Mărturia vulpii

Asta e o povestire care pe mine mă amuză foarte mult de fiecare dată când o citesc. Sper să vă placă şi vouă. 🙂

A fost odată, ca niciodată. Odinioară, hăt, în vremi departe tare, trăia un agă. Cum venea primăvara, îşi aduna toate mioarele şi mieii şi îi pornea la păscut. Aşa făcu şi de data asta, dar un măgar bătrân, o oaie beteagă şi un câine râios nu fură în stare să ţină pasul cu turma şi rămăseseră de izbelişte, în urmă.

Treceau pe lângă ei, într`un du`te`vino neîntrerupt, tot alte şi alte animale, mânate încoace şi încolo de chemările vieţii pe care primăvara le picurase în sânge. Şi tot vorbind cu ele, cei trei aflară că nu foarte departe se află câteva pajişti mai mici cu iarbă grasă şi mătăsoasă, iar în apropierea lor, o câmpie unde toate cornutele pier una după alta, atinse de`o molimă necunoscută, aşa că acolo se găseşte carne din belşug, de care însă nimeni nu se atinge.
– Uite ce zic eu, prieteni, grăi atunci câinele. Să mergem împreună până la acele locuri. Eu am să mănânc carne, voi o să paşteţi pe pajişti şi aşa o să ne meargă bine la tustrei.

Zis şi făcut. Cum au dat de iarbă bună şi apă răcoroasă de izvor, oaia şi măgarul s`au înfiripat, parcă întinerind. Pe de altă parte, şi câinele, mâncând mereu carne pe săturate, s`a înzdrăvenit, ajungând de nerecunoscut.
Într`o zi, când câinele, ca de obicei, plecase prin apropiere să mănânce, măgarul a venit lângă oaia care păştea şi i`a spus:
– Ştii ce, surată oaie ? Mă simt atât de bine, cum nu m`am mai simţit de mult. Îmi vine chef aşa, ca în tinereţe, să trag o cântare de`aia, zdravănă !
– Abţine`te, frate măgar, îl rugă oaia. Te aude cineva şi păţim după aia cine ştie ce.
Să asculte măgarul, încăpăţânat cum îl ştim cu toţii, de sfaturile oii ? Da` de unde ! Se porni să ragă din toate puterile lui. Hi ha ! hi ! ha ! Numai aşa o ţinu o bună bucată de vreme.

Atât i`a trebuit lupului ce`şi avea vizuina prin preajmă. Dădu fuga încotro se auzeau răgetele şi, văzându`i pe cei doi pe pajişte, se năpusti spre ei.
– Cum de cutezaţi să paşteţi nestingheriţi pe pajiştile mele, moştenite de mine din moşi-strămoşi ? Pe locurile astea, cât cuprinzi cu ochiul, eu îs stăpân. Aţi încălcat legea pământului, aşa că pregătiţi`vă de moarte !
– Noi suntem, după cum vezi, străini de meleagurile astea, vorbi cu împăciuire oaia. Aşa că n`am avut de unde să ştim că venind aici încălcăm dreptul cuiva. Am greşit, firesc e să plătim vina. De vrei să ne iei viaţa, nu ne putem împotrivi. Adu numai un martor cum că pajiştile`s alte tale şi pe urmă fă ce vrei cu noi !
– Prea bine, grăi lupul, mulţumit că îşi atinge ţinta fără prea mare trudă. Mâine îmi aduc martorul şi după aia, ai mei sunteţi !

Cum plecă lupul, măgarul şi oaia se dădură cu capul ce ceasul morţii ca să găsească un mijloc de a scăpa cu viaţă, fără să izbutească însă. Aşa, duşi pe gânduri şi întristaţi foarte, îi găsi câinele care, seara, veni ca de obicei, să îi întâlnească.
– Ce`aţi păţit de staţi aşa de plouaţi ? îşi întrebă el prietenii.
Şi oaia prinse a`i povesti:
– Uite ce s`a întâmplat. Fratelui măgar i`a venit aşa, din senin, cheful să cânte ca altădată, în tinereţile lui. Degeaba l`am rugat eu să`şi mute gândul, că n`am avut cu cine să mă înţeleg. Atras de răgetele lui, a venit un lup care ne`a învinuit că i`am încălcat pământurile şi că după obiceiul locului, se cade să ne ispăşim cutezanţa cu preţul vieţii. Ca să câştigăm niţeluş timp, eu m`am arătat gata să îi ascultăm vrerea, dacă se adevereşte, prin martor, că grăieşte adevărul. Şi`acum, lupul o să vină mâine dimineaţă cu martorul lui şi din măgar şi din mine n`o să mai rămână decât o grămăjoară de oase, dac`o mai rămâne şi atâta !

Şi oaia se porni să plângă jalnic soarta ei şi a măgarului.
– Liniştiţi`vă, fraţilor ! Ţineţi`vă firea, c`o să găsesc eu o cale de scăpare ! îi încurajă câinele. Recăpătaţi`vă voia bună din ultima vreme ! Am să am eu grijă de toate.
După câteva clipe de chibzuire, câinele se apucă să sape, împreună cu cei doi prieteni ai săi, o groapă adâncă; când dădură de o vână de apă, acoperiră gura gropii cu vreascuri.
– Mâine, când vine lupul cu martorul său ca să capete dezlegarea de a vă mânca, voi vă aşezaţi de cealaltă parte a gropii ăsteia şi îi spuneţi că, dacă vrea să vă mănânce, să treacă peste puţul ăsta orb, rămas moştenire de la părinţii voştri. Restul, lăsaţi`l pe seama mea.

A doua zi, dis-de-dimineaţă, nerăbdător să îşi ia cât mai degrabă prada picată ca din senin, lupul veni pe pajişte cu o vulpe drept martor.
– Lupul grăieşte adevăr curat, vorbi vulpea cu ifos. Aceste păşuni sunt ale sale, de la părinţii săi, care, la rândul lor, le`au primit de la părinţii hăt, de multă, multă vreme. Cum voi aţi păscut fără învoirea stăpânului de drept a pajiștii, e dreptul lui să vă mănânce.
– Să ne ia viaţa lupul, că am greşit, nu zicem nu, cuvântă oaia. Numai că uite ce e: avem şi noi pe`aicea un bun, rămas de la părinţii noştri, ia, puţul acesta vechi şi părăsit. Legea pământului nostru cere ca cel care ne`o uşura de viaţă, să treacă peste puţ ca să ne ia. După aia, facă`se voia lupului.
– Bine, bine, vin îndată ! mormăi lupul. Fără să mai aştepte,se avântă voiniceşte peste groapa acoperită cu vreascuri, umplută ochi cu apă. Şi pac ! Vreascurile se surpară sub greutatea lui şi ditai lupul se prăvăli în groapă. Aici îl aştepta altă bucurie: câinele, cu puteri sporite de hrană bună, dar şi de mânie, îl înşfăcă cu colţii şi îl trase la fund, sub apă, până îl înecă.

Când ieşi afară pe pajişte, câinele strigă în urma vulpii care fugea de`i sfârâiau călcâiele:
– Stai pe loc, surată vulpe ! Zi`ne mai întâi ale cui sunt cu adevărat aceste păşuni, ca să ştim şi noi ce avem de făcut.
– Ce`ţi trebuie să ştii ale cui sunt, frăţioare ? îi răspunde vulpea din fugă. Şi păşunile, ca şi tot ce se află pe pământ sunt ale tuturora, spre desfătarea cui s`o înfrupta din ele. Tu vezi`ţi de treaba ta şi lasă animalele să pască în voie !

Şi vulpea pieri fără să se uite în urmă. Iar cei trei prieteni trăiră în belşug şi bună pace toată vara, iar spre toamnă, când turma se înturnă la iernat şi trecu prin locurile acelea, i se alăturară şi ei, ca renăscuţi.