Despre factori

Dacă există lucruri ce-mi displac în tot ce am învățat sau voi învăța vreodată, ( la școală, în principal ) aceia sunt factorii și clasificările. Urăsc clasificările și asta e, factorii nu sunt desertul meu favorit.

Totuși, despre factori vreau să zic un pic azi, că în ultima vreme m-am cam prostit și ăsta e subiect serios, altfel ce mama naibii de treabă mai face Miscellaneous pe aista blog minunat ? Buuun. Deci factori. Deseori, asist (sau mi se întâmplă chiar mie, dar destul de rar, ce-i drept) la fenomene egocentriste și înguste din partea a diverși oameni. Nu știu prea bine treaba cu determinismul, dar sunt convinsă că există foarte mulți factori care contribuie la realizarea/împiedicarea a ceva. Niciodată unui om nu-i poate fi atribuit 100% meritul sau vina.

În fiecare clipă a vieții noastre sunt zeci, sute de factori ce acționează asupra noastră, direct sau indirect. Și mă enervează de-mi ies elefanți pe urechi – atât de tare se screm nervii – când oamenii uită de asta și UN SINGUR OM este blamat sau ridicat în slăvi. De cele mai multe ori, omul nu reușește singur. Poate că e inspirat de cineva, de ceva, de un moment genial, sau creierul lui face o conexiune pentru că o altă persoană a spus X sau Y și na, i s-au legat acolo firele, sau a ajuns fix în locul potrivit la timpul potrivit și așa mai departe. Eu nu zic să-i luăm ”gloria”, dar ar fi bine să avem în vedere și alți factori ce au condiționat starea respectivă, pentru că dacă luăm de bun un simplu noroc, ne putem trezi că avem încredere în cineva pentru care augurii au fost productivi doar o dată. E un exemplu banal, dar sper că înțelegeți.

Știți, poate, vorba aia cum că dacă iese bine, e meritul echipei, dacă iese prost, e vina conducătorului de echipă sau coordonatorului, ce-o fi. NU ZĂU ? Adică nu contează că acel conducător poate își dă și sufletul pentru o cauză, dar frate, nu iese bine, respondenți nu sunt, nu se vând pantofii, să zicem, clienții nu-s interesați, n-au bani, e criză … tot coordonatorul e de vină, nu ? Un om e de vină pentru factori pe care nu are cum să-i controleze, mai ales dacă sunt subiectivi – tot cu pantofii, lipsa de interes pentru noua colecție, dă egzemplu. Normal că analizând factorii importanți, cauzele, se poate ÎNCERCA o reparare a situației, pentru că nimeni nu garantează absolut nimic.

Există o diferență între atunci când cineva nu își dă deloc interesul, și rezultatul e zero, și când se fac eforturi din răsputeri, și nu iese nimic, dar tot persoana/persoanele respective sunt de vină. Pentru că da, ne place să aruncăm vina, trebuie să fie cineva vinovat, nu pot exista alte motive pentru care o situație să fie nefavorabilă la un moment dat. De ce ar fi așa ? Oamenii sunt roboți și ei trebuie programați mecanic ca totul să fie mereu O.K. și nimic să nu intervină. Noroc că n-am ajuns până acolo … încă.

Nu știu, chiar mă deranjează asemenea atitudini. Mai există și reverul, când se caută factori acolo unde nu sunt: profa e proastă, testul a fost greu, cățelul mi-a mâncat tema și așa mai departe. Dar asta-i altă mâncare de blog. 😀

Concluzia mea la ce am afirmat mai sus e că oamenii ar trebui să fie mult mai atenți la factori și să nu se cramponeze pe a cui e vina sau woaaa, cât de tare e un singur om. Nu omul e tare, ci ce-a făcut el ca să ajungă acolo. Sau nu poți să zici: daaa, X e o companie mare, care așa s-a născut, mare, și noi n-avem ce să facem ca să o întrecem. Poate că X e atentă la clienții săi, e receptivă la feedback, are grijă de angajați etc. etc. Și la chestiile de culpă, cel mai bine ar fi să se treacă peste, să se accepte situația, să se vadă ce-i de îmbunătățit și nu să se ponegrească sute de mii de ani un biet om care săracu, a făcut tot ce-a putut. ( sau un grup de oameni )

Nu vreau să credeți că vă scriu acum pentru că mie mi s-a întâmplat așa ceva recent și acum refulez, ci doar am observat acest comportament general la oameni, ignorarea factorilor. Poate fac prea multă economie și am ideile astea-n cap, dar pe bune vă zic! Factorii, de cele mai multe ori sunt importanți și ar trebui să nu fie ignorați, pentru că oamenii nu-s nici Dumnezeu și nici pe pilot automat, ca totul să fie roz sau negru pentru că doar ei și numai ei au făcut să fie așa.

Aaa și dacă nu v-a plăcut articolul, să știți că nu e vina mea, am mâncat astăzi ceva stricat și mi s-a urcat la creier.

0 comentarii

  1. Ai atins un subiect foarte pretențios și delicat. Eu sunt de acord cu tine și te susțin.
    Mă deranjează cum unii din diverse echipe se tot eschivează și invocă diferite motive pentru a se sustrage, alți fraieri muncind și la sfârșit laudele le primește tot leneșia secolului.
    Am dat un exemplu pentru a-ți susține cauza. 😀

    1. Heyy, Cealaltă Ancuță 😀 Mulțumesc pentru susținere. Nici eu înainte n-am fost ”perfectă” și eram obișnuită să mă supăr aiurea și să învinovățesc în van … dar m-am maturizat și eu și am învățat să analizez o situație din mai multe puncte de vedere:)
      Din păcate exemplul tău e un management prost al resurselor umane, din punctul meu de vedere. Adică dacă lucrurile ar funcționa după merit, n-ar primi laudele tot ăia leneși. Plus că ”leneșii” nu prea ar avea ce să caute acolo, dar deh … altă discuție 😀

  2. Mda… „O eternitate” nu vine tramvaiul / troleibuzul / autobuzul / microbuzul / taxiul etc, si „papara” o „incaseaza” conducatorul urmatorului asemenea vehicul CARE VINE, de parca el ar fi de vina pt ca predecesorii n-au venit… Functionarul de la ghiseu „e vinovat” pt ca „pica calculatorul / reteaua”, de parca el ar fi responsabil pt calitatea „hardului” achizitionat si/sau a „softului” implementat, si/sau pt regulamentul de functionare pe care este obligat sa-l respecte, si/sau pt numarul mare de acte pe care legea ii impune sa le ceara solicitantului etc… Vanzatorul „este vinovat” pt lipsa de marfa, sau pt caracteristicile… necorespunzatoare ale acesteia, de parca EL ar fi comandat aprovizionarea… Taranul de la taraba din piata este vinovat pt pretul „nerusinat” pe care-i nevoit sa-l ceara pe produsele sale, de parca el n-ar trebui „sa-si scoata” cheltuielile de productie, cu utilitatile, combustibilii si semintele / fertilizatorii / ierbicidele / etc al caror cost a crescut „pana la cer”… Cunoastem.

  3. Suntem influentati de facori si variabile, si subiectivi fiind dam vina pe cel mai apropiat….asta e natura omului.

    Exemplele date de Victor sunt mai mult decat sugestive.

  4. Eu cred ca prea ne cramponam in a gasi oriunde merite sau vine.Uneori lucrurile nu-s nici asa de al naibii de rele, nici asa de al naibii de bune. Sunt mediocre sau doar usor inrautatite sau usor ameliorate. Iar oamenii, ei sunt de vina, isterici obsedati de a baga in categorii neaparat. Un fel de autism organizatoric al istoriei legatului siretului in ultima saptamana.

  5. Da… Uite, statistic vorbind :)) cand vine vorba de esecul celuilalt, oamenii tind sa il atribuie unor factori interni (deci omul a esuat pentru ca e incapabil, prost, neprofesionist, lenes, etc), iar cand vine vorba de esecul personal, oamenii il atribuie unor factori externi (adica Eu am esuat pentru ca profesorul e prea sever, pentru ca a plouat afara si cainele mi-a mancat tema, pentru ca economia e proasta sau am depins de persoane incompetente).
    Evident, in cazul succesului e invers. Daca un om are succes, e din cauza unor factori externi. Daca noi avem succes, e din cauza unor factori interni – a genialitatii noastre, hihi.

    Sunt erori de judecata, inclinam prea mult balanta in favoarea unor anumiti factori, in functie de cum ne convine. Caci exista si exceptii, cum bine ai zis, cand si succesul altuia il atribuim exclusiv genialitatii lui. Insa cred ca facem asta, inconstient, tot pentru ca ne convine. Poate avem nevoia sa credem ca mai exista oameni puternici, de succes, etc.

    Ai dreptate, nu ar strica sa incepem sa privim esecul si succesul unui om ca fenomene complexe. Pana si cele mai banale si simple evenimente sunt rezultatul interactiunii a numerosi factori, iar relatia cauza-efect nu e mereu unidirectionala, cu doar doua elemente.

    1. colorbliss, relatia cauza-efect ESTE intr-adevar mai complexa (in general), nu alcatuita doar din doua elemente, dar ea ESTE (intotdeauna, fara exceptie) unidirectionala: INTOTDEAUNA efectul urmeaza cauzei, NICIODATA invers (cu anecdotica exceptie a medicului care – in cortegiul funerar – urmeaza cosciugul pacientului).

      1. Hii, multumesc de atentionare. Asa se intampla cand ma gandesc la mai multe lucruri si nu sunt atenta cum le exprim. Cred ca aveam in minte ideea de schimbare a rolului, de circularitate (cand am spus ca nu e unidirectionala). De exemplu, manifestand un anume comportament traiesti o anume stare de spirit (aici comportamentul e cauza, starea de spirit e efectul), insa simultan poate fi invers: simtindu-te intr-un anume fel, manifesti un anume comportament. Ajungem sa nu mai stim care e cauza si care e efectul, caci doi factori (sau mai multi) se determina reciproc, fiecare, pe rand sau simultan, reprezentand cauza sau efectul.

        1. Din ACEASTA perspectiva privind lucrurile, ai dreptate, inseamna ca acea confuzie exista nu in idee ci numai in exprimare. Ceea ce incerci dumneata sa spui (cred ca) este ca nu este intotdeauna clar (si nici univoc determinat, si cu atat mai putin stabil in timp) – intre fenomene care se influenteaza – CARE anume dintre ele este EFECTUL si CARE este CAUZA, intrucat evolutia fiecaruia dintre ele are influenta si asupra celuilalt, fie concomitent, fie in etape succesive.

          1. Da,da, asta voiam sa spun (dar mai am de muncit la modul in care le explic altora ceea ce in mintea mea e foarte clar). Nu stiu daca e amuzant sau trist faptul ca altcineva exprima mai bine ce voiam eu sa spun 🙂

Dă-i un răspuns lui colorbliss Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *