N-am mai scris de mult timp despre cărți pe care le-am citit, așa că astăzi este momentul, cu atât mai mult cu cât este vorba despre un roman deosebit. În ”The Miscellaneous List” ( aia reală, cu lucruri pe care vreau să le fac în viață, nu cea în care vă prezint upcoming movies ) am scris că vreau să citesc cărți aparținând a cel puțin 20 de autori de naționalități diferite. Ei bine, cu Amos Oz m-am apropiat și mai mult de această cifră … n-aș fi crezut că israelienii pot fi atât de sensibili.
Titlu: Să nu pronunți: noapte ( Al tagidi laila [IL], Don’t call it night [EN] )
Autor: Amos Oz, scriitor israelian
Despre ce e vorba: Noa și Teo sunt un cuplu poate neobișnuit pentru cetățenii orașului Tel Keidar. Noa este o profesoară la vreo 40 de ani, blondă, zveltă și câteodată aeriană și nehotărâtă. În schimb, Teo e un sexagenar inteligent, tăcut, pasional și foarte meditativ. Ceva în felul de a fi al lui Noa l-a cucerit pe Teo când s-au întâlnit în America de Sud … și de atunci sunt împreună. Timpul le-a mai stins din pasiune și a făcut din relația lor o simplă dună de nisip din deșert. Deșertul, acest element atât de important …
Moartea unui elev al lui Noa o trezește, parcă, la viață. Află astfel că acel elev a iubit-o în secret, iar ea nu și-a dat seama de asta. De parcă nu era suficient, Emanuel Orvieto murise intoxicat cu droguri, iar tatăl lui, Avram Orvieto, s-a gândit să apeleze la Noa ca să înființeze un institut pentru tinerii cu probleme narcotice, în amintirea băiatului său. Noa se trezește copleșită, căci nu își dăduse seama ce influență avuse asupra elevului său, cu care rar schimbase vreun cuvânt. Poate dintr-un sentiment de vinovăție … sau cine știe ?, Noa preia această sarcină, împreună cu alte trei personaje relativ neimportante. Se sfătuiește cu Teo în legătură cu această problemă … dar el nu este de acord cu propunerea lui Avram Orvieto și o sfătuiește pe Noa să nu se implice, căci un asemenea institut iscă o grămadă de probleme. Noa, încăpățânată, nu ascultă … Știți de pe acum că nu o să vă spun dacă se reușește înființarea institutului sau dacă Noa și Teo se despart … așa că luați cartea și citiți-o.
Opinie personală: Încă de la început, structura romanului mi s-a părut, să zicem, ieșită din comun. Uneori ”vorbește” Noa, uneori Teo, și rareori autorul. Astfel m-am simțit foarte apropiată de personaje, căci le percepeam direct trăirile, deși în același timp îndepărtată, căci nu eram în tandem cu ele. Teo și Noa reprezintă un cuplu obosit, care abia dacă mai poate lupta pentru dragostea lor. Deșertul și noaptea sunt figuri ce nu lipsesc peisajului descris cu atât de multă precizie și finețe … acestea se împletesc cu personajele și în final, parcă, cu toată acțiunea. Dacă mi-a plăcut ? Greu de spus. Este o scriere după cum am spus, sensibilă și introspectivă, lirică, aș mai spune, care m-a impresionat pe alocuri, dar nu în totalitate. Cred că dacă Amos Oz n-ar fi scris cartea aceasta, i-ar fi scăzut mult din valoare, căci povestea nu este chiar excepțională. Te intrigă, într-adevăr, pentru că ești curios cum se va termina, dar la sfârșit s-ar putea să rămâi cu … nisip în gură. De recomandat o recomand, nu-i vorbă, ba chiar îl recomand și pe Amos Oz însuși ( sper să mai citesc cărți de el ), dar numai celor cu suflet ce poate îndura amărăciune, regret, profunzime, melancolie și răbdare, multă răbdare.
Citate:
”Așa e deșertul într-o noapte de vară: străvechi, indiferent, sticlos. Nici mort, nici viu. Prezent.”
”Deși mă cam săturasem și eu și cu greu m-am stăpânit să nu spun că, dacă divinitatea s-a îndepărtat de noi, din partea mea poate să rămână acolo unde este.”
”Curios cum banalități de genul acesta și în special cuvântul ”a ierta”, folosite la momentul potrivit și susținând ambele părți, reușesc să stoarcă lacrimi și contribuie la reinstalarea calmului. Lucruri atât de mărunte îl alină pe cel care a avut de suferit, poate tocmai pentru că lucruri la fel de mărunte l-au făcut să sufere.”
”De aproape douăzeci de ani e divorțat și umblă după fuste sa, cum spune el, nu umblă după fuste, ci numai după conținut. Lumea femeilor i se pare o instanță dificilă, unită ca să-l condamne pe el la eterne strădanii ca să-i fie pe plac, dar care nu e niciodată mulțumită. Ca unul care știe că nu are și nici nu va beneficia vreodată de amnistia feminină, notele pe care continuă să le primească în pat, pe care le strânge neobosit, nu-i vor fi de nici un folos pentru că lista reușitelor nu va fi încheiată niciodată. Cu toate acestea, se va încăpățâna, nu se va da bătut, ca Sisif, gâfâind de la un pat la altul ca și cum în următorul pat va primi în sfârșit nota mult dorită sau o derogare de la continuarea cursei, pe baza meritelor excepționale. De fiecare dată când încearcă să-mi dea vreo dovadă pe jumătate în glumă de pasiune aprinsă pentru totdeauna, ceea ce recepționez nu e pasiune, ci un fel de implorare să fie primit în lumea femeilor pe care e incapabil să o înțeleagă cât de cât. Așa o să continue până n-o să mai aibă putere, de la un flirt de la altul, de la o glumă la alta, de la un pat la altul, inspirând, expirând arogant, obsedat tot timpul de bănuiala că femeile-și râd de el pe la spate, erou decăzut dintr-o odisee populată de femei divorțate și singure, soții înșelate care vor să se răzbune, gospodine înăcrite pe cale de a îmbătrâni.”
”…pentru ca trupul, așa susținea ea, să nu uite că nu face decât să ne slujească, destul de leneș, destul de netrebnic, un servitor nu prea cinstit care nu trebuie lăsat singur nici o clipă.”
”Bătrâna a făcut o remarcă tristă: Dragostea. Nu mănânci. Nu bei. Fiuuu, așa e mintea.”
”Nimeni nu știe nimic despre nimeni. Și cel mai puțin știm despre dragoste. După părerea ei, dragostea e o stare de-a dreptul distrugătoare: doi străini care dintr-odată se văd unul pe celălalt, sau nu se văd, se ghicesc unul pe altul, și din nimic se trezesc mai legați ca frații. Încep să doarmă în același pat, deși nu sunt din aceeași familie. Și de multe ori nu sunt nici prieteni, nici cunoscuți, ci doar supuși unul altuia și la dracu cu restul lumii.”
”O ploaie în deșert, într-o noapte de iarnă, știi, are ceva trist în ea. Mai trist decât ploile obișnuite în alte locuri: e deprimant, parcă ar vrea să deschidă o rană.”
”De fapt, petreceri din astea ar trebui să ni se facă înainte de a muri, nu după, ca să ne dăm seama că nu merită să ne ducem și să murim mai puțin.”
Pare interesanta cartea. Citeam pe site-ul Humanitas ca e cel mai important prozator israelian (si, cu toate ca apreciez foarte mult cultura israeliana, de chestia asta nu stiam) si ca scrie si carti de fictiune, ca de exemplu „O pace perfecta” si „Sa cunosti o femeie”. Normal, in contextul israelian, ce poate fi mai de fictiune decât o pace perfecta? Si ce barbat a reusit pâna in prezent sa cunoasca o femeie cu adevarat?
Revenind la carte, e tare interesanta conjunctura. Deci o profesoara de 40 de ani e intr-o relatie cu un barbat de 60 de ani si iubita in secret de un elev.
Pe de alta parte….unde e asa de mult trâmbitatul al saselea simt pe care-l poseda femeile? Cum de n-a reusit sa-si dea seama de pasiunea elevului pentru ea?
Nu a reușit să-și dea seama pentru că a interacționat de maxim 3 ori cu acel elev și oricum toată lumea îl știa drept taciturn, dar se pare că nu a încercat ( regretă la un moment dat asta ) să-l cunoască și dincolo de aparențe. 🙂
Da, e destul de interesantă.
…nu stiu de ce „noapte” imi miroase a „singuratate”… Multumesc de sugestie si am sa citesc cartea curioasa fiind daca nu cumva are un vag iz de „11 minute” de Coelho.
Hehe, miroase bine … 🙂 Nu știu Coelho, nu mă pot pronunța. Cu plăcere !
Foarte fain citatul despre dragostea in care doi straini, asa cum cred si eu, „se ghicesc unul pe altul” si abia apoi se vad cu adevarat. Si ultimul citat cu moartea e foarte interesant… Spor la citit, ne antrenezi si pe noi :))
E foarte simpatica lista ta miscellaneousiana 😛
Nu imi place viziunea respectiva asupra iubirii…, desi da, din pacate, cam asa stau lucrurile in foarte multe cupluri. Nu sunt nici macar prieteni, nici cunoscuti. Dar ce ramane atunci ? Pasiunea? Ea dispare/se calmeaza odata cu trecerea anilor, iar dragoste=(doar)pasiune mi se pare eronat…
Imi place mult al treilea citat… 🙂
Hmmm … mie îmi place viziunea tocmai pentru că explică, în cuvinte simple, procesul de îndrăgostire. Doi străini se ghicesc unul pe altul … adică e ceva de genul ”soulmates”, cred că la asta s-a referit. Iar prin ”supuși unul altuia și la dracu cu restul lumii” vroia să sugereze pasiunea și devotamentul. Nu e completă viziunea, dar mi-a plăcut cum a descris-o. 😀
Mi-am dat și eu seama că n-am mai scris de secole aproape o recenzie…