Nu fiţi perverşi, măăăii ! E vorba de cockroaches. De gândaci. Ştiţi, de fapt, sunt o laşă, o fricoasă, o papă-lapte, o ”chicken”. Îmi e frică de moarte de gândaci, am gândacofobie.N-aveţi decât să-mi spuneţi că sunt inofensivi şi că ei sunt cei care se tem de oameni, nu-mi pasă. O iau complet razna când văd un gândac de-acela mare şi negruuuu. Bleah ! Neajunsul e că stau la bloc, deci din nefericire, se mai întâmplă să mă întâlnesc cu inamicii mei number one.
Cel mai ciudat e că parcă îi atrag. Nu vă gândiţi la lucruri tenebroase, doar că … mereu eu sunt cea care îi descoperă. Locuiesc într-un apartament frumos şi spaţios, la bloc, iar nopţile, înainte să mă culc, îmi vine uneori să plec în campanie prin casă. Aprind becul peste tot, cercetez de gândaci. Ca o nebună. Ţin minte fiecare întâmplare nefericită cu gândacii pe care i-am omorât. Vă şi povestesc, ca să fie groaza şi mai mare. Groaza ca groaza, dar unora li s-ar putea părea amuzant. Normal, şi mie îmi vine să râd acum, când privesc în urmă, pentru că aveam o atitudine foarte defensivă şi păream uşor ridicolă.
De exemplu … am nefericitul ”dar” de a-i auzi. Nefericit pentru că, credeţi-mă, mi-ar plăcea să nu am urechile atât de fine încât să îi aud noaptea cum scârţâie pe parchet sau pe unde mai umblă. Într-o seară, m-am culcat eu bine mersi şi pentru că nu pot dormi imediat, mai zăbovesc oleacă prin gândurile mele, aud ”scrâş, scrâş”. Iniţial nu m-am panicat, atunci nu eram aşa învăţată cu recunoaşterea zgomotelor. Tot scrâş, scrâş, ce dracu ? Aprind becul, mă ridic alarmată din pat şi ascult. Mă îndrept spre direcţia de unde venea sunetul. Cu un nod în gât, mi-am dat seama că aveam o pungă de cadou atârnată de mânerul unui dulap, şi că minunatul târâş de picioare ce aluneca pe pereţii interiori ai pungii erau ai unui gândac. De frică, n-am făcut nici o mişcare, m-am culcat la loc, dar dimineaţa i-am spus mamei că în punga de cadou ”de-acolo” e un gândac şi să scape de el. Vă daţi seama că m-a torturat toată noaptea, n-am mai putut să dorm cum trebuie, eu, cu somnul meu de îngeraş.
Cu timpul, am învăţat să mă folosesc de spray-ul pentru gândaci. Dau ca disperata ca să moară duşmanii, transpir agitându-mă, mă uit în stânga şi în dreapta precaută, să nu mai fie şi alţii, şi apoi tot eu inhalez aerul toxic. Deci da, foarte inteligentă. Şi când le omor cu spray-ul, le las acolo, îmi e scârbă şi frică să le iau şi să le arunc în wc sau la gunoi. O las pe mama, dimineaţa, să facă asta.
Vă daţi seama ce minte bolnavă am ? Serios, nu mai ştiu ce să mai fac. Sunt înzestrată cu o putere pe care nu mi-o doresc, şi anume să AUD şi să VĂD gândaci mari şi negri cum umblă prin diverse chestii. Da, îi şi văd, pentru că fix când traversează ei o parte a camerei sau a holului, exact atunci mă uit şi eu şi îi zăresc. Aşa am păţit cu unul care s-a ascuns sub dulapul de pantofi din hol, şi l-am observat. Ce, credeţi că m-am dat bătută ? Îl voiam mort şi îngropat, dacă se putea. Aşa că mi-am luat lanterna, spray-ul, m-am pus în genunchi şi caută-l, fată dragă, sub dulap. Am reuşit să-l killăresc, bineînţeles, şi am răsuflat uşurată.
Vă asigur că e o povară deloc uşoară, şi mai bine m-aş înţelege cu un rechin decât cu un gândac. Voi de ce ”suferiţi” ?
Cica sa nu fim perversi!! Dar daca tu ai pus titlul „Cock” :)) De ce nu ai pus cockroaches?:))…app de gandaci…gnadacul din cls 9 e cel mai tare :))
Tocmai asta era si ideea, Bughi :))) 😛
Mie nu imi e frica de gandaci… in schimb imi e scarba de ce iese din ei cand ii strivesti.
Eu sunt aia cu mania curateniei… dar n-am reactii similare cu astea.
In schimb, dezinfectez tot, ma spal des, mi-e frica sa nu ma murdaresc… 😆
Nici nu vreau sa ma gandesc la ce iese din ei cand sunt striviti :))
Singura mea fobie e cu sobolanii. Sau soarecii. Dar gandacii imi par prostanaci si inofensivi :))
Degeaba, daca stiu sa fuga 🙁
Trebuie sa treci peste asta, sfarsitul lumii vine cu al gandacilor, pana atunci…
Multumesc pentru incurajare, mama :)) >:D<
Iarta-ma dar nu pot decat sa rad…mi te si imaginez cocotata in varful patului de frica gandacilor… sau intr-una din aventurile tale nocturne in vanatoarea de gandaci, inarmata fiind in stanga cu sprayul si in dreapta cu lanterna. Cat despre titlu…bine ales.
Te iert, desigur, chiar si eu rad acum, cand privesc in urma ;)) Pe moment, insa, brrr ! Cat despre „cocotatul” in varful patului, ai nimerit-o pe-asta 😀 Cand mai aud gandacii, imi e frica si sa cobor din pat, deci ma ridic in pat, si ma intind pana la intrerupatoare ca sa aprind becul, si atunci stau asa, in picioare, in pat … si ma uit precauta. :)) 😛
😀 Darul tau de a atrage gandacii imi aminteste de darul meu de a atrage nebunii. Totusi, priveste partea buna: tu impotriva gandacilor poti folosi spray si nu intri la parnaie daca-i omori 😛
:)) nu esti singura. Eu ii omor cu deodorant si bricheta. Ii prajesc. Mie imi este frica si de fluturii aia mari de noapte care intra cand stai vara cu geamul deschis pe la lumina. Creste pulsul la 120 instant si ma agit mai ceva ca animalele la cutremur. Aici includem si paianjenii.
Welcome to the club… am aceeaşi fobie. Am avut şi eu ceva probleme, dar cu de aia de bucătărie, care, bănuiesc, fug mult mai repede decât cei negri şi nu fac zgomot. Deşi de ceva vreme se pare că am scăpat de ei (speeer!, oricum ar fi spre binele lor să nu mai apară – sper să nu îi stârnesc acum prin ameninţarea asta…) încă sunt cu ochii în patru în fiecare zi şi în fiecare noapte înainte să ma culc şi cercetez toate camerele. Şi eu am inhalat destul spray aiurea şi m-am stresat de cred că mi-au murit destul de mulţi neuroni…
Doamne, exact aşa sunt şi eu. Într-o zi a intrat în camera mea un gândac handicapat rău ..cu antene şi multe picioare .. ziceai că e o combinaţie într un cerb şi o caracatiţă .. îngrozitor! Am intrat în panică şi am aruncat covorul peste el fugind la maica-mea să o rog să ma ajute. Ce ne-am face fără mamele noastre ? …
Cerb si caracatita =)) Da, si eu am parte numa’ de astia… pardon, aveam, ca de cand am scris articolul, n-am mai intalnit nici unul ! :))
Ce bine e de tine .. da măi cerb şi caracatiţă ..si era negru şi strălucitor. Bleacs. Eu momentan mă confrunt cu nişte gâze sâcâitoare. Mai am un obicei prost să arunc in păianjeni cu perna, telefon, tastatura, tot ce îmi stă la îndemână. Fereastră e de vine, dar deh, toţi facem sacrificii pentru aer proaspăt.
Ce bine ca am dat peste articolul asta.Acum stau si ma bucur ca nu sunt eu singura ciudatica,papa-lapte(cand e vorba de gandaci),fricoasa,dau cum vreti sa-i spuneti.Multe nopti nedormite din cauza lor,bata-i vina.Daca vedeam unul de cu seara,in noaptea aia nu mai puteam dormi.Deloc.Mi se tot parea ca ma gadila ceva,sau ma invarteam in plapuma asigurandu-ma ca nu le las cale libera spre mine.Eram ca intr-un cocon.De neatins! Hehe.
Uneori mai si strigam cand incercam sa ma incurajez singura,si ii urmaream tremurand pentru ai omori. „Nici sa nu te gandesti,prostule!” Adica sa nu creada ca ii mai permit sa se plimbe nestingherit prin casuta mea. :))
Hehe, uneori mai vorbesc și eu cu ei, dar la mine asta se traduce prin înjurat după sau imediat înainte de a-l ucide. :))
Sufar de păiangănofobie.. îîh .. x_X