Destin, destinatar, destinație

Compania Tarom oferă o probă foarte frumoasă pentru SuperBlog 2010, sper să nu se supere ceilalți sponsori, dar etapa aceasta îmi place cel mai mult. Poate că ați văzut deja la televizor reclama actualei campanii, pe mine m-a atras vocea acelui bărbat care vorbește și m-a făcut să fiu atentă la întregul spot. Este unul foarte reușit, atât prin text, cât și prin imagine. N-aș fi zis că cei de la Tarom pot veni cu așa ceva. Nu că n-aș accepta faptul că o companie românească de zbor ar avea o reclamă bună, dar nu e ca orice publicitate pe care o vedem la TV, cu detergenți, ciocolată, iaurturi cu bifidus esensis și așa mai departe.

Înainte să încep articolul propriu zis, în care trebuie să explic mesajul din această campanie de imagine ”Drumul ne formează, dar destinația ne definește.”, vreau să spun că am utilizat serviciile Tarom. Acum doi ani, am obținut, împreună cu clasa mea, locul 2 la concursul organizat de Enel, Young Energy. Așa că am plecat la București, la premiere … și am mers cu avionul. A fost prima mea experiență cu avionul, și eram tare entuziasmată, v-am mai spus că într-o altă viață mi-ar fi plăcut să fiu pilot, pentru că mi se pare fascinant cum poți … zbura deasupra norilor. 🙂 Și stewardesă ar fi fost un job la fel de dorit. 😛 Profit de ocazie să atașez, astfel, câteva poze, să fac articolul mai interesant, nu ?, dacă tot am posibilitatea aceasta. În prima imagine e avionul cu care am călătorit înspre capitală, un Aerospațial, dacă nu mă înșel. Apoi sunt eu cu doi dintre colegii cu care am plecat și ultimele două poze nu mai au nevoie de nicio introducere. 🙂

Așa că da, este splendid să călătorești cu avionul, nu doar pentru că se spune că este cea mai sigură cale de transport, dar pentru că îți dă o senzație frumoasă, eu n-am avut rău de nimic, nici presiunea în urechi n-a fost așa mare. Am călătorit la clasa Business, toți pasagerii erau cu diplomat și îmbrăcați ca la  ace … noi … mna, ca niște elevi. :))) Era acolo o stewardesă foarte drăguță care a stat chiar în fața noastră, apoi ne-au dat un fel de mic dejun frugal, mi-a plăcut partea cu ”legați-vă centurile” … a fost o experiență foarte interesantă, mai vreau ! ( de-atunci n-am mai călătorit cu avionul )

Să trec la subiect, totuși, și să las logoreea, uneori când mă apucă să povestesc, nu prea termin. De data asta nu mai pot să driblez cu umorul meu ieșit din comun, și să bat câmpii prin leurdă.

Vedeți că îmi place ideea de a călători, prin orice mijloc de transport posibil, tren, autocar, vapor, avion, elicopter, încă n-am fost cu submarinul, dar sper să ajung. Ador să descopăr locuri noi, să ies din România, mă fascinează pur și simplu unele culturi ( cum ar fi cea japoneză ) și peisajele minunate pe care le oferă Pământul nostru căruia îi suntem deseori nerecunoscători, deopotrivă și orașe încărcate de arhitectură și frumusețe urbană. De aceea am și ”instaurat” în regimul miscellaneousian ( chiar că-mi fac un brand din asta !!! ) categoria ”Virtual, prin lume”, ca să vă arăt pe unde vreau să merg, unde am fost deja, să aflați lucruri interesante pe care poate nu le știați, să vizualizați în imagini minunăția lumii în care trăim ( recent, în Shiraz ).

Cred, însă, că motto-ul celor de la Tarom nu se referă la drum ca la un zbor de o oră de la Milano la Monaco. E irelevant cum te poate forma o oră în avion … și apoi să consideri că Monaco te definește. Mă gândesc că are legătură cu drumul vieții noastre … cu alegerile pe care le facem, și cu destinațiile temporare în care ajungem ( căci, în mod tragic, destinația finală este moartea, și aceasta nu ne poate evidenția decât efemeritatea ). Poate că uneori nici nu e nevoie să cunoști unde vrei să ajungi, căci prin optarea pentru un anumit drum, ajungi să o întrevezi mult mai devreme. Alții își stabilesc destinația fără a ști cum să ajungă la ea.

Sunt de părere că e bine să avem o anumită viziune în viață, să știm ce vrem și unde să ajungem. Măcar așa, o idee, dacă nu un întreg plan. Viața nu ne va da peste cap planul, vă spun eu, deși așa pare la început. Va întoarce lucrurile chiar în favoarea noastră, iar noi de multe ori nu ne dăm seama de asta … așa că renunțăm să visăm și să ne stabilim obiective. Însă ne-am gândit vreodată că acel drum pe care ni-l închipuim sau pe care îl parcurgem poate avea intenționat obstacole, tocmai pentru a ne face mai puternici ? Țineți minte toate acele Povești Nemuritoare … când diferite personaje erau la răscruce de drumuri și un frate alegea calea ușoară, altul pe cea grea ? Și cine se înapoia biruitor de fiecare dată, depășind toate probele ( inițiatice sau nu ) de pe acea rută periculoasă, considerată că duce la o moarte sigură ? 🙂 Poveștile adevărate sunt vorbele oamenilor care condamnă greutățile, care sunt prea lași ori prea comozi pentru a tinde spre mai bine, spre mai mult, cărora le e teamă de risc, și preferă să o ia pe drumul scurt și ușor, restul e real, nu basm. Iar destinația lor va rămâne mereu una mediocră, nu ei vor ajunge eroii acelor povești … căci împlinirea spirituală aparține celor care au CURAJ să pornească pe drumul greu, dacă aceasta este alternativa pentru îndeplinirea țelului respectiv.

Așadar da, drumul vieții ne educă sau nu, ne face ceea ce am fost, ceea ce suntem și ceea ce vom fi, până la sfârșit. Scopurile pe care ni le-am fixat și speranțele din inima noastră ( deci destinațiile, aspirațiile ) ne conferă însă personalitate și unicitate, ne conturează pe noi ca oameni. Închei articolul printr-o frază tot din reclama de la Tarom, o vorbă tare frumoasă, care mie mi-a plăcut și care este total adevărată. Și amintiți-vă și voi că ”Pentru a fi cineva, trebuie să ajungi undeva.

Mulțumesc, Tarom, pentru o probă atât de inedită ! Vă las și vouă, cititorii mei, videoclipul cu reclama, în caz că n-ați văzut-o până acum.

39 de comentarii

  1. Cei mai mulţi îşi stabilesc destinaţia fără să ajungă la ea, din păcate. Trăiesc mereu într-un vis. E drept că a visa este şi mobilizator, însă şi visele – cel puţin unele dintre ele – al trebui să fie îndeplinite…

  2. Si eu vreau sa merg cu avionulll :X, am o curiozitate foarte mare legata de acesta si as vrea sa mi-o astampar ;)), chiar a fost draguta proba aceasta 😀

  3. Emotionant articolul, impecabile serviciile Taromului, super videoclipul. 🙂 Am calatorit si eu cu ei, acum cateva luni, pana in Spania. De neuitat. 🙂

      1. Domnişoară, dumneavoastră, la câtă energie şi spirit de aventură aveţi, ar trebui să vă fi gânditit la o eventuală carieră de pilot pe avioane de vânătoare supersonice 🙂 Avioanele de linie nu pot oferi suficientă cantitate de adrenalină, decât dacă intră in picaj liber 🙂

          1. Draga mea domnişoară, motive independente de voinţa mea m-au ţinut la distanţă de PC! Dar, în cele din urmă, „Din sfera mea venii cu greu/Să vă mai vad o dată/Iar lumea poa’ să se scufunde toată/Şi eu, cu ea, de-ndată” 🙂 Observ că v-aţi contaminat de uzanţa cuvintelor frantuzeşti şi ruseşti „maman, mamuşca” Să fiu eu oare „vinovatul” 🙂 ?

          1. Da, mi-e teama de prabusire. 🙁 🙁 Si nu orice fel de teama, ci una paralizanta. 😛

  4. *stewardeSa

    1. Pacat de un titlu atat de inspirat (din perspectiva mea)! Ai avut si vreun motiv pt a nu „explora” familia de cuvinte enuntata? (Eu – pana la citirea titlului articolului dumitale – nici macar nu facusem asociatia; CUVINTELE – bineinteles ca le stiam, dar nu facusem niciodata in minte asociatia dintre ele incat sa-mi dau seama ca reprezinta o familie.)

    2. „Poate că uneori nici nu e nevoie să cunoști unde vrei să ajungi, căci prin optarea pentru un anumit drum, ajungi să o întrevezi mult mai devreme. Alții își stabilesc destinația fără a ști cum să ajungă la ea. […] Sunt de părere că e bine să avem o anumită viziune în viață, să știm ce vrem și unde să ajungem. Măcar așa, o idee, dacă nu un întreg plan.”
    Exprimarea este confuza, ba chiar oarecum contradictorie.
    a). Atat in viata, cat si la un voiaj, este bine ca intr-adevar sa stii ce vrei, pt ca in absenta unei astfel de idee calauzitoare sunt mari sansele ca in loc de o calatorie sa te alegi doar cu o vagabondare fara directie, fara rost, fara sens, aleatorie, mai mult pe loc si care deobicei nu te duce nicaieri (sau duce la „destinatii” nedorite).
    b). Atat la una cat si la celalalt este intr-adevar posibil sa-ti stabilesti ideea calauzitoare fie alegand DESTINATIA dorita (si apoi facand tot posibilul ca sa ti-o atingi, mai vede el „calatorul” pe CE drum anume), fie sa-ti stabilesti o DIRECTIE pe care doresti s-o urmezi, si apoi mai vede omu’ UNDE anume duce acea directie.

    Digresiune: Prima modalitate de optiune pare sa fie – in sens figurat, cu referire la viata si la devenire – mai degraba specifica civilizatiei occidentale (stabilesti unde vrei sa ajungi, si apoi studiezi caile de a-ti atinge scopul) – dezvoltand astfel civilizatia (si filosofia) tehnicista – pe cand a doua modalitate pare sa fie mai degraba specifica civilizatiei si culturii orientale: incerci sa-ti dezvolti si perfectionezi propria persoana (si personalitate), si-apoi mai vezi ulterior LA CE orientare anume duce (concret) acest mod de evolutie.
    Si DA, alegerile pe care le facem (fie ca e vorba despre directie, fie despre destinatie) INTR-ADEVAR ne caracterizeaza, ne contureaza – si ne confera personalitate si unicitate.

    3. „Viața nu ne va da peste cap planul, vă spun eu, deși așa pare la început. Va întoarce lucrurile chiar în favoarea noastră…”
    …cu exceptia cazului in care se intampla TAMAN pe dos si viata INTR-ADEVAR „ne da peste cap” planurile! UNEORI (nu intotdeauna) o minte isteata si neinchistata poate intr-adevar sa traga chiar foloase din aceste „rasturnari de situatie” si sa-si modifice „din mers” planurile, reusind „sa ajunga” chiar mai bine (poate) decat in varianta initiala, deci facand astfel evolutia lucrurilor sa actioneze in favoarea, nu in defavoarea sa – dar de obicei nu si a planurilor initiale (desi ESTE posibil ca doar sa te „trimita” la ACEEASI „destinatie” pe un alt „drum”).

    4. „Țineți minte toate acele Povești Nemuritoare … când diferite personaje erau la răscruce de drumuri și un frate alegea calea ușoară, altul pe cea grea ? Și cine se înapoia biruitor de fiecare dată, depășind toate probele ( inițiatice sau nu ) de pe acea rută periculoasă, considerată că duce la o moarte sigură ?”
    INTR-ADEVAR doar POVESTI (nemuritoare sau nu)!
    Sfidarea pericolului, asumarea repetata prea des a unor riscuri prea multe si prea mari deobicei conduce in cele din urma la implinirea SI a variantei pesimiste, negative. (Steve Irvin, „omul crocodil” fie-iertatul (parca asa il chema) parca-i mort, IN CIUDA expertizei sale cu vietuitoare periculoase…)
    DA, UNEORI asumarea unor riscuri (calculate cu grija) e benefica, atat pt usurarea ajungerii la o anumita „destinatie” cat si pt ameliorarea devenirii propriei persoane si personalitati – dar ASTA e marea diferenta intre actori si cascadori: pt primii, preponderenta e crearea unei imagini cat mai bune, infruntarea riscului fiind ceva subsidiar, tratat cu periferia atentiei, pe cand ceilalti se concentreaza asupra calcularii si reducerii riscului, straduindu-se totusi sa obtina SI o imagine cat mai buna. (ASTA inseamna a infrunta riscul cu profesionalism!)

    Alta digresiune, referitoare la intreg paragraful care contine fragmentul citat:
    In principiu exista doua atitudini fata de risc (cu gradatiile si combinatiile care duc la aceasta mare diversitate de atitudini concrete): infruntarea riscului si evitarea lui. Cei care prefera prima varianta sunt temerarii, cei care o prefera pe a doua sunt prudentii. (Caracterizarea drept lasitate este – in opinia mea – preferabil sa fie lasata pt ALTE situatii.)
    In principiu optarea mai mult (mai des) catre una din variante sau mai mult (mai des) catre cealalta (atitudinea categorica doar in favoarea UNEIA dintre variante reprezinta cazuri estreme, singulare) difera in functie de mai multe criterii. IN GENERAL – nu fara exceptii – atunci cand exista posibilitatea optarii intre cele doua modalitati de rezolvare a unei situatii date, barbatii sunt mai degraba inclinati sa-si asume riscuri, femeile sa le evite; tinerii sa si le asume, varstnicii sa le evite; burlacii sa si le asume, familistii (cu ATAT mai mult daca au si copii mici!) sa le evite; oamenii cu fire mai pripita sa si le asume, chibzuitii sa le evite; deasemenea, in general inclinatia catre asumarea riscului scade odata cu cresterea nivelului de educatie si de cultura (a nu se confunda cele doua notiuni – dar asta este o ALTA discutie) si de civilizatie.
    Ambele genuri de atitudine sunt meritorii, fiind socialmente necesare – ele se completeaza una pe alta. In general, temerarii sunt exploratorii, pionierii, cei care „trag” si „duc inainte” omenirea, societatea, civilizatia, pe cand prudentii sunt „ancorele” care le confera acestora siguranta si stabilitate si le asigura continuitatea, impiedicandu-le sa se spulbere. Primii sunt cei care fac descoperirile si inventiile, pe cand ceilalti asigura perpetuarea speciei si civilizatiei.

    1. Mulțumesc pentru că m-ați corectat, n-am fost atentă când am scris 😀

      1. De ce păcat ? 🙂

      2. De ce confuză ? Am exprimat întâi două generalități sau posibilități… și apoi am revenit cu părerea mea.

      3. Corect.

      4. Nu m-am referit la punerea repetată în pericol… căci acele personaje despre care vorbeam au ajuns la un moment dat în acel punct, ca să facă acea alegere, nu și-au dedicat viața înfruntării greutăților.
      Cât despre Steve Irwin, îndrăznesc să spun că singurul lui regret este că n-a apucat să se minuneze de înțepătura acelei pisici de mare. 😛

      Aveți dreptate în legătură cu pionerii și ancorele, doar că … mi se pare că prea puțini sunt pionerii ( cel puțin la noi ).

      1. 1. Pt ca ai „stabilit” existenta acelei familii de cuvinte si nu ai si tratat subiectul. (EVIDENT: „pacat” – din perspectiva MEA asupra subiectului!)

        4. Cine are o fire temerara cu greu renunta la „adrenalin rush” – de regula ramane temerar cu atat mai indelung cu cat mai temerar fusese initial, de parca ar fi o functie oscilanta cu atenuare in ritm (oarecum) constant (deci implicit se va supune in mod repetat riscurilor).

        INTOTDEAUNA temerarii e bine sa fie contrabalansati de „ancore” mai multe si mai puternice (mai mari, mai grele) decat numarul lor – si cu cat este pionierul mai temerar, cu atat sunt necesare mai multe si mai puternice ancore (caci cu atat mai mult este tentat sa isi asume riscuri mai mari si in numele unei mai largi colectivitati, fara s-o intrebe ce parere are).
        (Gandeste comparatia cu o forta de rasturnare aplicata catargului unui velier: la o forta data, cu cat este catargul mai inalt, cu atat este nevoie de un lest mai substantial pt echilibrare.)

  5. @Julien: Îmi pare rău, sper că n-ați avut probleme de sănătate sau ceva 🙂 Mă bucur că din sfera dumneavoastră ați venit ! :))
    Cât despre adresarea mea către mama … regret să vă dezamăgesc, dar de multe ori îi spun astfel, ba am impresia că și aici pe blog i-am mai zis ”maman” ( mamușka ce- drept doar pe-acasă și mai rar ). 😛

    1. Mă bucur că m-am înşelat 🙂 Nu fusei bolnav, dar îmi luară camera cu asalt şi îmi stabiliră domiciliu forţat în altă parte 🙂 But now I’m back and ready to rock 🙂 !

        1. Whaaaaaah, fug repede după mop!!!! Ce o să mai alunecm sincron prin casă pe ritmurile acestea zglobii 🙂 Ayayayaaaaaaaaaaai 🙂

          1. De fapt,dragostea pluteşte atât de tare în aer, încât simţim că alunecăm, nu că mergem 🙂

  6. Ma plimbai de mai multe ori cu avionul si e tare fain, Din pacate nu cu Tarom, ca pentru mine ei sunt mult prea scumpi 😛

    Si vezi ca li se spune „Insotitoare de bord” nu „stewardese” 😛

Dă-i un răspuns lui mama Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *