În sfârșit, Tron: Legacy

Tot atâta v-am ținut cu Tron în sus, Tron în jos ! Am fost chiar la premiere și până acum nu am reușit să scriu despre el. Acu … iacă, Tron: Legacy !


Dacă ați văzut Tron-ul din 1982, Moștenirea nu-i chiar o continuare a lui, dar nici o poveste foarte diferită. N-am să scriu foarte multe despre acțiune, pentru că nu vreau să-i distrug corola … știți voi. 😀 Sam Flynn ( Garett Hedlund ) e fiul lui Kevin Flynn ( Jeff Bridges ), creatorul ”Rețelei” sau ”cum să te infiltrezi la nivel macromolecular în lumea jocurilor și calculatoarelor”. Kevin Flynn dispare într-o zi, lăsându-l pe fiul său singur, fără să știe nimic despre ce a făcut tatăl său. Anii trec și băietul se face mare. Firma tatălui său, Encom, e condusă de alții acum, care vor să comercializeze noile jocuri la prețuri foarte mari, cumva încălcând principiul lui Kevin Flynn de a le distribui gratis sau așa ceva.


Într-o zi, un prieten al lui Kevin Flynn, Alan, îi spune lui Sam că a primit un mesaj pe pager-ul. Mesajul venea de la vechiul birou al lui Flynn, la ”Arcade”, deși nimeni nu-l mai folosea de ani buni, locul fiind aproape pustiit. În fine, Sam se duce, totuși ( evident ) și intră în … joc. Nu-mi cereți să vă explic asta, că o să vedeți voi în film. Și aici începe aventura. Fiind considerat un ”joc”, Sam e pus la încercare împreună cu alte jocuri, pentru a elimina ”produsele stricate”. I se dă un disc și nimeni nu știe că el e om. Doar că apare Clu ( tot Jeff Bridges, dar întinerit ), o invenție a tatălui său, un fel de BOT, care își dă seama că Sam e ”user”, nu o piesă în rețea. Clu îl ține închis pe Kevin Flynn, unul depinzând de celălalt, Kevin nereușind să scape. Mai specificat, propria sa creație s-a întors împotriva lui. Opresc aici spoiler-ele. 😀 La un moment dat firul epic ajunge la punctul ăla maxim … dup-aia descrește ușor în intensitate, pentru că oarecum te aștepți la anumite faze, dar spre sfârșit își revine puțin. Adică prima parte e faină, la a doua deja aștepți sfârșitul. Cel puțin așa mi s-a părut mie.


Am citit multe critici, atât pozitive, cât și negative, despre film. Personal, mi-a plăcut nu atât de mult pentru acțiune, cât pentru realizare cinematografică. Trebuie văzut în 3D, altfel își pierde farmecul o anumită scenă îndelungată din film. Coloana sonoră realizată de Daft Punk e genială, foarte potrivită contextului – melodia Derezzed e mortală, o ascult aproape în fiecare zi de o lună și ceva. Apropo, cei doi componenți ai trupei apar în film, hehe. Nu mă omor după filmele SF, dar Jeff Bridges chiar a jucat fain și apariția Quorrei ( Olivia Wilde ) n-a fost răuță, dimpotrivă, e un personaj interesant influențat tot de Flynn. Vizual, filmul nu e neapărat frumos … Avatar a fost frumos din punctul ăsta de vedere, cu floricele luminoase și verde și toate cele .. nu, Tron e lucios, ”neonizat”, tehnologizat maxim, orbitor. Dacă nu vă place genul, nu vă duceți. Dar nici să nu vă uitați la PC, o să înjurați de mama focului. 😛



0 comentarii

  1. Multumesc pt prezentare….sunt curios sa il vad. da, si eu cred, din cate am citit si vazut despre film, ca daca nu il vizionezi 3d e cam naspa 🙂

  2. De sfantu Fane ne-a scos un prieten la film…la filmu asta…stii care a fost reactia lui dupa film?
    „Baga-mi-as pula-n ei de film…am mai si consumat benzina sa venim pana aici”. Si cam asta a fost si parerea mea. Mi s-a parut asa, ca un mare cliseu. Aceeasi poveste, cu aceleasi replici tampite.

  3. Tron sa fie. Nu stiu daca voi apuca sa il vad prea curand, dar m-ai facut curios. Din trailer am vazut ca se folosesc numai discuri cu care se bat. Boooring. Vreau bombe, pistoale, etc. Vorba aia, e parte de actiune, sau nu?

  4. fir narativ – inspidi si previzibil (dar mai bun ca al primuli film)
    efecte speciale – ma asteptam la mai multe
    3D – am fost la IMAX si a avut scene 3D mai putin interesante decat Alice. Singura scena 3D facuta chiar misto este cea de inceput, restu’ junk.
    per total, filmu’ este rahat care nu exceleaza nici macar din punct de vedere grafic. singurele elemente misto din film sunt: Daft Punk, 3D-u’ de la inceput si CG-u’ lu’ Clu

    1. 😀 Adevărul e că și eu mă așteptam la mai multe efecte speciale, dar mi-au plăcut și alea care-au fost. Dar na, după cum am zis, am citit multe aprecieri și critici, lumea-i împărțită în două. Eu-s la mijloc. :))

  5. Filmul e chiar fain. Mi-a placut la nebunie. Si poveste, si personaje, si imagini, si 3D, si muzica, totul a fost fain. Si cu biletele de la film am intrat moka la patinoar, deci un motiv in plus sa imi placa si mai mult 😀

    Ma bucur ca iti placu filmul, Anca 🙂

  6. Mi-a fost recomandat si mie din cam multe directii. Din cate mi s-a spus, efectele speciale sunt ok dar povestea nu incanta peste masura. Urmeaza sa ma lamuresc. 🙂

Dă-i un răspuns lui Mihai Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *