Am să vă spun o scurtă poveste …
Există oameni singuri. Există oameni care nu au nevoie, aparent, de alți oameni pentru a se dezvolta și pentru a crește. Și așa e, sunt independenți, e în natura lor să fie astfel. În descursul ascensiunii lor, întâlnesc, totuși niște alți oameni care se pretind a fi prieteni, însă oamenii noștri singuri știu că sunt doar niște lipitori, niște paraziți, dar refuză să accepte asta și își îngroapă în adâncul minții ori sufletului aceste impresii. Realitatea covârșitoare, însă, își face simțită de multe ori prezența, și dovezile că firea sugătorilor este aidoma nimicului ies la lumină, dar eroii noștri ignoră toate semnele, păstrând vie în conștiință previzibilitatea rupturii.
Oamenii singuri au un univers prea bine delimitat ca să poată fi înțeles de majoritatea mediocrilor din jur, și persoanele potrivite … eh, mai bine să nu pomenim acum de persoane potrivite. Așa că oamenii singuri se adaptează, în felul lor, circumstanțelor. Râd cu gura până la urechi și se bucură de evenimente, familie, alți oameni prietenoși. Dar când ajung singuri, gura li se deformează într-un zâmbet amar, pentru că ei știu că totul a fost ca un vis, o iluzie de moment, ceva SUPERFICIAL. Iar oamenii singuri se tem de superficial, deși uneori îl acceptă în viața lor, ca și când ar atârna de el. Independența lor nu se traduce prin singurătate la nesfârșit, dar apare o anumită nevoie de ATENȚIE, o nevoie de a ști că altcineva nu are nevoie de tine, ci pur și simplu dorește să știe ce mai faci, cum te mai simți, ce simți.
Și poate că le-ar plăcea și acelor oameni singuri să reprezinte o prioritate pentru cineva, să nu fie lăsați ”de căruță”. Ajunge că tot ei au tras de alți oameni … de ce să se străduiască să mențină ceva ce nu mai are sens ? În inteligența lor sfidătoare, în comportamentul lor subtil și reproșător, sunt, totuși, lași, pentru că se prefac și își ascund sentimentele. Mai adăugați și niște scorpioni trebii ăsteia și rasolul e gata.
Și-ar fi dorit să nu fie atât de inteligenți încât să prevadă și să distingă de la început caracterul tuturor, îndeosebi să vizualizeze ”ruptura”. Iar după ce au pățit-o odată, se vor închide în ei, și vor analiza cu mai multă atenție oamenii noi, privindu-i disprețuitor pe cei care fac parte din trecut, încetând prefăcătoria, aducând adevărul umilitor în față, izbind de pereți invizibili și terminând repede cu minciuna. Ei trebuie să-și educe singurătatea. Asta pentru că, dragii mei, oamenii singuri sunt singuri și atât. Restul e un fals.
”Și reînvie luminos din el, ca pasărea Phoenix.”
true 😉
🙂
Sună ca şi cum ar fi experienţă nemijlocită, eh? 🙂
Cert este că omul singur şi privind superior este, de fapt, într-o poziţie de inferioritate. Degeaba ştii să citeşti oamenii dacă nu pui la muncă talentul ăsta. Fie că devii trişor la poker sau predicator, venture capitalist sau vânzător de arme. Tu descrii genul de tip care se retrage într-un turn de fildeş, pe motiv că „îs prea bun pentru lumea asta”. Rahat. Moartea demonstrează contrariul 😀
Hmmm.. nu neapărat 🙂
Cam trist si cam devreme. Bine, lasand la o parte faptul ca poti fi singur si atunci cand, teoretic, esti cu cineva.
Așa e, Dragoș. Mulțumesc pentru melodie, îmi place 🙂
Daca n-au nevoie de altii pentru a creste, nu au nevoie nici sa fie o prioritate pentru ceilalti, nu?
Iar daca pot vedea dincolo de aparente si totusi se lasa pacaliti… poate nu sunt atat de inteligenti 🙂
A reprezenta o prioritate pentru cineva și a se dezvolta singur sunt … situații total diferite. Cât despre ”se lasă păcăliți”, se lasă VOIT și TEMPORAR înșelați ori mințiți, tratați cu indiferență etc. Curajul și inteligența nu-s aceleași lucruri.
Eu nu i-as zice curaj… dimpotriva.
Lipsa curajului* am vrut să scriu.
E un articol bun, fara inflorituri irelvante. Mai mult decat atat, acopera in ansamblu subiectul. Nu cred ca se pot aduce critici la ce e scris in articol ci doar eventuale completari. Asta inseamna ca e un nucleu bun. Eu nu laud sau complimentez asa necunoscutii, deci hai sa si critic ceva: daca la articol n-am ce obiecta, poza aia nu e chiar cea mai potrivita.
Asa mult imi plac astia care tin sa insereze cate o profunzime de-a lor (cel mai des intalnit un cantecel), de parca toata lumea percepe la fel muzica si ar ajunge la trairi omune ascultand aceleasi ritmuri. S-au gandit ei totusi ca ar merge…Dar nu e nimic, mai cresteti.
@crinutza: ai incercat sa intelegi articolul dar pentru tine e doar o poveste. Nu ai vazut, nu ai simtit, pentru tine e ca un pahar cu apa: incolor, inodor. Totusi incerci sa construiesti prin comentariul tau. Gresit.
Mulțumesc, dam167, venind din partea ta … e ceva 🙂 Mie poza mi s-a părut potrivită, m-am inspirat în urma unei istorisiri pe care am citit-o mai demult. ( dacă te interesează http://oanatorok.wordpress.com/2010/09/14/lectie-de-viata/ ) Pentru videoclipurile de pe youtube … nimeni nu-l obligă pe respectiv să dea play, deci aici greșești puțin. Oricum, merci.
Zici tu? Am pierdut un an din viata alaturi de persoane care nu se potriveau deloc cu mine, desi eram perfect constienta de asta. Nu m-am simtit deloc mai inteligenta stiind asta, dimpotriva. Doar ca eram prea comoda sa imi caut alt cerc de prieteni… mi-am tot zis ca pentru moment e ok si asa, pana m-am saturat si am plecat.
Daca nu esti o prioritate pentru cei din jur (nu neaprat cea mai mare), probabil nu te afli cu oamenii care trebuie, sau nu trasmiti ce trebuie. Eu cel putin asa vad lucrurile.
De acord cu ce zicea cineva pe aici: singur si cu cineva. Sunt de parere ca ai nevoie de oameni si, mai ales, ai nevoie de prieteni, Nu multi, dar oameni care sa conteze. Nu ai nevoie sa te incornjori cu oameni care te trag in jos. Aia nu sunt prieteni. Restul e minciuna. 😛
Oameni care să conteze … da 🙂 Nu mă înconjor cu oameni care mă trag în jos, eu mereu mi-am urmat calea. Ceilalți sunt adiacenți. Însă …
Mi-aduc aminte acum de singuratatea alergatorului de cursa lunga… suna cliseatic chestia asta, dar e foarte adevarata. Eu insa ma ganmdesc cu goraza si la cei ce nu mai reusesc vreodata sa ramana singuri, doar cu ei…
Oameni care sa iubeasca singuratatea mai mult decat prietenia sau macar interactiunea sociala sunt extrem de putini. Oamenii care iubesc singuratatea nu se tem de superficial. Pentru ca s-ar putea intoarce imediat la singuratate atunci cand s-ar simti amenintati de superficialitatea lumii din jur. O anumita nevoie de a sti ca altcineva „pur și simplu dorește să știe ce mai faci, cum te mai simți, ce simți” inseamna o nevoie de afectiune. Afectiunea altcuiva, altcuiva care isi pierde sensul in singuratate.
Iar pentru ca intotdeauna cand citesc un articol citesc si comentariile, tin sa-i raspund lui dam167.
Ai surprins foarte inteligent aspectul cu inseratul vreunei „profunzimi”. Asa e, e plin netul de articole ce au atasate poze cu o fata in ploaie, cu o fata lungita in pat intinzand de un cearceaf, … De parca asta ar adauga o valoare in plus scrierii. Dar e de inteles, cred ca multi oameni gandesc mai bine in imagini decat in cuvinte.
Insa referitor la ce i-ai spus crinutzei, eu sunt de acord cu ambele lucruri punctate de ea (de fapt la al 2-lea vad alta cauza).
Pe primul l-am explicat mai sus: daca ar iubi atat de mult singuratatea, acea nevoie de altii ar fi nesemnificativa.
Cat despre faptul ca se lasa voit inselati si mintiti, iarasi, acest compromis arata cat de mare e nevoia lor si cum, din contra, mai degraba se tem de singuratate.
Doar pentru că sunt oameni singuri … nu înseamnă că și iubesc singurătatea. 🙂
Mda, e pleonastic spus „ar adauga o valoare in plus. Trebuia sa scriu doar „ar adauga o valoare” :).
Nicio problemă, atâta timp cât te-ai și autocorectat … 🙂 Se mai întâmplă.
imi vin in minte versurile lui Adrian Paunescu:
” Nimeni nu e singur pe pamant,
Cineva in grija lui il are,
Nici cei singuri, singuri nu mai sunt
Daca are umbra fiecare.”
Frumoase versuri 🙂
Totul pana cand singuratatea ne devine prietena…De aceea nu am reusit sa gasesc, nici macar teoretic, un apogeu al singuratatii.
Trist prietenie-ar fi aceea …
Tristă* 🙂
Asa e cum spui, nu inseamna ca si iubesc singuratatea :). Dar trebuia sa spui tu asta :).
Deci sunt oameni singuri ce-si doresc prietenie adevarata ? Si sunt intr-atat de singuri incat nu au niciun prieten adevarat ?
Cam așa.
Pai zi sigur :). Au macar un prieten adevarat sau nu ?
De ce vrei să știi ? 🙂 Da, au.
Pai e vorba de discutia in sine, de pretextul analizei. Nu caut sa gasesc persoane particulare :)).
Daca au macar un prieten adevarat inseamna ca nu sunt singuri, nu ? 🙂
Întrebam și eu. 🙂
Dacă acei oameni sunt departe unul de celălalt … se poate spune că sunt singuri.
Si n-au nici un prieten adevarat care sa le fie aproape spatial la intervale de timp indeajuns de mici ? 🙂
Măi ce curios ești tu ! :)) Au să zicem unul. Dar … e de sex opus. Ce zici de-asta ? :)))))) 😛
:))
Eu intreb numai lucruri care se refera la ce scrie fiecare :). E o discutie, nu ?
Sa zicem ca au unul sau esti sigura ? :))
Nu e o discuție, deja e un interogatoriu, măcar de-aș ști că ai ajunge undeva cu asta ! 😛
Să zicem !
Nu te-as fi intrebat despre ceva de care n-ai scris. Scriind si spunand ca accepti dialogul, mi se pare normal sa pun oricate intrebari pe marginea subiectului. E un joc in care ai ales sa intri.
Bine atunci, sunt aproape de final :). Sau poate chiar acolo.
Daca „sa zicem” inseamna „da”, atunci iar ajungem la concluzia ca nu sunt singuri.
Nu, nu oricâte … în limita toleranței interlocutorului. Eu așa procedez când vreau neapărat să trag o concluzie la ceva sau vreau să aflu un lucru musai. 🙂 De aceea mi s-a părut puțin dubios … ai venit cu o abordare diferită. Scuze dacă te-am repezit. 😀
Răspunsul este ”da”, însă … mai spun încă ceva: fiecare percepe singurătatea în felul său, chiar dacă este înconjurat sau nu de un prieten adevărat. Singurătatea are mai multe manifestări … și uneori ( urăsc să spun asta, dar câteodată așa e ) e complicat și cu prietenii aceștia adevărați. 🙂 Care da, sunt adevărați, fără îndoială … doar că apar anumite piedici, să spun așa. 🙂
PS: In cautarea prieteniei, trebuie sa fii sigur atunci cand o gasesti :P. Indoielile nasc indoieli :).
Toleranta mea in privinta intrebarilor care se refera la ideile unui text scris de mine e nesfarsita :P, poate de aceea nu-i inteleg pe altii. Nu trebuie sa-ti ceri scuze. Nu stiu daca ma simt vreodata repezit :). Nu tin musai sa aflu lucruri. Doar imi plac discutiile :). Oricat de abstracte si neparticularizate la un participant al discutiei ar fi ele.
Vezi, ai ajuns la o relativizare a „singuratatii”: „fiecare percepe singurătatea în felul său, chiar dacă este înconjurat sau nu de un prieten adevărat. Singurătatea are mai multe manifestări”. Acum ai facut-o o singuratate subiectiva. In articol parea a fi una neconditionata, absoluta: „Asta pentru că, dragii mei, oamenii singuri sunt singuri și atât.” :).
A, de data asta iti urez „Noapte buna !” 🙂
Hmm … atunci nu ai înțeles pe deplin articolul. 🙂 Noapte bună, eu îți scriu, totuși, răspunsul dincolo, cu tipurile de cunoaștere kantiene.
PS: E un lucru intr-adevar bun daca esti deschisa dialogului. Asta intalnesti mai rar, chiar mai rar decat exprimarile pretioase despre lumini ce strapung intunericul celor ce nu impartasesc aceleasi vise.
Eu consider că sunt, acum … na, sper să credeți / simțiți și voi la fel 🙂
Oamenii sunt fiinte sociale, chiar si cei singuri care isi iubesc singuratatea. De aici probabil vine si acea acceptare temporara a superficialului, a relatiilor cu ceilalti de dragul interactiunii… Ce e trist insa, asa cum spunea Cheta Manuel, e sa fii cu cineva (sau cu mai multi ,,cineva”) si sa te simti tot singur.
Apropo de un alineat din articol, m-a sunat recent un amic si am discutat vreo 5 minute, ma tot intreba ce mai fac, daca am reusit aia, daca am fost acolo. Nu mai aveam rabdare la un moment dat si l-am intrebat ce doreste, daca vrea sa ma intrebe ceva sau are nevoie de ceva, un fel de ,,Hai sa sarim peste partea asta introductiva”. Am fost placut surprinsa cand mi-a raspuns ca vrea doar sa vada ce mai fac.
Cred ca uitam asta tot mai des. Sa ne pese, fara a avea nevoie de celalalt.
Așa e, Colorbliss … și mie mi s-a întâmplat de multe ori să mă aflu în situația asta, doar că acei oameni mereu aveau un scop.
„Eu consider că sunt, acum … na, sper să credeți / simțiți și voi la fel”
Da, in urma discutiei de azi-noapte eu am considerat ca esti :).
In privinta dezbaterii noastre, din lipsa de timp iti voi raspunde: Da, poate n-am inteles eu pe deplin articolul :). Desi as fi putut continua discutia: ti-as fi cerut sa dai definitii cat mai generale pentru singuratate (sau cel putin pentru tipul de singuratate la care te refereai tu), pentru prietenia adevarata, … 🙂
Nu ți-aș fi răspuns, cu tot respectul 🙂 E suficient cât am discutat … în rest, prefer să păstrez o rezervă. Merci pentru apreciere, sper să mai crezi asta și după acest răspuns ! 😛
Toate in ideea ca nu cred ca poti avea prieteni adevarati (ba chiar mai mult, cu care si interactionezi fizic), dar sa te consideri singur in acelasi timp. Ori nu-i consideri prieteni adevarati, ori nu poti vorbi de singuratate. Sau poate te referi la altceva prin „singuratate”. De aceea ceream s-o definesti.
Da, aprecierea ramane, oricum deschiderea ta catre discutii e mai mare decat a multora. Eu unul totusi cred ca atunci cand alegi sa expui o tema, nu trebuie sa vina un moment in care sa spui: „Gata, aici se opresc discutiile. Nu mai accept comentarii.”. Na, asa gandesc eu :).
Da, eu nu sunt de aceeași părere … și îți dau exemplul celuilalt articol, ”Problemă” … dacă tot am deschis problema infertilității … cum ar fi să mă întrebe pe mine cineva dacă am probleme la ovare ori să mă întrebe dacă am mers vreodată la ginecolog sau ceva ? 🙂 Există ceva acolo care spune stop. Uneori trebuie să simți limita care începe prin eschivare.
Eu nu incerc niciodata sa pun la disecat viata particulara a persoanei cu care interactionez public. E o discutie despre idei, despre conceptii. Eu cer doar sa spuna „Referitor la tema pe care EU am expus-o public, CRED CA …”, nu „Sa va spun ce mi s-a intamplat mie, din EXPERIENTA MEA …”. Eu urmaresc logica unor afirmatii. Nu ma intereseaza vietile private ale interlocutorilor. Se poate ca ei sa afirme ceva „online”, dar in realitate sa actioneze contrar celor prezentate virtual. Nu e treaba mea si nici nu doresc eu sa-i urmaresc pe ei in realitate. Dupa cum spuneam, pe mine ma intereseaza ARGUMENTELE ce stau in spatele lumii pe care EI AU ALES S-O CREEZE in virtual. Din partea mea, discutia poate fi pe cat de generala sau abstracta posibil. Poti sa te uiti in toate comentariile mele din urma si sa-mi arati unde am scris eu despre singuratatea TA si nu a UNORA ?
Sigur, se poate sa existe o prietenie intre mine si anumite persoane cu care vorbesc intr-un spatiu virtual public. Daca vorbesc cu ele despre viata lor personala, o fac pentru ca ele au ales asta, iar discutia se poarta in PRIVAT.
De asemenea, exista si „bagabonti” care vor sa ma atinga pe mine personal. Atunci cand observ o astfel de tendinta schimb si eu foaia si imi directionez mai mult cuvintele.
Tocmai de aceea îți spuneam, cu părere de rău, că nu ai înțeles articolul. 🙂
Nu inteleg la ce „de aceea” te referi :).
Nu căuta logica acolo unde nu există. 🙂 Acest articol e redat prin prisma emoțiilor și sentimentelor, nu a rațiunii.
:))
Da, dar vezi, asa poate zice oricine. Spre exemplu eu as putea scrie un articol: „Ieri am batut 2 copii pe strada, am scuipat o batrana care trecea pe drum, … Toate aceastea au fost facute din dragoste.” Apoi as scrie „Indrazneste cineva sa ma contrazica ? E vorba de emotiile si sentimentele mele.”
Mie imi place logica :P. Si cred intr-o obiectivitate exterioara.
Nu e același lucru, eu n-am cerut contrazicere sau explicații. 🙂 Și mie îmi place și caut logica acolo unde există. Dar nu confund lucrurile. 🙂
Si asta e adevarat, cei mai multi vor sa livreze o scriere care sa fie contemplata, aprobata, dar nu analizata, si mai ales criticata in urma analizei.
O logica exista in toate lucrurile. Si anume ratiunea pentru care ele sunt in acel fel si nu in altul. Orice lucru fie are o cauza, fie e pur aleator.
Nu am vrut să îmi contemple cineva scrierea, sau să mi-o aprobe, am scris asta cu inima, dacă vrei așa … nu e vorba de neacceptarea criticii în urma analizei. Ți-am mai spus că nu ai înțeles …
Cauza și rațiunea sunt lucruri separate. 🙂
Stimate domn Esqvilyn, am urmărit atent polemica dumneavoastră cu domnişoara şi cred că aceasta a devenit redundantă! Încercaţi să o prelungiţi inutil, deşi interlocutorul şi-a expus parerea în mod cât se poate de desluşit. Ce incercaţi să demonstraţi?
A, si in exemplul evident extrem dat de mine, „Indrazneste cineva sa ma contrazica ?” vrea sa spuna tocmai asta, ca nu vrea contraziceri sau explicatii. Ori esti de acord ca din dragoste a facut acele fapte, ori nu mai spui nimic.
Of, miscellaneous11, vrei sa faci din toate lucrurile ceva relativ :P.
Ok, las alte intrebari si te intreb asta: Cel care a batut 2 copii si a scuipat o batrana a facut-o din dragoste sau nu ? Si el afirma ca tot din inima a scris.
Stimate domn Julien Sorel, cand faceti afirmatii e bine sa aduceti argumente.
„aceasta a devenit redundantă!” – astept 2 citate din partea dumneavoastra care sa demonstreze redundanta si eu va voi arata cum e vorba maxim de o augmentare sau o concentrare a unei idei.
Nu incerc sa demonstrez decat ceea ce afirm.
De aceea e nevoie să simți … un text 🙂 Ca și în cazul unei poezii, spre exemplu.
Poate te va supara ce spun, dar dupa mine de aceea in capul multor firi poetice e o harababura :). Ele simt nesfarsit si rationeaza putin. Si se intreaba tragic „de ce e lumea rea ?”.
Nu mă supără, e părerea ta, dar cred că te înșeli când spui că raționează puțin … uită-te de exemplu la Blaga.
Oricum, sper sa nu te superi :). Chiar apreciez faptul ca am schimbat atatea mesaje. Celor mai multor firi poetice le mor cuvintele mult mai devreme :).
Nu mă supăr eu așa ușor, stai liniștit 🙂
Domnule, cred ca v-aţi exprimat punctul de vedere căt se poate de clar în mesajul cu numărul 17! Chiar dumneavoastră declaraţi apoi „Pai e vorba de discutia in sine, de pretextul analizei”. Deduc că aţi prelungit discuţia doar de dragul…discuţiei, şi nu pentru că v-ar fi fost ceva neclar. „Toleranta mea in privinta intrebarilor care se refera la ideile unui text scris de mine e nesfarsita, poate de aceea nu-i inteleg pe altii. Nu tin musai sa aflu lucruri. Doar imi plac discutiile”. În ultima propoziţie ati pus punctul pe „I”, stimabile. În ceea ce mă priveşte, consider că am fost suficient de explicit. DIn acest moment, eu mă retrag din polemica asupra acestei teme.
Nu și de pe blogul meu, da ? 😛
Staţi liniştită, momentan nu am motive să mă retrag de pe blogul dumneavoastră. Sper să nu mi le oferiţi! 🙂
Și eu sper să nu vi le ofer 🙂
Exista o distinctie fundamentala. Cele mai multe epigonii din lumea blogurilor n-o inteleg, in ciuda numeroaselor carti de literatura pe care le-au citit. Literatura este despre o lume plasmuita. Esenta sta in „fantastic”. Personajele sunt simboluri ce vorbesc despre realitate. Autorul operei nu se identifica cu niciunul dintre personajele sale, nici macar cu naratorul. Asadar, orice criteriu etic pe care l-ai putea aplica vreunui personaj nu se rasfrange asupra autorului.
In „online”-ul blogurilor, aproape intotdeauna e vorba de nemarginirea sufletului celui ce isi scrie la tastatura articolele. De aceea spuneam la „Despre”-ul meu ca totul se rezuma la a mangaia orgoliul.
Domnule Julien Sorel, sigur ca de dragul discutiei am scris aceste mesaje. Neclaritati cred ca n-am multe in general. Imi place insa sa port un dialog cu cei suficienti de abili incat sa-si doreasca un astfel de dialog.
Dumneavoastra de dragul cui scrieti puzderia de mesaje de pe acest blog ?
PS: Domnule Domnule Julien Sorel, daca sunteti unul din stimabilii care imi spun in cel de-al doilea mesaj ca se retrag din discutie, voi intelege si nu ma voi mai adresa dumneavoastra. Am intalnit nenumarati astfel de stimabili.
Nu cred c[ v[ prive;te pe dumneavoastră pentru cine şi de dragul cui scriu. Important este că mi se răspunde inteligent şi că sunt suficient de abil încăt să mă retrag dintr-o discuţie superfluă, înainte ca interlocutorul să îmi spună explicit că trebuie să mă opresc!
Dar pe dumneavoastra, domnule Julien Sorel, va priveste pentru cine si de dragul cui scriu eu ? Nu cereti ce nu oferiti !
Important pentru mine e sa aduc argumentele pentru toate afirmatiile pe care le fac. Spre exemplu daca afirm ca o discutie e superflua, sa arat de ce cred ca e asa. Daca interlocutorul imi spune explicit ca trebuie sa ma opresc il intreb explicit de ce ar trebui sa ma opresc. Logica, domnule Julien Sorel, logica. Cititi mii de pagini, dar un dialog ce ridica idei care nu sunt pe placul dumneavoastra ajunge imediat sa va para superfluu. Lasati, mai puteti citi o mie de pagini si scrie o „poezie”. Merge si asa lumea :).
*argumente
Domnilor, vă rog, ajungeți într-o zonă a discuției ce nu are sens. 🙂 Și ca să dau argumente, nu ?, o să spun că dezbateți dezbaterea. Polemizând și aruncând ironii subtile nu reușiți să mai creați un dialog, ci o ”luptă verbală” cu un scop pe care cine-l poate ști ? Eu nu țin scorul aici, nici nu mă deranjează discuțiile off-topic, dar v-aș ruga să nu fiți așa ”bătăioși”, blogul meu nu este un ring. 🙂
Julien, aveți dreptul la replică, dar încercați o concluzie, pentru că altfel o să tot deriveze drepturi din acestea la replică și e de prisos, zău, eu n-o să mai stau să monitorizez o discuție fără rost.
Nu vreau nici un fel de drept la replică, am spus că nu mai vreau să particip la această polemică, şi eu îmi menţin cuvântul dat, nu trebuie să îmi atrageţi dumneavoastră atenţia. În ceea ce mă priveşte, eu nu cred că era nevoie să interveniţi, aţi reuşit doar să reiteraţi ce am spus şi eu anterior! 🙂
Am vrut să fac clară poziția mea, fiind moderatoarea și proprietara blogului, nu să reiau comentariile dumneavoastră. 🙂
Ok, miscellaneous11. Voi sfarsi aceasta discutie aici. Poate ca rabdarea mea e prea mare si n-ar trebui sa pretind acelasi lucru de la altii.
Iar pe Julien Sorel o sa-l las in pace atribuindu-i ipostaza de aparator al domnitei in fata Raului ce se arata la orizont :P.
Iti mai spun doar ca nu vad nimic rau nici in a dezbate dezbaterea. Iar o potentiala „lupta verbala” apare ori de cate ori pui in relief un aspect negativ. Spre exemplu daca ai scrie pe blog ceva impotriva cocalarilor. Daca nu citeste nimeni care sa se regaseasca in caracteristicile atribuite cocalarilor, ci doar oameni cititi, cu pasiune pentru cultura, „lupta verbala” va ramane doar potentiala. Daca insa citeste cineva care se simte atins si deranjat, decide sa-ti lase un comentariu, lupta se va concretiza.
Ai luat o decizie înțeleaptă 🙂
Încă ceva: câteodată e obositor să dezbați dezbaterea … 🙂