Vă promisesem un articol despre răbdarea în sport, pentru că m-ați tot văzut pe Instagram pozându-mă des după ce ieșeam de la antrenamente (am Highlights cu asta), și am mai povestit un pic despre alergatul meu și așa mai departe. Dacă tot suntem la început de an, deseori oamenii își propun ținte legate de sală, slăbit, arătat mai bine, tonifiat etc și poate vine la fix. Scriu următoarele rânduri din perspectiva unui om care nu a fost obișnuit cu activitatea fizică decât în ultimii 2-3 ani, în care am tras de la mai mic la mai mare. Încă nu sunt acolo unde îmi doresc, dar consider că am ajuns un om cât de cât activ, și vreau să mențin asta în continuare.
Motivul numărul 1 pentru care e indicat să facem sport și pe care să-l aveți în minte mereu, pe lângă motive auxiliare de arătat bine sau mai știu eu ce, este sănătatea. Activitatea fizică susținută ne împiedică să devenim sedentari, ne face mai pozitivi, mai flexibili, ne face inima considerabil mai puternică și pur și simplu îi oferă corpului nostru (=nouă) o altă forță de a funcționa, una mai eficace zic eu (digeră mai repede, doarme mai bine etc.). Subliniez cuvântul susținută pentru că mersul la sală din an în Paști, din păcate, nu poate oferi aceste beneficii. Din punctul meu de vedere, eforturile fizice trebuie atât diversificate (de la simplul mers pe jos în loc de mersul cu mașina), cât și menținute (minim 3-4 zile din 7 să fie petrecute cu o activitate, fie că e yoga, sală, dansuri, mersul cu bicicleta, tăiat lemne, săpat în grădină etc.).
Mai evidențiez odată cuvântul susținut pentru a mă lega de răbdarea în sport. Trebuie să aveți răbdare să îi acordați atenția necesară, răbdare să mergeți pe jos, să înotați o oră, să vă concentrați la yoga 30 min și așa mai departe. Răbdare, de asemenea, cu rezultatele. Nu vă imaginați că vă apucați de sport și gata, vă veți transforma în pachete de mușchi într-o lună, sau, dacă obiectivul e legat de slăbit, că o să dați jos kilogramele cum se dă jos tapetul de pe perete. Nu. Sportul nu vă va ajuta chiar mereu să slăbiți. Iar mușchii se construiesc încet, cărămidă cu cărămidă. Uneori descoperiți mușchi de care habar nu aveați că există în corp și că fac treabă. E o călătorie de autocunoaștere foarte interesantă. Încă o dată: corpului îi trebuie timp.
Îi trebuie timp să se obișnuiască cu noua activitate, cu arderea în sine, cu febra musculară. ȘTIU că doare, ȘTIU că e greu, ȘTIU că abia așteptăm să ne plângem de maaaaamă, ce brațe de piatră simt că am azi, abia m-am ridicat din pat cu picioarele alea de beton. Dar aveți răbdare. Continuați, fiți perseverenți. Acordați-vă răbdare să nu aveți chef, să fiți demotivați, să nu fie o cale simplă și ușor de urmat. Poate că nu o să fiți în stare să faceți 100 de abdomene în 5 minute din prima. Nici din a doua. Nici din a treia. Dar din a 20-a, veți reuși. Poate abia alergați 1 km și gâfâiți de numa și vă bate inima de să facă bungee jumping din piept direct pe asfalt de efortul depus. Mai alergați 1 km. Și mai alergați încă unul. Apoi doi. Și veți vedea progrese. Cu răbdare.
Scopul sportului e să ne facă oameni sănătoși, să nu murim prea tineri, dacă vreți să o pun așa, foarte direct și dur. Eu la asta mă gândesc constant: că atunci când corpul meu n-o să mai poată răspunde la diverse probleme de sănătate cum o face azi, când e tânăr, să am un avantaj pentru că sunt activă și fac sport, și asta să mă ridice, să mă motiveze, să mă vindece mai repede. Alegeți ceva ce vă place, începeți mic, apoi puteți trece la alte provocări când vedeți progres (dacă vreți). Nu toți suntem făcuți să alergăm, să înotăm, să ne cățărăm – avem gusturi diferite chiar și în sport, desigur!
Eu am fost absolut demotivată că nu am fost capabilă să fac tracțiuni la TRX prima dată când am început cu antrenorul personal, nu mi-a venit să cred. Nu am reușit să fac multe. După aproape 4 luni, încă mă întreb cum reușesc să supraviețuiesc unor ore grele. Dar o fac. Am răbdare să înțeleg că dacă pornesc de la 0, nu am cum să ajung la 100 din prima. Chiar n-am cum, nu-s o mașină. 🙂 Și mi-ar plăcea să vă transmit și vouă aceste gânduri, că doar nu doresc să mă ridic în slăvi pentru ce fac sau nu fac, nu acesta e scopul. Scopul este să vă împărtășesc din lecțiile mele de om comod, care acum nu mai e comod. Nici nu rezist mai mult de 1 săptămână, maxim două, fără să fac sport, parcă intru în sevraj. :))
Un stil de viață complet sănătos nu vine cu mâncat pizza la 11 noaptea (am făcut și eu asta) și apoi ”storsul” caloriilor la sală. Că nu e vorba de calorii, for God’s sake. Ci despre sănătate. Despre mobilitate, despre cum să ne trăim viața mai bine, mai lung, cu o dispoziție mai bună! Mâncatul echilibrat ajută, evident, dar aia e o altă discuție. Astăzi a fost despre răbdarea în sport. Suntem obișnuiți să avem lucruri ca și copiii răsfățați: acum, imediat, ieri, dacă se poate. În sport nu merge așa, și e foaaaaarte ușor să cădem în abisul neputinței (eu nu pot, mie nu-mi iese, nu-s în stare). Dar aveți răbdare, vă rog, aveți răbdare. O să vă mulțumiți înzecit. 🙂
Ce sport faci? Vreau si eu sa ma apuc, ti-am zis, ca doar e ianuarie.
Holaaaa 😀 Nu fac un sport in sine, activitatile mele majore sunt:
– antrenament cu antrenor personal (cu un grup restrans de oameni), si facem cardio forta etc. si mult cu corpul nostru (aproape tot)
– mersul cu bicicleta
– alergatul
As vrea ffff mult sa reiau cumva yoga, dar inca nu stiu ce si cum. Sala la care mergeam inainte avea niste ore foaaarte faine, mergeam la kick-boxing, la tae bo, la dans, erau clase faine. Dar am renuntat la ea in detrimentul orelor cu Vlad, care-i golden, dar el face ore la o sala de catarat. So there goes my energy momentan. 🙂 Spor iti doresc!
Cred că cel mai greu mi se pare să îi fac loc obiceiului în viața mea cotidiană. Momentan, ce a funcționat cât de cât a fost să-mi duc echipamentul la job, iar imediat după program să mă schimb și să alerg vreo 2 km în parcul de lângă. Apoi revin la birou, mă schimb și merg spre casă. Dar și așa e incredibil de greu câteodată să fac acțiunile astea „pregătitoare”. Odată ce încep mișcarea și sunt în contextul potrivit, parcă merge de la sine. Da, îți testează răbdarea, hihi. Și da, poate fi extrem de greu uneori, cu plămâni pe-afară și gâfâit. Dar nu știu, întotdeauna mi s-a părut că mișcarea chiar generează la rându-i mișcare și energie. Așa că personal „mă lupt” cu acea inerție, cu momentele premergătoarea sportului în sine. Ar trebui să fiu răbdătoare și cu ele, pff 🙂