The Miscellaneous List II

Continuarea listei de ieri … Menționez că nu am văzut aceste filme.

Love and other Drugs îi are ca protagoniști pe Anne Hathaway ( cunoscută mai ales pentru Becoming Jane și The Devil Wears Prada ) și pe Jake Gyllenhaal, pe care l-ați văzut recent în Prințul Persiei: Nisipurile Timpului. Cei doi au mai jucat împreună și în Brokeback Mountain. Love and other Drugs nu este chiar o comedie romantică, se pare că e mai mult o comedie-dramă …. Jamie este, desigur, un fustangiu, iar pe lângă asta se ocupă cu vânzările. Tot macho-ismul din el e gata să fie luat pe sus de către Maggie. Așa că ajunge să-i spună ce n-a mai spus nimănui în viața lui: ”Te iubesc !” Însă, pentru că lucrurile nu stau întotdeauna foarte roz, se pare că Maggie are o problemă … iar Jamie nu e atât de dispus să renunțe la iubirea vieții lui atunci când aceasta se hotărăște să plece. Oarecum îmi amintește de Sweet November, dar vom vedea ce și cum, atunci când va apărea. 🙂 Până atunci … Ooo, could you see, love is the drug for me ! Trailer 1

Jennifer Anniston, după simpaticul rol din The Bounty Hunter, vine acum într-o altă comedie romantică, The Switch, alături de Jason Bateman, ca să contrazică ideea cum că poate exista DOAR prietenie între o femeie și un bărbat. E mai sugestiv trailerul.

Uneori am impresia că Russell Crowe joacă în filme pe bandă. Noul film în care e personaj principal se numește The Next Three Days – o adaptare după filmul francez Pour Elle. Nu știu ce să zic, nu mi se pare foarte palpitant, dar poate ( mă mai gândesc ) o să mă uit la el pentru Russell Crowe. Trailer

Dacă vă plac filmele violente, cu războaie și lupte, precum și filmele cu gladiatori, soldați din antichitate etc. încercați Centurion. A apărut prin primăvară, dar m-am gândit să-l notez pentru că nu auzisem de el, pesemne nu i s-a acordat suficientă atenție, nu joacă nimeni prea cunoscut, nu ? Trailer

Ei bine, dacă nu l-ați văzut niciodată pe Ryan Reynolds (The Proposal ) blond, în chiloți de Superman … acum aveți ocazia. Paper Man se numește filmul în care Mr. Excellent este prietenul imaginar al lui Richard ( Jeff Daniels ), un fel de ratat a cărui căsătorie cu Claire ( Lisa Kudrow ) e pe ducă. Într-un asemenea moment al vieții sale, se împrietenește cu Abby ( Emma Stone ), o tânără care îi poate completa existența. În ce fel ? Fiți cu ochii pe film și veți afla. 😛 Trailer 1

Personal, nu îmi place Natalie Portman, dar cred că drama Black Swan va fi unul din cele mai bune filme în care a jucat vreodată. Și unul din cele mai horror. Mi se pare mie sau toate filmele în care apar teme cu balet demonstrează cât chin îndură unele femei ca să ajungă ”prim-balerine” sau cum o fi ? Sunt curioasă dacă chiar descrie realitatea. Trailer 1

Tot la cinema am văzut reclama pentru The Other Guys, o comedie cu polițiști. :)) Eu zic că e ceva de capul lui, deși joacă urâtul Will Ferrell ( Stranger than Fiction ) – e urât, sorry, are noroc că e talentat. Oricum … Samuel L. Jackson ? I go for it ! ” -Where’d you learn to drive like that ? – Grand theft auto !” ”The movie industry is completely irresponsible for the way they portray explosions !” Trailer 1

Harrison Ford revine ! Sau n-a dispărut niciodată ? Nevermind, împreună cu frumoasa Rachel McAdams ( The Notebook, The Time Traveller’s Wife și foarte recent Sherlock Holmes ) și Diane Keaton are de-a face cu industria televiziunilor, mai exact cu dezastruoasa emisiune de dimineață – cât de neprofesional. 🙂 Recunosc că mi-a trezit curiozitatea ghidușia numită Morning Glory, sper să nu fie o prostie. Trailer 1

Cred că o să-mi placă foarte mult filmul Flipped sau … cum ne îndrăgosteam noi când eram mici și proști ori care erau impresiile băieților despre … fete. 🙂 ”In school, the only thing i totally flunked out in was understanding girls. I mean … how can anyone figure out what they’re thinking ? And how do you talk to them ?” Trailer 1

Josh Duhamel, Katie Holmes, Anna Paquin în The Romantics nu par să fie foarte veseli că joacă în filmul acesta. E posibil să am eu o impresie greșită, dat fiind că este o comedie-dramă-romance. Cine știe, poate iese ceva din asta. 🙂 Trailer 1

Singura animație de pe lista de azi vine de la studiourile Disney și Pixar, și se numește Tangled, o adaptare animată după Rapunzel, știți voi, prințesa aceea cu părul extralung. A existat sau încă există un conflict pe tema titlului, pentru că Disney a aplicat principii comerciale în schimbarea titlului pentru a atrage, cică, mai mulți curioși la film. Sincer, nu mă deranjează, nu văd care e problema. În orice caz, vreau să mă uit la filmul acesta, pentru că îmi plac, în general, animațiile și pentru că sunt sigură că acel cameleon drăguț e un simpatic și jumătate. Trailer

Și cu acestea am terminat lista filmelor care apar în următoarea perioadă … dacă o să îmi mai atragă atenția ceva, vă anunț. 🙂 Din această listă lungă, sper că v-ați ales măcar 1 film pe care să doriți să-l urmăriți, acesta a fost și scopul, de fapt.

0 comentarii

  1. Ca si la partea I voi spune care filme mi-au trezit curiozitatea.Pai primul ar fi Black Swan, cred ca are un scenariu destul de reusit si nici actorii nu par sa se dezica,The Switch pentru ca înca n-am vazut un film cu Jennifer Anniston care sa nu-mi fi placut,si poate si Paper Man, cu Lisa Kudrow, desi dupa 10 sezoane de Friends cu greu o pot vedea într-un rol serios, de fata cu capul pe umeri 🙂

    Îîmi propusesem odata sa iau top 250 IMDb si sa vad toate filmele de acolo si poate la final sa îmi fac propriul meu top.

    1. N-ar fi cel mai ambitios lucru pe care l-am facut în viata 🙂 Practic daca vreau sa ma uit la un film bun si din cele noi nu ma tenteaza nici unul, continui cu urmatorul de pe lista IMDb, pe care nu l-am vazut.La unele m-am uitat înainte sa descopar topul asa ca am micsorat lista de prima data.Si au mai fost unul sau doua la care nu m-am putut uita pana la sfarsit!

Lasă un răspuns la Nice Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *