Defecte

Cu toate că sunt de părere că e mai bine să-i vezi unui om calitățile prima dată, defectele nu pot fi ceva de ignorat. Afirm calități, deoarece eu continui să mă orientez spre partea bună a unei persoane, să nu mă concentrez atât de mult pe cea rea, eventual pe asta încerc să o îndrept, dacă îmi stă în putință. Iar apoi defectele se pot altera pe parcurs, pot dispărea, sau se observă după o perioadă mai lungă de timp, în urma unor situații neașteptate sau mai știu eu ce. Bun.

Câți dintre noi știm cu adevărat să ne recunoaștem defectele ? Câți încercăm să le pozitivăm ? 🙂 Aici mă refer mai mult la cele care fac rău oamenilor din jurul nostru, adică le conștientizăm, am vrea să le schimbăm, dar parcă e prea greu, voința lipsește etc. Așa că acest mic exercițiu de defectizare o să-l încep eu, din fericire mă cunosc destul de bine și pot vorbi cu ușurință despre persoana mea, atunci când vreau, evident.

V-am înnebunit într-o vreme cu sintagma ”aproape perfectă”. Cred că v-ați dat seama că era o glumă, nu mă consider deloc ”aproape perfectă”, ca tot omul, am și eu defectele mele. Asta înseamnă că nu sunt nici un înger căzut pe Pământ, dar nici un diavol mic evadat din Iad. Nu pot să neg, totuși, că uneori sunt rea, sau hai să fiu mai drăguță, răutăcioasă. 😛 Cu toată toleranța mea cu tot … se mai întâmplă să îmi bat joc de proști, de pițipoance, cocălari, fițoși ș.a.m.d. Niciodată, însă, de cei cu dizabilități sau bătuți de soartă, ca să fie clar. E corect că nu mă uit la mine când îi critic pe mai sus amintiții, asta pentru că n-am nevoie, știu și eu cum sunt, doar că dacă e moment de criticat, nu mai poate fi simultan și unul introspectiv, că nu mă interesează.

La răutate, extind egoismul. Da, oricât mi-ar plăcea să împart cu ceilalți, există momente în care nu vreau să-i dau / spun x lui y pentru că eu cred că nu merită, dat fiind că și-a făcut-o cu mâna lui și aș pica pur și simplu de fraieră dacă l-aș ajuta. 🙂 O să vă explic odată mai pe îndelete partea asta. Unii consideră că sunt egoistă, eu nu, dar am încadrat-o la defecte ca să fiu corectă, dacă în viziunea multora apar așa, trebuie să precizez și aspectul acesta.

Sunt de-acord că aroganța e un defect destul de bine înfipt în mine, cred că mă ajută și nasul în treaba asta, ca să fiu puțin ștrengară. 😀 Sunt mândră de mine și încerc să o ascund, ca să nu zică lumea că fac pe deșteapta, dar proștii / neștiutorii mereu au impresia că sunt arogantă, indiferent dacă folosesc un ton blând sau docil. Admit că de cele mai multe ori nu se înșală, aleg să fiu trufașă dacă așa am chef. Ridic câte o sprânceană, vorbesc și mă uit cu dispreț … deh, fioroasă, ce să mai. 😛 Nu am o explicație pentru comportamentul acesta. Vine, cred, și în funcție de situație.

Sunt o leneșă, dezordonată și prost organizatoare a timpului meu. Când am obligații de îndeplinit, mereu le prioritizez și le termin la timp, deși numai eu știu cu ce sacrificii, știind că trebuie să fiu mai impunătoare cu orarul meu. Lucrez din greu la asta, slabe rezultate până acum, unul din cele mai enervante lucruri care derivă din defectul acesta e că întârziu sau ajung la fix fix fix, deși îmi propun să fiu mai devreme în locul respectiv. Leneșă, pentru că nu vreți să știți cum arată camera mea în timpul săptămânii, e haos peste tot. Da, domne, fată și cu camera întoarsă pe dos. Din nou intră motivul ( penibil ): timpul sau lipsa poftei. Cred că mama ar avea ceva de zis aici, însă truth to be told, niciodată nu m-am lăudat cu o cameră exemplară. Totuși, în week-end e frumos, fac lună și bec. 😀

Faptul că mai sunt încăpățânată și nu ascult doar pentru că eu cred că am dreptate nu reprezintă tocmai un defect, pentru că în 98% din cazuri se dovedește că într-adevăr așa e cum zic eu, mi se iartă toate și se fac plecăciuni în fața mea. Pentru excepții, îmi recunosc greșeala.

Hmmm … ce-ar mai fi ? Cred că nu știu să trag suficient de mult de oameni sau de împăcări, relații etc. Spre exemplu, cunosc persoane din alte orașe ale țării, dar nu prea păstrez legătura cu niciunul, poate doar așa, din an în Paști, deși ne promitem marea cu sarea când ne vedem. Iar dacă cineva alege să se îndepărteze de mine din știu eu ce motive, fac imensa greșeală că nu îl / o întreb de ce, dacă nu e voit provocată de mine această ”ruptură”. Consider că dacă nu îl interesează, n-are decât să rămână cu impresii greșite, deși, paradoxal, urăsc să fiu înțeleasă greșit. 🙂

În mare, cred că acestea sunt defectele mele morale. Dacă cineva care mă cunoaște cu adevărat vrea să mai adauge ceva, e binevenit. 🙂

Încă nu închei, vă mai spun ceva. Ca să fiți martori la o schimbare a mea la care am muncit din greu, vă mărturisesc că înainte eram foarte temperamentală, mă enervam repede, ridicam tonul, dădeam cu pumnul în masă. Și acum sunt temperamentală, dar altcumva. Nu mai urlu la oameni ca o disperată proastă, că nu are efect și nici nu le place, eventual răspund scurt și acid înapoi, dar atât și numai dacă e cazul. Altfel, prefer să folosesc ironia și să rămân, pe cât posibil, calmă. Așa că pentru cei care cred că defectele nu se pot modifica … înseamnă că n-au încercat destul. 😛

Super, am încheiat și cu defectele, huh. 🙂 Reamintesc faptul că pentru unele lucrez și încerc să schimb situația, sau cel puțin să o îmbunătățesc. Nu vă întreb ce defecte aveți voi, poate nu doriți să vă expuneți așa ca mine, dar măcar gândiți-vă la ele, chiar dacă prima oară nu găsiți ceva semnificativ, faceți săpături, ceva, ceva tot există.

0 comentarii

  1. „ridicam tonul, dădeam cu pumnul în masă.” – asta mi-a amintit de ceva funny :mrgreen:

    Adica asta:”Se certase cu ai ei si-a batut cu pumnul in masa.. Vroia sa arate ca si o fata are c.aie…… si-au dat-o afara din casa”

    😆

    (poate) Revin pe zi cu-o parere mai completa pentru postul tau 🙂

  2. Ai intradevar unele carente pe care trebuie sa le indrepti. Faptul ca-ti recunosti defectele nu e suficient, trebuie sa faci ceva in acest sens. E cam greu cu tine caci esti „scorpio_n”. Incearca totusi sa nu fii rautacioasa… stii la ce ma refer, caci asta doare.
    In rest multa bafta.

  3. Toti au si bune si rele. Conteaza care parte predomina. Si eu ma enervam repede cu ceva timp in urma. Deh, timpul trece si omul mai invata. Mai important decat defectele in sine este daca acceptam ca altcineva sa ni le arate.

  4. Bravo tie! 🙂 E un exercitiu tare util ce ai facut tu aici. Probabil devii mult mai constienta de actiunile tale, e scris negru pe alb. Si e un prim pas extrem de important. Cunoasterea inseamna putere 😀 Ne stim defectele, ni le recunoastem, iar urmatorul pas este sa le moderam. Nu folosesc verbul ,,a elimina”. Nu vom scapa de toate defectele noastre niciodata, eventual corectam unul si ne construim altul, fara sa vrem. Insa le putem modera. Putem fi mai controlati…
    Probabil imi fac si eu timp la un moment dat sa fac asta… Sa imi insir defectele (si suuuunt multe, doar citind ce ai scris tu si mi-au venit in minte vreo zece valabile pentru mine) si sa vad ce e de facut cu ele. Mi-ar prinde bine.

  5. Interesant acest exerciţiu de introspecţie! În multe privinţe, mă asemăn cu tine, deşi eu sunt berbec, dar deh, amândoi împungem, avem personalităţi puternice şi ne place să ne impunem, sub o formă sau alta :). Cred că cel mai deranjant defect al meu este curiozitatea, dusă uneori prea departe. Consider că asta rezidă din dorinţa de a fi mereu cu un pas înaintea celorlalţi, de a şti ceva ce ei nu cunosc, poate că aşa simt eu că am un avantaj tactic şi un spatiu mai generos de manevră – zise Sun Tzu – 🙂 Dacă aş putea să controlez nivelul şi intensitatea acestui impuls de a şti mai mult, şi mai mult, cred că aş fi o persoană mai abilă şi mai agreabilă 🙂 În fine, cu toţii avem proprii noştri demoni, adânc plasaţi în subconştient, important este să încercam să îi ţinem sub control 🙂

  6. Felicitari pentru sinceritate si curaj, nu suport persoanele perfecte sau care incearca sa para perfecte, imi plac oamenii, nu ingerii, poate pentru ca si eu am destule defecte(si nu incerc sa le ascund, le recunosc, mi le asum).

