Cum ne place nouă să ne ascundem emoțiile. 🙂 Cum ne jenăm de sentimentele noastre, că deh, nu mai e loc decât pentru rațiune, să lăsăm suflețelul sau inimioara la o parte, că-i semn de slăbiciune. Nu cumva să plângem, că se uită lumea, nu-i frumos, nu, nu ne pupăm în public, cine știe ce zice broscodita de la etajul 4. De parcă ar conta …
Nu e nicio rușine în a plânge, în a râde sincer, în a te uita urât. De ce să te prefaci că lucrurile sunt bune și frumoase, când ție nu îți vine decât să uzi perna continuu ? ( se aplică, fără doar și poate, și bărbaților, că iar e motivul ăla idiot ”noi suntem bărbați, noi nu plângem” ) De ce să-i zâmbești ăluia, dacă ai vrea să-i pocnești fața în schimb ? Nu cumva să o îmbrățișez pe prietena mea mai mult de 5 secunde, nu cumva să creadă că e ceva în neregulă cu mine. Poate CHIAR VREAU să o îmbrățișez de două, trei, ori, să o strâng în brațe de drag. De ce m-aș feri de asta ? De ce să nu-i smotocesc obrăjiorii din același motiv ? Exemplele pot continua.
Ține și de sinceritate, de curaj … pentru a putea mărturisi onest ceva, trebuie să ai curaj. Pentru a putea plânge în voie, de emoție, trebuie să nu-ți pese de restul, ci să te concentrezi la tine și la durerea / bucuria ta. Ori suntem sinceri cu noi și cu emoțiile noastre, ori putem să cerem a fi înlocuiți de roboți, și gata.
Știu că lumea mă cam crede smintită dacă sar pe stradă datorită veștii nemaipomenite pe care tocmai am primit-o sau dacă râd fiindcă tocmai am citit un pasaj haios într-o carte. Știți ceva ? Nu-mi pasă. Nu am nevoie de constrângerile altora ca să fiu eu însămi, cu emoțiile și trăirile mele.
Că nu râd ca disperata la un concert simfonic, e partea a doua. Sau nu urlu pe stradă, făcând scandal ( oricum nu îmi stă în fire să fac asta, dar spre exemplu ). Acolo unde se cere o ANUMITĂ conduită, nu comentez.
Unii sunt de părere că mai bine îți alegi locul tău acolo mic și te manifești în voie. Adică să-mi reprim săritul sau lacrimile doar pentru că trebuie întâi să ajung undeva și apoi pot să fac ce vreau ? Thanks, but no, thanks. Nu spun să ne lăsăm pradă instinctelor, dar să nu ne ferim de a arăta ce ne impresionează, ce ne deranjează, să plângem fără să ne gândim ”O fi bine ? Să plâng acum … sau nu ?” și să ne bucurăm din tot sufletul. Să nu amânăm momentul, știți voi, v-am mai spus. 🙂
Sintetizând într-un cuvând ascunderea emoţiilor din pricina lumii ar fii… IPOCRIZIE Se întâlneşte la fiecare colţ şi na, cei mai mulţi o practică pentru un oarecare interes. Foarte bine că îţi laşi emoţiile libere şi te manifeşti întocmai… Dacă vreau să mă dau pe un balansoar o fac fără să mă gândesc la altceva… O nopate minunată. Mă afirm, na după ceva whisky şi o zamă acră :p
Ipocrizie cred că-un cuvânt potrivit, mulți se ascund în spatele ei pentru a nu-și da arama pe față … 🙂
Subscriu la cele de mai sus! 🙂 Atat am avut de spus.
Noapte buna!
N’a cam comentat odata cu Cristi, deci subscriu la ce-ai spus tu nu la ce’a spus el!, nu ca el n’ar avea dreptate 😀
Cristi, fit’ar zama acra, ca’mi ploua’n gura acum!
Dacă ai ştii ce bună a fost… de aia rădăuţană!!!
Parțial de acord. Cele cu prietena si cu saritul in sus de bucurie perfect de acord. Dar, daca ai probleme cu seful si faci dupa cum simti ajungi urgent somer. Nu zic sa ascunzi, ci trebuie sa vezi in ce relatie esti cu cel cu care ai ceva de impartit. In rest, e bine sa fii cum esti.
Eu zic asa… daca emotiile sunt pozitive sau daca modul de exteriorizare te afecteaza doar pe tine, nu vad de ce te-ai infrana 🙂
Eu imi sarut iubitul la fiecare semafor, chiar daca uneori inseamna 2-3 secunde de intarziere la demaraj 😀
Pe de alta parte, daca esti atat de nervos pe cineva incat iti vine sa ii crapi capul… poate ar fi mai bine sa respiri adanc…
Este lesne de înţeles faptul că emoţiile ne fac umani. Deşi, poate de multe ori, ne ruşinăm atunci când simţim nevoia să plângem şi încercăm să ne inhibăm această nevoie, s-a dovedit ştinţific că această reacţie are un rol foarte important, plânsul fiind un mijloc natural de uşurare şi liniştire după situaţii stresante, prin care se reduce tensiunea nervoasă, şi aici includ şi suferintele de ordin strict fizic, nu doar spiritual. Conchid şi vă îndemn să plangeţi, oameni buni, ori de câte ori simţiţi nevoia, probabil că va acţiona mai eficient decât un medicament!
Asadar esti una din acelea..ce topaie de fericire 😉 Supertare, dar vezi ca cel mai adesea esti gresit interpretata..asa ca tre sa accepti aceasta situatie si pur si simplu sa ti se rupa. Intotdeauna „gura lumii”, cutumele societatii, ne-au ingradit libertatea de expresie si de asta s-a ajuns la a fi deseori considerati drept ipocriti. Totusi in cazul emotiilor ascunderea lor nu inseamna ipocrizie.. Ipocrizia presupune actiune, dorinta, scop inselator nu doar grija fata de felul in care apari in gura lumii.
De asta uneori ii inteleg pe cei ce se abtin de la manifestari sentimentale exagerate, poate din cauza locului in care se afla, poate din cauza celor din jur, poate din cauza unor episoade neplacute din trecut.. nu conteaza, fiecare isi stabileste tipul de reactie asfel incat sa fie confortabil si dupa ea.
Ps. barbatii nu plang, lor li se umezesc ochii :p
Daca e vorba de prieteni, de iubiti/iubite, de persoane apropiate in general, da, cred ca iti poti exterioriza emotiile oricat de mult ai simti nevoia.
Daca vorbim de exprimari publice, lucrurile se schimba. Aici eu imi pun intrebari in dreptul falsitatii, cu toate ca ma gandesc ca in cele mai multe cazuri „falsitate” e prea mult spus, de fapt e o viziune egoista neconstientizata.
Voi exemplifica prima data referindu-ma la bloguri. Probabil tiparul care „prinde” cel mai mult in cazul blogurilor „personale” e drama queen. E un discurs de genul: „Sunt tot numai simtire ! Tot ce mi-am dorit de la viata a fost sa ma iubeasca si pe mine cineva. Nimeni n-a facut-o. Eu, naiv(a), mi-am revarsat iubirea nemarginita. Tu mi-ai intors spatele. Plang, plang si nimeni nu se opreste sa-mi priveasca sincer chipul. Oare o mana calda insemna atat de mult ?
Sa va spun niste cuvinte siropoase ? Va spun. Sa va pun niste poze mirobolante ? O melodie de corason ? Va pun.
Ah, o frunza a picat in parcul din fata blocului meu. Ce lume trista ! Inchisa, gri, lipsita de traire, … Unde sunt visele ? Oare sunt atat de putini cei care mai pot simti frumusetea din picajul frunzei ? Sunt iubire si micimea lumii nu ma va opri !”
Sa luam si un exemplu de figura publica. Poetul Adrian Paunescu. Aproape invariabil i se umezesc ochii atunci cand vorbeste despre romanii din Basarabia sau isi citeste vreo poezie proprie. Ce sa mai, om cu tariri intense, nu incape indoiala. Totusi omul nostru cu pasiune pentru cuvinte il pupa in fund pe Ceausescu. Se pare ca un principiu – libertatea exprimarii – ii scapa pe vremea aceea.
In general, eu unul nu cred in oameni care mor de 7 ori pe zi. Datorita trairilor puternice. Imi inspira o oarecare falsitate. Mai ales atunci cand fac spectacol din mortile lor.
Ție, Esqvilyn îți răspund separat, pentru că tu aduci, oarecum, alte idei în comentariu.
Nu comentam falsitatea, ci sinceritatea. Nici eu nu-s de-acord cu interpretările jalnice și autocompătimirile ale multor oameni, bloggeri sau nu. Însă nu poți nega că totuși, există și oameni care suferă și aleg varianta publică pentru exprimarea durerii lor. 🙂
Legat de articol, ceva cu care putem fi toti de acord e ca e bine sa-ti exteriorizezi emotiile, dar atunci cand decorul iti permite. Desi e bine sa te exteriorizezi, e bine sa o faci cu moderatie (principiu general vlabil de altfel).
Unele comentarii in schimb, ating alte probleme. De exemplu asta cu „cutumele societatii”. Cred ca vorbim prea mult pe marginea regulilor scrise sau nescrise ale societatii. E clar ca prejudecati vor fi si intr-un fel sau altul trebuie sa ne raportam la ele (fie ca ne conformam sau ignoram, tot relativ la ele ne comportam).
@crinutza: nu cred ca poti eticheta emotiile drept negative sau pozitive. O descarcare poate fi pozitiva pentru mine si negativa pentru cei din jur. Eu vad de ce te-ai infrana: pentru ca poti distrage persoanele din jur.
Asta cu sarutatul la semafor e un gest pueril si intarzierea in demaraj generata denota nesimtire si nu exteriorizarea emotiilor. Intarzierile de 2-3 secunde se aduna. In trafic trebuie sa acorzi atentie traficului, nu copilariilor. Condamn folosirea claxonului pentru asa ceva dar sper ca ai sughitat ocazional (asta ca sa nu se duca in van vorbele frumoase vnite din partea celorlalti soferi). Desi tinerii indragostiti sunt frumosi, atunci cand nu i loc pe strada de ei e deranjant. Nu inseamna ca aceste gesturi nu se pot face in public, da nici sa ocupi un trotuar pentru a scoate amigdalele partenerului sau partenerei.
Am zis ca UNEORI inseamna 2-3 secunde intarziere, nu TOT TIMPUL. Ma indoiesc ca secundele alea le simti, la cat iti ia sa traversezi orasul.
N-am sughitat niciodata, nici nu ne-a claxonat nimeni, dar esti invitatul meu sa o faci daca nimeresti in spatele nostru si ti se pare ca n-ai loc de noi pe strada…
Emotia si modul in care o manifesti nu sunt acelasi lucru.
Am inca prostul obicei de a plange si cand nu e cazul, si din pacate am zero control la faza asta. Dar nu ma ascund cand e vorba sa rad in hohote sau sa mai arat o emotie. Este adevarat ca politetea ne obliga sa ne inhibam multe reactii, dar sunt si unele pe care e pacat sa nu le lasi sa se manifeste, normal, atat timp ca nu iesi in „decor” 🙂
Da, de aceeasi parere. Daca vrei sa-i spargi mufa omului pe loc, fa-o, nu-i zambi…sau fa-o zambind.
Tot asa, cred ca ar fi corect sa putem sa facem șușu linistiti pe strada. E o nevoie umana, deci fara rusine.
Ei na și tu acum, Gabi 😀
Salut! Eu sunt Raka si sufar de tourrette-uri de adevar 🙂
Emotivitatea asta e a naibii ea, de felu’ ei. Pentru ca e buna si nu prea, in acelasi timp. Daca vrei, e o chestiune de management intern al emotiilor, sa stii cand sa judeci cerebral si cand sa judeci ventricular, ca sa spunem asa 😉
In Starcraft II (ca tot imi place mie jocu’ asta de pleznesc si puteai sa dai eventuala placa video la schimb pe Vader, hint hint ;)), Raynor zice o chestie tare desteapta: „We are who we choose to be”. Nimic mai adevarat, indiferent ca-i vorba de ratiune sau simtamant…
Mda. si eu ma manifest exuberant de multe ori la vestile bune sau la ceva care are legatura cu posibilitatea exteriorizarii optimismului, dar, in cazul in care sunt afectat negativ de ceva, prefer sa-mi manifest dezamagirea in particular. Si mi se mai intâmpla sa plâng, nu e nicio rusine, te elibereaza de stress si-ti curata ochii.
Eeee, cine-a zis ca barbatii nu plang?
@EstNordEst și Dragoș: Mă bucur că ați avut curaj să mărturisiți 🙂 Da, îți curăță și vederea. ( cu dublu sens )
@Manuel, Crinutza, Richie, dojo, Raka: Am menționat, da, că acolo unde ți se cere o anumită conduită, nu vii tu, țața Floarea, și jelești că ți-a călcat pisica florile din grădină. Trebuie să ne adaptăm PUȚIN și la mediul înconjurător, dar să nu ne fie nici teamă de el și de judecățile greșite.
@Richie: Nu-mi pasă cum sunt catalogată dacă sar de bucurie :)), sau cum zici tu ”mi se rupe”. 😛