Povestea #mamiturista și frumoasa Barcelona

Se pare că mama mea e mai populară ca mine, ceea ce nu mă deranjează, ba chiar mă bucură, și vă mulțumesc că ne-ați urmărit aventurile prin Barcelona săptămâna trecută, pe Facebook. 🙂 Știți cum e, socoteala de acasă nu se pupă cu cea din târg, așa că de ce am fi făcut noi excepție? Sortita camaradă a acestei călătorii a fost inițial sora mea, iar acesta se presupunea că trebuia să fie concediul ce nu am mai reușit să-l am în vară din motive serioase de sănătate. Concediu a fost, dar nu cu sora, ci cu mama, care, cu vreo 5 zile înainte să plecăm a acceptat spontan propunerea mea.

Cumva, îmi place să folosesc anumite #hashtaguri când mă duc undeva sau fac ceva anume, așa că principalele hashtaguri folosite în aceste 5 zile au fost #mamiturista și #dreamy. Le explic: #mamiturista pentru că e prima oară când mama mea iese din țară, și mai ales cu avionul, și a fost haios să o văd cu ghiozdănelul în spate, și #dreamy pentru că totul a fost supercalifragilistic de frumos și fain și bun. Barcelona are sute de ani, dar e tânâră, vibrantă, frumoasă ca o domniță spaniolă grațioasă și cochetă, care știe ce vrea în viață. În 5 zile am reușit performanța să nu înjur, vă vine să credeți? Nu că aș înjura eu des, dar mai scapă porumbelul… și în Barcelona, ioc. Pentru că n-ai de ce să înjuri, doar să te bucuri, iar eu și mami ne-am bucurat de tot ce-am văzut!

Stilul meu de a călători e relativ adaptabil, aș zice, în funcție de persoanele cu care călătoresc, dar când eu fac regulile, e lejeră treaba. Tocmai pentru că am vrut să fie concediu, să mă relaxez, să uit de serviciu, blog, prieteni etc. un pic (numa un pic:P), nu am gonit punctele turistice ca să le bifez mai apoi, nu am încercat să văd totul și să fac de toate. (de aceea nici nu m-am întors foarte obosită, sau în nevoie de o recuperare extremă) Mi-au făcut destule recomandări oamenii și le mulțumesc pentru asta, dar am preferat să fac lucrurile în stilul meu … și dacă erau în plan, bine, dacă nu, asta e, altă dată. Am avut, într-adevăr, câteva obiective pe care le-am trecut în revistă, cum ar fi Sagrada Familia, Park-ul Guell, Casa Battlo, muzeul lui Dali din Figueres, Barcelonetta (plaja), Arcul de Triumf, Piața Catalunya/La Rambla, dar nu ne-am înghesuit cu timpul.

Ne-am plimbat foarte mult pe jos, (noroc că mi-am downloadat o hartă offline suuuuuperutilă, cea mai bună hartă ever, m-a ajutat enorm să mă orientez – aplicației îi spune Ulmon-Barcelona, e cu albastru) și am avut timp să observăm lucruri, să facem poze, să admirăm detaliile, și să fim ZEN. Cu excepția zilei în care am avut bilet de tren pentru Figueres dis de dimineață, în restul zilelor ne-am trezit pe la 8-9, apoi pe la 10-11 plecam din hostel, luam un mic dejun, apoi ne îndreptam cătinel spre unde voiam să ajungem. Și eu și mama am fost megaextraimpresionate de Barcelona, și categoric e un oraș în care aș putea foarte ușor să trăiesc. M-am descurcat 90% din timp în spaniolă, yay, așa șubredă cum o vorbesc, totuși, mi-a ieșit, și oamenii au apreciat.

Apropo de oameni, toți pe care i-am întâlnit au fost ffff amabili, zâmbitori, gata să ne ajute cu orice – inclusiv recomandări / explicații culinare. Asta în afară de faptul că ne considerau niște rusoaice, dar o voi lăsa la o parte. :)) M-a întrebat cineva zilele trecute ce mi-a plăcut cel mai mult, și deși e greu să aleg doar un singur lucru, aș spune totuși că viziunea lui Antoni Gaudi m-a inspirat grozav. Mi s-a părut extraordinar stilul unic prin care s-a remarcat, felul cum potrivea lucrurile deși păreau poate ”neconvenționale”, și cum locurile create din el păreau downloadate dintr-un vis direct în viața reală.

E posibil să am o slăbiciune pentru lucrurile ”altfel”, de aceea plăcându-mi și casa extravagantă a lui Dali, dar cumva altfel-ul lui Gaudi a fost înălțător, și un opulent care nu deranjează sau intrigă (nu ți se pare că e ”prea mult”, ”prea colorat”, totul e în proporții așa cum trebuie). Sagrada Familia e poveste…. pur și simplu. Toată lumea zice de ea că e wow, dar chiar așa e – și încă nici nu e terminată. Nu sunt o persoană foarte religioasă, dar n-am putut să nu mă simt ca vârful unui ac de gămălie în această catedrală….Oricum, întreaga Barcelona e frumoasă, oriunde te-ai uita, găsești un petic de frumusețe, unde stânga nu-i ca dreapta, dar tot arată armonios în diversitatea arhitecturală. Și există și partea modernă a orașului, cu clădiri de oțel și sticlă – am fost și pe-acolo, și într-adevăr… mai puțin impresionant decât restul. 🙂 O să prefer mereu creativitatea, ingeniozitatea, lucrurile care mă fac să fiu curioasă, sau să visez, decât griul metalic și sec al noilor clădiri ce se construiesc en-gros în ziua de azi.

