Care sunt obiceiurile din viața noastră, cât de conștienți de ele și de influența pe care o au asupra noastră în viața de zi cu zi? Mi-am propus să explorez un pic acest subiect azi, așa că, vâsliți prin text mai jos.
A existat un an în care m-am preocupat de cititul despre obiceiuri și cum se formează ele, cum scapi de cele nedorite, cum păcălești/înțelegi legătura creier-obiceiuri. Cel mai fain lucru mai apoi a fost să observ procesul respectiv cu noua informație. Cum îmi aleg/formez noi obiceiuri, cum le păstrez, cum le elimin pe cele negative sau care nu îmi fac bine? Am realizat că nu există o rețetă fixă pentru nimic, și fiecare obicei are propriile mendre.
Obiceiurile sunt scheletul a cine suntem, dar mai ales, a ce facem. Despicând un obicei în fire mai mici, la bază stă acțiunea. Ca și oul și găina, acțiunea are în spate un gând, dar pentru a declanșa o schimbare, e nevoie și de implementarea gândului. Totul sună abstract, dar simplu spus: ce gândim, ce zicem, ce facem zi de zi construiesc omul din noi.
Repetiția în practică este mama tuturor obiceiurilor. Putem teoriza foarte mult despre de ce, cum, când, de când, de ce așa și nu invers (sunt multe cărți despre ”habits” pe piață), dar până nu punem în acțiune și ne ținem cu o funie de acțiunea asta, ideile rămân idei, gânduri, dorințe neîmplinite.
Cred că atunci când vrem să stabilim ceva legat de un obicei, sunt 3 aspecte importante de avut în vedere, ca un fel de pietre de moară ce ne ajută să trecem un râu:
- Conștientizarea nevoii de un obicei nou/scăpatul de un obicei vechi:
- De ce vreau să o las mai moale cu x, y, z? Cum îmi afectează sănătatea, calitatea timpului petrecut cu alții, nevoile financiare etc.?
- Constanța în timp:
- Cât de des e nevoie să fac asta? Care e recurența în timp?
- Recalibrarea după eșec atunci când nu merge din prima:
- Ce am învățat din încercare și ce pot să fac diferit data viitoare?
Oamenii se demotivează deseori că schimbarea nu vine de pe o zi pe alta (și eu, și eu!). Dar vai, am învățat ceva în viața asta oare din prima? Mă îndoiesc! Deseori ne poticnim, revenim de unde am plecat. E normal – minții îi e greu să plece de unde i-a fost bine, și îi e greu să se obișnuiască cu ceva altfel. Nu e vina nimănui: așa funcționează varza aceasta de pe umerii noștri. Ce ne stă în putere să facem sunt pașii de mai sus, cu precădere 2 și 3: să nu renunțăm din prima și să acordăm timp schimbării, să nu ne dăm bătuți după o primă nereușită, ci mai degrabă să învățăm ceva din ea și să căutăm alte modalități.
Au fost câteva obiceiuri pe care am încercat să le schimb, unele au reușit, altele nu. Despre câteva v-am mai povestit: cumpăratul cărților excesiv, de exemplu, săptămânile fără zahăr, sau lunea fără carne. Cea cu cărțile a durat aproape un an jumătate până s-a eliminat din sistem, și am încercat diverse metode să o țin. Cea cu carnea a fost mai ușoară, gândindu-mă că e o simplă zi pe săptămână, și a trebuit să zic ”Nu” de multe ori, dar m-a ajutat gândul că nu e ceva definitiv. Am ajuns însă la stadiul în care dacă știu că e luni/vine ziua de luni, îmi vine automat în minte gândul că ”azi nu mănânc carne”. V-am spus, ține de repetiție, cu sau fără întreruperi, nu contează. Uneori obiceiurile se transformă și în automatisme (când intri în casă automat te speli pe mâine / lași telefonul deoparte / săruți iubirea etc.), dar nu toate (depinde de complexitatea lor).
Un al 4-lea element misterios pe care n-am fost capabilă să-l trec în listă deoarece firul gândurilor mele merge exact așa cum îl citiți voi acum este intenția. Dacă intenția noastră este adevărată, sinceră, și depunem efort real într-o anumită direcție, nu se poate să nu fie rezultate. Și cu asta am încheiat, momentan, pledoaria, și vâslirea.
De ce obiceiuri încercați să vă țineți, momentan? 🙂 Unde vi se pare că e cel mai greu, sau care pas?
O zi de luni frumoasă vă doresc, și o lună Martie extraordinară!
Am inceput cu yoga, aproape zilnic, de la 1 ianuarie. Intentia e acolo, dar au fost momente dificile pe parcurs. Ce a mers pentru mine este obiceiul salii unde merg de a face un challenge lunar, care a trezit natura mea competitiva. Am descoperit si ca dupa momentul acela in care crezi ca nu mai poti, mai poti un pic, chestiune pe care o stiam, desigur, dar la care am ajuns rar, din comoditate, mai ales in plan fizic. Ce nu imi iese chiar deloc e renuntatul la cumparat carti absolut excesiv. Si nu imi mai iese urmatul la virgula al unui tratament pentru o boala care nu e grava, dar e suparatoare, dar imi aduc aminte de ea doar cand imi e rau, desi tratamentul zilnic ar ajuta mult sa o tin sub control. Cel mai greu, de departe, pentru oricare si pentru toate, este lipsa rezultatului imediat, in cazul meu. Nu sunt o persoana rabdatoare si sunt foarte incapatanata si reactionez urat la esec…
Hello:) Hmmm poate te ajută o mică prioritizare?
Asta cu cărțile am avut-o și eu, dar am reușit să scap din ea.
Iar pentru eșec da, rezultatul imediat cred că e o problemă pentru foarte mulți dintre noi. Cum lucrezi la asta? 😀
Mie mi se întâmplă uneori la sport, și mă îmbufnez pe loc, dar mă ajută antrenorul să-mi revin și apoi mă gândesc și eu la ce am făcut până să ajung într-un anumit punct (forță, rezistență etc.) și că deși mai am de învățat, totuși nu sunt în punctul 0. Sunt la acel 1 la puterea… 😀
Eu încerc să mă țin de decizia de a nu mai bea Cola. Poate sună trivial, dar faptul că nu mai beau Cola deja de câteva luni bune m-a ajutat foarte mult să reduc cantitatea de sucuri pe care o beau și cantitatea de zahar pe care o consum. Dar este extrem de greu pentru că sunt muuuuulte momentele în care mă gândesc… mamă ce aș bea un Cola acuma…
Am văzut că ai făcut un poll pe insta… nu am dat de rezultat: te reapuci ori ba? :))))
Și să știi că mi se pare o reușită, nu o consider trivialitate, mai ales știind pasiunea ta pentru Cola.
Ce sa zic, mie nu imi iese ceva cand nu sunt eu f. convinsa ca vreau. Asta e obiceiul ce imi impacteaza toata viata: mintea si franele din mintea mea (rezistenta la schimbare, motivatii superficiale, etc).
De ex. voiam eu nu stiu de ce sa alerg anul trecut si tot nu iesea alergatul, si ma ia o prietena buna: „mai femeie, tu chiar vrei chestia asta, cu adevarat?” . Si la partea „cu adevarat” mi s-a aprins beculetul ca eu de fapt nu eram convinsa 100%, si faceam ce faceam de ma anulam singura.
Anul asta am luat iar visul de coada cu alergatul, cu mai multa convingere: fac exercitii de X ori pe sapt in casa cate 40-50min, am facut o evaluare la medic sportiv , fac kinetoterapie pt ca niste ligamente si niste muschi nu coopereaza. Deci na, aceste piedici erau si anul trecut (problemele medicale sunt de cativa ani, daca nu din tinereturi) dar le-am tinut fara sa fiu constienta. Niciuna din asta nu facui anul trecut. Si as fi iesit la alergat dar ploua rau in weekenduri si sunt tot felul de furtuni aici (4 furtuni in 4 weekenduri) si nu mi-a iesit alergatul dar streching si exercitii acasa da)
Nu stiu unde o zburat in neant celalalt comentariu , dar vreau sa vorbesc despre demotivare: pot zice ca mie mi-e mai usor sa merg pe carari batute decat daca imi zice cineva sa fac asa.
Cu probleme medicale din spectrul autoimun am lalait ani de zile pe la X medici si analize si medicamente – ajunsesem sa las si juma din salariu pe la clinici private si farmacii in bucuresti. Ei bine, la mine schimbarile au venit usor cand am cunoscut oameni care au reparat si tiroide auto-imune, recuperat ce s-a dus la vale din motive de stres, slabit ce medicamentatia gresita le-a adus -10 kile luate in 2 sapt. le-a slabit in 2 luni si cand am vorbit si ascultat atent povestile mi-am zis – Miha poate, eu pot; Suzy poate, eu pot, Lili poate si mai are si operatie si 2 copii si scoala atunci sa vezi ce imi iese si mie, le-am cerut referinte la medici, nutritionisti, ba chiar una din ele mi-a dat listele si meniurile si de unde sa cumpere, tot ce ea a platit cateva sute de euro. Schimbarile care le-am facut acum 10-15 ani as fi zis ca nu e adevarat, ca bate lumea campii, pana cand…..
Am ajuns la varsta cand am descoperit ca sunt pregatita sa vad si alfel – si uite ca tin o rutina draconica pt multi, ceas pt altii, si consecinta e sanatatea din casa. Dupa X situatii, mi-am dat seama ca demotivarea imi apare cand nu mi se aliniaza gandurile cu simturile (cand creierul vrea ceva diferit decat sufletul, habar nu am cum sa explic mai bine dar am impresia uneori sufletul meu alege sa se complaca in boala, in suferinta, nu am o explicatie si nici o intelegere de ce m-am auto-sabotat si am incalcat reguli de bun simt gen luat medicamentatie la ora fixa, alimentatie la regim strict, cu hartii cu recomandari in mana negociam cu medicul ca nu o fi asa grav daca nu fac X Y etc – pt ca, uite, sunt acelasi om dar acum si fac astea fara nicio ezitare si respect anumite rutine la ora si minut si secunda, am eliminat orice cosmetica desi acum 10-15 ani nu as fi iesit pe usa fara machiajul impecabil pudrata si parfumata de parca muream fara crema filtru X de firma Y – a fost suficient un dr sa imi arunce ideea de perturbatori endocrinieni din plastice si cosmetice si puf, au disparut subit din viata mea) etc.
Demotivarea mea era de fapt lipsa de motivatie din start – nu dispare asa, motivatia asta, ca fumul. E credinta slaba in Dumnezeu sau pt cei nereligiosi e o gaura in cascavalul eticii noastre.
Citind și comentariile de mai sus, îmi re-actualizez ideea că ar trebui, uneori, să fim mai înțelegători cu noi înșine. Cred că mai am de lucrat la „recalibrare”, cu alte cuvinte. Mă preocupă și pe mine obiceiurile. Deși nu am citit pe subiect, am urmărit câteva canale Youtube destul de bine documentate pe subiect și, dacă e să privesc în urmă, chiar s-au lipit de mine multe.
Am reușit să îmi formez în ultimii câțiva ani o serie de obiceiuri care se încăpățânau să-mi fie paralele 🙂 De exemplu, lectura zilnică. Mi-e atât de înrădăcinat azi obiceiul, că nici nu îmi amintesc cu exactitate cât și cum am tras de mine (vreun an și ceva) până să ajung aici. Cea mai mare victorie, după ani de zile de încercări (vreo 6-7 ani cred), este obiceiul de-a dormi minim 6 ore pe zi. Altul: îmi iau vitaminele / suplimentele conform unui program optim.
» În lucru, încă nu intrate în sistem: Yoga. Mișcare zilnică (o cuantific momentan în clasicii 10.000 de pași). Telefon bunici & prieteni.
» Foarte departe de-a fi numit obicei e tocmai scrisul pe blog. Obicei pe care încerc să mi-l cultiv și nu-mi iese. Am niște blocaje acolo și abia recent mi-am acordat timp să le analizez.
Ce am învățat și eu este că orice obicei are nevoie de timp și de atenție. E bine să le iei pe rând. Să îți alegi unul și să lucrezi cu intenție și atenție la el. Până nu mai devine ceva ce te solicită ca motivație, energie etc, ci devine parte din cine ești tu.
Dragă Iulia,
Sunt total de acord că trebuie să le luăm pe rând și să fim concentrați acelui obicei, altfel, făcând prea multe lucruri deodată… șanșele de a o lua de la capăt sunt foarte mari. Ceea ce nu e neapărat o problemă, dar pentru motive de eficiență…:)
Mă bucur să citesc despre obiceiurile pe care deja ți le-ai format și cele încă neintrate în sistem – poate unele nu sunt menite să intre 100% în sistem? Dar să fie ocazionale măcar… mă gândesc la yoga aici, cu ea mă confrunt și eu acum, încerc să fac cât mai mult acum că sunt acasă, dar uneori… nu am feeling-ul.
Mult spor!
Unele clar nu sunt menite să intre 100% în sistem. Aici, cred că e vorba tot de o recalibrare. Mi se pare că uneori avem și așteptări nerealiste de la noi. Când deja faci n lucruri pe zi, este nerealist să te aștepți că poți să introduci cu ușurință alte 2 obiceiuri zilnice. Pff… greu cu yoga :)) Adevărul este că eu nu am niciodată feeling-ul, decât după ce încep să fac (tot acasă, cu Youtube) și mi-am setat acum, în perioada aceasta, un minim de 20-30 minute pe zi. Practic, nu am nici o scuză, fiind vorba de un interval de timp micuț (și asta e o strategie bună pentru orice alt obicei – să setezi cel mai nesimțit de mic prag, pentru a-ți reduce rezistența). Uneori am chef și prelungesc, dau play la încă un video. Dar dacă nu, e ok atât. Dar da, trebuie să învățăm și la ce anume să spunem „mai răruț” sau chiar „pas”. Pentru că în timpul în care ne luptăm cu un obicei de genul, poate am descoperi o altă activitate similară care ne chiar face plăcere 🙂
Cu yoga mai insist pentru că îmi chiar face plăcere, dar abia după vreo 5-10 minute de făcut și tot trebuie să îmi reamintesc lucrul ăsta când mă miaun că n-am cheeeef :))