Kafka precum o insectă

Am păstrat pentru astăzi un subiect pe care îl recuperez după ceva vreme de când am terminat de citit: Franz Kafka – Metamorfoza și alte povestiri (în engleză: Metamorphosis and other stories)…. un subiect, de altfel, puțin greoi și trist. Nu e intenția mea să vă deprim, însă tonul acestui articol nu poate fi decât cum m-am simțit eu citind această carte, și anume: foarte tristă. Dar asta nu e musai de rău.

M-am simțit foarte tristă pentru că eu am citit doar Procesul de Kafka și l-am judecat aspru. Mi s-a părut una din cele mai tâmpite cărți vreodată și efectiv curgeau firișoare de sudoare la tâmple, prelingându-se pe bărbie, curgând peste paginile cărții, cât mă chinuiam să o termin. M-am născut judecătoare, deci am strâmbat din nas. Cumva însă, pe măsură ce am mai crescut și probabil mi-o fi crescut și inteligența, am decis să îi acord o șansă bietului om și văzusem o recomandare pentru această Metamorfoză. Am comandat de pe Okian în engleză și totul a fost bine și frumos până când am început să o citesc. Of, sărmanul Kafka. În introducere, un anumit nenea explică faptul că acest set de povestiri reprezintă o metaforă pentru diverse părți ale vieții lui Kafka, o viață traumatizantă- nici nu m-am sinchisit înainte să citesc despre viața lui, să știți.

În volum sunt trei povestiri principale, o scrisoare către tatăl său și câteva alte note – cel mai mult m-a impresionat, în ordine, Metamorfoza, apoi ”In the penal colony” (În colonia penitenciară), Scrisoarea către tatăl său și apoi ”The Judgment” (Judecata). Eram într-o seară, după dansuri, într-o cafenea din Timișoara și mi se prelingeau lacrimi calde pe măsură ce citeam ”Metamorfoza” – așa efect a avut asupra mea.  (iar barmanul se uita la mine cu milă, probabil neînțelegând de ce stăteam cu o carte în mână, plângând în hohote) Înțelegeam, prin nefericita transformare a lui Gregor Samsa, toată neputința și depresia lui Kafka în raport cu tatăl său, societatea, familia sa. Dar să vă spun mai concret.

Gregor Samsa e un om obișnuit, mediocru, ce locuiește încă cu familia lui. Într-o bună zi, se trezește insectă – un gândac neobișnuit de mare – ca și când corpul său de om s-ar transforma într-un gândac de aceleași dimensiuni. Deși gândește ca Gregor, nu poate să scoată sunetele umane, astfel că din gâtlej îi iese un fel de hârâit-mormăit ciudat. La început, e amuzant cum Kafka descrie negarea transformării, apoi cum încearcă ”omul-insectă” să se dea jos din pat…. e chiar haios. Dar totul se schimbă când îl vede familia. Din acel moment și până la final, Gregor e tratat cu dispreț, superioritate și violență, ca și când în sfârșit își dau voie să îl trateze cum gândeau de fapt despre el înainte de ”transformare”. Pe mine nici nu m-a interesat cum îl vedea șeful lui sau chiriașii, ci cum se comporta familia cu el. Știu, e fantasmagoric, el era doar un gândac, dar parcă familia lui a renunțat prea devreme la el. Iar Gregor, neputincios, nu era capabil să facă nimic să se ajute – vă dați seama. Plângeam gândindu-mă că idiotul de tatăl său îl lovea cu mere ca să se ducă înapoi în camera sa, unde Gregor stătea trist ore în șir, negăsind un sens. Mi se rupea sufletul știind că Gregor nu avea nici o vină că s-a trezit insectă – nu și-a dorit asta, însă familia nu a acceptat. Dimpotrivă, au fugit de el cu scârbă și l-au tratat exact ca pe un gândac. Nici măcar sora lui, care părea mai brează la început, nu a reușit să rămână bună până la capăt.

M-a sfâșiat, înțelegeți, dincolo de umorul sumbru și premiza de învins de la care pleacă gândacul, cum a încercat Kafka să reflecte printr-o metaforă relativ simplă, atâtea subtilități ale vieții – și mai ales vieții lui personale. Alăturată Metamorfozei, ”Letter to my father” (Scrisoare pentru tatăl meu) prezintă perfect impotența existențială și inferioritatea băiatului în fața tatălui său, acest simbol de putere de nestăvilit și intimidant. Multe lucruri capătă sens larg și cercul se închide. Scrisoarea este foarte dură și sinceră, și deși nu o spune foarte direct, pentru mine dă un verdict clar: toată viața lui, Kafka a trăit în umbra tată lui, fiind traumatizat din copilărie de neaprecierea acestuia față de firea mai slabă a copilului, de compararea masculinității și virilității bărbătești de care tatăl său deborda din plin, și nu în ultimul rând de o constantă nemulțumire față de orice ar fi făcut fiul său. Astfel, Kafka a crescut ca un adult sfios, tăcut, introvertit, temător și nesigur, însă cu o deosebită profunzime a minții. (a murit de tuberculoză la 40 de ani, după o viață aparent tumultoasă, imprecisă, disperată)

Translatat în ziua de azi, puteți să vă gândiți la orice cazuri în care părinții își tratează odraslele cu superioritate, sau îi reneagă sau îi batjocoresc mereu. Îmi trecuse prin minte cazul celor care sunt homosexuali, și deci ”nedoriți”, ”neacceptați”, cazurile celor care nu urmează cariera părinților (doctori, avocați etc.) și deci sunt considerați ”ratați” și așa mai departe. Din nou, metafora metamorfozei e foarte reală și actuală și azi – și m-a făcut să empatizez cu oricine suferă din cauza ignoranței părinților, începând din cea mai fragedă perioadă: copilăria. Așa că privind în perspectivă viața autorului, e greu să nu legi viața lui personală pentru a înțelege mai amplu neliniștea care i-a bântuit viața și l-a determinat să scrie. Cred că e unul din cazurile în care e de-a dreptul esențial a face asta, ca totul să aibă sens. 

Bun! De celelalte povestiri nu vă mai spun, căci sper să le descoperiți voi, și le putem discuta în comentarii (nu prea discută lumea aici momentan, însă poarta cerdacului e deschisă oricând), dar sunt oricum interesante abordările – mai ales cadrul pentru În Colonia Penitenciară – un cadru ce pare absurd, dar la o a doua privire, e atât de potrivit pentru ce se întâmplă azi în lume. Personal, am făcut legătura cu Orientul Mijlociu și Vestul, și cum unul se minunează de celălalt, dar cum nici unul nu vrea să se ajute reciproc – sau vor, dar în condițiile fiecăruia. Și așa se menține o stare de conflict, care la nivel diplomatic nu afectează pe nimeni, dar la nivel uman afectează totul. Mă opresc. 🙂

Ca ultime gânduri, pot să spun că nu credeam că Metamorfoza o să aibă așa un impact asupra mea, dar iată .. deși subțirică, o carte puternică și profundă. O să vreau să o mai recitesc mai încolo pentru a găsi alte sensuri ce momentan îmi scapă. 🙂 Există și ceva ecranizări scurte, dar nu am văzut (încă) nici una – asta pentru că știți că mă mai uit să văd dacă există ceva bun pe subiect și din alt domeniu artistic. Șiiii anul acesta voi trece prin Praga, și sper să pot să mă duc să arunc o privire spre casa unui om care m-a lăsat fără cuvinte, și doar cu emoții. Mă rog, m-a lăsat și cu ceva cuvinte, că doar vedeți cât am scris aicișilea. 🙂 Dar pricepeți voi. Of of. Ce ți-e și viața asta.

Citate (în engleză, căci așa am citit cartea):

 „And yet, Gregor’s sister played so beautifully. She held her head on one side, and her eyes followed the rows of notes intently and sadly. Gregor crawled a little further forward and held his head close to the floor, trying to catch her glance. Was he a beast, when he was so moved by music?„