Post-Webstock 2018 și ce am făcut acolo

Eiii dragilor, iată că în sfârșit mi-am găsit fărașul cu care să-mi adun gândurile legate de Webstock, o experiență care mi-a depășit așteptările! Spun asta deoarece e prima participare pentru mine, și nu prea știam cum avea să fie. Mi-a plăcut foarte foarte mult, și am încercat să fiu cât mai burețel posibil, atât în cadrul conferinței, cât și în discuțiile cu colegii mei bloggeri. De făcut, n-am făcut nimic în sine, au făcut alții, eu mai mult ca un mic scrib, care notează acolo în analele istoriei social media, să se știe că s-a întâmplat… 🙂 

Sunt bucuroasă că există o comunitate drăguță de bloggeri în Timișoara, care mai de care, și că am fost împreună – mi-a făcut ziua muuuult mai bună, și am avut sentimentul acela de apartenență la un trib! 🙂 În al doilea rând, să-i vad acolo pe unii oameni pe care îi urmăream din liceu (Zoso, Chinezu), când era alta comunitatea de blogging din Timișoara … a fost foarte tare, e întotdeauna interesant să-i vezi și live pe oamenii din spatele unui website / blog.

Acum, nu o să fac o recenzie completă a evenimentului, pentru că nu are rost nici pentru mine, dar mai ales, nici pentru voi – cititorii mei. Prefer să vă spun despre ce lucruri faine am auzit, sau pe care oameni faini i-am descoperit, sau orice altceva consider interesant.  Bun.

Inspiration Stage

La acest panel, au urcat pe scenă mai mulți oameni care au fost intervievați de Cristina Bazavan, fiind întrebați despre lucruri din viața lor, ce i-a făcut să fie așa cum sunt azi, sau ce i-a determinat să urmeze o anumită cale.

Cornel Amariei e un tip superdeștept, care, la vârsta lui (23 de ani), își propune să schimbe lumea prin tehnologie și inovație, și momentan lucrează la a perfecționa ochelari pentru nevăzători. Spunea că inovația de dragul inovației e o prostie, sau, mai rău, doar de dragul banilor, și că, pentru el, trebuie să aibă o semnificație, un impact pozitiv.

”Am vise nemărginite!”, zice el. Povestea că părinții lui nu l-au crescut în nici un mod special (că no, lumea cu parentingul din sală îl întreba cum ajung copiii să fie așa ca și el), și că nu a avut restricții la nimic, a putut explora ce a dorit. A fost expus la calculatoare de mic, dar nu crede că asta ”l-au stricat” – dimpotrivă, crede că experiențele de gaming trebuie să fie și educative.

Sfatul lui pentru tinerii antreprenori e să ”Give a damn.” Adică oamenilor să le pese de fiecare pixel, de lucrurile din spate, să se simtă că există o pasiune în ceea ce fac. Să nu facă o afacere doar de dragul de a face un startup și a intra în cine știe ce top. Iar eu sunt total de-acord cu asta, și sper să-i reușească toate planurile băiatului ăsta, că are idei bune!

Andreea Esca m-a luat dintr-un loc al prejudecății și m-a pus într-un altul, total diferit, asta pentru că, păcatele mele, nu știam prea multe despre ea dincolo de tradiționala prezentare de știri. Și nici nu m-a interesat, de obicei stau departe de televizor. DAR. DAR. Andreea Esca e superfaină în realitate, pe lângă că e a naibii de amuzantă, ea ca om mi-a transmis o energie pozitivă vibrantă. Spre exemplu, vorbea despre profesia ei, și că orice profesie ne-am alege, să o facem perfect. Zicea că ”eu voi muri un angajat serios”, pentru că întotdeauna a făcut ce i-a plăcut.

”Nu suport expresia ”mă duc la muncă” ”, așa ca și când ar fi o corvoadă, zice ea.

Printre rânduri, mi-a adus aminte de conceptul acesta de ”mastering consistency” – să faci un lucru constant, mai mult, mai serios, mai cu bază. Altfel riști să ajungi superficial. Și cumva tot în acest context, a folosit o metaforă care mi-a plăcut. În muncă, e ca și stilul acela de înot, ”crawl” – ești concentrat pe obiectivul tău, dar tot mai întorci capul în stânga-dreapta să te uiți, vezi dacă vine cineva din urmă.

”Clasicul nu se demodează niciodată.” mai spunea, poate referitor la stilul ei de coafură, poate la lucrurile simple, dar de efect.

Mihaela Noroc, cea care a pornit proiectul Atlas of Beauty, mi s-a părut o drăguță și jumătate. A vorbit despre cum convinge oamenii să le facă fotografii, și cum uneori așa i se pare ei că există ceva extraordinar și că trebuie să imortalizeze un moment! Spunea că a abordat de două ori mai multe mii de femei până a reușit să convingă mii de femei – și că esențial e să nu renunți după primul ”nu”, pentru că dacă o persoană spune ”nu”, are motivele ei.

”Suntem 7 miliarde de oameni, un ”Nu” e doar un ”Nu.”

Cum și-a făcut prioritățile financiare? Că multă lume vorbește despre cum îți faci bani să călătorești, și de unde au oamenii oricum bani pentru călătorii… ”De ce să cheltui bani în București când pot să îi cheltui în Columbia?” Fair enough, Mihaela, fair enough.

Următorul la rând a fost Vlad Voiculescu, pentru care am un respect enorm, și a fost așa cum m-aș fi așteptat: umil, modest, cu suflet bun. Povestea despre MagiCamp,un loc de joacă, multă joacă, pentru copiii diagnosticați cu cancer. Apoi, inevitabil, discuția s-a dus și înspre politică.  

”Politicienii sunt definiți că vorbesc mult și nu fac nimic. Ah, eu sunt tehnocrat, eu fac!” zicea. Apoi continuă ”Prost. Dacă nu spui ce faci, oamenii interpretează cum vor ei.”

Și mai apoi ”Nu ai cum să contrazici o melodie bună. Așa cum nu poți să contrazici fapte bune.” Crede că avem nevoie de instituții puternice, cu cap și șira spinării, care să nu atârne de capul unui politician.

”Esențial e să ai oameni care să știe să își facă treaba, să ne intereseze politica, pentru că politica e despre fapte.”

Nu în ultimul rând, la Inspiration Stage, a venit Cabral. Din nou, aceeași prejudecată a mea (nejustificată) față de un om de TV ca pentru Andreea Esca, cu toate că rar, cam o dată pe an, i-am mai citit și blogul. Cabral a venit cu o oglindă, și a întors-o spre noi. (metaforic vorbind)

”Avem o problemă cu timpul. Ăla puțin pe care îl avem, îl batjocorim. Tot strângem lucruri cheltuind singura resursă pe care nu ai de unde să o iei. Și facem asta cu zâmbetul pe buze. Hai să îl folosim pentru a crește, pentru a face lucruri mișto, pentru a construi, pentru a repara.”

”E foarte ușor să uiți ce ți-ai propus, pentru că nu ți-ai propus nimic. Și timpul trece.”

Zicea că suntem insule de imbecili, și suntem singuri, că încercăm să căutăm în ceilalți minusuri pe care să le subliniem, ca să fim mai șmecheri decât ei. Și asta ne face singuri.

”Insulele astea nu fac treabă, niciodată.”

Atrăgea atenția asupra faptului că toți suntem oameni în online, vorbim mult, scriem, ne pozăm, dar că în realitate … prea puțin se întâmplă. Că, până la urmă, în offline se întâmplă lucrurile, nu pe net, nu cu selfie-uri.

Și are dreptate omul, ce să zic. Și de el mi-a plăcut mult.

Galaxy Stage

Conform voturilor voastre de la instastories, m-am dus să casc ochii la Galaxy Stage, să mai aud lucruri despre influencer marketing și storytelling, că poate-mi pică bine ceva. Au vorbit mulți, unii mai interesanți ca alții, dar per total, panelul mi-a plăcut. Câteva highlights:

Am văzut-o pe Teo, de la Teo’s Kitchen, care e Influencer Samsung – și ce mult mi-a plăcut de ea! Pe lângă că i-am mai urmărit rețetele, cred că avea dreptate în ceea ce spunea legat de relațiile brand – ”influencers”.

”Loialitatea pays off. Nu lucrați cu branduri în care nu credeți.”

Spunea că atunci când apare o problemă, mergi la brand, nu ieși public cu ea – pentru că în asta constă o relație de încredere. Și că e fain să fii creativ și să vezi cum poți integra produsele respectivei companii în viața ta fără să pară forțat (cum erau inițiativele ei cu mașina de spălat sau cuptorul). A încheiat spunând că e mișto când un ”influencer” e dispus să împărtășească ceea ce știe, fără să-i fie teamă că cineva îi va fura pita de la gură.

Chinezu (acest om absolut SIMPATIC și haios), ambasador sau ceva BitDefender, enumera elementele unei campanii reușite: profesionalismul de ambele părți, bugetul, chimia, și, zicea el, bată-l să-l bată, norocul. Brandurile trebuie să știe ce obiective au atunci când vor să colaboreze cu influencers – vor să genereze discuții, vor să vândă, să trimiți oamenii pe site? Trebuie să știi ce vrei să măsori, și cum.

Ultimii vorbitori de care mi-a plăcut mult au fost Alex Coteț și Andreea Georgescu.

Pe Alex Coteț l-am remarcat în reclamele de la Zoot, care mi s-au părut din start ”altfel”, neconvențional de bune. Prezenta un concept numit ”Kishotenketsu”, care e un stil japonez (chinezesc etc.) de narațiune, care nu pornește de la conflict, dar incită la fel de mult pe parcursul său. Practic, în abordarea vestică, avem conflictul, acțiunea care duce la climax, scăderea în intensitate, final. Prin contrast, aici nu există musai un conflict de bază, ci un anumit ”twist” (o surpriză) care poate fi introdus pe parcurs și acela să creeze tensiunea. Zicea astfel că o poveste bună are ”but” and ”therefore”, nu ”and”.  Că povestea e mereu aceeași, contextul e altfel.

Făcea o paralelă că storytelling e deseori conflict telling, și că brandurile urăsc conflictul. :)) Să nu cumva să fie nu fie ”politically correct” sau mai știu eu cum. Că sunt cuminți, aceleași.

Nu știu ce să zic despre asta, dar Alex ne-a arătat o reclamă din Germania și am înțeles de ce la noi nu și-ar avea locul. Cumva, tot cu convenționalul ne-am obișnuit.

Andreea Georgescu e scenaristă la Triplusec, ceva serial cu un umor altfel de pe ProTV (nu mă uit la el). Pe bune spunea că ”Storytelling-ul e calea cea mai simplă de a ajunge la sufletul cuiva.” Mi-a plăcut că a fost autentică, și amuzantă, și fără pretenții… ca alții, poate. 🙂

În rest, seara s-a concretizat cu premii pentru diverse campanii, proiecte ale bloggerilor, și altele – printre care mă bucur că la categoria Podcast au câștigat cei de la Decât o Revistă, pentru că merită, mi se pare un podcast foarte bun (mă ține alertă când alerg).

Mulțumesc pentru oportunitate celor de la Webstock, și La mulți 10 ani frumoși!, m-am simțit foarte bine în cadrul conferinței, mi-au plăcut toate standurile companiilor partenere care fiecare ofereau câte ceva inedit (am postat atunci pe instastories tot ce am făcut posibil), mâncarea a fost delicioasă, și în sine, atmosfera una degajată. Mai vin! 🙂

Ca și follow-up pentru mine în urma conferinței, ca să nu simt că am fost degeaba (chiar nu am fost, să știți), o să pun două puncte:

1. Neapărat să-mi fac site-ul ca lumea. Nu se mai poate altfel. 🙂
2. Să mă gândesc cum pun în offline cât mai mult din ceea ce fac și online (ce zicea și Cabral). Adică faptul că scriu despre biciclete și mai și merg cu bicicleta în realitate asta nu mi se pare îndeajuns. :))

Al treilea punct nu e un follow-up, ci e mai mult o confirmare: de păstrare a stilului ăsta autentic cu care m-am și v-am obișnuit. Că altfel nu pot. Andreea Esca spunea că e greu să faci o imagine diferită în care să fii altfel decât ești în mod normal, și că ea nu face eforturi. Nici eu nu fac eforturi în scris – ce-i în gușă, e și în căpușă, sau cum era? Cred că e foarte important ca dincolo de relația cu brandurile (dacă există), să ții cont de relația cu audiența ta – prin transparență, autenticitate, și respect. Sper că asta simte lumea care intră și citește ianca, sau care vede ce poze face, sau ce vorbește când o mai prinde microbul instastories (ciudat să vorbesc despre mine la persoana a 3-a…) 

Pozele le-am preluat una de la Toma și una din cele făcute la Webstock, care m-a surprins în mod plăcut. 🙂 Vă mulțumesc că ați ajuns până aici, și vă doresc un rest de săptămână frumos!