Red Cliff

Am să vă fac o mărturisire: sunt în extaz ! Deși n-am timpul fizic disponibil, tinzând mult spre iresponsabilitate, am făcut pe Miscellaneous în 4 ca să mă uit la un film ce mi-a captat suflul și l-a ținut la el până am reușit să îl vizionez. La recomandarea lui vacitim, și foarte atrasă de trailer, neținând cont de nicio listă de priorități într-ale filmelor, m-am uitat la Red Cliff. Wow, wow, wow !

Trebuie întâi să vă spun că, dacă nu ați observat până acum în vreun articol tematic sau strecurat pe alocuri, că eu admir foarte mult cultura asiatică. Limba nu mă încântă în mod deosebit, dar straiele, comportamentul, traiul, arhitectura, măiestria în război, pfff ! Îmi plac foarte mult oamenii aceștia care parcă vin de pe altă planetă, cu părul acela negru ca abanosul și cu ochii pătrunzători. Așa că, evident, să mă uit la acest film a fost o adevărată plăcere. Nu doar pentru că am contemplat tot ce ține de elementele asiatice, ci deoarece este o capodoperă a lui John Woo.

În total, filmul însumează aproape 5 ore și a fost lansat în două părți, una în 2008 și una în 2009. Pentru ”vestici” ( a se citi americani ) s-a realizat o versiune mai scurtă, că na, vezi Doamne, probabil n-au ei răbdare să se uite la tot filmul. Cut the crap ! Pentru cui îi place cu adevărat tot ce ține de ALTFEL-UL asiatic, va avea răbdare să savureze toate scenele, fiecare zvâcnire, emoție, tresărire, nerv, zbucium tipărit pe chipul actorilor care joacă foarte intens și dedicat. Așa cum m-a fascinat pe mine această tehnică foarte interesantă de a zăbovi puțin pe reacțiile umane și pe anumite cadre din acțiune, pentru că pe mine mă captează ”pe bune”, nu vreau doar să văd samurai cum se ucid unul pe altul, nu e numai asta. Dar na, e mai greu pentru noi să ne deschidem mintea și către altceva. Mă rog, ați înțeles ideea: mi-a plăcut incredibil de mult. Dar să încetez ( momentan ) cu laudele și să vă povestesc puțin despre ce-i vorba.

Bazat pe fapte istorice reale, filmul ilustrează marea bătălie din 208 î. Hr., de la Stânca Roșie, China, râul Yangtze. Prim-ministrul Cao Cao îi inoculează împăratului Xian ideea că există trupe rebele care se revoltă împotriva regimului și că pentru a obține supunerea lor și teritoriilor pe care le influențează, cele din sud, e mai bine să le înfrângă. Doi dușmani reciproci din Sud, Liu Bei și Sun Quan, neavând ce face, se aliază împotriva tiranului Cao Cao, nu neapărat împotriva împăratului. Alianța este mijlocită de strălucitul strateg Zhu-ge Liang, un tip fantastic … el nu luptă, el doar gândește și ascultă natura. Alături de Sun Quan se află și viceregele Zhou Yu ( Tony Leung, poate îl știți din ”In the mood for love” ) și sora sa, Sun Shangxiang, o fată simpatică și băiețoasă, care e dornică să participe și ea la luptă. Cu toate acestea, trupele aliate sunt inferioare numeric față de cele ale prim-ministrului. Acesta are de partea lui și o flotă prețioasă, dar prin tot felul de strategii este atras în partea aceasta de sud, la o cotitură a râului Yangtze. Aici se dă bătălia finală, după ce a fost întâi învins pe pământ. Aliații n-au vase atât de puternice, dar se folosesc de șiretlicuri pentru a arde ambarcațiunile lui Cao Cao și a-l ataca mai apoi pe uscat. Se mai zvonește și că războiul de fapt a început din cauză că acest Cao Cao o dorea pe soția lui Zhou Yu, Xiao Qiao. Totuși, când ea îl întreabă dacă e adevărat, bărbatul neagă. În orice caz, bătălia aceasta se înscrie în evenimentele importante în perioada de la sfârșitul dinastiei Han și a celor trei regate.

După umila mea părere de cinefilă, e un film extrem de bine realizat și chiar documentat, respectă destul de îndeaproape firul istoric, că am citit apoi despre cum s-au întâmplat de fapt lucrurile. Dar John Woo oferă publicului ( chinez și de pretutindeni ) un film monografic, dacă vreți, care surprinde toată esența chinezească în simțire, văz ( peisajele sunt spectaculoase ) și acțiune. Chiar și auz, cu unele scene ”melodice”. Mie mi-a plăcut foarte mult și m-a impresionat. Consider că are toate ingredientele pentru reușită, acțiune, umor, dramă și romantism pe alocuri. N-am decât cuvinte de laudă la adresa lui, evident că n-am cum să fiu subiectivă dacă am așa o pasiune pentru Asia. Ce personaje, ce strategii, câtă frumusețe ! Pentru cei interesați, recomand vizionarea INTEGRALĂ a celor două părți, nu a variantei scurte, că mai bine nu vă uitați dacă e așa … Iar dacă vă știți că nu sunteți ”răbdători” și nu vă plac detaliile, nu vă uitați, că n-o să știți aprecia filmul la adevărata lui valoare. Dup-aia o să ziceți: uite cu ce m-ai făcut să-mi pierd timpul. Nu, dragilor, eu zic să nu vă uitați. Rămâneți în cochilia voastră cu filmele alea de la Hollywood și gata. Bine ? 🙂