  7. Excelent articol. Te admir pentru faptul ca ai avut curaj sa recunosti defectele.
    Cred ca in fiecare etapa a vietii avem unele defecte … anii ne vor invata sa trecem cu bine peste aceste defecte 😉

  8. Hei, articolul asta ma descrie destul de bine si pe mine, o fi zodia de vina?
    Ce sunt alea defecte? Lenea e defect daca sunt lucruri pe care vrei sa le faci si nu le faci, lucruri care conteaza, nu cacaturi. Egoismul e un defect daca scopul tau in viata e sa mori singur si sarac. Aroganta este o masura de aparare in fata nesimtirii si prostiei, e superficiala si se poate trece usor de ea dovedind ca nu esti retardat(a).
    Evident toate acestea pot avea si variante mai grave, totusi n-ar trebuie sa privesti anumite lucruri ca defecte pentru ca societatea le-a bagat intr-o mare categorie si le-a clasat groso modo ca atare.
    Eu o sa raman la parerea ta initiala si sa declar ca sunt aproape(?) perfect.

  9. Treaba cu aroganta o am si eu. Sunt anumite momente in care sunt extrem de arogant, dar mie mi se pare ca pe buna dreptate. Cand ai cu ce, mi se pare corect sa suferi. Si tocmai asta fac eu, cand vad ca-i dau peste nas unei proaste/unui prost, nu vad de ce as fi modest.

  10. Pentru ca reusesti sa o tii sub control, sa te opresti la timp, inainte de a irita interlocutorul. EU mai am de lucrat la partea asta, dar sunt optimist 🙂

  11. Parca m-ai descris pe mine =)) si eu sunt cam lenesa si dezordonata, putin ”egoista” nu iti dau decat ceea ce imi oferi tocmai pentru a evita eventualele situatii de ”profit”, daca imi gresesti cu ceva si nu vrei nicidecum sa recunosti…nu-i bai ma enervez pe moment, insa dupaia te rasplatescu cu aceeasi moneda (tocmai pentru a te atentiona dinnou ca ai gresit) ;))
    Incapatanata? Foarte…dar cand gresesc am deminitatea de a recunoaste :))
    Insa sunt niste defecte normale, care se pot ameliora si ele, iar unele sunt si justificate…

  12. De când te cunosc, e prima data când ma simt confortabil la 500 de kilometri distanta de tine….

    Asta e. Fiecare din noi are defecte, tu ai o bonificatie pentru ca le recunosti si deci stii de unde sa pornesti.

  13. „…se mai întâmplă să îmi bat joc de proști, de pițipoance, cocălari, fițoși ș.a.m.d. Niciodată, însă, de cei cu dizabilități sau bătuți de soartă…”
    La „pitipoance, cocalari, fitosi”, etc – nu ma bag, nu-i stiu (de cand au aparut ei „am stat eu in banca mea”, nemaiavand chef de multime), dar in privinta prostilor – daca iti imaginezi cumva ca N-AR FI „cu dizabilitati” SI (nu „sau”) „batuti de soarta” – te inseli amarnic. (Ma refer la PROSTIE – ca lipsa de dotare nativa cu inteligenta, cu istetime – nu la incultura, lipsa de educatie, de bun-simt si civilitate, etc.) Sau crezi ca dizabilitatile si bataia sortii se refera doar la aspectele fizice? Sau ca – daca dpdv intelectual NU POATE – are ce sa faca pt a corecta radical situatia?

    „…am încheiat și cu defectele, huh. 🙂 Reamintesc faptul că pentru unele lucrez și încerc să schimb situația…”
    Avand in vedere faptul ca este vorba despre defecte, nu despre calitati, imi place sa cred ca lucrezi IMPOTRIVA unora, nu PENTRU ele (sau eventual „pt CORECTAREA UNORA”).
    (Spre deosebire de ideea precedenta – unde am obiectat impotriva IDEII enuntate – aici consider ca IDEEA este corecta, si am obiectii doar referitor la modul de exprimare, care transmite ALTCEVA decat intentionasesi dumneata sa comunici, silind astfel cititorul ca – daca are bunavointa – sa intuiasca si sa aplice EL necesara inversare de sens a ideii.)

Dă-i un răspuns lui miscellaneous11 Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *