmul. Daaa și muzica din ăla cu Lady Gaga a fost tare. De fiecare dată când aud Drake – Hotline Bling mă gândesc la sezonul ăla :)))
          Mindhunter îl am și eu pe listă.

    2. Hehe, am vazut Altered Carbon and I loved it!!!! Abia astept continuarea, hehe 😛 The Expanse am vazut un teaser, dar daca zici ca-i fain, il trec pe lista!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.