Mă mut în Beirut și mulțumesc pentru asta

Ca să știe tăt poporul, voi pleca în Beirut pentru 1 an de zile, cu organizația AIESEC, din care fac parte. Mă duc să fac voluntariat la nivel național acolo:) Pentru întrebări, accesați secțiunea de comentarii și promit că răspund.
Vreau supermult să mulțumesc tuturor celor care m-au sprijinit atât moral, cât și material, înseamnă foarte mult pentru mine. Nu mă pricep atât de bine la arătat recunoștința, dar vreau să știți că mă simt datoare în sufletul meu să vă pot răsplăti bunătatea prin faptele mele. Ca să nu mai spun cât de drăguți sunt prietenii mei care mi-au făcut un fel de petrecere surpriză și prietenele mele cele mai bune cu care am petrecut o seară minunată ieri, ca niciodată. Vă iubesc enorm!
Nu, nu mă duc la bombe sau în deșert, Libanul este subestimat la ce țară frumoasă este – și încă n-am ajuns acolo. 😛 Diseară pleacă avionul și în 2 ore sunt în Beirut. De asemenea, pentru îngrijorați, chiar dacă este o țară musulmană, oamenii sunt mult mai deschiși la minte decât în alte țări similare, nu toate femeile libaneze poartă văl pe cap, de exemplu. Nu că m-ar fi deranjat, numai na să nu credeți că mă duc la surghiun, mă duc doar la o viteză a internetului infim mai proastă decât la noi. Așa o să învăț ce înseamnă răbdarea.
Chiar dacă e voluntariat, am mult de muncit să ridic țara alături de alți doi colegi ai mei, un mexican și un libanez armenian care e Președintele meu. Sper să fie un an fain, vă dați seama, prima oară departe de casă pentru așa o perioadă lungă de timp….trebuie să îmi spăl singură, să îmi gătesc, să fac curat, toate alea ce acasă uneori le făceam ori rar ori niciodată, pentru că mereu era acolo mama. 😀 Vă mirați? Da, sunt o fată răsfățată, nu prea a trebuit să îmi fac griji pentru lucruri de genul acesta, așadar o să am o nouă provocare în fața mea.
Am plâns un pic (mai mult) când m-a condus mama azi la gară că mi-am imaginat basmele alea unde fii cei mari ai împăratului pleacă la luptă sau la pețit și ruptura psihologică de familie trebuie să se întâmple. E firesc să se întâmple cândva și asta, însă parcă tot copil ești și cumva nu mai ai protecția casei tale, siguranței în care te aflaseși până acum… Nu credeam că o să îmi fie așa greu, dar se pare că m-au copleșit emoțiile – acasă pentru mine acum va fi un alt loc și pe mama o să o văd eventual prin Skype și cam atât. O să-mi fie dor de tine, mama!
Să ne ștergem lacrimile, zic, și să plecăm – am un zbor de prins! Vă țin la curent:)