V-aș putea spune o grămadă, dar putem povesti și în comentarii, că altfel o să ating recordul la cel mai lung articol de pe blog. 😛 Dar vă mai zic totuși câteva… În Park-ul Guell, care arată ca o junglă luxuriantă organizată și bine pusă la punct, se auzea la un moment dat muzică de undeva… o voce bărbătească suavă, și o chitară catalană. Așa o senzație mișto mi-a lăsat, că aș fi stat acolo mereu să-i ascult în decorul acela fain. Și la metrou erau muzicanți care cântau cu voci calde, și care mă făceau să-mi plec capul de rușine că aveau bani puțini aruncați în fața lor…

Cât despre mâncare, nu am încercat chestii ”autentice” decât joi, când am fost la mare, AH MAREA, și am mâncat un prânz pescăresc în port. Mama a mâncat un tip de pește prăjit, și eu ceva creveți cu usturoi, și am băut o sangria delicioasă. Inițial am ochit un picior de caracatiță cu sos de usturoi, dar chelnerul mi-a recomandat, foarte amabil, că dacă nu am mai mâncat fructe de mare până atunci, să încerc ceva mai ”domol”, că nu o să îmi placă. Așa că l-am ascultat, și creveții au fost foarte buni. 🙂 Dar sangria, mai ales sangria! Odată însă o să îi vin de hac și caracatiței 😛 Iar din partea casei, la sfârșit, chelnerul ne-a adus ceva desert – o prăjitură galbenă, foarte bună, cred că era de ceva portocale cu nucă, în fine, ceva foarte moale și bun. Nu-i așa că e drăguț de tot? 🙂

O să mai pregătesc un articol cu Barcelona sustenabilă, că acolo e un pic de altă poveste, dar ca să nu-mi ajungă obrazul de 1 km, vă mai las câteva detalii tehnice, dacă vă interesează:

• Ne-am cumpărat biletele cu 2 luni înainte (în Septembrie), și am zburat cu WizzAir, ne-a costat în total, pentru 2 persoane, dus-întors, 276 RON
• Costă 400 lei să îți schimbi numele rezervării, așa că dacă vă răzgândiți… mai gândiți-vă bine. 😛
• Hostelul a fost și el ieftin și central, am prins unul din cele mai bune hostel-uri, zic eu, Primavera Hostel – la 10 min de mers pe jos tot drept înainte până la Sagrada Familia, pe care o vedeai dacă ieșeai afară în fața hostelului. Recomand, dacă vă tentează. Au cazare ok, condiții curate, personal prietenos, ne-au dat hartă, ne-au explicat ce și cum să o luăm, băile sunt ok, miercurea au cină gratis din partea lor, deci am fost foarte mulțumite.
• Peste tot unde am fost am luat bilete online dacă am putut, că nu aveam chef să stau la coadă. Și a mers. 🙂 Inclusiv la tren am luat biletele online.
• Spaniolii sunt foarte punctuali. Nu vă așteptați la întârzieri, nu e cazul. 
• Apa e potabilă oriunde, pe jos sunt semne din m în m cu inscripție de ”Agua potable”, dulce, fresh, bună, și sunt și fântâni publice de unde se poate bea apă. Noi am avut mereu sticlele cu noi.
• Deși am mers mult pe jos, joi și vineri ne-am folosit de biletele T-10 de metrou, adică 10 călătorii pentru oricâte persoane vrei, la 10 euro – o călătorie normală era 2,15 euro. Orașul e foarte bine conectat și n-am avut nici o problemă cu stațiile și cu, de fapt, nimic.
• Condițiile din tren – RENFE, liniile lor naționale – sunt la un nivel clar ridicat, a fost o plăcere și o experiență în sine să călătorim cu trenul, mergea cu 200 km/h și nici nu l-am simțit. Supersilențios, superfin. 
• Nu am avut nevoie de cină – după un mic dejun bun însoțit de un capuccino spumant, și un prânz copios după ce am umblat o bună parte din zi, nu am simțit foamea sau nevoia să mai mâncăm și altceva. Ne-am luat doar banane sau niște biscuiți/napolitane, ba chiar migdale am avut cu noi, dar cam atât. Asta ne-a făcut să nu cheltuim atâta pe mâncare. (nu că n-am fi vrut sau putut, dar nu mai încăpea la stomăcel)
• Recomand, dacă știți o boabă de spaniolă, să mai învățați o boabă, că ajută mult. Totul e și în engleză, desigur, dar uneori oamenii nu știu engleză și e foarte simplu dacă înțelegeți spaniola (nu catalana, care e foarte diferită, zic eu). Încercați pe Duolingo, măcar așa de chi chi. 🙂 Să păstrați antrenamentul. Până să vin în Barcelona, foloseam spaniola doar ca să înțeleg anumite melodii ce le ascultam, dar acum my life has a new meaning. :))
• Ăsta nu e tehnic, dar îl zic aici: spaniolii știu ce au, și știu să își valorifice totul, până la ultima bucată. Asta a fost senzația mea… fără să exploateze, atenție! Doar sunt conștienți de frumusețile ce îi înconjoară, create de natură sau om, și le scot în evidență.
• Pentru mai multe detalii sunați la 07… :)) Orice întrebare aveți și dacă vă pot ajuta cu ceva, în caz că vreți să mergeți, vă aștept în comentarii. Dacă n-ați mers, să o faceți, n-o să regretați! Eu vreau să mă întorc la un moment dat 🙂

Acestea fiind scrise, eu și #mamiturista vă mulțumim pentru atenție și vă dorim o săptămână minunată!

P.S. Pozele, chit că nu-s foarte profi (Samsung J5), nu sunt editate deloc. Așa cum le-o lăsat mama natură, așa le-am pus și eu aici (mai puțin prima, că aia ne-au făcut-o special la Casa Battlo).