Orașul meu de suflet, Timișoara II

Ok, am revenit. Cam târziu, dar … mai bine aşa, decât niciodată, nu ? 😀 Ne`am oprit în Piaţa Operei. I se mai zice Piaţa Victoriei, probabil pentru că succesul revoluţiei a fost o victorie pentru români … şi pentru că în 20 decembrie `89 Timişoara a fost declarată primul oraş liber din RO. În piaţa Operei sunt câteva puncte foarte importante: Opera ( Teatrul Naţional din Timişoara ) şi opusă diametral, Catedrala Mitropolitană Ortodoxă.

În mijlocul pieţei sunt amenajate mici aranjamente florale, bănci unde poţi sta, o fântână cu peşti. Tot aici se află coloana lupoaicei cu copii, o replică a Lupei Capitolina din Roma, cadou oferit oraşului nostru de către Roma, ca simbol al latinităţii poporului român.

Dinspre Operă spre Catedrală, sunt două pasaje, unul în stânga, numit „Surogat”, şi celălalt în dreapta, „Corso”. Nu ştiu câtă lume ştie asta, dar în fine … poate citind aici, cândva, vor afla. Pe vremuri, doar aristocraţii se plimbau pe Corso, aici fiind situate palate importante: Palatul Lloyd ( care acum găzduieşte o parte a facultăţii Politehnica ), Palatul Neuhausz, Palatul Merbl, Palatul Hilt ( în a doua poză din cele cu Catedrala se pot vedea mai bine sus numitele, iar Palatul Hilt în cea cu Lupoaica ) şi alte câteva cu nume pe care nu mi le pot aminti. Oricum nu le`am fotografiat, de năucă ce sunt, aşa că îmi cer scuze, apar doar întâmplător în cele indicate în paranteze.

Surogat era loc de promenadă pentru cei din clasa „inferioară”, muncitorii şi chiar tinerii. E şi aici un Palat, Löffler, ( parte din el în poza cu porumbeii ) apoi urmează clădiri de locuinţe şi la parterul acestora se găsesc diverse magazine de haine, pantofi, bijuterii sau chiar îngheţată. 🙂 Aici unde e coadă, se adună lumea la îngheţată cu 2 lei şi covrigi calzi.

Nu vă miraţi, sunt delicioase şi delicioşi. Înainte se circula cu tramvaiul pe aici, pe amândouă părţile, da` bine că le`au scos. Am o ilustrată cu imaginea pe care o vedeţi acum, găsită pe google, prietenul nostru, da` n`am avut cum să o scanez, aşa că îmi cer scuze pentru rezoluţie.


Aţi tot văzut încă de la început în depărtare … Catedrala Mitropolitană Ortodoxă. Unii pricepuţi la artă şi arhitectură ar spune că e o combinaţie „extravagantă”, să`i zic, între stilu` românesc şi moldovenesco-bizantin, sau invers. Are 11 turnuri, da` sincer nu le`am numărat, dintre care ăl mai înalt are aproape 90 m. Asta le`am zis`o şi celor din grupul meu de la city tour.

Îi faină, îi simbolică pentru oraşul meu minunat şi uite aşa trecem mai departe … Lor nu le`am arătat, pentru că nu am avut timpul fizic necesar să trecem pe acolo, dar vouă vă pun aici poze cu „galeria” de graffitti ( o artă urbană ce ar trebui încurajată ) existentă pe sub un pasaj de lângă catedrală, şi plăcuţa ce însemnează locul începerii revoluţiei. ( poza asta cu plăcuța am realizat`o anul trecut, când cutreieram oraşul în speranţa găsirii unor poze relevante pentru un proiect )


Acum trecem la unul din locurile mele preferate. Îmi place la nebunie să mă plimb în linişte pe malul Begăi, râul canalizat ce trece prin Timişoara. Când simt nevoia să fiu singură, sau să meditez, sau pur şi simplu să mă relaxez, aici vin. Las sălciile să`mi plângă amarul sau doar mă joc cu vântul şi cu soarele. Mă plimb încet, fără să am noţiunea timpului, pentru că în acele momente nu mă interesează, detaşându`mă de tot şi de toate, parcă golindu`mi mintea câteodată. E un sentiment atât de plăcut şi mă face nespus de fericită să mă plimb pe malul Begăi, aici, pe porţiunea ce o vedeţi în imagini. Uneori stau și pe bancă. Eu sunt în ultima fotografie- unde zici că apar ca Pălărierul din Alice în Țara Minunilor, disproporționată, cu capul mai mare decât corpul ce nu se vede.

M`a întrebat odată un prieten dacă am un loc favorit, unul magic în care să mă refugiez când vreau. N`am ştiut să`i răspund pe loc, dar adunându`mi gândurile, am găsit, în final, răspunsul.Se poate zări şi Politehnica în depărtare, asta`i tot o poză de anul trecut. Politehnica e o facultate „tare” pe la noi aici, chiar şi în România. Nu comentez, că nu sunt în temă, dar dac`aşa zice lumea …

Călătoria noastră se apropie de sfârşit. Pe ei i`am mai dus puţin şi prin alte locuri, dar v`am zis, sunt năucă, şi nu am ajuns peste tot. Pentru început, totuşi, cred că e suficient încât să vă faceţi o idee despre Timişoara. Singurul lucru ce nu îmi place e că multe clădiri necesită restaurări … la unele se lucrează, dar aştept mai multă râvnă ! A, și ar trebui avută mai multă grijă de parcuri ! Nu v`am arătat nici unul, din păcate … Da, recunosc, dacă e ceva de care voi fi mereu îndrăgostită … acela e Timişoara, oraşul meu minunat, care îmi dă viaţă şi mă încântă de fiecare dată când îl privesc şi îl colind. De alte lucruri sau persoane nu sunt atât de sigură …. timpul o va decide. 😛 Nu plec fără să las o melodie care nici că se potriveşte mai bine temei. 🙂

0 comentarii

  1. PS: …iconitza aia din dreptul nick name-ului meu, seamana cu un spermatozoid electrocutat…si mai are si un cerc deasupra…parca e chiar un sfant spermatozoid electrocutat !

Dă-i un răspuns lui ramificat Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *