Ah, sensul vieții, această închipuire la fel de reală ca linia orizontului, ce ne dă bătăi de cap de când ne naștem (”De ce-am venit pe-aici?”) și până când murim (”De ce-am fost pe-aici?”), fără să reușim să-i dăm de acel cap, așa cum o fi el. Eu am mai multe perspective despre acest sens, dar m-am gândit să vi le expun cu ajutorul unei cărți citite recent, care însumează foarte bine gândurile mele și pe care desigur, o recomand.
Daniel Klein oferă, prin cartea sa ”Everytime I find the meaning of life, they change it” o călătorie a descoperirii de sine prin diverse citate filozofice ce și le-a subliniat de-a lungul timpului și care au însemnat ceva pentru el într-un anumit moment. Cu multe astfel de idei am rezonat și eu, toate culminând în validarea a ceea ce știam, cumva, deja: că nu există un singur sens al vieții, propriu-zis. Aș putea să fiu supernihilistă și să zic: Ok, nu există NICI UN scop al vieții, dar personal, nu mă mulțumește această filozofie. E posibil să fie adevărată, nu zic, dar ca om ai nevoie de un catarg să te mențină cumva înainte. Dacă oamenii nu ar găsi o motivație în acțiunile lor… existența noastră ar arăta cu totul altfel, sau n-ar mai arăta deloc, vorba vine.
Așadar, Daniel Klein trece prin mai multe ”curente filozofice” (sau de gândire) care i-au inspirat un CEVA, și încearcă să explice de ce i-au fost de folos atunci. Nici unul, însă, nu îi oferă un răspuns absolut – și cum s-ar putea asta, când se pare că nu există o rețetă universală? Personal, nu am timp să petrec citind filozofii, pe alocuri deconectate de realitate (sau de femei), pe alocuri prea complexe, doar ca să aflu ”cum să trăiesc”, sau ”pentru ce să trăiesc”. I-am citit pe stoici și mi-au plăcut, am trecut un pic prin sufism și existențialism și am decis că voi cugeta singură la ce înseamnă totul pentru mine. (asta nu înseamnă că nu îmi place să-i citesc pe alții care i-au citit pe filozofi și să învăț ceva de la ei) Dacă e ceva ce nu sufăr în viață, e ca altcineva să-mi dicteze modul de a trăi. Poate dacă reflectăm prea mult la ”ce au zis alții” despre sensul vieții… e posibil să riscăm să-l pierdem.
De ce spun asta? Cred că găsirea sensului vieții (pus așa simplist) implică un proces de viitor, undeva unde trebuie să ajungi, ceva ce nu ai deja… și dacă nu ajungi acolo, nu e ok. Azi nu simți sensul vieții tale, dar e ok – mai caută-l mâine și poate vei reuși… sau ”muncește pentru asta și vei ajunge la sensul tău”. Din nou, ceva care te împiedică să vezi adevăratul moment prezent: acesta e singurul sens care are… sens.
”In fact, “What’s next?” has been the leitmotif of my life. As a child, I constantly thought about what my life would be when I grew up; later, about what life I would lead when I finish university. On and on. Thus I have diluted my life. As Ralph Waldo Emerson wrote ‘’We’re always getting ready to live, but never living.’’
Totodată, provoc la întrebări, nu sunt nici adepta stilului ”treci prin viață ca gâsca pe apă” (deși zău că pentru cine alege asta, e ok). Așa că poate nu suntem toți ”inserați etichetă filozofică aici”-etzsche, dar putem fi mini-filozofii vieților noastre. Găsesc valoros procesul de cercetare interioară, lucruri de genul ”Cum sunt și cum aș vrea să fiu?”, ”La ce îmi servește ceea ce fac?”, ”Oare merită să mă supăr pentru lucruri așa mici, în marea schemă a lucrurilor?”
“It is philosophical thinking that (Bertrand) Russell finds particularly life-enriching. In his lovely and highly accessible essay “The Value of Philosophy”, Russell demonstrates how confronting the big questions enlarges us. Questions like: “Has the universe any unity of plan or purpose, or is it a fortuitous concourse of atoms? Is consciousness a permanent part of the universe, giving hope of indefinite growth in wisdom, or is it a transitory accident on a small planet on which life must ultimately become impossible? Are good or evil of importance to the universe or only to man?”
Cu alte cuvinte, noi dăm sens tuturor lucrurilor din jur sau există ceva mai măreț ce guvernează lumea? Religia a răspuns simplu la această întrebare: Dumnezeu e sensul vieții și gata. Sigur, nu reușim niciodată să-l cunoaștem…habar nu avem ce va fi ”după”, trăiești o viață cu un scop total intangibil. Îmi voi permite să mă sustrag de la această filozofie, pe mine nu mă mulțumește faptul că trebuie să îndeplinesc munci divine pentru o răsplată mai încolo, când eu nu voi mai fi. Pentru mine ASTA nu are sens. EU sunt AICI, ACUM! Acum trăiesc, mai departe nu știu cum voi fi – nimeni nu știe. Deși, dacă ar fi să ne luăm după fizicieni… vom fi nici măcar praf de stele.
“All the basic stuff has been here since the Big Bang and will remain here for as long as there is Time. What we think of as the development of the universe or, on a far smaller scale, the history and evolution of human beings on this particular planet, is only the endless assembling and reassembling of this same stuff in different combinations at different points in time. This strikes what I may mistakenly think of as my mind with wonder.
I take some kind of sublime comfort in being part of this permanence. Something primal in me rejoices in this connection to Eternity. I realize, of course, that when my particular combination of atoms dismantles (some call it ‘’dying’’), my disassembled atoms will have no consciousness of ever having been me. Nonetheless, the fact that the far-flung atoms that were once combined as ‘’me” will remain out there eternally provides me with some contentment. Being a member in good standing of the community of atoms may be this materialist’s way of getting inside the Eastern spiritual idea of ‘’being one with everything’’.
După cum spuneam, sunt multe perspective care încearcă să explice sensul vieții – de la cele filozofice, religioase sau științifice – și Daniel Klein le tratează pe fiecare cu umor și agerime, luând ceva semnificativ din fiecare. Concluzia o poate exprima fiecare după propriile putințe, dar sunt gata să v-o împărtășesc pe a mea.
Cred că avem un sens de bază, acela de a exista, de a fi, de a ne bucura de ce este, care vine la pachet odată cu aducerea noastră pe lume. N-am cerut-o, dar ce să facem? Mergem înainte. Apoi, odată cu maturizarea omului, sensurile pot primi diverse valențe, se pot schimba, se pot altera. Pentru cineva, sensul poate deveni copilul său, pentru altcineva, sensul poate fi misiunea sa în societate. Sunt unii oameni care știu dintotdeauna pentru ce sunt făcuți, iar alții orbecăie pe lângă liniile de tren ale vieții care sunt de fapt niște dungi în nisip. Mișcătoare, schimbătoare. Filozofia mea e că fiecare își alege sensul după cum dorește, fără a fi ceva valabil pentru toată lumea. Nici nu trebuie să fie nimic grandios – poate aici se poticnesc mulți – crezând că sensul este ceva măreț, altfel nu merită să fie numit sens. Zic: greșit! Limitările de genul ne pot tăia aripile înainte să apucăm să zburăm.
Sprijin libertatea oamenilor de a-și alege calea în viață, iar și iar. Sensul meu de acum la 30 de ani nu este același cu cel de la 20. Și asta este perfect în regulă – atomii din creier au mai dansat multe dansuri și iată că mi-au dăruit o nouă coregrafie în minte. Peste câțiva ani, o să joace altă horă. Iar pe lângă recomandarea cărții lui Daniel Klein, care este foarte abordabilă și curge ușor, vă recomand și să nu disperați dacă simțiți că nu ”găsiți” sensul vieții. Nu-l mai căutați o vreme. Vedeți ce se întâmplă.
