O să vă spun de ce consider eu că sunt importante cărțile, cititul în general, cum stau lucrurile în România, dar înainte … o mică incursiune în drumul meu de începător către tainele lecturii. 🙂
Nu mai știu exact exact când a început mama să-mi citească povești, de foarte mică, de asta sunt sigură. Aveam deja cam 5-6 ani când am avut o problemă de sănătate și am fost internată la spital, iar tatăl meu m-a întrebat ce doream să-mi aducă de-acasă. Am cerut cartea de povești a Fraților Grimm și păpușa Barbie ( ”Prințesa” ). O puneam deseori pe mama să-mi citească, eu neștiind foarte bine să citesc. În orice caz, mama mi-a deschis apetitul pentru citit și tot din cauza ei am început să citesc singură – ”din cauza”, deoarece nu prea avea timp să stea să citească, deci m-am enervat și am învățat eu, ( nu mai știu cum ) că intrasem în clasa I stăpânind deja literele și cuvintele.
Mi-am delectat copilăria și adolescența ( vorbesc de parcă ar fi trecut deja ) cu multe cărți ( potrivite vârstei ), unele recomandate chiar de mama … și probabil o să scriu chiar foarte curând despre ele, așa cum am făcut-o în cazul eroilor fictivi din copilărie. E o adevărată fervoare pentru mine să intru într-o librărie și să doresc să-mi cumpăr o carte, tremur de plăcere să răsfoiesc pagini și să le miros, dar deopotrivă iubesc și cărțile vechi, mi se par mai deosebite, nu știu de ce. Am și mici biblioteci la mine acasă, în camera mea, în camera surorii mele și în sufragerie, îmi e mai mare dragul să le privesc. 🙂 Dar deja divaghez și am ocupat deja jumătate de articol cu asta.
Constat cu tristețe, poate, căci indiferență clar nu e, că mare parte din tinerii din ziua de azi ( la ei mă refer, deși cazul se aplică tuturor, indiferent de categoriile de vârstă ) nu citesc sau nu MAI citesc. Asta nu doar pentru că online-ul a înlocuit deja majoritatea cărților, ( lucru cu care nu-s de-acord deloc ) ci și pentru că nu sunt foarte motivați, încurajați, interesați.
Să vedem mai exact … de ce. Studiu de caz în România.
1) Părinții, principalii ”formatori de opinie” ai copiilor … nu mai au timp, fiind prea ocupați, ori la rândul lor sunt niște inculți, total nedornici de lectură, deci n-au cum să le insufle această pasiune copiilor. PĂCAT !
Soluție: Să se dea peste cap de 3 ori și SĂ-ȘI FACĂ NAIBII TIMP pentru copiii lor ! În cazul părinților fără școală … nu știu ce soluție ar trebui să le ofer, n-am, dacă veniți voi cu ceva …
2) Nu e cool. Păi nu, mă, cine stabilește trendul în Românica ? Pfffaaa, fițe, modă, chestii … ce-s alea cărți ? Pițipoancele, cocălarii, că el, curentul emo, a trecut deja. Și ăia parcă mai citeau, foarte puțin, dar în orice caz, mai citeau. Deci da, cel puțin pe vremea când eram eu mai prin clasele gimnaziale, cum auzeau de cineva că e ”cititor” ( nu de reviste ) îl etichetau drept ”tocilar”. Lame.
Soluții pentru acești bad influencers ? Am căutat în toate sertarele minții mele, nu găsesc, n-am.
3) Școala. Îmi pare rău că o zic, dar ne sunt băgate pe gât niște lecturi de te doare capul. Se predă puțină literatură universală ( care, cu toate scuzele pentru naționaliști și iubitori de țară, e mult mai valoroasă decât propria noastră literatură ) pentru clasele chiar și fără specializare – cine pisici a zis că dacă ești la mate-info trebuie să o termini cu cititul ? Nu m-au atras nici Ion, nici Moromeții, nici Baltagul lui Sadoveanu ( îmi pare rău, băiete, dar dacă e cu detectivi și polițiști și crime … o prefer întotdeauna pe Rodica Ojog-Brașoveanu ). Înțeleg, sunt embleme ale literaturii române … hm, dar de ce nu ni s-a recomandat NICIODATĂ ”La Medeleni” sau ”CIREȘARII” ? Aș vrea să știu ! Cărți mult mai adecvate vârstei și care cu siguranță ar trezi apetitul pentru lectură … Puțini sunt profesorii care oferă liste de lectură separate față de manual. Aș avea mai multe de comentat aici, dar mă opresc.
Soluție: să schimbe programa, CU ( aproape ) TOTUL ! Să păstreze doar esențialul esențialisim și să scoată afară ce e de prisos. Ar trebui, oricum, să se facă mai multă română în licee … și gramatică și literatură ( română + universală, MUSAI ).
4) După cum ziceam, online-ul. Mulți preferă să citească pe internet, să descarce repede pdf-ul și să-și omoare ochii în ecran. Nu în multe privințe sunt tradiționalistă, dar aici prefer oricând o carte, unui document computerizat. De asemenea, sunt unii care au scuza ”păi acum citesc bloguri, nu mai am timp să citesc și altceva…” – dar cât îți poate lua să filtrezi niște bloguri ? Să zicem maxim două ore, nici măcar mie nu-mi ia atât. Trebuie doar să-ți dozezi timpul, dacă chiar vrei să citești, nu folosi pretextul ăsta cel puțin penibil; EU cum de reușesc să le fac pe toate ? Dacă eu pot, înseamnă că și tu poți.
5) Nu mai știu. Or mai fi și alte cauze, nu reușesc să-mi dau seama. Dacă îmi spuneți că-s scumpe cărțile … îmi pare foarte rău să vă contrazic, n-aveți dreptate, orice ați susține aici. Nu spune nimeni că trebuie să cumperi cărți noi și ”moderne”. Există anticariate, există nenea cu standul de pe stradă care vinde cărți la prețuri … infinit mai mici decât valoarea lor, există concursuri cu premii în cărți, bloguri cu cărți de vânzare, la fel, la un preț mic, târguri de cărți cu o mulțime de oferte, ( mă entuziasmez ca nu știu ce când vine târgul Gaudeamus în Timișoara ) există ceea ce se numește BIBLIOTECĂ !
Sunt în viață și tineri care MAI citesc, unii așa ca mine. Din 10 elevi / studenți, însă, maxim 3-4 citesc. Proporția e oarecum bună, încă nu s-a ajuns la 1 din 10, dar presimt că nu mai e mult. Din nefericire aceștia 3-4 nu ajung să fie un model pentru ceilalți, nimeni nu le urmează exemplul. Deseori sunt ignorați sau categorisiți drept ”tocilari”. Still lame.
Toată lumea știe povestea că lectura îți dezvoltă vocabularul. Chestia e că … nu e ceva fantastic, e cât se poate de real. Înveți noi cuvinte, expresii, citate pe care le poți folosi la rândul tău când vrei să spui ceva mai deosebit … ( aveam un vocabular cu ”expresii frumoase” când eram mică, îmi notam acolo tot ce mi se părea că e descris sau zis frumos; acum am doar un caiet special cu citate ) Primești ocazia să privești o situație din cu totul alte perspective, să analizezi mai bine un subiect, să AFLI cum erau x lucruri în y vreme, chiar dacă puțin deformate, depinde de scriitor. Poți compara diverse teme, îți lărgești orizonturile de cunoaștere, AI CE DISCUTA cu un alt om, la rândul tău SAU dimpotrivă, te ajută să încropești o conversație la nevoie, cât de cât, dacă respectivul e un dobitoc și jumătate care n-a citit în viața lui decât nota de trecere la română – argument mai slab, dar există. Pentru omul dornic de explorare și învățare, cartea poate fi o prietenă incredibil de bună. Și ca să trec pe latura emoțională … trăiești și simți prin lectură, prin carte, plângi și râzi cu ea, îți oferă nenumărate prilejuri de a-ți îmbogăți imaginația, de a vedea cum se mișcă și cum gândesc personajele, de a ramifica idei… Ca să nu mai vorbesc de REGĂSIREA sinelui în paginile vreunui roman iubit … Întotdeauna m-am gândit că dacă ar fi să mă duc vreodată la închisoare, aș cere acces la bibliotecă sau ceva, ar fi singura mea scăpare și delectare totodată. Mai este încă ceva, că n-am terminat, așa fabulez eu de obicei ( în scris, îndeosebi ) … unii zic: ”Aaa, am văzut filmul, nu mai citesc cartea!” GREȘIT ! Cele două, de obicei, nu au comparație, și de multe ori cartea bate filmul. Șiiiii nici nu sunt de-acord că degeaba citești teoria, dacă nu știi practica. Nu. Întâi citești cartea și apoi, când te confrunți cu practica, utilizezi teoria, dacă e posibil. Nu e ca și când ai vrea să mângâi un leu, neștiind că e periculos … că așa ceva știi din AUZITE, nu trebuie neapărat să citești asta. Dar există varii situații ( fac trimitere la Old Shatterhand, pentru cunoscători ). Așadar … eu încurajez cititul, cu cât mai divers, cu atât mai bine, cât mai mult, cu atât mai bine … fără să fii nevoit să te epuizezi. Nu este nicio rușine să citești, e o rușine mai degrabă să fii voit un ignorant. O carte nu trebuie citită în 3 zile … fiecare are propriul lui ritm de savurare, deși mie cam atâta îmi ia când sunt mai liberă și dacă îmi place foarte foarte mult și e groasă, de 500-600 de pagini. Contrar opiniei generale, apuc să mă și bucur de ea. Am oferit, sper, suficiente argumente pentru a începe / continua de azi să citiți, să citească ei, să citim cu toții.
Ca de obicei, este posibil să nu fi cuprins tot în cadrul acestui articol, sau să nu fiți voi de-acord cu mine, ceea ce este, desigur, dreptul vostru. Sunteți liberi să adăugați ce mi-a scăpat sau să comentați o idee mai nepotrivită, știu eu .. cum v-am obișnuit, exprimați-vă. 🙂
Eu si romanele nu ne impacam. Citesc ffffff mult de pe online, dar despre subiecte care imi plac gen stiinta, tehnologie, webdesing etc. Citesc, chiar daca nu de pe carti. Am si mica mea biblioeca in care gasesc doar un roman. si ala e SF. 😛
Ma intreb ce roman o fi 😀
the power is in the books 😛
Isn’t it ? 😛
Da, tare ciudat, ma asteptam ca dupa 20 de ani sa se schimbe programa scolara, si eu eram enervat de faptul ca a trebuit sa descopar singur niste autori extraordinari (Mihail Sebastian, Radu Tudoran, Musatescu, Mihail Drumes) pentru ca scoala ma teroriza cu Sadoveanu, Zaharia Stancu, Calistrat Hogas si Miorita. Ma rog, atunci exista o explicatie….dar acum?!?!?! Literatura universala se scosese cu totul, in schimb stateam cu lunile sa-l invatam pe Eminescu (poet important, dar e peste intelegerea mea sa bati darabana juma’ de an numai cu el).
Bun articol. Macar de l-ar citi si sindicalistii din invatamant intre doua greve…
„dacă ar fi să mă duc vreodată la închisoare” 🙂 🙂 🙂 , pai ai grija ce-ti doresti, ca….
De ce suntem asa si nu altfel? Pai exista o poezie care ofera muuuulte explicatii. Daca e vorba de cultura, eu cred ca sunt on-topic. Poezia asta n-am invatat-o in scoala, ca nu avea loc in paginile manualului de Miorita!
Capul lui Mihai Viteazul
De la Torda se ridica
Si intreaba de ce tara
A ramas atat de mica.
Si Campia Tordei, trista,
Ii raspunde lui cu jale:
„Fiindca astazi ducem lipsa
Capului Mariei Tale”.
R: Nu mai acuzati strainii,
Ca ne taie domnitorii,
Ca intimideaza Tara
Cu guverne provizorii.
Eu atata-as vrea sa aflu,
Aratandu-ne obrazul,
Totushi, unde-au fost romanii,
Cand a fost taiat Viteazul?
Nu voi consuma otrava
Pentru nici un fel de „Basta”.
Totusi, unde au fost ai nostri,
Si atunci, si-n vremea asta?
Cum se ajunge pan-la gatul
Voievodului de Tara,
Daca nu-s tradari acasa,
Langa ura de afara?
R.
Capul lui Mihai Viteazul
Ne-a lasat numai cu trupul.
Nu conteaza ca strainii
Nu aveau nici pic de scrupul.
Eu de-o singura-ntrebare
Ma scarbesc si ma manii,
Totusi, unde au fost romanii?
Totusi, unde sunt romanii?
„Eminescu (poet important, dar e peste intelegerea mea sa bati darabana juma’ de an numai cu el)”. – o da !
Nu-mi doresc sa ajung la inchisoare, am zis „daca”. :P:P:P
Ma bucur ca ai ajuns la vorbele mele…Ca cititul iti dezvolta cultura, vocabularul, prieteniile…
Treptat vei vedea ca tot ce ti-am spus in „copilarie” a fost in avantajul tau, si sunt convinsa ca vei face si tu la fel…Citeste in continuare…
Multumesc pentru vorbe, mama ! :*
O alta chestie foarte idioata: „de ce sa citesc cartea,cand a aparut deja filmul”? Pai pentru ca, pur si implu, regizorul poate avea o alta viziune asupra naratiunii respective, fapt ce va denatura plotul original, more or less. Ergo, cititi cartea si abia apoi vizionati filmul!
Da, am spus despre asta asemanator aici:
„Mai este încă ceva, că n-am terminat, așa fabulez eu de obicei ( în scris, îndeosebi ) … unii zic: ”Aaa, am văzut filmul, nu mai citesc cartea!” GREȘIT ! Cele două, de obicei, nu au comparație, și de multe ori cartea bate filmul.”
Si sunt total de-acord. 🙂 Uneori poti fi incantat de ambele, ceea ce ar fi ideal, dar nu prea se-ntampla.
Autoarea comentariului cu numărul 7, „mama”, este chiar mama dumneavoastră? În caz afirmativ, jos pălăria în faţa dumneavoastră, doamnă! 🙂 Poate că acest mesaj vă pare stupid însă, din proprie experienţă, ştiu că multe dintre persoanele trecute de 40-50 de ani habar nu au „cu ce se mănâncă” un PC, darămite Internet-ul, blog-ul, etc. Bref, mă bucur că există şi persoane mai în vârstă care au voinţa să fie în pas cu tehnologia şi nu rămân alienate faţă de prezent.
Da, mama este. 🙂 Îți mulțumește pentru apreciere.
Multumesc SI EU pt apreciere si recunoastere… Cu completarea ca de la un anumit stadiu incolo mai SI inveti tot mai greu. Unii ating respectivul stadiu mai tineri fiind, altii mai tarziu, si am inteles ca mai sunt si unii (din randul carora va urez sa faceti parte) care cat traiesc nu ajung inca la acel stadiu (ideea fiind NU sa traiesti mai putin decat pana la instalarea stadiului, ci sa nu se instaleze stadiul inaintea ispravirii vietii. Chestiune de nuanta…)
Nu se mai citeste pentru ca inainte nu aveai cu ce sa-ti ocupi timpu, stateai degeaba. Acuma toti avem internet, nu mai e problema ca „n-avem ce face”. Ma rog, chiar si asa, nu cred ca e o scuza sa nu mai citim. Eu personal sunt foarte deschis in ceea ce priveste lectura, ca sunt aia care zic „aaa, am citit aia si e naspa”. Nu exista carte pe care s-o fi citit si sa spun „ba, e nasoala”. Toate cartile care le-am citit mi-au placut…mai putin „Pe culmile disperarii” de Cioran.
Eu cand o sa am copil, pana-n liceu ii dau sa citeasca ce vrea el, mai putin Twilight. Cand trece la liceu, il dau pe Platon si Aristotel.
Hmmm … aveai cu ce să-ți ocupi timpul, dar erau, într-adevăr, mai puține activități decât existente astăzi. Dar măcar de-aș vedea că X face, să zicem, sport de performanță sau se preocupă de știu eu ce … dar unii chiar stau degeaba !!!! Și shopping-ul nu este un sport.
In privinta parintilor nu e neaparat asa. Mama mi-a spus de multe ori „Mai citeste si tu o carte !” 🙂 Eu ii raspundeam „N-am nevoie” :)). Ea se incrunta. Si ma intreb daca am citit 10 carti de beletristica la viata mea. In fine, mie mi-au placut altele …
Apoi sunt si cazuri in care parintii n-au o slujba „intelectuala”, dar vor ca aceasta conditie sa fie depasita de catre copiii lor.
Exista o si perspectiva pragmatica (desi nu e bine sa gandesti asa). Daca toti ar citi mult si toate avantajele pe care le-ai prezentat (dezvoltarea vocabularului, explorare si invatare, dezvoltarea imaginatiei, etc) ar fi atinse invariabil fata de persoana care citeste, atunci din multimea tuturor tu nu te-ai deosebi, n-ai mai fi aparte.
„Ca să nu mai vorbesc de REGĂSIREA sinelui în paginile vreunui roman iubit …”
… si pierderea lui in realitate :). Se mai intampla si d-astea :P.
Oricum, dupa mine altele sunt lucrurile fundamentale in constructia omului: caracterul, mentalitatea, intelegerea unor principii morale. Am prieteni foarte buni care nu s-au omorat niciodata cu scoala in general, nu mai vorbesc de literatura. Si am intalnit manelisti care au dovedit o mentalitate mai sanatoasa in anumite situatii, in contrast cu unii „ne-manelisti”.
Pana la urma timpul e finit. Intotdeauna e un trade-off intre lucrurile care iti ocupa timpul.
Uite, vezi, de aceea încurajez dialogul, eu nu am punctat cazurile de care zici tu, existente, totuși. Până la urmă e alegerea fiecăruia, dar poate prietenii tăi sau acei ”maneliști” sunt excepții, cărțile reprezentând mereu un mod de educare. Nu înseamnă că dacă toți cei care nu citesc cărți sunt superinteligenți și știu, bieții, atâtea, încât cărțile sunt superflue. 🙂
Da, „pana la urmă e alegerea fiecăruia” :).
N-am spus ca sunt superflue sau ca nu reprezinta un mod de educare. Eu spun ca beletristica prescrisa sau „la gramada” („citesc tot ce-mi pica in mana”) nu e un „glont de argint”, cu alte cuvinte nu toti vor ajunge sa realizeze acele scopuri pe care le-ai enumerat in articol. Unii ajung mai departe, altii nu atat de departe. Afirm ca faptul ca ai citit o sumedenie de carti nu e o conditie suficienta pentru a intelege anumite idei ce tin de subtrat sau de metalimbaj. E adevarat, sunt idei subtile. Spre exemplu exista destui visatori refractari fata de rationamente, nu accepta o analiza a propriului vis, pe care insa l-ar impune ca model de fiintare. Apoi, nu toate cuvintele frumoase ascund o frumusete veridica.
Eu unul nu cred in „superinteligenti” din nimic (am inteles totusi ironia ta 🙂 ). Cred intr-un determinism, toate se invata. Bakhtin afirma despre cunoastere ca e dialogica. Se poate ca inteligenta sa nu se nasca din romane. Dar dintr-un dialog(in sensul sau cel mai general) trebuie sa provina.
*substrat
Foarte corect, dar nu cred, totuși, că ”nu toți vor ajunge să realizeze acele scopuri” pe care le-am enumerat. E imposibil, e ca și când te-ai duce să iei lecții de înot .. și după un an tot nu știi să înoți și nu ți-a folosit la nimic ! Păi cum vine asta … înseamnă că e ceva în neregulă cu tine ! Și ca să completez exemplul acesta cu partea de dialog, la care îți dau partea ta de dreptate, o să spun că la fel, poți învăța să înoți și aruncându-te în apă și văzând ce poți face ca să nu te îneci. 🙂
( eu zic că ea, cunoașterea, POATE FI ȘI dialogică … 🙂 ) Dacă o luăm pe filosofii, Kant împarte tipurile de cunoaștere, nu face o generalizare, nu ? 🙂 Sau poate te referi la alt tip de cunoaștere ?
Exista cazuri-limita (putine, dar exista) – de distrofici, de paralitici – care IN MOD VIZIBIL sunt incapabili fizic sa invete sa inoate, asa ca nici nu sunt indemnati sa invete asa ceva (asta ca sa prelungesc comparatia dumitale). Da, acestea sunt cazuri de oameni cu care e ceva in neregula – si la „hibele” fizice acest lucru este evident.
Cazurile-limita de oameni prosti (TOT oameni cu care e ceva in neregula, dar nu fizic ci intelectual) (in intelesul prezentului context „prost” NU se vrea a fi o vorba peiorativa, ci o apreciere obiectiva a situatiei reale – cea de lipsa a capacitatii intelectuale) sunt adesea (de obicei) mult mai putin vizibile, dar din pacate sunt mult mai numeroase, astfel incat nu este catusi de putin imposibila situatia in care chiar si cineva care se straduieste sa citeasca mult sa nu reuseasca totusi sa invete prea multe, si e prea putin vizibil si credibil faptul ca daca n-ar fi citit mult NICI LA ACEL nivel (redus) de intelegere n-ar fi ajuns, ci s-ar fi oprit mult mai jos.
Chiar si oamenii cu care natura a fost suficient de darnica la capitolul intelect incat sa nu poata fi considerat ca ceva e intr-adevar in neregula cu ei (ca sunt prosti) isi intalnesc la un moment dat limita intelectuala (cu exceptia geniilor – nu ca acestia nu si-ar putea eventual intalni la un moment dat limita, dar nu ma simt eu indreptatit sa analizez cazul lor), si „pozitia” in care isi intalnesc acea limita (oarecum – subiectiv – cuantificabil prin IQ) le defineste nivelul de inteligenta nativa (care NU este totuna cu desteptaciunea – pt aceasta mai trebuie si studiere pt dobandirea cunostintelor corespunzatoare) care este diferita de la individ la individ, si mai SI este orientata preponderent (in proportie mai mare sau mai mica) spre anumite domenii, specifice respectivei persoane. (Un quasi-analfabet poate fi un excelent profesionist in domeniul unei indeletniciri manuale – meserias – sau chiar si (spre ex) un excelent matematician; am intalnit un asemenea caz – AUTENTIC – pe care l-am cunoscut indeaproape, fiindu-mi coleg de clasa si locuind in vecini: isi exprima greu ideile (si avea idei putine), dar cand a fost intrebat in batjocura „cat fac, mah, trei ori patru?” atunci cand (nu din vina lui, ci din a noastra) era beat-cui raspunsul sau (antologic la acea vreme in cercurile pe care le frecventam) a fost o intrebare, de-abia bolborosita de beat ce era: „In ce sistem de numeratie?”)
N-am putut să nu zâmbesc la sfârșit 😀 Da, păi eu m-am referit și la gradul de cultură pe care ți-l dă lectura … că este firesc să te orientezi spre ce știi să faci mai bine
P.S. Eventual FIIND ARUNCAT in apa, si facand tot ce poti ca sa nu te ineci. Daca – nestiind sa inoti – te arunci singur in apa necunoscuta fara sa fi verificat in prealabil cat e de adanca (daca nu e poti ineca) inseamna ca nu mai e necesar vreun ALT test pt a-ti verifica nivelul de inteligenta/desteptaciune…
Oamenii inseamna si nereguli particulare. Probabilitatea de a ajunge la destinatie (in cazul nostru, beneficiile cititului) e cu atat mai mare cu cat pasii sunt mai putini si mai aproape de a fi mecanici. Spre examplu daca inveti un om cum sa deseneze un triunghi echilateral e destul de probabil ca va ajunge la destinatie. Insa atunci cand calea cuprinde o doza considerabila de subiectivitate, este supusa la numeroase interpretari, variaza in functie de semantica invatacelului (de ceea ce intelege el din termenii ce descriu pasii), drumul devine mult mai neclar.
Cred ca ne referim la aceeasi cunoastere. Dar e vorba de criterii diferite. Din cate imi spui e vorba de o clasificare la Kant, pe cand Bakhtin cauta o cauza universala. Spune-mi tu tipurile de cunoastere la Kant, eu nu le cunosc :).
Da, ți le spun ( deși am impresia că le cunoști, dar vrei să mă testezi :)) ) … așa cum le-am înțeles eu în puțina filosofie ce-am studiat-o în liceu. Deși nu e o scuză, ar trebui să mă dedic mai mult … în fine, iată:
Kant crede că orice cunoaștere începe cu experiența, DAR această cunoaștere nu provine total din experiență => judecăți a posteriori ( derivate din experiență sau sintetice ) și a priori, independente de experiență ( sau analitice ). ( scuze că mă repet ) Mai există și a treia, cunoașterea sintetică a priori, care se folosește de principii pentru a extinde cunoștințele a priori ( am găsit un exemplu, ca să înțelegem mai bine:
”Putem înţelege ceea ce ne spune Kant dacă ne raportăm strict la datele fizicii actuale. Astfel, culorile sunt din punctul de vedere strict ştiinţific al fizicii, la fel ca obiectele despre care vorbeşte Kant. Adică nu există în realitate; nu există altfel decât ca obiecte construite de subiectul cunoscător. Pe poziţia lucrului incognoscibil, despre care nu vom avea niciodată o percepţie ca atare, stau radiaţiile electromagnetice cu o anumită lungime de undă, despre care fizica ne asigură că ar corespunde respectivelor culori. Tot astfel sunetele: nici ele nu există în realitate. În realitate există numai vibraţii cu o anumită lungime de undă şi o anumită frecvenţă pe care organul nostru auditiv şi în egală măsură psihicul nostru le codifică în forma unei melodii antrenante.” – http://www.scritube.com/sociologie/filozofie/KANT-SI-CONSTRUCTIA-LUMII-IN-C42322415.php sursa … 🙂
Poate că e mai dificil de priceput prima oară … nu mă declar expertă în filozofie, mai trebuie să cercetez și eu. Totuși, făcând abstracție de ce a zis Kant, repet, dialogul nu e singura formă de cunoaștere, dar dacă pomenești universalitatea, hm, adevărul e undeva la mijloc ! 😛
Sunt cazuri si cazuri. Stiu indeaproape un om care nu a citit nici o carte in viata lui (are 22 de ani), nici macar una, insa e extrem de inteligent, are cultura generala in anumite arii care il intereseaza (tehnologie, informatica, stiinta) si un limbaj nuantat. Probabil e de vina IQ-ul, care atinge lejer nivelul de 140. Nu doar mediul ne influenteaza, ci si ereditatea.
Insa, pe mine personal, cartile m-au ajutat si influentat foarte mult. Nu am fost catalogata ca ,,tocilara”, probabil deoarece gaseam echilibrul optim intre a sta cu nasul in carti si a face tot felul de nazbatii.
De vina suntem noi, adultii. Astia micutii nu vor citi daca nu ii motiveaza nimeni. ,,Ciresarii” ne-a fost recomandat prin clasa a 6-a, insa erau doar un titlu. Dintr-o clasa de 25 de elevi, cu siguranta cel putin 15 au ramas cu ideea ca e o carte despre culegatori de cirese. In schimb, in clasa a 9-a aveam o profesoara care ne-a dat astfel de recomandari de literatura universala, optionala. Vorbea cu atata pasiune despre anumite carti, despre anumite personaje, ne facea un scurt rezumat si se oprea in punctul culminant. A reusit sa le starneasca si altor colege interesul pentru lectura.
E extrem de important modul in care ,,vinzi” o idee. Ne-am obisnuit sa promovam doar imbecilitati, chiar daca ii aratam cu degetul si spunem ,,Asa nu”, e tot o forma de promovare. Unii nu stiu altceva – poate ar trebui noi sa fim cei care ii motivam sau le recomandam indirect sa citeasca
Zicea cineva de Twilight…. eu m-am bucurat cand am vazut o colega care silabisea cand citea cu voce tare (in clasa a 12-a) ca citeste Twilight. Chiar si asta. Nu poti sa ii ceri sa citeasca Balzac, Kant sau cine stie ce filosofii. Insa, dupa Twilight, avea ceva teatru de Camil Petrescu in geanta. E ceva, nu ? 🙂
M-am intins 🙂
Este ok să te întinzi, Colorbliss, eu nu judec după mărimea comentariilor și chiar îmi place ce ai spus. Există situații pe care mie îmi place să le numesc excepții … de inteligență. 🙂 Dar atât.
Sunt de-acord cu motivarea … dar și cu exemplul, îndemnul, nu știu, poate au și ele vreun folos mic acolo. Am vrut să zic și eu despre Twilight … decât nimic, mai bine așa, nu ? 🙂 Că dup-aia poate îi place și vrea să încerce și altceva, să zicem tot modern … și apoi altceva și tot așa până ajunge, poate, să își facă singură educație prin cărți. 🙂
Un articol pentru sufletul meu 🙂
Nici nu pot concepe povestile copilariei fara Fratii Grimm.
Cat priveste studiul tau de caz…Trebuie sa stimulam interesul copiilor pentru lectura înca de la cele mai fragede varste. Cartile recomandate de scoala sub prost alese în marea lor majoritate, ca de altfel întreaga programa scolara.Daca exista educatie în Romania, macar sa educam elevii asa cum trebuie si cunostintele acumulate sa le fie utile pe tot parcursul vietii.
O promovare mai buna a intelectualilor, cateva campanii gen „citind o carte ai s-ajungi departe”, si chiar alaturarea unor persoane publice apreciate de tineri, acestor initiative, poate va convinge vlastarii ca este mult mai „cool” sa-l citesti pe Cioran decat sa-l asculti pe Guta.Putem folosi mass media pentru a mai îndupleca înca 2-3 elevi/studenti din 10 sa rasfoiasca o carte.
Ai dreptate, Andrei … 🙂
Dreptate poate, dar din pacate nu si puterea de a schimba mentalitatea romanilor 🙁
Observ ca la început trebuie sa fiu un exemplu rau, pentru ca mai apoi cineva sa învete din transformarile mele…
Nu, miscellaneous11, chiar nu le cunosc, dar daca le-ai adus in discutie, am zis sa citesc ceva si despre ele, fara a mai cauta eu pe google :P.
Nu e nicio problema daca nu le intelegi in totalitate, trebuie sa le studiezi ca sa le intelegi, nici eu nu cred ca le inteleg in totalitate :). Iarasi, nu cred ca trebuie sa spui „nu e o scuza”. Asa, n-ar fi o scuza ca nu stii nici matematica, fizica, … Nu le poti cerceta pe toate. Dupa cum spuneam mai sus, timpul e finit. E important sa-ti placa macar un anumit domeniu si e de dorit sa-ti asigure si un trai. Cam atat. In rest, trasaturile de caracter nu tin de cultura sau cunoastere. Asta e maretia lor. Oricine poate avea un caracter frumos, trebuie doar sa fi ales sa urmeze niste principii.
Referitor la dialog, pentru Bakhtin e un concept generalizat (de aceea scriam mai sus de „sensul sau cel mai general). El afirma ca si intr-un monolog dintr-o opera literara e de fapt un dialog, purtat intre diferitele voci ce construiesc acel monolog. „Vocea” reprezinta o conceptie, o judecata de valoare ce intra in contrast cu altele. Din contrast se naste dialogul. Spre exemplu intr-un monolog poate exista o intrebare retorica, iar apoi 2 framantari ce reprezinta posibile raspunsuri la acea intrebare. Sunt 3 voci.
Da, sunt de-acord … și atunci, dacă și dintr-un monolog dintr-o operă literară se poate constitui dialogul … rezultă că da, cărțile își au importanța lor în această cunoaștere dialogică ! Dixit ! 😛
Corect :). Ramane doar problema eficientei din punct de vedere al timpului. Adica din orice carte sa fi invatat ceva in plus. Apoi, daca ai putea desprinde aceleasi idei dintr-o carte de 100 de pagini (sau dintr-un film), de ce sa citesti o carte de 1000 de pagini ? Intre o carte si un film, intr-adevar, cartea iti imbogateste mult mai mult vocabularul. Dar ca idei, pot fi suficient de apropiate. Sigur, mai exista si placerea cititorilor de a savura anumite pasaje. Cum ar fi descrierile. Desi nu invata nimic in plus in urma lor. E ca si cum ai asculta din nou o melodie. Faci asta doar pentru ca-ti place. Eu n-am avut aceasta placere in privinta cartilor de literatura in copilarie :).
Nu acestea sunt diferențele dintre o carte și un film. 🙂 Cartea îți dă posibilitatea să-ți imaginezi TU singur lumea, filmul ți-o oferă direct. Nu avem nevoie doar de idei, trebuie să deținem și registrul de vocabular cu care să le exprimăm coerent. Un film poate fi doar o adaptare, viziunea regizorului poate fi alta, fiecare aduc lucruri noi și diferite, dar nu se exclud reciproc.
Nu ma refeream la un film care sa aibe acelasi titlu ca o carte, ci la un film oarecare ce prezinta niste idei intalnite intr-o carte (cartea si filmul pot sa nu aiba nicio legatura ca fir epic).
Nu stiu ce sa zic in privinta imaginatiei. Mie multe descrieri livresti imi par a prezenta mult mai multe detalii despre o scena decat poate ochiul uman sa retina din niste frame-uri care se deruleaza. Dar daca te referi la faptul ca, in cazul cartilor, cititorul construieste din cuvinte niste imagini, da, e adevarat.
Nici eu nu m-am referit la aceeași carte și același film. Nu toate cărțile conțin descrieri livrești … și unele sunt utile pentru culoarea locală. Dacă n-ar fi fost ele, n-am fi știut cum era lumea acum 500 de ani … chiar și printr-o prismă subiectivă. 🙂 Zic și eu.
A, rectific :). Cei care citesc texte cu un anumit specific deprind stilul. Spre exemplu cei care au citit suficiente romane siropoase scriu apoi texte siropoase.
Referitor la punctul trei din articol:
a). Referitor la Rodica-Ojog Brasoveanu ca scriitoare de romane politiste SI la „Ciresarii” (!) – ai citit deja „Trilogia in alb” a lui Constantin Chirita? In opinia mea, cele trei carti („Trandafirul alb”, „Pescarusul alb” si „Ingerul alb”) fac parte dintre capodoperele literaturii politiste – prin modul impecabil in care e construita logica, prin forma de prezentare a cazurilor si prin impredictibilitatea solutiilor.
b). Eu sunt o ciudatenie: imi place la nebunie Sadoveanu, si „Fratii jderi” (Primul roman de-al sau pe care l-am citit in copilaria mare, in preadolescenta) l-am citit si recitit de nenumarate ori.
SINGURA data cand n-am reusit sa-l citesc a fost cand l-am avut in lista de „lecturi obligatorii” (dar l-am recitit DE DOUA ORI in vara urmatoare acelui an de studii!)
Concluzia mea: „lectura obligatorie” NU este o solutie viabila; MULT mai eficace e metoda starnirii interesului in modalitatea practicata de catre acea a doua profesoara a ta de romana.
c). Programa scolara cred ca nu ti-a recomendat NICI Mihail Drumes („Elevul Dima dintr-a saptea”, „L’Invitation a la valse”, etc). Ti le recomand eu (daca nu le-ai citit) – chiar daca ar fi fost SI MAI recomandabile cu cativa ani in urma (referitor la varsta dumitale).
Am auzit de trilogie, însă nu am reușit să o găsesc nicăieri de cumpărat la standuri sau magazine vechi, din păcate. Sunt însă cu ochii în 4. 🙂
Am spus și eu că lectura obligatorie nu este o soluție, nu mai repet.
Din nou, cunosc titlurile, dar nu am cărțile …