Drago-cum ?

So, azi e Dragobetele, foarte drăguţ :). Ştiţi deja ce părere am despre genul acesta de sărbătoare, de aici. Curioasă fiind, am căutat pe Wikipedia şi am şi găsit câteva idei despre tradiţia acestei sărbători. Să vă povestesc:

Unii zic că Dragobetele era un “flăcău” chipeş care batjocorea fetele dacă lucrau în ziua aceea. Alții cred că Dragobetele reprezenta ziua în care fetele şi băieţii se îmbrăcau de sărbătoare, şi dacă vremea era frumoasă, porneau toţi prin păduri, căutând flori de primăvară ( primele flori ). Pe dealuri se aprindeau focuri şi băieţii stăteau la o vorbă ( adică la o vrăjeală ) cu fetele. Pe la prânz, fetele se înapoiau în sat alergând, uneori urmărite băieţii cărora le căzuseră “dragi”. Obiceiu`  ăsta se numeşte “zburătorit”. Aici urmează partea mişto: dacă tipu` era bun maratonist şi ajungea din urmă fata, şi ea îl plăcea, o săruta în văzul tuturor. :X “Dragobetele sărută fetele!” Sărutul celor doi avea o semnificaţie deosebită, şi anume logodna pentru un an ( sau mai mult ), aceasta fiind o ocazie de a`şi afişa iubirea.

Alte obiceiuri erau cele de “frăţie” de cruce: băieţi sau fetele se făceau fraţi / surori de cruce, uneori cu specificul ritual de crestare a braţului, alteori pur şi simplu, prin jurăminte şi îmbrăţişări. Mai există şi alte “tradiţii” sau “zicători”, dar desigur, sunt doar obiceiuri legate de spiritualitatea românească, fără a însemna neapărat ceva. Mă rog, cică dacă fata nu întâlneşte în această zi un personaj de sex masculin, ea nu va fi iubită pe tot parcursul anului de un băiat. Sper să nu fie adevărat ! :))) Se zice şi că tinerii îndrăgostiţi trebuie să ia două nuci şi să le arunce în foc pentru a vedea dacă se vor iubi “forever”: dacă pocnesc şi se crapă, cei doi vor avea o relaţie zbuciumată, în caz contrar ( ard încet ), se vor iubi până la adânci bătrâneţi. Nu cred că nişte obiceiuri pot “garanta” longevitatea unei relaţii, dar ruralitatea a fost ( încă este ) o trăsătură definitorie a spaţiului românesc, care e doldora de – eu le zic – superstiţii. Nu zic că nu sunt drăguţe … dar … mi se par puţin inutile. Aşa de dragul jocului e ok, dar a nu se lua în serios!

Oricum, în ziua de azi totul e mult mai simplu. Şi, după părerea mea, mai naşpa. Totu` e la vedere şi la îndemână, şi nu doar băieţii, dar şi fetele pornesc “la vânătoare”. Nu tu respect, nu tu ataşament, nu tu puţină pudoare. E ok în ziua de azi să îţi arăţi dotarea. Eu cred că arată o oarecare lipsă de siguranţă. Adică “fată, dacă nu îţi iei fustă mini şi tipii nu îţi vor admira picioarele, n`ai nici o şansă astă seară, daaa ? şi nu uita de sutien, fă`l să se vadă undeva pe`acolo !!!”. Foarte, foarte trist. Sau poate aşa e normal, şi sunt eu sucită. De fapt şi dacă mi s`ar zice asta, puţin mi`ar păsa.

Partea conservatoare din mine ( dar rareori tradiţionalistă ) e de acord să se păstreze sărbătorile româneşti, sunt o caracteristică românească şi tot acea parte crede că o naţiune nu trebuie să îşi piardă fondul tradiţional-cultural. Singurul lucru care mă deranjează e să nu fie luate foarte în serios, adică să fim adevăraţi acum, cine`a zis că dacă te speli cu zăpadă în dimineaţa zilei de 24 februarie vei fi frumos pe tot parcursul anului ? Gândindu-mă LOGIC, o femeie la 50 de ani ar trebui să fie nu frumoasă, ci îngeresc de frumoasă dacă de 30 de ani, să zicem, practică acest ritual.

În fine, ca să nu mă mai scurg printre litere atât de mult, vreau să vă transmit în calitate de muritoare de rând ( nu papă al Vaticanului – deşi dacă e să o luăm aşa, şi el e la fel de muritor ca şi mine ), un mesaj de iubire, desigur.  Nu vă iubiţi româneşte doar de Valentine`s Day sau Dragobete. Iubiţi`vă din toată inima ( da, mă, din tot corasonu` ) şi cu toată dăruirea, atât cât e să fie, pentru că repet, e unul din cele mai frumoase lucruri încă pure din această lume. Nu uitaţi de lucrurile mărunte şi nu vă gândiţi la “suferinţă”, pentru că ea vine oricum inevitabil, din orice punct imprevizibil. Carpe diem în iubire. Asta, da.

Am găsit un video drăguţ cu personaje Disney, şi îl pun aici.

0 comentarii

  1. Pai ce? Ar fi rau sa fim la tara, intr-un sat si sa ii alergam pe saracii flacai pana le ies ochii? E drept ca sper sa alerge vreunu’ dupa mine, uite la asta nu m-am gandit. Si sa stam la foc, sa dam cu nuci si sa ne pupam cu vreunu’ ? Adica nu oricare dar nah…Mie imi plac aceste obiceiuri, au farmec, au o anumita vraja. Desigur, nu sunt fanatica si nici superstitioasa (cu o exceptie: aia cu inghetata cand are Rossi circuit). Totusi mie imi plac obiceiurile si sincer, le vad ca pe niste pretexte de joaca. Da, mi-ar place sa mi se faca o surpriza placuta de ziua asta de Dragobete. Eu una as tine traditia asta cu Dragobetele tot timpul !!! Si Sf. Valentin! Pe toate ! Doar stii bine ca de 1 Martie imi pun martisorul la vedere pe rever, cu snur cu tot. Se uita astia ciudat uneori dar eu ma simt frumos, de sarbatoare.
    Si tot sictirul asta si acreala cu Sf Valentin….ce sa-ti spun….toate rahaturile le adopta toti, pe „nemestecate”, asta cu Sf. Valentin le-a picat greu la stomac.
    Dincolo de toate aprecierile astea de natura personala, logic vorbind, aceste sarbatori aveau darul de a-i ajuta pe tineri sa socializeze, sa se distreze si tot satul sau comunitatea, sa petreaca in comun. Ahhhhhhhhhhh ca fazele cu Asterix si Obelix, in satul lor, cand mancau porci mistreti si beau butoaie cu bere. Hehe

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *