Cu vezica la înaintare

Dacă tot am pomenit de faza cu „făcutul pe mine” în postul de dinainte, ia să vă povestesc ceva amuzant sau penibil, voi decideți, de-aceea am lăsat o parte din categorie în paranteză. 🙂
Firesc ar fi, poate, să-mi fie rușine, să nu mă ia gura pe dinainte, dar din fericire face parte din trecut, deci nu mai afectează pe nimeni și nimic.

Trebuie să vă spun că am o vezică ce știe să ceară ce vrea. Și prin asta mă refer la ”beau ceva și piș în maxim juma de oră”. ( scuzați, vă rog, limbajul un pic licențios ) Nu știu dacă e baș bine sau rău, darrr uneori e neplăcut. Mai ales când mergi în excursii la munte, iarna, așa ca mine.

Eram la Semenic prin clasa a 7-a, cred, într-o excursie de o zi. Am mers cu colegi și de clasă și de școală. Îmi rupsesem 2 perechi de pantaloni în fund, dar m-am distrat, normal. Îmi luasem 2 păhărele de plastic cu ciocolată caldă, cât am rămas să mă usuc în autocar, că îmi intrase zăpada peste tot, și m-am dezbrăcat, stăteam în niște iegări multicolorați, supraelastici, muream de frig că ușa era deschisă, în fine. Nu peste mult timp am plecat, că trebuia să ajungem pe la ora 9 în Timișoara și mna, drum de iarnă, serpentine etc.
Pornim, totul bine și frumos, eu tot în iegări și ciorapi, mi se pare, că mă acomodasem pe scaun. Și la un moment dat, din depărtare, aud glasul naturii ce mă cheamă. Am încercat să mă abțin, desigur, autocarul nu avea wc încorporat și nu puteam opri chiar atunci. Mda.

Știți cum e, când natura te cheamă, și dacă te dai de 4 ori peste cap și te faci pupăză, tot n-ai ce face. Și mă agit, mă mișc pe scaun, mă legăn ușor ca să-mi mai treacă senzația, dracu. Șmecheră, am crezut că mi-a trecut după vreo oră. Pe cureaua lui Scaraoschi mi-a trecut ! A revenit mai în forță ca niciodată. Deja le spusesem colegelor că nu mai pot, că explodeeeeeeez dacă nu oprește șoferul ăla nenorocit. Eram însoțiți de o profesoară de engleză care îmi tot spunea să mă abțin, că nu putem opri, serpentine, vrăjeală – tanti, deschide gura și tac eu! Deși nu îi înțelegeam cretinitatea, pentru că vedeam cum trecem pe lângă sate luminate, cu buzi calde și libertate de pișare-n voie … oprire zero.

Oai și eu muream acolo pe scaun, mă legănam din ce în ce mai violent, tot autocarul BINEÎNȚELES că se holba la mine, ajunsesem în stadiul în care plângeam pentru că îmi trebuia urgent, urgent, riscam să explodez, chiar mă gândeam că n-o să mai merg la școală vreo 2-3 ani, îmi închipuiam deja știrile: fata a cărei vezică a explodat în autocar. Colegele mele nu știau dacă să râdă sau să plângă, mă priveau cu oarecare milă. Eu … vai și-amar, începuse să mă doară burta, mușcam din scaunul din fața mea ca să oprească cineva odată, urlam isteric SĂ OPREASCĂĂĂĂĂĂĂ (precum Goe). O colegă mă sfătuise să îmi pun un absorbant Always și să fac în el. Mi-ar fi trebuit o sută. Și cum nu sunt băiat, să fac în sticlă fără să dau pe lângă … dă-i cu smiorcăiala. Serios, dragilor, era groaznic, au fost două ore de chin.

Într-un sfârșit, mulțumescu-ți, Doamne, a oprit. Știți cum am tulit-o ? Mi se pare că tot în ciorapi și clar cu aceiași iegări. Direct în zăpadă m-am dus, în spatele unei chestii de beton … am eliminat cred că vreo 100 de galioane, nici nu știu când pisici s-a transformat ciocolata aia caldă într-o inundație urinară. Normal, m-am întors în autocar uberfericită și ușurată, toți chicoteau, nimic nu mai conta pentru mine.
Apoi am ajuns, în sfârșit, în fața școlii și cum nimeni n-a venit după mine, am luat firobuzul până acasă.

Ce, credeți că s-a terminat ? :)) Acum urmează partea cu adevărat amuzantă. Vorbeam cu nu știu cine în stația de firobuz și din glumă în glumă îi spuneam că-mi vine iar la toaletă. Hihi, haha, a venit firobuzul, l-am luat … și natura încă avea conturi de reglat cu mine. N-a mai așteptat 2 ore ca să răbufnească, nu știam ce să mai fac să nu mă disper în public, totuși. Am ieșit din firobuz, încă 200 de metri până la bloc, am luat-o la fugă, mă deschid la geacă – să-mi fie mai ușor să o arunc de pe mine -, sun la interfon, deschid ușa de la intrare șiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii … până vine mama să deschidă ușa apartamentului, eu făcusem deja pe preș. Foarte rușinos, nu mai știa mama ce să creadă. Fată mare și face pe ea, ca un copil mic. Bad, bad, girl !

Și uite-așa … cel puțin o săptămână s-a vorbit despre mine în școală și primeam, de altfel, și priviri cârcotașe. Probabil că acum nimeni nu-și mai amintește, decât … eh, eu. Așa că dacă aveți vreodată ocazia să mergeți la wc, faceți-o, nu așteptați Mântuirea, că poate n-o prindeți cu vezica întreagă. Și să aveți mereu șervețele sau un mic sul de cur papir la îndemână, în caz că se termină brusc – n-ați vrea să vă ștergeți cu propriile haine.

Nu vă provoc să împărtășiți astfel de experiențe, pentru că există șansa să nu fiți așa extrovertiți în privința asta ca mine, dar, dacă doriți … 🙂

0 comentarii

  1. Era sa mor de ras! Sunt la servici si mi-au iesit ochii din cap de atata ras! Noroc ca nu e sefu! :)))))
    E tare povestirea! Nu e de ras dar…e de ras.
    Ar trebui sa inveti „tehnica vezicii de aur”, sa o poti controla :))))

  2. Ahahaaaaaaaaaaa! Mi-a stat biscuitele in gat si ma dor degetele de cat am dat cu mana in birou de atata ras. Vaaaaaaaaaaaai! Asta esti! Asta e spiritul. 🙂 Asta e ritmul tau. Mi-a placut articolul: sincer, amuzant, „te expui” …dar cu folos. Cam asta. Il mai citesc o data sa mai rad iar.

  3. Nu ma mai pot opri din ras:)). Ideea e ca si eu am probleme cu vezica…daca nu ma duc la baie cand imi vine…se poate intampla :)):)).
    Dar…:)):)):))
    Gosh….:))
    Ce mi-as dori sa fi fost in autobuz cu tine:))

  4. stai linistita,chestia cu autobuzul am patit-o si eu,numai ca eu chiar am dat-o in plans,chit ca tata imi zicea..hai ca mai e un pic,un pic,un pic..al dracu pic..cand mergea autobuzul,se hurducana intr-un stil barbar,in asa fel ca imi simteam vezica plina atarnand pe bancheta,nu la locul ei..
    iar cand a fost sa reusesc sa cobor sa ma mictionez(asa am invatat la scoala),al dracu pisat nu mai iesea..
    deci..nu esti singura..

    1. Spre deosebire de verbul „a (te) pişa”, care (cu referire la propria persoana) se foloseste de obicei in forma sa reflexiva, verbul „a micţiona” isi are echivalentul (in aceleasi imprejurari) folosit fiind sub forma sa tranzitiva, deci exprimarea corecta este „sa mictionez”, nu „sa MA mictionez”.

  5. Las’ ca mai cunoastem si pe altii (!) care – in imprejurari oarecum similare, dar mai… „grave” (prin… consistenta) – au „dat rateu la asteptare” nu pe presul din fata usii de intrare, ci in incaperea dorita fiind, in fata „tronului”. Motivul: un fermoar care unor degete cam… natange, cam stangace in pripeala lor (justificata), le parea a fi intepenit, desi pana la urma s-a vadit ca nu era asa…

Lasă un răspuns la Irs Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *