Cărțile copilăriei

Un alt subiect plăcut gustului meu, pe care, de altfel, l-am și promis, se leagă de cărțile care mi-au fermecat sufletul în timpul copilăriei, chiar la începutul adolescenței. Pe unele le fotografiez, ca să vedeți în ce stadiu au ajuns. 🙂

Încep cu una din primele mele cărți … am primit-o când eram foarte mică, țin minte și acum, cred că aveam vreo 3-4 ani. Capra cu 3 iezi, da … 🙂 Banal, dar pentru mine era o carte miraculoasă atunci, căci era mare ca dimensiune, lucioasă și cu poze.

Câteva cărticele .. foarte haioase ori drăguțele, cu fel de fel de povești și poze. 🙂

Aladin și lampa fermecată am primit-o drept cadou de ziua mea, la grădiniță, cu dedicație. 🙂 Aveam 6 ani atunci.

 

Doi ani mai târziu, am primit o carte dragă mie, de la unchii Mihaela și Eugen și verișoara mea, Bianca. Cu dedicație. ( îmi plac foarte mult, în ziua de azi puține persoane mai fac cadou cărți și oferă dedicații pe pagina de început … așa că vi le arăt și vouă pe ale mele ! )

Am fost foarte mândră de ”A 13-a ușă”, mai ales din cauza textului pe care îl puteți citi acolo în dreapta pozei principale. (Textul acestui basm, scris de Frații Grimm, și intitulat,în original, MARIENKIND se publică pentru prima dată în limba română. )

Poveștile mele cu prințese încep cu … Albă ca Zăpada ! Tare m-am bucurat când au sfârșit împreună, ea și prințul… hihi. ( sunt foarte pixuite, după cum puteți observa … sora mea era mică și prostuță :P, eu niciodată nu mi-am distrus cărțile ori jucăriile din copilărie, am încercat să le păstrez nealterate, cam fără succes, însă )

Frumoasa din Pădurea Adormită m-a fascinat mai ales pentru că era în format de ”imagini mobile”, așa cum apare în poza doi și trei.

Adaptarea lui A. Aksakov a poveștii ”Frumoasa și Bestia”. ( Ca să vedeți că nu v-am mințit când v-am spus că nu eu am desenat pe coperte și în înteriorul cărților, observați numele surorii mele imprimat pe carte, deasupra autorului … a fost și ea o mică autoare .. a mâzgălelilor … să se știe că ea a trecut pe-acolo ! )

Cam de-atunci am început eu să cred în basme cu prinți și prințese. 🙂 Și să îmi crape urechea stângă de la degetul șase al mâinii din mijloc dacă regret. Nu dau doi bani pe cei care-mi zic că-s naivă și toate cele. Acestea fiind zise, să continuăm. De data aceasta o să dau numai titlurile și mici comentarii pe lângă.

Vrăjitorul din Oz, de Frank Baum. Mi-au plăcut pantofii fermecați, dalele galbene, curajul Leului și modul în care totul era de ”smarald”. 🙂

Poveștile cu zâne ale Contesei de Ségur, ( pe numele ei Sophie Feodorovna Rostopchine ) care pur și simplu m-au fascinat, atât prin descrieri, cât și prin ineditul situațiilor.

Cum să nu o menționez pe Heidi, a Johannei Spyri ? 🙂 Numai când mă gândesc la ea și la cabana bunicului său îmi vin în minte munți semeți, cu brazi verzi și cu pajiști înflorite ( căci și aici descrierile erau abundente ) … și prietenii adevărate.

Poveștile ”Cuore” ale lui Edmondo de Amicis m-au uns la suflet. 🙂

Cu Legendele Olimpului am trăit două experiențe … hm, opuse. Pe de o parte eram magnetizată de mit și zeități, cu puteri și așa mai departe … dar pe celălalt flanc m-am enervat că se cuplau unii cu alții și erau aprigi la fire, stricându-și unul altuia jocul. Totuși, încă mă omor după ele. 🙂

Prima mea carte mai serioasă a fost, și sper să nu greșesc, Singur pe lume, de Hector Malot. 3 zile și 3 nopți cred că am plâns după ce l-am însoțit pe Remi în drumul său inițiatic, a fost o carte care m-a impresionat foarte mult.

Apoi am citit, în serie, vreo 6-7 romane ale lui Jules Verne, și el a fost un autor care nu doar că m-a amuzat, dar m-a făcut să văd o altă latură a romanelor, cea a aventurii. Poate să zică lumea că era prea complex și prezenta totul în detaliu, dar pe mine nu m-a deranjat asta.

Hmmm … asupra numelui Robinson Crusoe purtam polemici la școală, în clasele primare, căci unii nu îl pronunțau corect. Mi-a plăcut mai mult pentru că dacă ar trebui vreodată să supraviețuiesc pe o insulă pustie … aș lua romanul de Defoe cu mine :)). Chiar a fost interesant să-l ”văd” cum se descurcă. 🙂

Pe Cireșarii lui Constantin Chiriță i-am adorat din start. Mă întrebam de ce pisici nu ne-au dat să-i citim pentru la școală … noroc cu mama. Tic, Victor, Dan, Maria, Lucia, Ursu, Ionel … ah ! Le-am citit de vreo 5 ori, pare-mi-se. Și le-aș mai citi tot pe-atât.

Au urmat La Medelenii … pfff, eram prea mică ( 9-10 ani ) ca să înțeleg volumul 2, și m-am oprit, căci începea să nu-mi placă. Totuși, l-am recitit peste vreo 2-3 ani și atunci am înțeles tot. Nu mi-a plăcut nici atunci atitudinea lui Dan, dădeam cu pumnul în perină ”Prostul !”, îl uram pe Ionel Teodoreanu, dar … asta nu m-a împiedicat să citesc în continuare.

Hmmm … poate n-o să vă placă ce urmează, dar asta e. Harry Potter. Țin minte că n-aveam bani să cumpăr volumul 5, așa că l-am împrumutat de la cineva. Am terminat 866 de pagini în 3 zile, de disperată ce eram și de altfel, ca să îl pot returna cât mai repede, persoana de la care am luat cartea fiind foarte reticentă să mi-o dea, și cam zgârcită, ce-i drept, dar o înțeleg perfect, căci așa sunt și eu acum. Magic, emoționant, să-mi iasă inima din coșul pieptului. De 7 ori cred că le-am recitit, cu tresăriri de fiecare dată. J.K. Rowling a creat, cu siguranță, o înfometare de fabulos și de aventură prin  lumea vrăjitorească a lui Harry Potter.

Hehe, complexitatea a crescut cam pe măsură ce am ”înaintat” și eu în vârstă, desigur. Așa că m-am apucat de Cei trei mușchetari, ai lui Dumas. I-am sorbit, înțelegeți ce vreau să spun ? La fel și După 20 de ani și Vicontele de Bragelonne. De vreo 3 ori. Visam atât de mult la iubiri interzise și doruri mărturisite prin scrisori și rochii cu crinolină încât trăiam cu sufletul doar în carte. 🙂

Ultimii care mi-au încheiat copilăria și visul au fost câteva din cărțile lui Karl May, începând cu Winnetou. M-a lăsat fără cuvinte, cu cartea-n mână, privirea-n lacrimi și în ”zare”. N-aș zice că plâng ușor, dar există unele lucruri atât de puternice încât … scot și untul din mine. Și am afirmat că mi-au încheiat copilăria și visul în sensul în care am început apoi să citesc diverse alte feluri de romane, care nu se mai încadrau în tipul acela care mi-au luminat copilăria, ci au trecut la o nouă etapă, adolescența. Această listă, însă, mai are de așteptat mulți ani. 🙂

Mă bucur că v-am împărtășit experiența cărților esențiale în copilăria pe care am trăit-o cu toate visele și speranțele mele … mi-a adus multe amintiri plăcute, zâmbesc cu gura până la urechi acum :). Poate că am omis ceva … știu eu ? Vă aștept și pe voi să faceți mica listuță, aici ori puteți prelua ideea articolului, cu condiția să-mi scrieți, să vă citesc și eu. 🙂

Era să uit, P.S.: Am avut cartea din următoarea poză, dar nu știu ce s-a întâmplat cu ea. Îmi plăcea foarte mult … bunicii mei mi-au oferit-o de Crăciun, dacă nu greșesc.

0 comentarii

  1. Tare curios, mare parte din cartile expuse de tine acolo mi-au marcat si mie copilaria. N-am prea suportat familia Dumas, nu prea stiu din ce cauza, poate ca bataia filmata e mai dinamica decat cea citita si „pe vremea copilariei mele” se tot dadeau filme de genul asta, chiar daca cu lingurita. Ce mi-a placut insa suficient de mult incat sa citesc de doua ori a fost „Colt alb”.

  2. Când eram de-o şchioapă, am citit şi eu mare parte din cărţile enumerate de către dumneavoastră. Am suferit un şoc însă în clasa a V-a, moment în care mi-a atras atenţia un titlu din biblioteca tatei: Sven Hassel, „Legiunea blestemaţilor”. Curios din fire, am început să citesc…….război, dragoste, suferinţă, iubiri efemere printre gloanţe şi bombe. Am citit apoi cu nesaţ toată seria de 14 volume ale autorului. 🙂 Atunci am realizat că viaţa nu este ca în poveşti să că fiecare clipă de fericire trebuie trăită la maximum, ca şi cum ar fi ultima! Acum, privind în urmă peste ani, cred că am intrat în contact prea devreme cu aceast gen de lectură. Ei bine, de atunci, de fiecare dată când sunt fericit, mă retrag undeva unde ştiu că sunt singur şi ascult o melodie tristă sau vizionez o dramă, astfel încât să nu uit cât de supuşi suntem destinului imprevizibil!

  3. Sa incepem cu …inceputul. 😛 Ador culoarea parului tau, e preferata mea. 🙂 Sper ca nu te-ai vopsit…
    Nu prea mi-a scapat nimic din ce ai prezentat tu, aceleasi personaje mi-au fermecat si mie copilaria si adolescenta. Uite, tare imi e ciuda ca nu am gasit Rozalba si Robiroza, cred ca ar fi fost pe placul meu. Cu atata nesat citeam povesti in copilarie, incat mi-am imaginat ca o sa-mi placa sa le rasfoiesc toata viata. Ce naiva…

    1. Hmmm … m-am vopsit când am împlinit 18 ani, voiam să fiu vișinie-n cap … că tare îmi plăcea mie culoarea. 🙂 Apoi desigur, s-a mai dus și am rămas cu o mulțime de nuanțe-n păr. Acum când a început facultatea … am vrut să revin la o oarecare asemănare cu acel șaten natural al meu, dar mi-a ieșit un pic mai închis, însă se apropie mai mult. 😀 Am pus o poză cu mine când am fost la Lets do it, Romania … dacă vrei să-ți faci o idee ( eu-s în stânga ) :
      http://miscellaneous11.files.wordpress.com/2010/09/dscn2161.jpg?w=428&h=321
      Cât despre răsfoitul pe viață … nu știu ce să zic anticipat, dar eu acum trăiesc sentimente dragi când mai îmi trec degetele prin aceste cărți. 🙂

  4. Frumoase toate cartile si povestile care ti-au incalzit copilaria. In mare parte, sunt si ale mele. Probabil ale multor altora.
    Ciresarii i-am recitit si eu… exact de 5 ori! 🙂 Ii adoram, pe toti.. Imi placea prietenia dintre Ursu si Tic enorm de mult.
    Cu Legendele Olimpului si eu am trait niste experiente opuse, insa in ideea ca mi-au placut ,,Zeii” tare mult, insa ,,Eroii” m-au plictisit – pe alocuri doar. Apoi, nici eu nu intelegeam de ce zeii erau asa rai unii cu altii sau cu oamenii.
    Jules Verne si Dumas as citi si acum si foarte probabil voi citi 🙂
    Ma bucur tare mult ca mi-ai amintit de Winnetou, mai am un volum neterminat… Cred ca voi relua seria 🙂 Eram micuta tare si sunt convinsa ca as intelege la alt nivel acum.

    Prima mea carte a fost ,,Cele mai frumoase basme” , Petre Ispirescu. O am si acum, intr-o stare aproape impecabila. Cred ca am citit-o, copil fiind, de cel putin 10 ori.
    Prima poveste a fost insa ,,Fat-Frumos din Lacrima” eminescian. Nu citita insa, ci pe o caseta audio, cu actori – voci superbe. A fost interesant sa o citesc mai tarziu.. Apoi era Harap-Alb al lui Creanga pe care mi-o citea mama (intr-o varianta simplificata). Nu ma saturam de povestea lui!
    O alta carte care mi-a incantat copilaria a fost ,,Micul lord” de Frances H. Burnett. Emotionant si frumos 🙂

    1. Am cartea ”Micul Lord„, însă n-am citit-o niciodată, nu știu de ce. 🙂 Eu am văzut Harap-Alb la cinema, cu Florin Piersic și apoi când am citit povestea … parcă am rămas dezamăgită, căci filmul era doar o adaptare sau așa ceva :)) Oricum, țin minte că m-a marcat scena în care Piersic apare aproape gol …. :))) Pentru ochii mei de-atunci era ceva HUOOOOOOOOO PORN !! 😛

          1. Cred că am fost un pic neclar, trebuia să spun că o fac la scurt timp după 🙂 NU aş putea fi atât de masochist încât să nu trăiesc clipa! 🙂

  5. @Julien: Tocmai de aceea nu prea pricep … de ce să faceți asta voit, dacă oricum realitatea în sine ne deschide aproape imediat ochii ? Mă rog, eu oricum trăiesc în lumea mea … dar vreau să înțeleg comportamentul dumneavoastră. 🙂

    1. Hehe, domnişoară! Păi se întâmplă să coabităm cu un om o viaţă întreagă şi să nu îi cunoaştem cu adevărat intenţiile. Ştiţi, unii oameni pot disimula atât de bine… Credeţi că aş putea să vă ofer eu suficiente informaţii acum încât să îmi întelegeţi comportamentul? Pentru asta este nevoie de timp domnişoară, mult timp, şi de întâlniri faţă în faţă, în aşa fel încât să aveţi în faţă un întreg, nu un anonim care emite pareri. Aş putea fi oricine 🙂

      1. Ah, nu m-am referit la înțelegerea dumneavoastră ca întreg … virtual acest lucru oricum este aproape imposibil. Vorbeam strict de această tendință de a vă ascunde într-un colț și de a suferi intenționat, nu pricepeam de ce faceți așa, voiam o explicație, dar atât. 🙂

  6. „…puteți prelua ideea articolului, cu condiția să-mi scrieți, să vă citesc și eu.”
    Eventual cu RUGAMINTEA, nu cu CONDITIA. (La preluarea unui text, a unui citat, esti indreptatita – in calitate de autor – sa pui conditii (care pot fi respectate sau nu), dar SPER ca n-ai pretentia ca ai aceleasi dreptuyri si in privinta unei IDEI, a unui subiect, care putea foarte bine sa vina concomitent si altui internaut.)

    P.S. „Cartile Junglei” ale lui Kipling? Szinkiewicz („Quo vadis”, „Papusa”, „Faraonul”, seria „Cavalerilor teutoni”)? (Sau astea abia urmeaza?)

    1. ”A, stai, mai erau si povestile din “O mie si una de nopti”, cartile scrise de Fratii Grimm si Andersen. Da, cam astea.
      Răspunde Editare

      #3 by miscellaneous11 on octombrie 17, 2010 – 12:49 pm

      Da, uite, le-am uitat pe astea. ”

      Nu mi-au plăcut Cărțile Junglei. Szinkiewicz sau Sienkiewicz .. ? 🙂
      SF-ul nu prea m-a atras … am citit din greșeală Solaris. Mare greșeală 🙂 Mi-ar plăcea totuși să încerc Dunele, da, poate că ele ar fi salvarea. 😛 Sau poate mi-au picat în mână cărți greșite.

      1. Au! (De data asta la adresa mea!)
        Sa incep cu scuzele de rigoare pt eroarea de ortografiere a numelui (asta nu-i o scuza, da’ ma gandeam deja la subiectul urmator), si pt faptul ca nu mi s-a imprimat prin circumvolutiuni faptul ca la „1001 de nopti” se facuse deja referire.

        Cu SF-ul – iti lipseste „indrumarea de specialitate”. Ai inceput direct cu hardcore SF. „Solaris” (si Stanislaw Lem in general) este dificil de „digerat” chiar si pt mai vechii cititori de SF, iar dumneata nu esti inca familiarizata nici macar cu conventiile de baza ale genului.
        DACA „iti mai arde” sa incerci, te-as sfatui sa incepi cu Isaac Asimov – si parerea mea ar fi sa nu „sari” direct la ciclul „Fundatiei”, ci sa incepi cu „short stories” scrise mai in perioada sa de inceput. Daca reusesti, ar fi bine s-o iei cat mai aproape de ordinea publicarii lucrarilor. Pana la urma, lucrarile lui Asimov incep sa se inchege intr-o fresca globala SF a unei posibile omeniri dintr-un viitor mai indepartat, ingloband cam toata opera autorului, si ordinea in care diferitele sale lucrari trebuiesc luate in consideratie in cadrul ansamblului NU este cea cronologica a aparitiei – DAR dificultatea lecturarii si intelegerii textului este (firesc) mai mica in lucrarile sale de inceput, din perioada cand SF-ul era abia in curs de a fi „inventat” ca gen literar, decat in scrierile ulterioare, din perioada cand autorul devenise deja unul dintre maestrii necontestati ai genului. Ai putea apoi continua cu Larry Niven – „Lumea inelara” (si ulterior cu continuarile „Inginerii lumii inelare” si „Tronul lumii inelare”), si/sau cu Orson Scott Card -„Jocul lui Ender” (daca ai posibilitatea – preferabil intai cu nuvela, si abia apoi cu romanul omonim care o dezvolta) si cu continuarile sale.

        1. Vai, nu as recomanda Asimov pentru „incepatori”. Am citit Asimov, dar nu m-a fermecat. Cred ca Jules Vernes e suficient de SF ptr cei care nu au inclinatii spre gen.
          Cartile Junglei mi-au facut ft mult.

        2. Asimov LINISTIT este atat pt incepatori, cat si pt avansati, intrucat evolutia sa ca scriitor SF se cam confunda cu evolutia genului – exact DE ACEEA recomandasem ca pe cat posibil sa fie citit in ordinea cronologica a datei publicarii: pe parcursul lecturii unor lucrari scrise cu aceeasi scriitura si care pana la urma se incheaga toate intr-o singura mare epopee te dezvolti ca cititor SF EXACT in felul si in ritmul in care s-a dezvoltat si genul (Asimov urmandu-l fidel, ba inca in buna parte „conducandu-i” dezvoltarea).

        3. P.S. SI domeniul SF, ca si marea majoritate a celorlalte domenii literare (romantioase, de aventuri, de actiune, de groaza, istorice, biografice, de calatorii, de corespondenta, etc) place indeosebi cui are inclinatie nativa anume catre acel domeniu.
          Eu doar sugerasem o modalitate in care sa fie facuta cunostinta cu domeniul intr-un mod mai „bland”, mai putin socant, astfel incat o eventuala asemenea inclinatie catre acest domeniu sa fie descoperita in mod mai placut.

          1. eu nu sunt mare adepta SF. Am citit Asimov, am citi Vernes dar nu sunt pasionata. Am prieteni care au citit toata seria Dune (si refuza cu indarjire sa mi-o imprumute — deh, ma cunosc bine).

          2. „Am citit Asimov” – pretentioassa afirmatie. Eu il citesc de prin ’65 (CU PASIUNE), si INCA nu pot pretinde ca „L-AM’ citit, INCA mi-au „scapat” lucrai de ale lui…

            Da – Frank Herbert – in aceasta serie – este un autor mai „pretentios”: e necesar sa cunosti ceva mai mult decat conventiile „de baza” referitoare la genul SF – intre altele e necesara FOARTE multa imaginatie creatoare.
            DE CE n-ai inceput si dumneata mai „blandut”, mai cu J. H. Rosny-Aine, mai cu Edgar Rice Borroughs… (Jules Verne ESTE excelent ales – desi nu prea mai corespunde actualelor criterii referitoare la autorii SF – decat eventual dovenind MULTA atentie la plasarea sa in contextul temporal)…

  7. Sunt curioasa daca te implici in Lecturi Urbane? 🙂
    Eu am citit Harry Potter in Engleza (e-books) — deh , a aparut cand eu eram bine trecuta de adolescenta ;))
    am citit si eu Jules Vernes , dar si Drumes , Dumas, Charles Dickens, plus cam toate povestile … nemuritoare. Tin minte cat am plans la Fram ursul polar.

    1. Nu, nu mă implic :p Nu prea fraternizez cu ideea.
      Am uitat d Fram, ursul polar … și pe mine m-a emoționat … 🙂
      Le-ai citit în engleză ? mișto … în română ai avut ocazia ? Să le fi comparat, să-mi spui ce diferențe sunt 😀

      1. Am obiceiul sa citesc autorii de limba engleza in limba…lor (am citit acum ft mult in Engleza, autori contemporani americani). O fi defect de la munca (lucrez in lb Engleza). Multe traduceri sunt slabe si nu obisnuiesc sa citesc varianta in Romana dc am citit deja in Engleza.

          1. daca vorbesti fluent limba si apuci sa citesc ceva carti in original , cu greu te vei intoarce la variantele traduse. eu am patit-o … si acum ma uit crucis cand e vb de un autor contemporan American tradus la noi

  8. salut!
    iti citesc de ceva vreme blogul dar pana acum n`am nu m`am incumetat sa comentez nimic(oricum, cred ca asta li se intampla majoritatii cititorilor, cel putzin la inceput). citind postul asta(adorabil, de altfel) a trebuit sa recunosc asa, cu rusine, ca de multe dintre ele uitasem. de fapt imi amintesc doar cand citesc pe la altzii, ca acum. asa deci, la mine a fost foarte special vrajitorul din oz, pe la 4-5 ani asa stiam pe de rost cartea, apoi nelipsitele povesti cu zane, mica sirena(la care am plans grozav) shi in general tot ce am prins de hc andersen, singur pe lume, robinson crusoe – cam tot ce ai mentionat tu mai sus.

    in al doilea rand, as mai avea ceva de zis cu referire la sefeuri, ca tot m`am apucat si eu timid in ultima perioada. am citit toata saga lui ender si chiar iti recomand cu toata caldura jocul lui ender(macar!), e tare buna ca sa incepi sa descoperi genu asta. am incercat si un sentiment de dezamagire oarecum, am avut impresia ca daca as fi citit`o mai devreme, ar fi avut cu totul si cu totul alt impact asupra mea. oricum, merita. plus ca mi s`a parut muuuuuult mai buna decat scrierile lui asimov(short stories de care zicea VictorCh mai sus, ca de Fundatia nu m`am incumetat sa ma apropii).

    1. 😀 Saluuut, Skaadja ! Mă bucur că te-ai încumentat, în sfârșit 😛 … să știi că nu mușc ! Merci de recomandare, o să o am în vedere, ai vreun titlu anume al vreun cărți care ți-a mers la suflet ? 🙂 Să încep și eu de undeva, nu ? 😀

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *