O lume minunaaatăăă, peeentruu copiiiiiii

Mihai Constantinescu interpretează acest cântecel, dacă vă întrebați ce e cu lălăiala din titlu. Daaaa, a fost şi 1 iunie, şi eu nu am consemnat asta ! Eh, mai bine mai târziu decât niciodată, nu ? La mulţi ani mie ! :))) Nu râdeţi, eu încă mă consider un copil în sufletul meu, chiar dacă fizic, nu mai arăt de foarte multă vreme aşa …

Nu vă închipuiţi că mă port prosteşte întotdeauna, sau naiv, dar eu apreciez că în adâncul meu, încă mai am urme de copil, în ciuda răutăţilor mele de câteodată sau în ciuda gândirii mature pe care o am de cele mai multe ori. Şi cred că e bine ca acel copil să rămână în noi până murim trupeşte. E foarte trist să nu mai ştii să te bucuri de lucrurile simple şi frumoase care ne încântau inima şi când eram copii. Şi ştiţi cine cred că sunt cei care îşi păstrează cel mai mult copiii din ei ? Bunicii. Bunicii noştri, în cazurile cele fericite, desigur, sunt cei care ne duc în cârcă când suntem mici, cei care ne fac clătite şi le mănâncă cu noi, cei care adună bondari în acelaşi timp cu noi, cei care redevin puţin copii, prin noi. ( în poză eu și bunica mea, pe la 4-5 ani, dacă nu mă înșel – eram uberfericită pentru că primisem acea carte )

Eu pot să mărturisesc că am avut o copilărie fericită. Nu am fost prea rea, toţi zic că am fost un copil cuminte. Mă rog, mai făceam eu prostioare şi mai ales, prostioare pe mine. Până la o vârstă înaintată am tot făcut, în fine, de emoţii ! Îmi amintesc foarte multe lucruri de atunci, fiecare bucurie, tristeţe, umilire, speranţă, dezmăgire, cadou primit şi sentimentul trăit. De exemplu …

Eram foarte fericită când mă jucam cu tata. Ori mă lua pe spatele său şi mă plimba prin casă în 4 labe, şi eu strigam „Diii, căluţul” sau se juca cu mine cu păpuşile. Aveam o Barbie pe care încercam să o fac „Scufiţa Roşie” şi un maimuţoi lup, roz. ( da, era un lup roz ! ) Tata era lupul şi eu scufiţa. Aproape întotdeauna sfârşeam gâdilată. Mă fericeam tare mult în momentele de joacă cu tata.

Apoi … într-o zi, mătusa mea, sora tatălui meu, îmi promise că îmi va cumpăra un balon. Eu deja visam balonul: mare şi roşu, pe care să-l plimb în mână ! Aşa că m-a luat într-o zi la plimbare … şi am mers prin diverse locuri. Când am ajuns acasă, eu nu aveam nici un balon cu mine. Sfioasă, dar curioasă, am întrebat-o de ce nu mi-a cumpărat un balon. Răspunsul ei a venit oarecum amuzat: „dar ţi-am cumpărat !” Mda, îmi cumpărase un fâş. Sincer, dădeam 2 bani pe acel pardesiu mic, roşu şi căptuşit în interior alb cu dungi bleumarin. Vroiam un balon. Atunci am fost dezamăgită.

Am primit, tot aşa, la un Crăciun, cred, un vapor ! Era un supervapor, de aproape 1 m, care plutea pe apă şi cu care mă jucam, pentru că aveam şi oameni în el. Mă rog, de fapt erau nişte figurine în formă de ursuleţi, dar … erau acolo ! Simţeam că e un fel de „my own Titanic”. Mă jucam în cadă cu vaporul şi eram tare mândră de el. Îmi plăcea la ne-bu-ni-e. Nu ştiu ce s-a întâmplat cu el. Amintirile mele cască un gol în ce priveşte vaporul …

Eram şi o plângăcioasă, ce-i drept, plângeam dacă cineva ridica tonul la mine sau era aspru. Îi urăsc pe oamenii care urlă la copii. Nici nu ştiţi ce rău le face. Eu am trecut peste asta, dar cine ştie alţii cum au supravieţuit … Când a murit prinţesa Diana, Dumnezeu să o aibă în paza lui, a arătat, bineînţeles, la TV. Mama plângea. Eu nu ştiam cine e, dar am întrebat-o pe mama şi ea mi-a spus că era prinţesa Diana şi că a fost un om bun. Atunci am început să plâng şi eu cu mama, pentru femeia aceea bună.

Aş putea să tot povestesc, să îmi scot şi eu „Amintiri din copilărie”, deşi nu am atâtea cât Creangă, dar … cine ştie, poate că într-o zi o să-mi scriu autobiografia. Sper să mai am blog atunci ! 🙂 Sper, în acelaşi timp, să nu îmi pierd copilul din mine. Mă simt plăcut când îmi prefac vocea într-una de extraterestru sau când mă alint singură. Şi încă mă uit la desene animate, şi mă duc la animaţii 3D. Vreau să păstrez mereu veselia copilului din mine. Nu mă îndoiesc că voi şi reuşi.

71 de comentarii

  1. Melodia asta am avut-o si eu la status pe 1 iunie… pentru ca da, eu si la 21, inca ma doresc copil… chiar daca doar in suflet, poate acolo e si cel mai important 🙂

  2. ce sa pot k eu pot orice dak ma inervez fha kare ejti haladita cu saitu asta al tau k dak vreau ami fac cinci saituri din astea shi va sparg pe totzi

  3. fha nu ma lua ku vrajala din asta ieftina ieu k tine mananc dim k desert antelegi u ce vreau sa zic k te kumpar cu tot ku saitu asta shi toate serverele lu worldpres kas bazat

  4. nam nimik ku fata ia ma ataka u ejti kior mah nu vezi k ma jignejte am pulea asha faceti toti askunsi dupa un nic suntetzi jmekeri numa pe net

  5. Nu nu…trebuie sa fie doar la misto. Refuz sa cred ca se poate insista in felul asta la asa un articol. In orice caz, donsoara Anca, ai fani tare patimasi 🙂

      1. Imagineaza-ti ca am scris comentariul ininte sa citesc replicile de pe pagina „se moa”…Nu pot sa nu remarc schimbarea de atitudine a lui Leo asta care nu dadea 2 bani pe femei. Jos palaria, donsoara! Cand vei ajunge la 25 de ani se vor omori barbatii pentru tine, daca la 18 te asalteaza asa :).

          1. Pai aparentele sunt tot ce avem aici. Ma rog, mai e si imaginatia. Articolul asta cu copiii…mi-e greu sa te iert pentru ca n-ai zis nimic de parcul copiilor…ce vremuri…

  6. Nu, aparentele ca la 18 ma asalteaza asa. Se intampla doar „online”, offline pier toti curajosii. :))
    N-am zis eu nimic despre multe la articolul respectiv .. imi e asa o ciuda pe parcul copiilor, zau ! E intr-un stadiu groaznic, ma uit cu mila la el cand trec cu firobuzul … 🙁 Imi placea la nebunie trenuletzul :)) Pe topogan intotdeauna imi rupeam pantalonii :)) In fund, desigur. etc etc 😛 Bine, fie, nici eu nu ma iert !

  7. Nu le dai tu ocazia offline – unii sunt mai timizi. Nu stiu daca e groaznic…acum mi se pare un parc ca oricare altul. Se mai vad pe alocuri urme ca a fost altceva. Toamna e chiar frumos totusi. Imi aduc aminte ce satisfactie am avut sa vad inaugurarea tunelului…de cate ori mergeam si il vedeam in constructie ma intrebam cum urma sa fie. Era atat de colorat si atat de animat tot parcul incat iti venea sa stai toata ziua acolo.

    1. Bine, si eu sunt timida, si atunci ce facem ?! :)) Zero !
      Dar nu despre asta e vorba in propozitie. Ba da, e groaznic de trist acum … ca nici macar nu ma pot duce sa ma dau in leagane. 🙁 Daca ar mai functiona si trenuletzul, m-as duce si acum ! Acum, acum :))

  8. Era vorba si despre aia in propozitie – daca nu ise nimic offline, incercati online. Eu as vrea masinutele cu pedale. Era tare frumos traseul de acolo. Imi imaginam ca sunt la curse. Si mai era desigur vata de zahar, in conditii mai mult decat igienice :).

    1. Online-ul nu poate incalzi pe nimeni. :)) Sa stii ca n-am incercat niciodata masinutele alea. 🙂 Am vrut, dar n-am avut ocazia, cred. Ori nu aveam bani atunci, ori era ocupat, ori … cine stie 🙂 Vata de zahar, ah ! Mereu ramaneam lipicioasa :))

      1. Online doar ce nu permite timiditatea. Da, era cam tot timpul ocupat. Cand isi epuizau plozii numarul de ture, se scoborau din masinute si sareau altii. Era coada mare tot timpul. Pe traseu erau treceri de pietoni si semne de circulatie.

        1. Eh, nu a fost predestinat ca eu sa ma urc in masinutele alea. :)) Dar in schimb m-am dat pe o roata din aia mare cu scaune … si cand am ajuns in varf, s-a blocat. Am inceput sa tzip ca din gura de sarpe =)) Eram cu ceva colegi, in clasa a 5-a, si s-au speriat, saracii. Da’ eu eram si mai speriata, se auzea. 😀

  9. Chiar si Parcul Central era altfel. Era mai cochet, cu mai putine jocuri dar to avea farmecul lui. Din pacate nici macar tineri cu role si skateboard nu se mai inghesuie pe acolo.

  10. E bine ca macar am ajuns inapoi la copilarie, ca aidiurile alea nu se potrivesc nicicum cu articolul. M-am abtinut pana acum dar as vrea sa se consemneze ca mi se pare extrem de dubios lupul roz. In rest, eu n-am de gand sa vorbesc despre rolurile asumate in copilarie pentru ca suntem in spatiu public.

  11. =))))))))))=)))))) mi-au dat lacrimile=)))) stai cum era faza din film dupa ce un tip a vazut o prestatie de actorie din partea unei alte persoane spune ce o sa spun si eu acum: FUCKIN’ A:))
    iti dai seama ca toti 3 sunt acelasi tip, nu-i asa?:>…

Lasă un răspuns la miscellaneous11 Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *