Din neînceputa serie ”our mindfucking brain”

Găsisem acum câteva săptămâni un articol foarte interesant pe Cracked.com și am vrut să vi-l dau și vouă să-l citiți, dar e destul de lung și e în engleză, m-am gândit că n-o să vă intereseze. Însă informația e mai mult decât uluitoare, așa că am decis să-l traduc aici pe blog. 🙂 Deci, cu permisiunea cui-i-o-fi-păsând, iată: 5 Feluri uimitoare în care cuvintele ne pot controla mintea ( în engleză e și copios, eu nu promit același amuzament, dar în orice limbă citit, articolul merită ). Știu că e cam lung, dar vă rog să faceți un efort. 🙂 Mulțumesc!

La un anumit nivel, știm deja că limba formează modul în care gândim. Ne este automat mai frică să ne batem cu cineva pe nume Jack Savage ( n.m. Jack Sălbaticul ), decât cu cineva numit Peewee Nipplepuss, ( n.m. Pișăciosul Sfârc-papă-lapte ) deși nu i-am văzut pe nici unul din ei înainte. E complet ilogic, dar probabil vă întâlniți cu asemenea exemple în fiecare zi, însă nu vă dați seama de ele.
În timp ce tindem să credem că ele, cuvintele, sunt doar sunete destinate să exprime idei, știința descoperă că limba este mai mult ca o oglindă a unei case de amuzament, obturând ceea ce vedem, în moduri care ne lasă cu gura căscată. Spre exemplu …

5. Vorbitul în Engleză ne face să dăm vina pe oameni mai mult

Să zicem că el, colegul vostru de cameră, Steve, sare pe patul vostru. Poate aveți o saltea Tempur-Pedic și el vrea să vadă dacă poate să facă paharul de vin să se răstoarne pe pat, așa ca în reclamă ( n.m. exemplu aici: http://www.youtube.com/watch?v=-dl6Ydu0q1A ) Cadrul patului se rupe și patul se prăbușește. Celălalt coleg de cameră strigă din hol ”Ce naiba s-a întâmplat ?”
Cum veți răspunde ? Veți spune ”Tâmpitul de Steve a stricat patul ?” E adevărat, dar scopul lui nu era să-l strice. Sau doar ați spune ”Patul era stricat ?”

Răspunsul depinde, în mare măsură, de limba pe care o vorbiți. Și limba nu doar că determină formularea, dar și pe cine dați vina pentru accident. Un vorbitor de engleză e mai probabil să îl numească pe Steve responsabil de asta – chiar dacă nu sărea pe pat ca un idiot, ci doar stătea pe el. Un Spaniol sau un Japonez ar fi mai înclinați să spună ”S-a rupt”. ( n.m. patul )
Oamenii de știință de la Stanford au făcut experimente în acest sens, având vorbitori de diverse limbi urmărind videoclipuri în care, în diverse situații, oamenii spărgeau ouă sau baloane, câteodată intenționat, câteodată din greșeală. Subiecții n-au știut motivul pentru care ei urmăreau acele videoclipuri.

Mai târziu, oamenii de știință au chestionat subiecții despre oamenii din videoclipuri. În filmulețele în care tipul spărgea intenționat un ou, toți subiecții, indiferent de limba pe care o vorbeau, au fost la fel de buni în a-și aminti detalii despre acest tip. Până la urmă, el era cel care a spart oul. Videoclipul era despre el, spărgătorul de ouă.
Dar când au fost întrebați de oamenii care accidental au spart ceva, subiecții spanioli și japonezi – grupul care tinde să folosească ”S-a rupt” de mai devreme – nu și-au amintit de ei. Câtă vreme a fost un accident, tipul nu era important. Oul s-a spart.
Dar noi, vorbitorii de engleză ? Noi am putut să ni-l amintim pe tip foarte bine. Pentru noi, distincția dintre intenționat și accidental nu era așa importantă. Cineva trebuia să fie vinovat.
Ați crede că asta are mai puțină legătură cu limba pe care o vorbesc oamenii, și mai mult cu cultura din care fac parte – poate că Japonezii sunt mai puțin predispuși la a da vina pe cineva. Așa că oamenii de știință au făcut un alt experiment, de data asta doar cu vorbitori de limba engleză. I-au pus să se uite la scandaloasa Janet Jackson cu sânul pe-afară în timpul campionatului Super Bowl, de acum câțiva ani.
Grupului i-a fost înmânat un raport despre incident și a fost rugat să se gândească la o pedeapsă. Jumătate din grup a primit un raport cu o diferență subtilă în formulare: la sfârșit, în loc de ”costumul s-a rupt”, se putea citi ”Justin Timberlake a rupt costumul”. Oamenii care au primit al doilea raport au perceput cu 50% mai multe pedepse/amenzi decât ceilalți. Chiar dacă toți au urmărit același videoclip despre același incident. Doar schimbând ”vina” în formulare, a schimbat și felul în care au gândit despre incident.

Știința e abia la început în înțelegerea cum asta poate schimba o cultură, dar vă puteți amuza la acest gând. De exemplu, în timpul acestui sezon electoral, gândiți-vă câtă parte din dezbateri s-au concentrat pe a găsi cine e de vină pentru fiecare problemă. A cui e vina că sistemul de îngrijire medicală e f*tut ? Washington ? Companiile de asigurări ? Avocații ? Trebuie să știm! Trebuie să fie cineva, la naiba. Nu poate fi, în niciun caz, știți, vreun fel de sistem complex și haotic, subiect al miliarde de variabile pe care nimeni nu le înțelege. Doar formulând în acest fel, că e accident sau dezastru natural, sună ciudat pentru noi. Povestea are nevoie de eroul negativ.

4. Ești mai prost la urmat direcții decât un om de trib aborigen

Să zicem că vrem să venim în casa voastră, să ne plantăm pe canapeaua voastră pentru câteva luni, deoarece, știți, Steve ne-a rupt patul. Când ne dați direcții, spuneți ceva de genul ”Întoarce spre stânga la magazinul de cărți pentru adulți și coboară două străzi…” Acesta e modul în care gândiți direcția în capul vostru, până la urmă – întoarce la stânga aici, întoarce la dreapta acolo.
Dar să presupunem că, într-un fel sau altul, n-ați avut niciodată cuvântul ”stânga” în limba voastră. Ei bine, tot ați avea ideea de a întoarce spre stânga, nu-i așa ? Doar că ați avea un termen diferit pentru ea. Nu e ca și când v-ar fi mai greu să vă găsiți casa doar pentru că vă lipsește un cuvânt. De fapt … ar fi.
Demonstrarea acestui lucru a necesitat un set unic de subiecți pentru testare, însă cercetătorii i-au găsit într-un grup de copii surzi din Nicaragua, care și-au inventat propria limbă prin semne. Această limbă, în stadiile sale inițiale, nu avea termeni pentru ”stânga” sau ”dreapta”. Dar cei care foloseau limba erau normali – celelalte simțuri funcționau exact ca ale voastre. V-ați gândi că în timp ce le-a fost mai greu să explice unde erau lucrurile într-o cameră, ar fi la fel ca voi sau ca mine în găsitul lucrurilor. Nu ar fi.
Cercetătorii au luat așadar subiecții ( n.m. cei ce vorbeau prin semne ), i-au legat la ochi, i-au învârtit și apoi i-au pus să găsească un obiect pe care tocmai îl văzuseră fiind ascuns în cameră. Pentru voi și pentru majoritatea oamenilor pe care îi cunoașteți, e un test super ușor – obiectul e pe podea, în stânga ferestrei. Pentru ceilalți vorbitori prin semne, nu e cu mult mai greu. Dar subiecții aceștia s-au descurcat ca naiba.
Neavând termeni pentru direcție, ca ”în stânga ferestrei”, nu doar că a făcut mai greu pentru ei să spună unde era obiectul – a făcut mai greu să își spună lor, în încercarea de a-și aminti locul în capul lor. Abilitatea lor de a-și da seama unde sunt poziționate lucrurile era condusă de limba lor. În final, au găsit obiectul, dar a fost un proces mult mai dificil și mai încet pentru ei. Ei duceau lipsă de limbajul intern care să-i ajute să se orienteze cum trebuie.

Devine și mai ciudat. Dacă ar fi să vă rugăm să ne luați ca să putem veni la voi, pentru că mașina noastră El Camino era la reparat și v-am fi dat direcții ca ”întoarceți spre nord la stația Citgo, mergeți șase blocuri, întoarceți spre vest la Hooters, apoi în sud jos pe alee…” ne-ați spune să mergem să ne-o tragem singuri? La naiba, fără o busolă, mulți dintre voi n-ar putea nici măcar să indice în care parte e nordul, din propria sufragerie, darămite în oraș.
Dar ați putea să mergeți să răpiți un om dintr-un trib aborigen din Australia și el imediat ar ști în ce parte e fiecare. El ar ști în fiecare clipă direcția. El trebuie să știe, pentru că în Guugu Yimithirr, limba aborigenilor, nu există cuvinte care să însemne ”stânga” sau ”dreapta” sau ”în fața” sau ”în spatele”. Ei dau direcții în termeni de nord/sud/est/vest. Serios. Dacă ați încerca să agățați un televizor plat pe peretele lor, nu v-ar spune ”Mutați-l 2 cm mai înspre stânga”, ci ”Mutați-l 2 cm mai înspre est”.
Poate că vă gândiți că în termeni practici, asta ar fi înfricoșător de enervant. Dar rezultă că, de fapt, urmând busola, ei au un fel de simț supranatural al direcției, și asta e pentru că trebuie – limba lor nu funcționează altfel. Pentru că vorbesc în termeni de direcții geocentrice, ei așa și gândesc. Probabil că s-ar descurca în oraș mai bine decât voi, chiar dacă n-au fost niciodată într-o mașină.

3. Îi face pe oamenii care vorbesc rusa să vadă mai multe culori decât voi

Percepția generală asupra culorilor ar trebui să fie la fel. Avem aceeași structură a retinei, datorită evoluției și aceleași lungimi de undă de lumină țintind spre noi.
Totuși, undeva, chiar acum, există un cuplu tânăr la Home Depot ( n.m. un fel de Praktiker ) uitându-se la acele cartonașe colorate cu vopsea. Femeia ține patru cartonașe în mână, arătându-i-le soțului ei și îl întreabă ”Îți place coajă de ou, ivoriu, crem sau de culoare osului ?”, la care el se uită la cartonașe, care sunt toate albe, și spune ”Îți bați joc de mine, nu-i așa ?”

Nu își bate joc. Experimentele au dovedit că abilitatea de a distinge o culoare depinde dacă aveți sau nu un nume pentru ea în limba voastră. Puteți vedea culoarea, dar nu și înregistra în mintea voastră. Un studiu a comparat câțiva copii din Anglia cu alții dintr-un trib din Namibia. În engleză, copiii învață 11 culori de bază ( negru, alb, gri, roșu, verde, albastru, galben, roz, portocaliu, mov și maro ), dar în Himba sunt doar 5. Spre exemplu, ei grupează roșu, portocaliu și roz și le spun tuturor ”serandu”.

Dacă ați arăta unui copil Himba un cartonaș roz și mai târziu unul roșu și i-ați întreba dacă sunt același card, copilul ar spune mai mereu da – pentru că sunt ambele ”serandu”. La fel se întâmplă și cu ”coajă de ou” și ”culoarea osului”. Încă o dată, ei pot vedea culorile; dacă ați alătura cartonașul roșu și cel roz și le-ați arăta în același timp, ambii copii ar spune că sunt diferite. Însă nu și când le arătați pe rând.
Dar dacă l-ați învăța pe copil numele culorilor, ”roșu” și ”roz”, ar începe să identifice culorile și singur, fără să o aibă pe una ca și comparație. La fel ca și fata anterioară sau un decorator de interior, care pot să identifice imediat ”coajă de ou” ca fiind diferită de ”ivoriu” în momentul în care văd pe un perete, deși iubitul fetei nu putea să facă asta nici cu un pistol la tâmplă. Abilitatea de a recunoaște o culoare vine cu un nume pentru ea.

De asemenea, turca și rusa amândouă separă ceea ce numim ”albastru” în două culori diferite, pentru nuanțele închise și deschise. Deci ei se descurcă mult mai bine decât vorbitorii de engleză la un test asemănător celui anterior, cu cartonașe albastru și … albastru. Chiar și mai ciudat, când rușii erau testați, s-a văzut că distrăgându-le atenția verbal ( făcându-i să memoreze un șir de numere în timp ce făceau testul culorilor ), avantajul a dispărut. Partea care se ocupa de limbă din creierul lor îi putea face să ”vadă” culoarea.

2. Vă modifică percepția timpului

Imaginați-vă, în capul vostru, o linie a timpului vieții voastre. Nașterea voastră la un capăt, moartea la celălalt, ziua de azi undeva pe la mijloc.
O să ghicim la întâmplare și vom spune că v-ați imaginat această linie fiind orizontală, nașterea în stânga, moartea în dreapta. Cei mai mulți vorbitori de engleză își imaginează timpul așa, și apoi când vorbim despre evenimente, ne închipuim mergând pe această linie ca și când ne-am plimba pe o cărare în jos. Vorbim despre cum am ”lăsat în urma noastră” acea oribilă relație, despre acel mizerabil examen la fizică ce e ”e pe vine” și cum, în câțiva ani ”pe drum”, nimănui nu-i va păsa că am picat acel examen doar pentru că un desen grăbit al unui penis pendulând nu se pune ca răspuns pentru toate cele 20 de probleme de rotație gravitațională cu răspunsuri multiple.

Vorbitorii de Mandarină, pe cealaltă parte, își imagineză timpul în sens vertical. Ei vorbesc câteodată dacă un eveniment este ”sus” ( deja s-a întâmplat ) sau ”jos” ( urmează să se întâmple ). Diferența pare să aibă legătură cu felul în care e poziționat textul – englezii citesc de la stânga la dreapta, dar chineza se citea de sus în jos ( în unele părți ale lumii încă e valabilă asta ). Deci a devenit un fel de a doua natură în limba lor să-și închipuie evenimentele întâmplându-se în aceeași direcție ca în povestea pe care o citeau. Aici însă devine ciudat: s-a făcut un experiment la Stanford încercând să încâlcească puțin procesul, luând vorbitori de Mandarină și punându-i să aranjeze obiectele orizontal, într-o anumită ordine, apoi întrebându-i o serie de întrebări temporale ( ”Aprilie vine după sau înainte de Martie ?” )

Faptul de a-i face să gândească orizontal cu puzzle-ul de obiecte a făcut să fie mai greu pentru ei să răspundă întrebările temporale. Luați un vorbitor englez și faceți-l să facă un puzzle unde să pună obiectele vertical și va fi la fel de greu pentru ei să răspundă întrebărilor legate de cronologie. Cu alte cuvinte: faceți-i să gândească în direcția fizică greșită, și ei vor găsi că e mai greu să se gândească la timp. Poate mai bizar decât atât, indonezienii deseori nu folosesc cuvinte care să explice trecerea timpului … deloc. Adică, în engleză, când raportați o crimă, ori spuneți ”Mel Gibson mi-a împușcat tatăl”, ”Mel Gibson îl împușcă pe tata” sau ”Mel Gibson e pe cale să-l împuște pe tata”. Nu există nici o formă în care să oferi informația asta fără să menționezi unde, în procesul împușcării, suntem acum, în ordine cronologică. Dar în Indonezia au un mod de a face asta fără nici un timp verbal.

În experimente, au fost puși să descrie 3 fotografii cu un tip apropiindu-se de o minge de fotbal, lovind-o și apoi urmărind-o în zbor. Indonezienii deseori au folosit exact aceiași termeni pentru a le descrie pe cele trei, ceva de genul ”bărbat lovit minge”. Întrebați mai târziu ce e diferit la acele fotografii, nu au știut să răspundă. Pentru că limba lor nu le cere să identifice secvența de timp, ei au tendința să nu o observe. Limba le conduce gândirea.

Cum afectează asta viața de zi cu zi din Indonezia ? Știința abia începe să înțeleagă ( un cercetător glumea cum că Indonezienii par mereu să fie în întârziere ).

1. Deformează felul în care privim obiectele

Scurt test psihologic: dacă acestă buburuză ar putea vorbi, cum ar suna vocea ei ? Ar fi ea focoasă și sexy ? Mămoasă și grijulie ? Nesuferită ? La ce se gândește – ouăle ei ? Să procure hrană pentru larvele ei ?

 

 

Ups, ce e asta ?

 

 

Sfinte rahat! E clar că are o sculă! E ca și când ar fi … buburuze bărbați!
Bineînțeles, la un anumit nivel știați asta deja, dar există câteva lucruri în viață la care ne gândim instinctiv că sunt de gen feminin sau masculin, chiar și când e nonsens. Câțiva dintre voi sunteți mereu surprinși când aflați că un pudel e mascul, spre exemplu. Marinarii se gândesc la vasele lor ca fiind femele.
Cu toate acestea, câteva limbi funcționează așa cu totul. Spaniola și germana atribuie gen fiecărui cuvânt. În spaniolă, ”la cocina” ( bucătăria ) e feminin. Putem să ne dăm seama de asta datorită a-ului de la sfârșit. Burrito e masculin. ”O-ul” marchează genul ( când vorbesc despre oameni, ei întotdeauna marchează și sexul – în engleză putem spune ”my neighbour stopped by”, dar în spaniolă trebuie să spuneți ”vecino” sau ”vecina”).
Așa cum buburuza arbitrar s-a trezit cu un nume care vă face să-i atribuiți calități feminine, obiectele neînsuflețite în aceste limbi suferă aceeași soartă. Și este întâmplător – în spaniolă, cuvântul lor pentru pod este masculin. În germană, e feminin. Exact ca și cu buburuza, la un anumit nivel știți că nu are sens ca toate să fie femele, iar nemții știu că podurile lor n-au vaginuri. Dar experimentele au arătat că ei le atribuie instinctiv calități feminine – arătați-i unui vorbitor german o poză cu un pod și e mai probabil ca acesta să-l descrie ca fiind ”elegant” sau ”zvelt”. Un spaniol ar înclina mai mult spre ”puternic” sau chiar ”vulgar” ( cu penis mare).

Într-un experiment diferit, au așezat o furculiță pe masă și i-au spus subiectului să-și imagineze că ar putea vorbi, la fel cum am făcut cu buburuza mai devreme. De parcă ar fi decis să facă un film plictisitor Pixar cu furculițe. Vorbitorii de franceză ( care se referă la acest obiect cu foarte femininul și delicatul ”fourchette” ) imediat au atribuit o voce de femeie. Vorbitorii de spaniolă ( pentru care această ustensilă este foarte bărbătească ”El tenedor”! ) au proiectat-o ca bărbat, probabil vocea aparținându-i lui Chris Rock.
Aceeași furculiță. Odată ce limba lor se referă la obiect ca ”ea” sau ”el”, ei n-au putut să nu gândească așa.

Sper că v-a plăcut articolul. 😛 Nu e uimitor creierul uman ?! *n.m. = notă miscellaneousiană

 

15 comentarii

  1. Foarte interesant! Recunosc…in engleza nu cred ca as fi avut rabdare sa-l citesc in intregime, deci multumesc de traducere.

  2. :)) Da, e tare interesanta treaba asta. Nu m-am gandit l asemenea situatii pentru ca nu am fost pus in fata lor. Ce te faci ca mausul e masculin si boxelel sun la feminin? 😛

  3. Neata, Anca! Bre, complicate chestii imi dadusi sa citesc, mai ales acum ca sunt ametit dupa meciul de aseara 😛
    So, acum am o dilema: sa plec in Nicaragua, Siberia sau la magazinul de pe colt ca sa imi iau paine?
    Ma doare capul si nu cred ca pot vana buburuze :)))
    Daca ma uitam pe textul in engleza, cred ca oboseam si il amenintam cu maceta sa spuna tot sa nu mai citesc eu 😀

    Interesante observatii, serios vorbind 🙂 Micul Rambo o sa le analizeze pe indelete 😀

  4. bai frate, imi zic mie, bai soro (ia ghici cui ii zic?) frumos, lung, coerent, argumentat textul tau! cum recomandarea cui am primit-o nu a facut decat a ma binedispune, voi dori abonarea la tine la blog si constante vizite pe-aici. i hope you don’t mind, don’t you?

    seara frumoasa si toate bune!

  5. Da, e uimitor si fascinant creierul uman!! Mie mi se pare ca e cu dublu sens. Nu doar limbajul ne influenteaza gandirea, ci si gandirea isi pune amprente asupra limbajului (doar ca cea din urma situatie e mai ,,vizibila” si evidenta pentru toata lumea). Intodeauna am crezut ca limbajul poate fi o ingradire a gandirii, caci de prea multe ori, desi in mintea ta ar fi clara IDEEA, daca nu detii cuvintele potrivite pentru a o exprima, nu se va materializa.
    Sunt foarte interesante toate studiile prezentate, mai mult, pentru mine sunt si utile. Apreciem timpul si energia depuse pentru a traduce articolul ! 😀

Dă-i un răspuns lui miscellaneous11 Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *