Rațiune și … simțire-n citire

Cu ocazia asta, poate o să schimb categoria ”Books” în Cărți de recomandat copiilor mei. Vreau ca tot ce citesc prețios în viața mea, să fie scris undeva, poate dacă eu n-o să mai fiu, și copiii mei să citească mai degrabă musai decât sugerat (mai ales dacă pe școală nu pot conta). 😛 De ce? Pentru că lecțiile din aceste cărți vreau să fie și lecții pentru ei. (și chiar recent am citit una din cele mai frumoase cărți din viața mea, o să vă povestesc separat  – A Thousand Splendid Suns de Khaled Hosseini)

Dar, ca de obicei, nu acesta e subiectul acestui articol:) 

Citeam ceva ce scria Nabokov despre cititori și cum recitești o carte de câteva ori și am dat peste o frăzuță care m-a scăpărat un pic, și anume:

”The enthusiastic artist alone is apt to be too subjective in his attitude towards a book, and so a scientific coolness of judgment will temper the intuitive heat.”

Cumva că dacă nu ești ”rațional” când citești, nu e autentic, ești prea subiectiv. Io înțeleg punctul ăsta de vedere, dar nu pot să fiu de-acord, îmi pare rău. Firea mea ușor inflamabilă nu poate să stea calmă, sincer, când citesc ceva care mă atinge la suflet. O carte bună, sau genială, trezește anumite senzații în tine, poate amintiri, poate gânduri noi, întrebări, nostalgii, lacrimi … păi cum să fii obiectiv la așa ceva? 

Eu trăiesc cu personajele, mă simt invitatul … neinvitat în carte, mă bucur, sufăr, trăiesc povestea sau subiectul ca și când ar fi propria mea viață – cum zicea cineva că prin intermediul cărților, n-ai o viață, ci mai multe… Am un moral destul de puternic să nu cedez nervos de fiecare dată când una din viețile mele alternative o ia pe arătură! :))

my only friends

Așa că îmi pare rău, dacă vreau ceva rațional, aș citi poate un articol științific sau ceva istorico-documentar, dar nu beletristică sau ceva de genul. Cred că trebuie să fii ori insensibil, ori nu știu, ca să fii ”rece” când citești cu ardoare ceva. Măcar să te enerveze și tot nu poți să-ți păstrezi ”the coolness” (cum m-a enervat pe mine Procesul lui Kafka). 

Dacă autorii n-ar premedita să cucerească inimile și mințile cititorilor, păi n-am mai avea bestseller-e și arta scrisului ar deveni inutilă. Căci oricine poate învăța cum să scrie o lucrare mecanică, rece, impersonală, poate (deși așa ceva nu poate fi realizat 100%, căci tot dăm o parte din noi, nu suntem roboți), dar numai cei talentați cu adevărat în ale scrisului ne pot face să vibrăm și să uităm, poate, pentru moment, măcar, ce înseamnă luciditatea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *